Patru medii de zece la evaluarea naţională. Vezi notele!

Patru absolvenţi de gimnaziu au reuşit să obţină media zece la evaluarea naţională din acest an. În schimb, există peste 150 de elevi care au luat şi note de 1.

Inspectoratul Şcolar Judeţean a prezentat situaţia notelor, pe tranşe de medii, la testarea naţională înainte de contestaţii. Astfel, 156 de elevi au note între 1 şi 1,99, 380 au note între 2 şi 2,99, iar 551 au note între 3 şi 3,99.

De asemenea, aceeaşi statistică arată că un număr de 740 de elevi au note între 4 şi 4,99, 733 au note între 5 şi 5,99 şi 560 au primit note între 6 şi 6,99.

Note între 7 şi 7,99 au primit 416 elevi, iar între 8 şi 8,99 un număr de 347 de elevi.

Numărul copiilor care au luat note între 9 şi 9,99 se ridică la 210, în timp ce patru elevi au obţinut nota maximă.

Contestaţiile se depun vineri, între orele 14 şi 18,00, iar rezolvarea acestora se va face pe 30 iunie şi 1 iulie. pe 2 iulie vor fi afişate rezultatele după contestaţii.

Vezi notele pe centre de evaluare:

Nr. crt. NUMELE, INIŢIALA TATĂLUI, PRENUMELE ELEVULUI UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT – LOCALITATEA   Media la Evaluare Naţională
2012
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ MATEMATICĂ
NOTA NOTA
1 ANTON N. FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 6,00 7,50 6,75
2 BĂLĂUCĂ M. CIPRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 7,25 4,00 5,62
3 BĂLĂUCĂ D FLORIN-CĂTĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 4,60 2,25 3,42
4 BĂLĂUCĂ N. FLORIN-IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU ABSENT ABSENT ABSENT
5 BĂLINEANU I. IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 2,50 1,75 2,12
6 BĂLINIANU N. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 2,50 2,45 2,47
7 BILIUȚĂ M. PAUL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 1,00 3,50 2,25
8 BLIDAR E. NICOLAE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 7,10 6,25 6,67
9 BOLOHAN N. MARIUS-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 2,75 1,75 2,25
10 BUDĂI M. CLAUDIU-ȘTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 1,80 1,15 1,47
11 CARCIUC M. ANDREI-CLAUDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 1,50 2,00 1,75
12 CIOBANU M. ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 1,70 1,25 1,47
13 CROITORIU G. ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 4,75 1,90 3,32
14 DASCĂLU C. ȘTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 5,00 3,40 4,20
15 DULGHERIU N. GABRIEL-MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 7,65 5,35 6,50
16 DULGHERIU A. MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 6,00 3,60 4,80
17 DULGHERIU-DUMITRACIUC I. ELENA-DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 5,50 4,55 5,02
18 DURA G. MARIA-NICOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 6,15 4,65 5,40
19 FERACHE A. DIANA-GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 6,95 5,00 5,97
20 GĂINĂ C. IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 2,50 1,50 2,00
21 GĂITAN M. FLORIN-NICOLAE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 2,30 2,45 2,37
22 GOLOGAN M. ADRIAN-ARTUR ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 1,00 1,25 1,12
23 GRUMEZA M. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 6,20 3,15 4,67
24 GURALIUC C. NICOLAE-ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 2,30 1,35 1,82
25 IFTIMESCU D. CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 2,70 2,00 2,35
26 ILIEȘI M. IULIAN-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 4,30 3,00 3,65
27 LĂVRICUȚI M. CLAUDIU-PETRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 3,80 2,00 2,90
28 LEONTE P. FLORIN-BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 5,65 3,45 4,55
29 LOPATNICU C. VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 6,10 2,45 4,27
30 LUCHIAN R. MARIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 3,65 1,95 2,80
31 MIRON C. ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 3,35 1,25 2,30
32 MIRON C. IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 6,55 7,70 7,12
33 MIRON P. IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 1,35 1,00 1,17
34 MÎNZAT I. BOGDAN-IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 4,15 2,50 3,32
35 MÎNZAT G. IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 5,25 3,60 4,42
36 MÎNZAT F. OVIDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 4,00 2,50 3,25
37 MOISUC M. ADRIANA-ROBERTA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 6,80 3,00 4,90
38 MOISUC I. IONELA-DUMITRINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 5,55 1,50 3,52
39 MUNTEANU M. ELENA-LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 3,85 2,05 2,95
40 PANȚIRU I. IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 6,40 3,65 5,02
41 PAVELIUC I. TEODOR-COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 6,25 4,50 5,37
42 PAVELIUC I. VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 4,00 3,10 3,55
43 PUIU C. FLORIN-CĂTĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 1,90 2,50 2,20
44 ROHOZNEANU I. ANDREI  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 1,00 1,00 1,00
45 ROHOZNEANU D. CONSTANTIN-CĂTĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 2,75 1,15 1,95
46 ROHOZNEANU M. CONSTANTIN-IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 1,45 1,50 1,47
47 SĂNDUC M. ALEXANDRA-MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 2,90 1,90 2,40
48 SIMINICEANU D. MIHAI-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 5,60 3,60 4,60
49 TIMOC D. MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 1,75 2,00 1,87
50 UNGUREANU P. GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 1,00 1,00 1,00
51 VASILIU FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU 1,00 1,50 1,25
52 VEREȘTIUC M. ANDREI-NICOLAE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COPĂLĂU ABSENT ABSENT ABSENT
53 ACATRINEI M. MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 4,50 1,95 3,22
54 ARHIP M. IOAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA ABSENT ABSENT ABSENT
55 ASURDOAEI  N. CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 3,45 2,90 3,17
56 BEAUA A. COSMIN-PETRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 4,90 1,90 3,40
57 BENEA R. ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 5,75 2,50 4,12
58 BOCAN D. IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 5,00 1,95 3,47
59 BUCATARIU G. CRINA-LAVINIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 7,15 4,35 5,75
60 CHELARIU E. FLORINA-GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 5,60 2,10 3,85
61 CHELARIU N. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 3,75 1,40 2,57
62 CIOLAC E. MARIA-LOREDANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 2,70 1,00 1,85
63 CIUPERCĂ M. DIANA-IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 6,85 4,90 5,87
64 COCIORVĂ M. MIHAELA-GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 5,85 3,45 4,65
65 COSTANDACHE D. CORINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA ABSENT ABSENT ABSENT
66 DARICIUC D. ANA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 1,00 1,25 1,12
67 DON V. DANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 1,00 1,00 1,00
68 DRAGOMIR G. ANA  MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 3,00 1,00 2,00
69 DUMAN M. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 1,55 1,50 1,52
70 HARAŞMOC S. MIHAI-CLAUDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 4,10 2,60 3,35
71 IANCU  MALVINA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 2,15 1,05 1,60
72 IANCU M. ALEXANDRA -CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 1,00 1,00 1,00
73 IRIMIA I. EMANUEL -BENIAMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 5,80 3,60 4,70
74 IRODICĂ M. IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 2,10 1,05 1,57
75 LUCAN C. ALEXANDRU-COSTEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 2,75 1,80 2,27
76 PAVILIUC D. IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 6,15 3,50 4,82
77 PRELIPCEANU C. BOGDAN-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 3,80 1,90 2,85
78 SIMIONESEI D. IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 5,50 5,25 5,37
79 SIMIONESEI D. MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 7,75 6,15 6,95
80 SPĂNACHE I. FLORIN-CĂTĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 3,65 2,45 3,05
81 TIMOFTE R. MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 6,10 2,80 4,45
82 URSE S. NICOLAE – CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII COŞULA 5,35 4,25 4,80
83 BALAN M GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII EZER 6,10 4,10 5,10
84 BOBEICĂ G LARISA ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII EZER 5,75 3,10 4,42
85 BOȘINTĂ V BOGDAN VIOREL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII EZER 7,85 9,10 8,47
86 BUDEANU V LAURA ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII EZER 7,30 4,95 6,12
87 BULIGA C ADINA ADELINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HILIŞEU-CRIŞAN 6,95 5,90 6,42
88 CHIFU V ANDREEA MARIA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII EZER 7,35 4,75 6,05
89 COSTACHE F MARIAN FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII EZER 8,05 8,65 8,35
90 CRUȘNISCHI A IONELA MIHAELA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII EZER 6,55 2,80 4,67
91 DĂRĂBĂNEANU Ș LARISA MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HILIŞEU-CRIŞAN 3,75 1,00 2,37
92 DĂRĂBĂNEANU C LAURA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HILIŞEU-CRIŞAN 4,50 1,00 2,75
93 DĂNILĂ D RĂZVAN ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII EZER 5,65 3,50 4,57
94 DOHOTARIU C ADINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII EZER 7,05 2,00 4,52
95 MAGA M MĂDĂLINA LENUȚA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HILIŞEU-CRIŞAN 4,90 2,60 3,75
96 MAGA M MUGUREL COSTEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HILIŞEU-CRIŞAN 5,45 2,75 4,10
97 MANOLACHE V MAGDA SIMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HILIŞEU-HORIA 5,35 3,05 4,20
98 PASĂRE T GELU CLAUDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HILIŞEU-HORIA 6,60 6,50 6,55
99 PASCARIU G CIPRIAN MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII EZER 5,65 3,95 4,80
100 PĂDURARIU I GEORGIANA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HILIŞEU-CRIŞAN 8,35 6,15 7,25
101 PINTRIJEL N ALIN IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HILIŞEU-CRIŞAN 7,50 3,05 5,27
