Primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, a anunţat, miercuri, că Grădiniţa 24 din Botoşani va funcţiona încă un an în actualul spaţiu, după care se va încerca construirea unei grădinţe noi în zonă. Edilul municipiului Botoşani a purtat o discuţie cu proprietarul imobilului, Victor Mihalachi, şi au convenit ca unitatea de învăţământ să mai funcţioneze încă un an în clădire, în schimbul chiriei de 1000 euro pe lună. Grădiniţa este frecventată de 150 de copii şi are 21 de angajaţi.
„S-a găsit iniţial o soluţie de rezervă pentru internatul Liceului Laurian, dar, din păcate, nu este soluţia cea mai bună. În primul rând, ar necesita cheltuieli în plus pentru Primărie pentru un spaţiu neadecvat activităţii respective. Am avut o discuţie cu domnul Victor Mihalachi şi am solicitat înţelegere în acest caz. Am ajuns la un acord şi se prelungeşte pentru încă un an de zile contractul la Grădiniţa 24„, a precizat primarul Portariuc.
Autorităţile caută soluţii pentru identificarea unei noi locaţii. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean spun că soluţia cea mai bună este construirea unei noi grădiniţe în zonă şi spun că vor urgenta acest lucru.
„Nu ar fi trebuit să ajungem în această situaţie. Mă bucur că domnul primar a putut negocia şi a obţinut încă un an să plătim chirie. Problema nu va rămâne aici. Noi vom face documentări şi vrem să construim o nouă grădiniţă în cartier. Acest cartier are arondat Bucovina şi cartierul ANL”, a spus Mihaela Huncă, inspector general al IŞJ.