Una din problemele cu care ne confruntăm în această perioadă este aceea de la Grădiniţa nr. 24 Botoşani, care de un an de zile a rămas fără locaţie în urma revendicării acesteia. Problema a fost preluată fără o rezolvare corespunzătoare. S-a propus de către fosta conducere a Inspectoratului Scolar Judetean Botoşani şi a Primăriei Botoşani mutarea Grădiniţei în internatul Colegiului Naţional “A. T. Laurian” Botoşani, se precizeaza intr-un comunicat al ISJ.
Considerăm că nu este cea mai bună soluţie, având în vedere faptul că in acest internat se cazează elevi de la Colegiul Naţional “A. T. Laurian” Botoşani, de la Grup Şcolar “Dimitrie Negreanu” Botoşani, de la Colegiul Economic “Octav Onicescu” Botoşani, de la Liceul cu Program Sportiv Botoşani şi de la Liceul de Artă “Ştefan Luchian” Botoşani. Prin urmare, în acelaşi spaţiu, la acelaşi nivel, ar exista săli destinate copiilor de grădiniţă, cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani (în aceste săli desfăşurându-se procesul instructiv-educativ), şi dormitoare în care locuiesc tineri cu vârsta cuprinsă între 14 şi 19 ani (tineri care sunt în afara programului şcolar). Diferenţele de vârstă şi de tip de activităţi care se derulează în acelaşi spaţiu nu sunt benefice, în special pentru copiii de grădiniţă. Perioada preşcolară este perioada punerii bazelor personalităţii copilului. Schimbarea mediului familial cu cel de instituţie, îl supune pe copil la noi eforturi adaptive. În acest sens, adaptarea este necesară chiar din primele zile ca o condiţie a prevenirii unei eventuale devieri comportamentale implicate în procesul adaptării/integrării în noul mediu.
De asemenea, costurile aferente amenajării internatului pentru săli de grădiniţă ar fi foarte mari. După cum se ştie, la organizarea grădiniţelor şi a grupelor de preşcolari trebuie să se respecte prevederile în vigoare referitoare la spaţiul aferent sălilor de grupă, la terenurile destinate jocurilor şi activităţilor în aer liber, la mobilierul şi instalaţiile necesare asigurării condiţiilor de funţionare, igienico-sanitare şi de securitate pentru viaţa şi sănătatea copiilor. De asemenea, este interzisă funcţionarea grădiniţei sau a grupelor de copii preşcolari în subsoluri insalubre, în spaţii care prin destinaţia anterioară sau prezentă pot dăuna sănătăţii şi protecţiei copiilor.
Mediul fizic din grădiniţă trebuie gândit astfel încât să se sesizeze dinamica proprie a fiecărui copil şi să se ofere posibilitatea dezvoltării lui armonioase, stimulându-i dezvoltarea sub toate aspectele. Am prezentat această situaţie domnului primar Ovidiu Portariuc şi ne-a promis că va găsi o soluţie mai potrivită, se mai spune in comunicat.