102 POSTEUCĂ D DENISIA BIANCA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII EZER 8,50 5,95 7,22
103 PRICOPIE A OLGA ADRIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HILIŞEU-CRIŞAN 6,45 4,70 5,57
104 PROZOREANU P LAURENȚIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII EZER 7,70 4,35 6,02
105 RANGA D MARINUȚA ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HILIŞEU-CRIŞAN 6,85 3,45 5,15
106 RUMEGA C DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HILIŞEU-CRIŞAN 5,40 2,50 3,95
107 SPRÎNCEANĂ D ANAMARIA DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HILIŞEU-CRIŞAN 4,75 2,45 3,60
108 STRĂCHINARIU D SIMONA LORENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HILIŞEU-CRIŞAN 3,65 2,55 3,10
109 ȘUFARU C NICOLETA VASILICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HILIŞEU-CRIŞAN 7,30 5,00 6,15
110 TIMOCEL C COSMINA ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HILIŞEU-HORIA 7,70 9,10 8,40
111 TUDOSĂ I BEATRICE DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HILIŞEU-CRIŞAN 6,55 4,30 5,42
112 UNGUREANU M ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HILIŞEU-CRIŞAN 7,55 5,45 6,50
113 ADOCHIŢEI D. ALEXANDRU PAUL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 2,25 3,90 3,07
114 ALUNGULESEI M. MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 4,35 5,05 4,70
115 ALUNGULESEI M. OANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 8,20 4,55 6,37
116 ANIŢEI M. MANUEL COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 6,60 5,30 5,95
117 APETREI M. RENATA FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CĂTĂMĂREŞTI-DEAL 8,75 4,25 6,50
118 ATODIRESEI M. CRISTIAN MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 2,75 3,95 3,35
119 BABEI P. OVIDIU BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 8,40 7,10 7,75
120 BEJAN C. CONSTANTIN MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CĂTĂMĂREŞTI-DEAL 5,85 4,45 5,15
121 BICHIU N. SILVIU FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRU RAREŞ” CERVICEŞTI 2,20 2,45 2,32
122 BOTEZ O SIMINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRU RAREŞ” CERVICEŞTI 4,70 4,20 4,45
123 BAHMĂTĂ P. MIHAELA DUMITRIŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRU RAREŞ” CERVICEŞTI 7,20 4,15 5,67
124 BUGA M. MIHAELA MĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 8,40 7,10 7,75
125 BUNU L.NARCIS LIVIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRU RAREŞ” CERVICEŞTI 3,15 4,25 3,70
126 CHIRILĂ D. COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CĂTĂMĂREŞTI-DEAL 3,90 4,20 4,05
127 CÎNTEC M. ALEXANDRU MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRU RAREŞ” CERVICEŞTI 6,90 6,60 6,75
128 CORJOS E. NARCISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 8,95 4,95 6,95
129 DROBOTĂ V. DANIEL MIHAIL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 7,45 5,25 6,35
130 FLOREA M. MARINELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 2,10 4,00 3,05
131 GALAN C. RĂZVAN GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CĂTĂMĂREŞTI-DEAL 5,05 4,00 4,52
132 GALAN F. TIBERIU PETRONEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 5,95 5,10 5,52
133 GAVRIL O. FLORIN BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CĂTĂMĂREŞTI-DEAL 4,60 4,40 4,50
134 GAVRILAŞ A ADRIAN VALERIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 3,40 2,00 2,70
135 GHERVAN I. IULIAN ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CĂTĂMĂREŞTI-DEAL 6,15 5,00 5,57
136 GOZUBUZUK N. IBRAHIM ALEX ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRU RAREŞ” CERVICEŞTI 3,85 3,95 3,90
137 HUŢANU GH. IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 5,60 4,35 4,97
138 IFTIMIE I. DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CĂTĂMĂREŞTI-DEAL 7,55 4,60 6,07
139 ILAŞ F. RAHELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRU RAREŞ” CERVICEŞTI 7,35 7,70 7,52
140 IULIŞCA GH. ALEXANDRA ADELINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRU RAREŞ” CERVICEŞTI 4,75 5,50 5,12
141 LEANCĂ C. GABRIELA DUMITRIŢA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CĂTĂMĂREŞTI-DEAL 6,65 4,00 5,32
142 MAICARU C. MĂDĂLINA PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRU RAREŞ” CERVICEŞTI 7,25 5,35 6,30
143 MĂNĂSTIREANU V. CLAUDIU GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 7,70 5,70 6,70
144 MANOLIU S. COSMINA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRU RAREŞ” CERVICEŞTI 6,30 4,95 5,62
145 MARCU A. ADY ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CĂTĂMĂREŞTI-DEAL 5,60 4,40 5,00
146 MATEI I ADELIN IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRU RAREŞ” CERVICEŞTI 6,60 7,25 6,92
147 MAXIM C. EUSEBIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CĂTĂMĂREŞTI-DEAL 6,60 5,30 5,95
148 MOTRIUC D. EMANUEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CĂTĂMĂREŞTI-DEAL 6,20 5,05 5,62
149 MUNTIANU P. MIREL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CĂTĂMĂREŞTI-DEAL 5,35 4,75 5,05
150 MUSCALIUC C. MĂDĂLIN FLORENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 7,10 3,25 5,17
151 NETBAI V. ANDREEA GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 5,60 2,95 4,27
152 NICULAU D. BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CĂTĂMĂREŞTI-DEAL 5,05 5,00 5,02
153 NICULESCU M. COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CĂTĂMĂREŞTI-DEAL 2,20 3,60 2,90
154 NIŢĂ A. ANDREEA ELIZA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CĂTĂMĂREŞTI-DEAL 4,50 5,00 4,75
155 OLARIU P. IRINA SIMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRU RAREŞ” CERVICEŞTI 6,70 5,75 6,22
156 OLARU M. FELICIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 4,50 4,55 4,52
157 ONOFREI M. MARIN MARCEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 6,70 5,00 5,85
158 ONOFREI V. ALEXANDRU EUSEBIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 5,05 5,00 5,02
159 PALIMARU V. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CĂTĂMĂREŞTI-DEAL 4,60 5,00 4,80
160 PAMPARĂU V. RĂZVAN MARINEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CĂTĂMĂREŞTI-DEAL 2,50 4,75 3,62
161 PINTEA I. SABINA IULIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CĂTĂMĂREŞTI-DEAL 9,25 5,35 7,30
162 POENARIU M. ŞTEFAN TRAIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 7,20 6,75 6,97
163 RAPCIUC I. GABRIEL IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 3,55 4,75 4,15
164 RUSU C. OCTAVIAN IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 8,80 7,35 8,07
165 RUSU D. GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 7,40 4,45 5,92
166 RUSU M. CĂTĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 7,65 5,50 6,57
167 SAUCIUC A. GHEORGHIANA VERA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CĂTĂMĂREŞTI-DEAL 8,20 4,85 6,52
168 ŢĂRANU M. FLORIN MĂDĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CĂTĂMĂREŞTI-DEAL 7,20 4,50 5,85
169 UNGUREANU V. PETRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI EMINESCU” IPOTEŞTI 7,95 5,00 6,47
170 VĂTĂMĂNIUC E. ADRIAN EUGEN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CĂTĂMĂREŞTI-DEAL 7,50 5,00 6,25
171 ABABEI R. PETRICĂ IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ORĂŞENI DEAL 3,35 3,30 3,32
172 ADĂSCĂLIŢEI Ş. ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ORĂŞENI DEAL 1,90 2,00 1,95
173 ALEXUC V. MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ORĂŞENI DEAL 7,10 4,75 5,92
174 BARDAN C. GEORGIANA- NICOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII N. LEON BĂICENI 3,60 1,45 2,52
175 BEICU C. SIMONA LOREDANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ORĂŞENI DEAL 1,90 1,20 1,55
176 BOJOREANU D. CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ORĂŞENI DEAL 1,10 1,50 1,30
177 BREHUESCU V. CLAUDIA MARINELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ORĂŞENI DEAL 6,65 5,45 6,05
178 BUDEANU M. RALUCA MARINELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ORĂŞENI DEAL 1,55 1,00 1,27
179 CEOBANU G. DAVID ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ORĂŞENI DEAL ABSENT ABSENT ABSENT
180 COEOBANU G. PAVEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ORĂŞENI DEAL ABSENT ABSENT ABSENT
181 COTEAŢĂ F. EDUARD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MĂNĂSTIREA DOAMNEI 2,20 1,95 2,07
182 GULUŢĂ G. IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  ORĂŞENI DEAL 1,00 1,00 1,00
183 HARAS F. FLORINA LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NECULAI LEON BĂICENI 7,05 5,85 6,45
184 HOBJILĂ D. MIRELA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ORĂŞENI DEAL 4,25 2,95 3,60
185 HUMUREANU V. IONUŢ ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MĂNĂSTIREA DOAMNEI 1,80 1,45 1,62
186 ILAŞ V. ALIN MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ORĂŞENI DEAL 3,85 2,10 2,97
187 ISPAS I. ANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ORĂŞENI DEAL 5,80 3,90 4,85
188 JITARU P. PAUL ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MĂNĂSTIREA DOAMNEI 3,60 1,95 2,77
189 MATRAŞ D. ROXANA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ORĂŞENI DEAL 2,95 2,10 2,52
190 NIŢĂ V. LOREDANA PANSELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NECULAI LEON BĂICENI 3,25 1,40 2,32
191 OLARIU P. LARISA FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ORĂŞENI DEAL 4,90 1,20 3,05
192 ONICIUC C. ELENA CORNELIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MĂNĂSTIREA DOAMNEI 7,80 5,70 6,75
193 PELINESCU C. ANDREEA NICOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ORĂŞENI DEAL 2,85 1,45 2,15
194 PLEŞCOV V. VITALIE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MĂNĂSTIREA DOAMNEI 5,45 2,00 3,72
195 RUSNAC C. DANIELA FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NECULAI LEON BĂICENI 5,10 1,90 3,50
196 SIMION I. ALEXANDRA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ORĂŞENI DEAL 2,75 2,00 2,37
197 ŞĂNDRUC P. VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MĂNĂSTIREA DOAMNEI 2,00 1,00 1,50
198 TANASĂ F. CONSTANTIN DAN ŞCOALA CU CLASELE  I-VIII MĂNĂSTIREA DOAMNEI 1,70 2,25 1,97
199 TUDOSE M. GEORGE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NECULAI LEON BĂICENI 5,90 5,30 5,60
200 VIŢEL C. LIVIU VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ORĂŞENI DEAL 2,35 2,75 2,55
201 VIŢEL S. RALUCA ANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ORĂŞENI DEAL 4,50 2,00 3,25
202 VLĂDEANU V. DIANA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MĂNĂSTIREA DOAMNEI 8,25 4,35 6,30
203 ZVORŞTEANU L. CLAUDIU ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MĂNĂSTIREA DOAMNEI 5,25 2,25 3,75
