Un fost şef al Administraţiei Finanţelor Publice din municipiul Dorohoi a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual. Curtea de Apel din Suceava s-a pronunţat, marţi, în dosarul în care Ilie Zahariuc a fost trimis în judecată după ce a falsificat un raport de evaluare a activităţii unui funcţionar public.
Procesul a început în 2007, după ce funcţionarul public Silvestru Racu, angajat al Administraţiei Finanţelor Publice Dorohoi, a fost concediat, ca urmare a primirii calificativului „nesatisfăcător”. El s-a îndreptat în instanţă împotriva lui Ilie Zahariuc pe motiv că acesta a modificat constient raportul de evaluare a activităţii sale, astfel încât acesta să-şi piardă locul de muncă.
După cinci ani de procese, în atât la Judecătoria Dorohoi, cât şi la Tribunalul Suceava şi Curtea de Apel Suceava, magistraţii se pronunţă şi îl condamnă pe Zahariuc la două luni de închisoare cu suspendare.
Instanţa a decis, de asemenea, ca Zahariuc să îi plătească lui Silvestru Racu şi daune morale de 12.000 de lei, dar şi să suporte cheltuielile judiciare ale acestuia, de 2.000 de lei.
03/07/2012 | Condamnare |
Solutie: Condamnă pe inculpatul ZAHARIUC ILIE, la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal, cu aplic. art. 74 al. 1 lit. a şi art. 76 al. 1 lit e Cod penal. Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 al. 1 Cod penal, cu aplic. art. 74 al. 1 lit. a şi art. 76 al. 1 lit e Cod penal. În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă, de 2 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. În baza art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei rezultante pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 2 luni, stabilit conform art. 82 al. 1 Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83, 84 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Desfiinţează în totalitate înscrisul întitulat „Comentariile persoanei care contrasemnează” şi fişa de reevaluare a calificativului din data de 24.05.2006 pentru partea vătămată Racu Silvestru, întocmite de către inculpatul Zahariuc Ilie, în calitate de contrasemnatar al raportului de evaluare a părţii vătămate. Obligă pe inculpatul Zahariuc Ilie să plătească părţii vătămate Racu Silvestru suma de 12.000 lei cu titlu de daune morale. Obligă pe inculpatul Zahariuc Ilie la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 6.500 lei. Obligă pe inculpatul Zahariuc Ilie să plătească părţii vătămate Racu Silvestru suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03.07.2012. |
De falsurile care se fac la Spitalul Judetean de Urgenta „Mavromati” Botosani, este cineva interesat? Parchetul de pe langa Judecatoria Botosani nu a fost si nu este interesat, din contra a „curatat” conducerea spitalului, Judecatoria Botosani fiind cea care le-a trimis dosarul pentru inceperea urmarii penale a dr. Mimor, desi fusese analizat de 2 ori de catre parchet.