Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, se va deplasa săptămâna viitoare la Bucureşti, pentru a purta o nouă discuţie cu ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, pe problema alocării de fonduri în vederea modernizării bucătăriei şi spălătoriei spitalului. Ţurcanu susţine că pentru această investiţie este necesar un milion de euro.
„Spitalul este fără cantină, fără oficiile care sunt necesare pentru spălarea veselei„, a spus preşedintele CJ.
De altfel, la începutul lunii iunie şi fostul preşedinte al CJ, Mihai Ţâbuleac, a făcut un memoriu prin care a solicitat ministrului Sănătăţii fonduri pentru modernizarea bucătăriei şi spălătoriei spitalului.