204 AFRĂSÎNEI V. ANDREI CĂTĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 LEORDA 6,15 4,50 5,32
205 ANTONESE GH. GEORGE ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 LEORDA 6,30 4,25 5,27
206 BOICU I.  ANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 LEORDA 7,20 5,45 6,32
207 CHIRIŢĂ I. CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 LEORDA 6,70 4,20 5,45
208 CIOBANU A. ANDREEA DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 LEORDA 5,70 4,65 5,17
209 FRUNZĂ R. CLAUDIA ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 LEORDA 6,15 3,80 4,97
210 HARAS D. DĂNUŢA MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 LEORDA 9,30 6,45 7,87
211 LIFTAN M. EMANUELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 LEORDA 7,55 4,90 6,22
212 MUNTEANU GH. FLORINEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 LEORDA 6,30 5,30 5,80
213 OLARU C. DORINA MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 LEORDA 6,60 4,85 5,72
214 PLEOŢ O. PAULA LUISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 LEORDA 6,55 3,70 5,12
215 PLIOŢ I. MIRELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 LEORDA 6,50 4,75 5,62
216 ROMANIUC F. PAUL FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 LEORDA 6,20 4,85 5,52
217 ŞTEFAN G. IULIAN MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 LEORDA 5,00 4,00 4,50
218 ABĂNĂRIŢEI T CRISTINA  DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC 2,65 1,00 1,82
219 ADASCĂLULUI G. ANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC 2,35 1,50 1,92
220 AMIHĂLĂCHIOAIE G ALINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC 3,05 2,25 2,65
221 ATĂNĂSOAIE C MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC 5,25 1,90 3,57
222 ATĂNĂSOIE V COSTEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC 1,90 2,45 2,17
223 BALAN R PARASCHIVA LĂCRĂMIOARA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC ABSENT ABSENT ABSENT
224 BEŞLIU M BIANCA PANSELA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC 4,30 2,40 3,35
225 BULIGA P FLORIN MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC 3,85 2,75 3,30
226 CĂTĂRĂU I IONUŢ MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC ABSENT ABSENT ABSENT
227 CHIRICA M MARIANA LOREDANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC 2,80 2,25 2,52
228 DELEANU M MARIUS DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC 3,55 2,55 3,05
229 DUMITRAŞ G COSMIN MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC 3,25 2,85 3,05
230 DUMITROVICI O AMELIA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC 5,50 3,00 4,25
231 GALIŢ C ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC 6,40 4,00 5,20
232 HRIŢCU V VASILICA FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC ABSENT ABSENT ABSENT
233 IGNAT V IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC 3,45 1,50 2,47
234 LAZĂR M ALISA NOAMI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC 4,55 3,00 3,77
235 NEAMŢU M GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC 5,55 4,00 4,77
236 ONOFREI V IULIA MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC 7,80 4,10 5,95
237 POJAR M LARISA GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC 5,45 2,50 3,97
238 RÎMBU I GABRIEL VASILICĂ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC 2,45 2,50 2,47
239 SELEGEANU A SANDI BEATRICE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC 5,30 2,85 4,07
240 SELIMAN V CARINA MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC 8,90 7,90 8,40
241 ŞUTAC I ADRIAN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC 1,20 2,00 1,60
242 TOMAS M MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC 5,00 2,15 3,57
243 DĂMILEANU I PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „FLORICA MURARIU” MITOC ABSENT ABSENT ABSENT
244 AMARIE C. VLAD-ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 3,65 2,50 3,07
245  BARBĂLATĂ V. OVIDIU-BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 7,00 8,05 7,52
246 BUCEVSCHI V. BEATRICE-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 5,40 4,05 4,72
247 CHIRIANU S. MĂDĂLINA-ADINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 6,25 8,30 7,27
248 CICAL D. CORINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 5,60 2,85 4,22
249 COJOCARIU D. COSMIN-CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 6,95 6,80 6,87
250 CURELARIU E.CAMELIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 3,65 2,00 2,82
251 DAMIAN C. ADINA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 6,70 6,40 6,55
252 DOHOTARIU M. GEORGEL-COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 5,35 4,00 4,67
253 DUMITRAȘ M. ROBERT ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 2,30 2,00 2,15
254 GIOACAȘ R. RALUCA-COSMINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 6,70 4,65 5,67
255 GRIGORAȘ C. EMANUEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 7,55 5,60 6,57
256 HANGAN L. ANDREI-OVIDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 4,45 4,00 4,22
257 IACOB I. ALEXANDRA-FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 5,70 3,05 4,37
258 MACOVEI I. MARIAN-BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 4,50 3,10 3,80
259 MACOVEI G. MARIUS-DAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 5,05 3,80 4,42
260 MAIDAN R. ALEXANDRU-GEORGE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 2,45 2,50 2,47
261 MIHĂESCU F. SEBASTIAN-FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 6,25 4,35 5,30
262 MIRON D. CLAUDIU-DORU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 3,10 1,50 2,30
263 MURARIU F. DUMITRIȚA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 6,70 4,65 5,67
264 OSTAFE V. OLIVIAN-ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 5,10 3,25 4,17
265 POSTEUCĂ C.NARCISA-FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 5,05 1,50 3,27
266 PUȘCAȘU G. MIHAELA-RALUCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 8,75 6,50 7,62
267 RUSU C. LILIANA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 5,95 2,50 4,22
268 SEVERINCU V. MARIAN-NICOLAE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 7,20 4,15 5,67
269 SOLOMON V. ANA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 6,30 3,10 4,70
270 STOIAN G. ALEXANDRU-VALENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 2,70 2,00 2,35
271 ȘFAIȚER P. MĂDĂLINA-IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 8,45 5,40 6,92
272 TĂRNĂUCEANU S. COSMIN-CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 7,85 9,00 8,42
273 TELIBAN V. BOGDAN-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 5,65 3,10 4,37
274 ZGÎMBĂU V. ANCUȚA-GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 4,80 2,70 3,75
275 ZUB V. VLĂDUȚ-COSTINEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ŞENDRICENI 6,35 3,35 4,85
276 ALBU D. FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRACŞANI  7,45 3,65 5,55
277 ANGHELUŞ I. IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 5,90 5,30 5,60
278 ARAMĂ G. BOGDAN -MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 7,95 8,00 7,97
279 ASMARANDEI C.ROXANA-ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 8,85 8,05 8,45
280 ATODIRESE G. MARIA-ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 7,95 3,95 5,95
281 BĂLINEANU D. ANCA-CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRACŞANI  7,10 5,70 6,40
282 BERCEA F. GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 7,75 7,40 7,57
283 BÎRSAN V. NICOLAE- ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRACŞANI  6,45 4,55 5,50
284 BÎZGAN LOREN GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 5,50 2,60 4,05
285 BOCA I. ANDRA-FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 6,60 3,05 4,82
286 BRASOVEANU I. SERGIU- MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 7,30 3,65 5,47
287 BUDĂI F. CONSTANTIN -IOACHIM ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 6,05 1,75 3,90
288 CANTOREANU D. GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRACŞANI  7,10 4,30 5,70
289 CAULEA C. LUIZA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 8,50 8,30 8,40
290 CAZACU V. NICOLAE-IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 6,50 3,30 4,90
291 DAMIAN V. GEORGE – IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRACŞANI  4,15 3,00 3,57
292 DIACONIŢEI R. DRAGOŞ – MUGUREL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 8,80 4,70 6,75
293 GORGAN D. IUSTINIAN – CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 8,20 6,40 7,30
294 IACOB V. IOAN-MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 9,25 9,20 9,22
295 IURESCU F. MARIANA – CĂTĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRACŞANI  7,60 5,30 6,45
296 ISPIR VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 5,40 1,45 3,42
297 MARIN D. MĂDĂLINA – MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRACŞANI  7,55 3,15 5,35
298 MARIN C.MARIA -DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 6,45 2,10 4,27
299 MIRON V. LĂCRĂMIOARA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 6,25 4,80 5,52
300 MIRON I. ŞERBAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 6,15 7,10 6,62
301 MOISA I. SERGIU – IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRACŞANI  7,65 3,50 5,57
302 PĂDUREŢ V. MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 7,25 1,75 4,50
303 PAVĂL G. PAUL – TIBERIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 7,05 2,50 4,77
304 POPA R. CĂTĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 8,50 5,35 6,92
305 PRICOP G. ANCA – MARIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 8,35 4,55 6,45
306 PRISACARIU G. VIOREL – MARCEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRACŞANI  2,10 2,00 2,05
307 PURUŞNIUC C. MARIA – MAGDALENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRACŞANI  8,30 4,75 6,52
308 PUŞCAŞU E. IOANA – ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 9,00 8,10 8,55
309 PUŞCAŞU M. IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRACŞANI  6,80 3,70 5,25
310 PUŞCAŞU G. IONUŢ – ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRACŞANI  3,45 2,10 2,77
311 SAVA N. NECULAI – MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 3,95 1,45 2,70
312 VIERU C. CRISTINA – IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SULIŢA 9,00 7,60 8,30
313 AIRINEI M. FLORIN-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI 1,10 2,00 1,55
314 ALĂZĂROAE C. COSMIN-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 3,00 2,50 2,75
315 ALĂZĂROAE L. ELIZA-LAURA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 8,80 3,05 5,92
316 ALECU R. RALUCA-ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI 7,80 4,75 6,27
317 ALECU I. ROXANA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI 6,35 3,00 4,67
318 AMĂNĂLĂCHIOAIE A. ANDREEA-CĂTĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 8,25 3,45 5,85
319 ANDRIIŢEI C. MARIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 6,15 1,75 3,95
320 ANICHITOAIE D. MIHAELA-OLIVIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI 1,50 1,00 1,25
321 ANTON V. ANDREEA-ISABELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI 4,00 1,65 2,82
322 ANUŞCA R. RALUCA-GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 7,85 4,65 6,25
323 ASANDEI C. ROXANA-GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI 6,50 5,05 5,77
324 ATODIRESEI M. CĂTĂLINA-ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 8,00 6,40 7,20
325 BĂLĂŞESCU C. VLAD-MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI 4,40 2,50 3,45
326 BROŞTEANU D. GEORGIANA-ANDREIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 5,75 2,55 4,15
327 BUDEANU M. CLAUDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 2,65 1,00 1,82
328 BUDEANU N. IONUŢ-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 2,70 1,80 2,25
329 BUDEANU I. TIBERIU-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 8,75 4,75 6,75
330 CÎMPANU A. LOREDANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 7,50 2,55 5,02
331 COJOCARIU M. ALEXANDRU-MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 3,95 1,95 2,95
332 COJOCARU D. GABRIEL-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 2,65 1,60 2,12
333 CONSTANTIN M. ANDREI-MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 2,85 1,85 2,35
334 COŞTIUC V. GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI 7,65 8,25 7,95
335 GALAN V. MIHAELA-GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI 3,40 1,35 2,37
336 GÎNGA V. CRISTIAN-FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI 6,30 3,05 4,67
337 GROSU F. BIANCA-FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI 4,80 1,40 3,10
338 HAPINCIUC G. CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 8,35 3,45 5,90
339 HÂRTIE P. PETRONELA-IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 8,20 2,85 5,52
340 HÎRTIE G. ANA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 6,45 2,55 4,50
341 HRIŞCANU R. MARIAN-GEORGE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 2,90 1,00 1,95
342 HRIŢCU P. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI 8,20 5,05 6,62
343 IFRIM C. ALIS-FINIAS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 8,80 6,20 7,50
344 IFRIM L. OFELIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 5,00 2,80 3,90
345 IFRIM S. SIMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 9,05 3,60 6,32
346 ILIE I. ROXANA-PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI 5,75 1,55 3,65
347 MARCU M. NICOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 5,05 2,00 3,52
348 MIRON C. ADELINA-REBECA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI 6,90 5,20 6,05
349 MOVANU P. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 6,60 1,10 3,85
350 MOVANU M. REBECA-LOREDANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 6,15 2,55 4,35
351 PĂDURARU V. PAULA-VASILICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 5,95 1,95 3,95
352 PINTILEI L. ROBERT-FLORIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 6,65 2,15 4,40
353 PODARU M. RALUCA-ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI 8,20 4,35 6,27
354 PURICE C. FLORENTINA-NICOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 8,55 2,20 5,37
355 RUSU C. CONSTANTIN-COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI 1,20 1,45 1,32
356 SAROŞ P. ANA-RALUCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 5,85 2,00 3,92
357 SPATARIU D. ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 8,15 5,20 6,67
358 TAPALAGA V. MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI 7,10 5,35 6,22
359 URSACHI M. DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI 3,10 2,45 2,77
360 VICOL D. SIMINA-RAHELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BREHUIEŞTI 7,10 3,85 5,47
361 ACSANEI I. MĂDĂLINA- VIOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MĂNĂSTIRENI 4,10 2,00 3,05
362 AMORTOAE C. DORINA – MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 4,80 1,90 3,35
363 APOPEI V. ADINA – TEODORA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MĂNĂSTIRENI 6,15 3,75 4,95
364 AXINTE C. DIANA – MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MĂNĂSTIRENI 7,05 4,60 5,82
365 BULBOACĂ C. CĂTĂLINA – DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MĂNĂSTIRENI 5,00 2,50 3,75
366 BURLEA G. COSMIN – MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 4,75 2,85 3,80
367 CĂLUGĂREANU D. ALEXANDRU – VLAD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 3,65 3,05 3,35
368 CHIRIBUŢĂ V. LENUŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 6,00 1,95 3,97
369 CIOBANU F. MARTA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 3,40 1,65 2,52
370 CIOCOIU V. SERGIU – IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 4,30 2,50 3,40
371 CIUCĂLĂU O. DOINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MĂNĂSTIRENI 5,25 3,20 4,22
372 FURNICĂ D. CRISTINA – VIORICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 4,55 2,90 3,72
373 GHICIUC M. COSMIN – PETRONEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 5,35 3,50 4,42
374 GRĂDINARIU T. ADINA – MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MĂNĂSTIRENI 6,35 1,90 4,12
375 HRIŢCU V. CIPRIAN – IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MĂNĂSTIRENI 3,90 3,00 3,45
376 ILINCARU V. ADRIAN – TIBERIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 3,30 2,50 2,90
377 IONIŢĂ C. IONUŢ – VALENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MĂNĂSTIRENI 4,50 2,75 3,62
378 IRIMIA D. MIRELA- PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MĂNĂSTIRENI 6,95 4,90 5,92
379 MARCHITAN G. CRISTIAN – ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 6,70 4,95 5,82
380 MIHALACHE D. ALINA REBECA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 5,05 2,50 3,77
381 MIHALACHE P. PETRONELA – IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 4,00 3,60 3,80
382 NECHIFOR M. CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 3,30 3,95 3,62
383 NECULCEA F. DAN – ELISEI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MĂNĂSTIRENI 1,80 2,00 1,90
384 ORZOI M. DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 1,00 1,00 1,00
385 PAIU O. GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 1,90 1,45 1,67
386 PAIU O. MIREL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 2,20 2,00 2,10
387 PALADI C. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 7,60 8,20 7,90
388 PĂRPĂLUŢĂ S. PETRU – MUGUREL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 1,00 3,50 2,25
389 PĂRPĂLUŢĂ S. SIMION – GEORGE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 4,00 2,95 3,47
390 RĂILEANU R. ALINA – LUMINIŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 6,10 3,15 4,62
391 SABETRAD M. MEHTI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MĂNĂSTIRENI 3,95 2,50 3,22
392 SÎNCULEI C. OCTAVIAN – SORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 7,30 7,70 7,50
393 TĂRNĂUCEANU D. ANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 6,45 8,10 7,27
394 URSACHE C. VLAD – IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII UNŢENI 6,35 7,10 6,72
395 VEZNIUC F. ANDREI – VIOREL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MĂNĂSTIRENI 4,25 3,10 3,67
396 VEZNIUC F. CLAUDIU – FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MĂNĂSTIRENI 6,20 7,30 6,75
397 VEZNIUC M. MIHĂIŢĂ – VLĂDUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MĂNĂSTIRENI 5,80 5,85 5,82
398 ARAMĂ G.SABINA IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 4,95 4,10 4,52
399 BALAN V. BOGDAN MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 4,90 1,50 3,20
400 BĂLINISTEANU I. DUMITRIŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 9,00 4,25 6,62
401 BIHON M. DANIELA GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 4,30 4,00 4,15
402 BULIGA G. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 2,70 3,00 2,85
403 CIBOTARIU V. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 4,95 4,50 4,72
404 CIOBANU I. ANDREEA BIANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 7,90 4,95 6,42
405 COJOCARIU M. ADRIANA GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 7,40 4,15 5,77
406 COPE F. IONUŢ ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 5,85 2,25 4,05
407 CUCIUREANU T. LAVINIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 8,75 7,75 8,25
408 CUDELCU V. LAURA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 7,05 4,20 5,62
409 DIMITRIU G. ANA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 8,85 5,60 7,22
410 GALBEN E. LIVIA CRINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 4,05 4,50 4,27
411 GROSU C. MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 5,95 4,40 5,17
412 IFTIME C. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 4,25 5,05 4,65
413 ISAC F. CIPRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 8,95 8,55 8,75
414 MARCU G. VICTORIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 4,15 1,25 2,70
415 MURARIU M. ADRIANA FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 5,15 1,50 3,32
416 OSTAFE I. CIPRIAN ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 6,45 2,65 4,55
417 PANŢIRU P. PETRICĂ ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 7,90 3,00 5,45
418 PODARU C. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 7,85 4,75 6,30
419 POPA G. ROBERT DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 5,15 1,50 3,32
420 PRICOB- RACU G. MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 7,80 3,60 5,70
421 PRODAN F. VANDA MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 4,70 1,50 3,10
422 RĂDUCAN I. IOAN CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 6,65 2,55 4,60
423 RUSU Ş. ALBERT EDUARD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 5,05 2,25 3,65
424 SILEA V. SABINA LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 8,45 8,35 8,40
425 SÎSÎEAC F. ROXANA PARASCHIVA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 9,35 7,60 8,47
426 TANASĂ D. ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 6,70 2,00 4,35
427 VIERIU D. GABRIEL IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DOROHOI 8,20 4,05 6,12
428 AILINCĂ I ADRIANA-TAMARA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 DUMENI 7,95 7,35 7,65
429 APETREI C. LARISA-EDELINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DUMENI 8,25 4,65 6,45
430 APETREI C. ROXANA-EMIMA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DUMENI 7,20 4,60 5,90
431 APETROAIE D. IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DUMENI 7,55 4,45 6,00
432 CĂUNEAC B. OANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DUMENI 5,00 6,80 5,90
433 CHIRIAC V ADI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 DUMENI ABSENT ABSENT ABSENT
434 CONDURACHE V. CONSTANTIN-BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 DUMENI 6,45 3,25 4,85
435 COSTANTIN C. AURORA-GIORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DUMENI 8,05 6,85 7,45
436 CURELARU A DORIN-AURELIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 DUMENI 7,40 6,00 6,70
437 DOROHONCIANU V MĂDĂLIN-BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 DUMENI 5,00 4,15 4,57
438 FARKAŞ G. IULIA-LORENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DUMENI 9,55 6,15 7,85
439 GHINIŢĂ C. VLAD-DUMITRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 DUMENI 5,60 4,45 5,02
440 GRISARU-BERBINSCHI M. GABRIELL-CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DUMENI 7,15 5,50 6,32
441 IVAN A. MĂLINA-DUMITRIŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DUMENI 8,00 4,80 6,40
442 LIONTE M. MĂDĂLINA-FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 DUMENI 5,80 5,00 5,40
443 MIRON I. SABINA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DUMENI 6,35 4,55 5,45
444 MOCANU R. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 DUMENI 6,55 5,05 5,80
445 MURARU M. ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DUMENI 6,75 4,85 5,80
446 MURARU M. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DUMENI 8,10 7,45 7,77
447 NECHIFOR C. CLAUDIU-PETRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 DUMENI 6,75 8,70 7,72
448 POHACI D. CLAUDIA-ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 DUMENI 6,75 4,90 5,82
449 PRODAN P. PAULA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DUMENI 8,60 7,15 7,87
450 SEVERINCU S. ADRIAN- DOREL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DUMENI 5,00 4,20 4,60
451 STREDIE M. CRISTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DUMENI 7,90 6,85 7,37
452 AGRIGOROAIE I. FLORIN-
IOAN
ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 4,35 1,00 2,67
453 AILENEI I. ANDREEA-AURELIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 5,20 1,95 3,57
454 ANTONESCU N. GEORGE-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 4,60 2,55 3,57
455 AVĂDĂNESEI I. IOANA-DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 5,80 2,95 4,37
456 BEJINARIU D. VLĂDUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 3,55 1,35 2,45
457 BOTEZATU D. VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 3,60 1,50 2,55
458 BULIGA C. MARIUS-CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 4,05 1,50 2,77
459 CIUBOTARIU D. ANDREI-COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 4,60 1,95 3,27
460 CORDUNEANU M. ANTONELA-FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 2,50 1,95 2,22
461 DĂNILĂ G. ANA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 8,95 4,50 6,72
462 GRĂDINARIU A. ALEAXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 6,65 3,20 4,92
463 GROZA C. SERGIU-MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 4,80 1,00 2,90
464 HAIVACĂ V. ANDREEA-IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 6,75 3,60 5,17
465 HRIŢULEAC I. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 8,00 3,95 5,97
466 IBĂNIŞTEANU M. ROXANA-CĂTĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 8,20 7,35 7,77
467 ISTRATE M. FLORIN-VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 7,75 4,15 5,95
468 JAR O. GEANINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 5,15 2,00 3,57
469 LUCAVESCHI M. LUCIAN-MIRCEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 5,20 3,00 4,10
470 LUPAŞCU M. ANA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 5,40 1,95 3,67
471 ONU D. RAMONA-DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 4,70 1,50 3,10
472 PANCIUC R. ANA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 7,60 3,05 5,32
473 PRICOPE S. MIHAELA-DANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 8,90 6,40 7,65
474 RACU D. MĂDĂLINA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 7,85 2,80 5,32
475 RĂILEANU C. SABINA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 3,40 1,50 2,45
476 ROMANIUC C. ALIN-COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 5,70 1,50 3,60
477 TEMNEANU G. ALEXANDRU-VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 6,15 2,40 4,27
478 TIMOFTE D. DANA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 7,05 3,00 5,02
479 TREMURĂ F. CONSTANTIN-CIPRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE POMPEIU” BROSCĂUŢI 6,50 3,75 5,12
480 ANUSCA X. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 4,55 1,25 2,90
481 BOSINCEANU C. LILIANA ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 5,15 2,65 3,90
482 CHERESTEZ R. ANDREEA MADALINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 6,85 5,80 6,32
483 CIOBANU C. COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 3,45 2,35 2,90
484 CUCIREANU I.ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 6,15 2,45 4,30
485 DOROFTEI V. ANDREEA DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 7,75 6,35 7,05
486 DOROFTEI I. SIMONA GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 8,35 3,50 5,92
487 GHEORGHINA C. CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 6,95 1,05 4,00
488 GRAUR M. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 3,25 1,50 2,37
489 LOGHIN D. ILIE FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 6,55 2,00 4,27
490 MIHALCIUC N. ANDREI NECULAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 5,95 3,15 4,55
491 MURARIU I. SILVIU NICOLAE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 7,55 3,75 5,65
492 PETIAN P. PETRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 6,30 5,15 5,72
493 PINTILIE I. C. RALUCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 7,05 5,00 6,02
494 RAUTU C. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 6,00 2,00 4,00
495 RAUTU I. ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 5,85 4,10 4,97
496 RAUTU I. IONUT ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 4,45 2,50 3,47
497 ROTARASU V. CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 7,25 6,35 6,80
498 TIMOFTE M. MIRELA PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 5,45 2,50 3,97
499 UNGUREANU N. FLORIN BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 5,35 1,45 3,40
500 UNGUREANU I.F. IONUT ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 3,90 2,50 3,20
501 UNGUREANU I. OVIDIU IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 5,00 3,30 4,15
502 SPATAREANU C. CONSTANTIN MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII PRĂJENI 4,40 2,00 3,20
503 ANDRIESI C. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MILETIN 6,40 2,05 4,22
504 BOARIU G. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MILETIN 4,00 1,50 2,75
505 CUCIREANU V. GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MILETIN 6,10 1,60 3,85
506 CUCIUREANU D. RAMONA NICOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MILETIN 7,70 4,20 5,95
507 GRIGORE I. OANA ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MILETIN 4,00 1,70 2,85
508 PASCARIU I. IUSTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MILETIN 7,40 5,65 6,52
509 PISLARIU D. DIANA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MILETIN 6,70 5,05 5,87
510 PINTILII I. CORNEL ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MILETIN 4,85 1,50 3,17
511 STRUNGARIU V. STELIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MILETIN 5,95 2,90 4,42
512 UNGUREANU C. ANDREEA GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MILETIN 7,10 3,70 5,40
513 BEȘLIU I RAUL MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AVRĂMENI 7,60 5,05 6,32
514 BOHORODIȚ D ALEXANDRU-ILIE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AVRĂMENI 6,05 4,75 5,40
515 BUCATARIU N BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AVRĂMENI 3,05 4,00 3,52
516 GAVRILIUC C ADINA-DUMITRIȚA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AVRĂMENI 5,05 2,00 3,52
517 GHEORGHIU C DUMITRIȚA-ADRIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AVRĂMENI 7,80 3,90 5,85
518 GROSU M AURELIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AVRĂMENI 8,35 7,45 7,90
519 IACOB R MARIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AVRĂMENI 8,05 7,45 7,75
520 IOSUB C DORU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AVRĂMENI 4,80 2,50 3,65
521 LIVADARIU M MAGDALENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AVRĂMENI 5,30 2,35 3,82
522 MANDACHE C CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AVRĂMENI ABSENT ABSENT ABSENT
523 MANDACHE I GIANI-CLAUDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AVRĂMENI 5,80 2,25 4,02
524 MARCU C CARMEN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AVRĂMENI 7,30 3,35 5,32
525 RADIȘ D RALUCA-LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AVRĂMENI 8,30 7,95 8,12
526 STRUNGARU I ADINA-IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AVRĂMENI 6,60 1,75 4,17
527 ZAMOSTEANU G ADINA-MONICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AVRĂMENI 8,45 7,25 7,85
528 CABA I BIANCA-MĂRIUCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AUREL-VLAICU 3,90 3,20 3,55
529 CÂȘLARIU C IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AUREL-VLAICU 6,75 5,00 5,87
530 COȚOVANU V VASILE-MARICEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AUREL-VLAICU ABSENT ABSENT ABSENT
531 DASCĂLU C RĂZVAN-COSTEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AUREL-VLAICU 3,60 3,25 3,42
532 ENĂCHIUC S SORIN-FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AUREL-VLAICU 4,95 3,80 4,37
533 HALIUC V LAURENȚIU-SILVIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AUREL-VLAICU 5,30 4,35 4,82
534 PĂDURARIU L ANA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AUREL-VLAICU 5,05 2,50 3,77
535 ȘFABU I ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII AUREL-VLAICU 6,35 2,50 4,42
536 ACASANDRI D ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE V-VIII PANAITOAIA 1,85 1,60 1,72
537 ACASANDREI I VLAD-IULIAN ŞCOALA CU CLASELE V-VIII PANAITOAIA 2,10 1,65 1,87
538 AMĂISTROAIE A ALIN ŞCOALA CU CLASELE V-VIII PANAITOAIA 2,50 1,75 2,12
539 ANDRIEȘ I MĂRIOARA ŞCOALA CU CLASELE V-VIII PANAITOAIA 3,05 3,50 3,27
540 ATOMEI M ALEXANDRA-EMANUELA ŞCOALA CU CLASELE V-VIII PANAITOAIA 2,30 1,55 1,92
541 CIORNEI G PETRICĂ GHEORGHE ŞCOALA CU CLASELE V-VIII PANAITOAIA 1,60 2,15 1,87
542 GHERMAN I ANDREI ŞCOALA CU CLASELE V-VIII PANAITOAIA 6,40 2,35 4,37
543 MUNTEANU G  GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE V-VIII PANAITOAIA 1,00 2,00 1,50
544 PĂVĂLUCA I VASILE CLAUDIU ŞCOALA CU CLASELE V-VIII PANAITOAIA 3,00 2,70 2,85
545 POPOVICI G ANDREEA ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE V-VIII PANAITOAIA 4,55 3,15 3,85
546 SURU N  NICUȘOR DANIEL ŞCOALA CU CLASELE V-VIII PANAITOAIA 1,40 1,50 1,45
547 ANDRIEȘOAE M VALENTINA-IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TUDOR VLADIMIRESCU” AVRĂMENI 2,25 1,05 1,65
548 BARARIU P CARMEN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TUDOR VLADIMIRESCU” AVRĂMENI 8,55 5,75 7,15
549 BARARIU I MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TUDOR VLADIMIRESCU” AVRĂMENI 5,10 1,50 3,30
550 BREABĂN C IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TUDOR VLADIMIRESCU” AVRĂMENI 3,40 2,00 2,70
551 BUTNARAȘU M  VLĂDUȚ MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TUDOR VLADIMIRESCU” AVRĂMENI 5,30 2,70 4,00
552 COSOVANU I GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TUDOR VLADIMIRESCU” AVRĂMENI 5,00 1,95 3,47
553 FERARIU I  DĂNUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TUDOR VLADIMIRESCU” AVRĂMENI 3,65 1,90 2,77
554 HROMEI G ANDREI ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TUDOR VLADIMIRESCU” AVRĂMENI 3,15 1,75 2,45
555 MARICIUC V  ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TUDOR VLADIMIRESCU” AVRĂMENI 4,00 2,00 3,00
556 MUNTEANU V DENISIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TUDOR VLADIMIRESCU” AVRĂMENI 5,15 3,60 4,37
557 VIȚALARU I GABRIELA LUMINIȚA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TUDOR VLADIMIRESCU” AVRĂMENI 7,00 3,20 5,10
558 ADOCHIŢEI  R. VICTOR LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 8,25 8,50 8,37
559 AILOAEI  V. LARISA – IULIA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 9,25 10,00 9,62
560 ALISTARI  C. MATEI LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 7,50 8,25 7,87
561 ANDREI  V. LARISA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 8,65 9,10 8,87
562 ANICULĂESEI D. FLAVIAN LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 8,40 3,90 6,15
563 BEJAN V. ANDREI – MIHAI LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 8,45 9,25 8,85
564 BREHUESCU  P. DELIA – DUMITRIŢA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 8,00 4,45 6,22
565 BUCŞĂ  V. ANA – MARIA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 8,95 4,75 6,85
566 BURLACU C. GEORGIANA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 7,00 6,25 6,62
567 CĂTĂMĂRESCU  G. VLAD LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 8,30 5,90 7,10
568 CHELARIU  A. ALEXANDRU – MIHAIL  LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 8,55 4,85 6,70
569 CHIRU  P. IUNIA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 9,05 7,25 8,15
570 CHIRVASE P. MARIA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 9,30 9,00 9,15
571 CHIŢANU  S. ROXANA – ELENA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 8,00 6,05 7,02
572 CIOBANU  D. ANDRA – DIANA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 8,60 8,40 8,50
573 CONDURACHE E. ALICE LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 9,05 6,45 7,75
574 CRISTESCU  D. ALEXANDRA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 7,20 6,55 6,87
575 CURELARIU  D. TEOFAN-JUSTINIAN LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 8,00 7,95 7,97
576 DRUŢU  C. ANDREI LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 6,75 2,85 4,80
577 GHEORGHIU G. IOANA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 7,30 3,60 5,45
578 HRIŞCĂ  C. DIANA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 6,35 8,50 7,42
579 IRIMIA  E. KARINA – ANDREEA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 6,00 2,55 4,27
580 LĂZĂRESCU V.  ANCA-ELENA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 8,25 4,90 6,57
581 LEVĂRDĂ  O. ANDREI LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 6,50 4,85 5,67
582 MACSIM  C. JEFFERY – ANDY LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 8,55 9,95 9,25
583 MANOLACHE  D. ALEXANDRA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 7,75 7,70 7,72
584 MATEI  F. DENIS – GEORGE LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 5,45 4,35 4,90
585 MIDOUNE M. CRISTIAN LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 7,95 8,80 8,37
586 MOLOCEA  A. EMILIAN LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 6,05 6,05 6,05
587 MORARU  F. OANA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 8,15 8,70 8,42
588 NECHIFOR  C. ALBERT – GEORGE LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 7,50 9,00 8,25
589 PARFENOV  P. RALUCA -MARIA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 9,70 9,70 9,70
590 POPA  I. GEORGE – ŞTEFAN LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 7,35 5,90 6,62
591 POPOAEI  M. SERAFIMA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 9,35 8,60 8,97
592 POTI  O. GLORIA – ŞTEFANIA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 8,75 7,10 7,92
593 PREDA  F. DIANA – CĂTĂLINA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 9,50 7,80 8,65
594 PRICOP  I. OVIDIU – DANIEL LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 5,75 3,05 4,40
595 RODANCIUC  E. ŞERBAN – IULIAN LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 9,25 8,65 8,95
596 ROTUNDU T. BIANCA -ŞTEFANA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 8,60 7,25 7,92
597 SECU P. IOANA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 9,05 7,80 8,42
598 ŞERBAN I.  ELENA – CRISTIANA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 9,05 4,05 6,55
599 SPIRIDON I. TEOFIL – ROBERT LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 9,35 8,00 8,67
600 SPOSUB T. VIVIANA – ELENA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 9,35 9,95 9,65
601 ŞTEFAN  N. IRINA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 8,65 7,00 7,82
602 ŞTEFAN M. COSMIN – CĂTĂLIN LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 8,60 6,15 7,37
603 TIZU  O. ANDRADA – IOANA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 7,15 4,55 5,85
604 TODEREAN G. DIMITRIE – LAURENŢIU LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 7,60 4,50 6,05
605 TODICĂ C. EDUARD – GEORGE LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 8,90 8,50 8,70
606 TOMA  M. GABRIELA – SILVIA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 9,45 8,40 8,92
607 VOLOŞCU G. GABRIELA-RENATA LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 7,70 4,60 6,15
608 VREME  V. NAOMI LICEUL DE ARTĂ „ŞTEFAN LUCHIAN” BOTOŞANI 8,50 5,25 6,87
609 AMĂRIUCĂ A. ALEXANDRU-IULIAN GRUPUL ŞCOLAR DARABANI 5,60 1,50 3,55
610 BĂRĂNCEANU P.T. SABIN GRUPUL ŞCOLAR DARABANI 9,20 8,30 8,75
611 BICHIR I. GEORGIANA-MIHAELA GRUPUL ŞCOLAR DARABANI 8,80 8,70 8,75
612 CODRIANU V.M. OLIVIA-EVELINA GRUPUL ŞCOLAR DARABANI 9,20 7,85 8,52
613 DĂNĂILĂ D.G. GABRIELA GRUPUL ŞCOLAR DARABANI 9,10 7,30 8,20
614 GHEBAC D. RAFAELA-IULIANA GRUPUL ŞCOLAR DARABANI 7,75 3,65 5,70
615 GUCIANU I. SEBASTIAN GRUPUL ŞCOLAR DARABANI 7,55 3,15 5,35
616 HANZA C. GABRIEL-MARCEL GRUPUL ŞCOLAR DARABANI 6,25 3,00 4,62
617 MURARIU T. IOANA GRUPUL ŞCOLAR DARABANI 9,40 7,05 8,22
618 SĂRITIANU C. MIRELA GRUPUL ŞCOLAR DARABANI 9,25 3,50 6,37
619 SCOREA C. CONSTANTIN GRUPUL ŞCOLAR DARABANI 4,25 2,35 3,30
620 ACĂLFOAIEI C. MARIUS-ANDREI GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 6,75 8,15 7,45
621 ACIUBOTĂRIȚEI C. CLAUDIA- MĂDĂLINA GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 5,40 4,25 4,82
622 ANDRII D. BOGDAN-DUMITRU GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 6,50 5,50 6,00
623 ATĂNĂSOAE R.P. LORENA-DENISIA GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 8,55 9,65 9,10
624 BANARU D.I. ANDREEA-OANA GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 6,80 5,40 6,10
625 BANDARICA-ISAC M. EMANUEL GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 6,05 7,40 6,72
626 BAȘAGĂ V. BEATRIS GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 7,75 4,55 6,15
627 BELCIUG V. DANIEL-BOGDAN GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 8,05 9,60 8,82
628 BUDACĂ I. FLORIN-ALIN GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 7,60 9,70 8,65
629 CÎRLIGEANU C.C. FLORINA-ALEXANDRA GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 7,25 8,50 7,87
630 CIUBOTARU P. DIANA-MARIA GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 5,80 7,35 6,57
631 COJOCARIU M.T. TEODORA GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 7,35 6,80 7,07
632 COJOCARIU M.T. ANASTASIA GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 8,75 6,85 7,80
633 COROLEA V. FLORIN-BOGDAN GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 7,35 8,35 7,85
634 DELIBAȘ G. ALINA-LOREDANA GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 8,20 8,50 8,35
635 GHEORGHIȚĂ R. IOANA-ALEXANDRA GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 7,95 9,50 8,72
636 GIURCĂ M. PETRONELA-MIHAELA GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 6,05 4,15 5,10
637 GURZU P. DUMITRIȚA GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 9,20 5,80 7,50
638 HRIHOREANU P. MARIA GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 8,50 8,15 8,32
639 HROMEI D.N. ANDREEA-ADINA GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 8,65 8,35 8,50
640 MERTICARIU I.S. AMALIA-IONELA GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 6,25 2,05 4,15
641 RĂDUȚAC S. OVIDIU-IULIAN GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 3,80 2,45 3,12
642 ROBU R. SEBASTIAN-ȘERBAN GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 7,10 8,00 7,55
643 SOLCAN R.F. ROXANA-FLORENTINA GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 8,65 7,30 7,97
644 ȘTEFAN I. ALEXANDRA-FLORENTINA GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 5,00 3,50 4,25
645 ȚILIA G. FLORENTINA-GEORGIANA GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 7,40 7,80 7,60
646 ȚURCANU L.V. DIANA-BIANCA GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 8,20 9,60 8,90
647 VELNICIUC C. CORNELIA-MĂDĂLINA GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 7,20 6,25 6,72
648 VOLINTIRU V. AMALIA-MARIA GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 8,25 6,30 7,27
649 ZAMOSTEANU A.M. IUSTIN-ALIN GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 6,55 6,15 6,35
650 ZVORIȘTEANU F.I. VIRGIL-EMANUEL GRUPUL ŞCOLAR „DR. MIHAI CIUCĂ” SĂVENI 6,25 8,60 7,42
651 ALBU D. IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 9,70 9,90 9,80
652 APETREI C. ADELINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 8,80 9,00 8,90
653 ATITIENE I. ROXANA ADRIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 8,90 7,15 8,02
654 ATODIRESEI D. OVIDIU DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 7,90 5,45 6,67
655 ATODIRESEI G. GEORGE ALIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 8,15 9,25 8,70
656 AZÎZOAE P. ADRIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 9,20 8,65 8,92
657 BACIU F. TIMOTEI ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 5,60 4,40 5,00
658 BĂDĂRĂU I. MĂDĂLINA IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 7,95 3,60 5,77
659 BLENTEŞ M. MĂDĂLINA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 9,20 8,20 8,70
660 BLENTEŞI S. ADELIN GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 7,25 6,60 6,92
661 BOBU I. DORIS ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 7,70 4,40 6,05
662 BORDICIUC D. ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 9,80 9,50 9,65
663 BORŞAN M. IONUŢ  RĂZVAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 9,95 9,75 9,85
664 BOSTAN I. ALEXANDRU LUCIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 6,90 5,45 6,17
665 CĂRUNTU G. MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 7,90 7,50 7,70
666 CHIRILĂ S. ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 7,55 5,80 6,67
667 CÎMPANU M. MIREL ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 6,05 3,25 4,65
668 CIORTAN C. DANIEL TIBERIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 6,55 4,20 5,37
669 CÎRLIG T. ALEXANDRA TEODORA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 7,80 5,15 6,47
670 CLICINSCHI C. ROXANA ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 9,10 6,10 7,60
671 CODREANU F. CIPRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 6,75 5,15 5,95
672 CODRIANU C. ANDI CIPRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 5,60 3,85 4,72
673 COJOCARIU I. DIANA VERONICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 8,75 8,95 8,85
674 COJOCARIU Y. SEVINC GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 8,00 6,45 7,22
675 COSTAS I. LETICIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 7,00 4,75 5,87
676 CRĂCIUN I. BOGDAN ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 5,90 3,05 4,47
677 CREŢU V. GIANINA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 5,90 3,25 4,57
678 CRIHAN N. DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 9,20 8,50 8,85
679 CUCIUREANU D. ALEXANDRU MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 5,00 4,35 4,67
680 CUCIUREANU P. VLAD ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 6,65 5,80 6,22
681 DĂNILĂ M. SABINA MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 5,05 5,05 5,05
682 DĂNILĂ R. ADRIANA IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 7,55 5,10 6,32
683 FURTUNĂ M. ALEXANDRU ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 7,80 8,80 8,30
684 GHIŢĂU I. ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 6,70 9,55 8,12
685 GÎBU S. ANA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 9,40 10,00 9,70
686 GÎNGĂ S. DELIA ŞTEFANIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 8,40 9,50 8,95
687 HALICI L. ANDRA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 9,40 8,35 8,87
688 HANGAN M. MĂDĂLINA ADELINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 9,45 6,40 7,92
689 HĂPĂIANU O. COSMIN FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 7,15 4,45 5,80
690 IFRIM C. MĂDĂLINA IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 7,85 6,85 7,35
691 IONESCU G. OCTAVIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 8,05 5,50 6,77
692 LEFTER F. ANDREEA DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 8,70 4,00 6,35
693 MAFTEAN C. CONSTANTIN VALENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 7,80 8,65 8,22
694 MAXIM M. ANDREEA MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 7,65 5,15 6,40
695 MIRĂUŢĂ I. DENISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 9,60 10,00 9,80
696 MISOAGĂ A. ADRIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 9,15 5,10 7,12
697 MURARIU V. ADINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 9,20 8,70 8,95
698 OSTAFI D. MĂLINA GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 7,80 9,35 8,57
699 PALIC S. ALEXANDRA DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 4,10 3,75 3,92
700 PÂNZARIU C. DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 9,25 8,80 9,02
701 PARASCA D. EDUARD CIPRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 7,25 5,95 6,60
702 PĂSCĂREANU S. ANCA SORINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 8,70 6,30 7,50
703 PAVEL V. SIMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 7,65 5,60 6,62
704 PINTILEI C. EMANUEL OLIVIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 6,50 4,45 5,47
705 PINTILEI M. RAREŞ CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 6,45 8,00 7,22
706 PLAMADĂ V. SEBASTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 8,60 10,00 9,30
707 POPESCU M. COSMIN ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 7,10 5,20 6,15
708 POPOVICI R. PATRICIA DEMETRIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 9,40 9,85 9,62
709 PUIU C. IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 9,55 6,45 8,00
710 RACU R. CLAUDIU JASMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 8,35 8,40 8,37
711 RACU V. ADELINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 9,65 9,25 9,45
712 RĂILEANU M. GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 9,70 10,00 9,85
713 REDINCIUC M. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 7,75 9,70 8,72
714 ROMAN I. COSMIN IONUT ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 6,65 4,05 5,35
715 SAUCĂ C. RAUL ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 9,75 9,55 9,65
716 SAUCĂ D. FLAVIUS IUSTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 5,45 4,90 5,17
717 STOLERU D. TEODOR PAUL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 5,75 5,50 5,62
718 STRATAN C. ANDREEA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 9,30 9,45 9,37
719 TARHON C. MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 6,70 7,90 7,30
720 TERMEN R. ELIZA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 8,20 8,85 8,52
721 TOPALĂ D. ROXANA DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 7,70 7,65 7,67
722 TURIC I. IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 9,45 9,50 9,47
723 UNGUREANU D. ANCA IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI ABSENT Absent ABSENT
724 VERINCEANU I. ANDREEA VALENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 8,45 8,50 8,47
725 VIZITEU F. LARISA CĂTĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 6,20 4,55 5,37
726 VIZITEU F. LOREDANA ADELINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 4,30 2,10 3,20
727 ZAHARIA R. CASIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 9,10 9,10 9,10
728 ZAHARII P. EVELINA LILIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 8,00 8,50 8,25
729 ZGÎMBĂU I. BENIAMIN GIOVANI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „MIHAIL KOGĂLNICEANU” DOROHOI 6,20 6,10 6,15
730 AIACOBOAIE C. VLAD-FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 2,70 2,95 2,82
731 BODRON I. ANDREI-NICOLAE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 5,20 2,55 3,87
732 CHITEALĂ I. GEORGETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 6,95 4,85 5,90
733 CHITEALĂ M. LOREDANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI Absent absent Absent
734 CIOCOIU C. TEODORA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 6,05 4,15 5,10
735 CONDURACHE A. MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 6,05 3,65 4,85
736 COROI M. VALENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 5,95 2,95 4,45
737 COŞULEANU E. DIANA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 6,70 6,10 6,40
738 FEDERIUC I. VASILICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 5,30 3,20 4,25
739 GRAPAN P. ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 8,90 8,00 8,45
740 GRIGORIU M. MIHĂIŢĂ-IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 5,25 7,25 6,25
741 IACOB C. TRAIAN-ALEX ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 6,65 5,80 6,22
742 IACOB V. DAVID-MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 5,75 5,10 5,42
743 LINGURARIU A. MĂDĂLIN-NICUŞOR ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 4,20 2,90 3,55
744 LUPU I. CRISTINA-MANUELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 8,35 6,05 7,20
745 MANDRIC D. PAUL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 4,55 3,60 4,07
746 MANDRIC P. COSMIN-ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 5,75 2,15 3,95
747 MATEI M. IONUŢ-MĂDĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 6,45 5,60 6,02
748 MATIESCU M. MARIUS-FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 6,40 4,65 5,52
749 MĂNTĂLUŢĂ C. PAVEL-IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 6,20 4,90 5,55
750 MĂNTĂLUŢĂ D. ANA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 8,45 5,95 7,20
751 MĂNTĂLUŢĂ G. GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 6,15 6,10 6,12
752 PURUŞNIUC R. CLAUDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 4,35 3,20 3,77
753 ROTARIU C. ANDREI-NICOLAE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 4,95 3,80 4,37
754 TRUŞESCU M. SABINA-NICOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 7,35 8,80 8,07
755 VELNICIUC C. MĂDĂLINA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DOBÎRCENI 5,20 2,45 3,82
756 ABOTEZĂTOAE  F. MONICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 7,95 3,65 5,80
757 ACIOCĂNESEI V. GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 7,95 4,55 6,25
758 ALEXA V. BOGDAN MARCEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 4,90 3,70 4,30
759 ANCUŢĂ V. IOAN CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 5,95 3,50 4,72
760 AURSULESEI N. ALINA-VASILICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 BOTOŞANI 7,00 4,70 5,85
761 BALTARIU D. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 5,60 3,70 4,65
762 CĂLINESCU   ROMARIO ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 BOTOŞANI 3,60 1,50 2,55
763 CIAUŞU C. BOGDAN-NELU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 BOTOŞANI 1,75 1,00 1,37
764 CIAUŞU C. CIPRIAN-IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 BOTOŞANI 2,05 1,00 1,52
765 CIOBANU C. ADRIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 7,65 3,05 5,35
766 CODREANU F. FLORICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 2,05 1,05 1,55
767 CORNESCHI R. EMIL FLORENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 2,40 1,00 1,70
768 COSOSCHI  L. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 7,50 6,70 7,10
769 DĂMIAN D. COSMIN MUGUREL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 8,10 5,90 7,00
770 DANILEŢ V. EDUARD IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 5,85 3,90 4,87
771 DOROFTEI  DIANA IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 7,20 6,00 6,60
772 FURTUNĂ I. GEORGIANA CĂTĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 9,25 7,45 8,35
773 GHILIAN T.OANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 7,70 3,00 5,35
774 GOŢAN G. LAVINIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 8,65 9,10 8,87
775 GRIGORAŞ I. BOGDAN EDUARD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 7,50 2,75 5,12
776 HANGALEŢ DAVID-EDUARD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 BOTOŞANI 3,35 1,50 2,42
777 HLIBAN M. CLAUDIU GEORGE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 4,70 2,75 3,72
778 HUŢANU Ş. ALEXANDRA MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 8,40 4,00 6,20
779 IVANOV N. ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 BOTOŞANI 1,00 1,35 1,17
780 LIONTE G. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 9,70 7,85 8,77
781 LIONTESCU L. MARCEL-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 BOTOŞANI 3,25 1,50 2,37
782 MARCU  DAVID ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 6,60 3,30 4,95
783 MĂRIAN S. CLAUDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 6,70 2,40 4,55
784 MIHĂILESCU  F. FLORIN DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 7,30 4,10 5,70
785 NEAGOE A. GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 6,70 2,90 4,80
786 NECŞANU  R. MARIUS COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 6,55 5,10 5,82
787 NICHIFOR V. VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 5,35 1,80 3,57
788 PETRAŞ P. RAMONA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 8,65 8,00 8,32
789 PLATON L. GABRIELA OTILIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 6,85 5,25 6,05
790 POCZO I. ANDREEA-NICOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 BOTOŞANI 5,25 1,40 3,32
791 PORAICU M. ALINA DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 6,50 3,20 4,85
792 PREPELIŢĂ C. EUSEBIU ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 3,35 2,50 2,92
793 ROMANIUC C. ALEXANDRA-DUMITRIŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 BOTOŞANI 2,20 1,50 1,85
794 SABIE  I. IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 7,85 4,80 6,32
795 SADAGUSCHI M. MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 BOTOŞANI 6,00 5,45 5,72
796 SAFTA C. FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 7,80 4,40 6,10
797 SPRÎNCEANĂ V. CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 BOTOŞANI 2,65 1,50 2,07
798 SPRINCEANĂ V. FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 BOTOŞANI 3,05 1,25 2,15
799 ULICIUC N. MARIUS BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 5,05 3,15 4,10
800 UNGUREANU L. ROBERT SEBASTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 BOTOŞANI 8,70 6,65 7,67
801 ZAMĂ A. MARIUS-IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 BOTOŞANI 3,75 2,00 2,87
802 ACATRINEI C. BIANCA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 9,05 8,90 8,97
803 AMĂNĂLOIE C. MĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 9,45 10,00 9,72
804 AMITROAIE D. ANDREI IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,25 8,25 7,75
805 ANDREI C. COSMIN ILIE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 4,25 3,00 3,62
806 ANDREI C. VLAD PETRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 5,85 4,65 5,25
807 ANDRIEŞ V. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 8,05 5,25 6,65
808 ANGHELUŞ D. ELIZA CEZARA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 8,05 4,15 6,10
809 APETROAE T. ANDREI TIM ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,00 4,55 5,77
810 ARĂRIŢEI Ş.ALEXANDRA IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 9,60 8,40 9,00
811 ARSENIE C. VLĂDUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,55 8,60 8,07
812 AVĂTĂMĂNIŢEI S. VLĂDUŢ ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,25 7,50 7,37
813 BALTARU R. ANDREEA MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,15 2,50 4,82
814 BEŞLEAGĂ C. ADELINA IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 8,20 8,30 8,25
815 BÎRSAN I. AMALIA IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 9,60 9,90 9,75
816 BOTEZATU D. ASTRID IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,80 7,05 7,42
817 BRAŞOVEANU F. FLORIAN ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 9,00 9,40 9,20
818 BRÎNZEI V. CIPRIAN IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 6,25 2,20 4,22
819 BUCHE D. ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 8,50 6,60 7,55
820 BUZUC I. GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 5,00 3,30 4,15
821 CALINIUC I. ALEXANDRU IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 5,00 4,00 4,50
822 CALUSCHI V. CĂLIN DUMITRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,95 6,40 7,17
823 CARP C. COSMIN ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 5,30 3,75 4,52
824 CARP N. MĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,65 8,00 7,82
825 CHELARIU G. IOAN CIPRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 6,55 4,00 5,27
826 CHIHAIA F. DENISA ANDREA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,90 3,40 5,65
827 CIUBOTARIU V. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 8,05 6,50 7,27
828 CÎŞLARIU V. CLAUDIA PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 5,90 2,60 4,25
829 CONDREA V. GEORGE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,20 8,95 8,07
830 CONŢAC C. PETRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,25 9,50 8,37
831 COSTRAŞ D. GABRIEL TIBERIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 8,45 7,55 8,00
832 CRĂCIUN G. LUCIAN MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 2,45 1,75 2,10
833 CUCIUREANU V. EDUARD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 6,35 5,30 5,82
834 DĂNILĂ C. RALUCA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 4,55 5,10 4,82
835 DĂRÎNGĂ C. ANA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 3,70 1,55 2,62
836 DIACONU I. IOAN RĂZVAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 8,30 9,30 8,80
837 DROBOT C. ADINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 8,70 8,20 8,45
838 DUDUŢĂ G. RĂZVAN ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 5,85 6,60 6,22
839 DULGHERIU V. IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 8,90 10,00 9,45
840 DUMITRAŞ V. BOGDAN RĂZVAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 4,35 2,50 3,42
841 DUMITRIU F. ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 9,10 7,50 8,30
842 ENACHE C. COSMIN CIPRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,25 5,35 6,30
843 FERARU D. ROBERTA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,15 6,30 6,72
844 FUNDUIANU A. HRISTIANA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,70 10,00 8,85
845 GHEORGHIU V. VALENTIN RĂZVAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,40 4,50 5,95
846 GÎLCĂ S. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 8,40 6,90 7,65
847 GRESCU M. DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 3,25 4,50 3,87
848 GRIGOREANU J. ESTERA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 6,15 4,30 5,22
849 HAMBURDA O. LAVINIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,00 3,20 5,10
850 HERGHELEGIU V. DIANA PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 8,20 5,70 6,95
851 HUŢANU A. EUSEBIU VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 8,30 9,45 8,87
852 IERIMCIUC-VASILE V. GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 9,15 8,60 8,87
853 IFRIM L. ADELINA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 6,10 6,00 6,05
854 IFTIME G. GEORGE SEBASTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 8,05 9,15 8,60
855 ILAŞ G. OANA ALICE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 8,75 6,90 7,82
856 ILIEVICI O. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 8,50 9,35 8,92
857 ISTRATE C. IONUŢ CLAUDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 8,80 8,05 8,42
858 ISTRATE M. BOGBAN CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 5,85 2,55 4,20
859 LAZĂR D. ANDREEA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 9,80 8,40 9,10
860 LOGHIN R. MIRUNA ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 8,20 6,95 7,57
861 LUPAŞCU D. ANDREEA GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 9,10 6,15 7,62
862 LUPU C. MIRELA GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 6,15 8,05 7,10
863 LUPU G. DIANA GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,50 3,80 5,65
864 MANDICI I. ANDRA DUMITRIŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,50 4,60 6,05
865 MANOLIU S. ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,95 5,50 6,72
866 MATEI P. MIHAELA KASANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 5,65 3,20 4,42
867 MIHAI I. MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 8,65 4,30 6,47
868 MIHAI M. EDUARD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 9,40 10,00 9,70
869 MOCANU G. ŞTEFAN IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,75 6,90 7,32
870 MUNTEANU G. ANDREI ŞERBAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 8,60 10,00 9,30
871 MURARAŞU C. ROBERT CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 5,90 4,70 5,30
872 MURARU I. IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,85 5,15 6,50
873 NICULESCU M. PAUL MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 5,40 4,00 4,70
874 OISTRIC C. RAUL FLORINEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 6,75 3,70 5,22
875 OROSZ-KOVACS A. ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 6,65 3,60 5,12
876 PANAINTE E. ADI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 5,75 2,65 4,20
877 PANAINTE L. ALIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,15 8,10 7,62
878 PANAINTE M. YASMINA GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 5,10 4,15 4,62
879 PINTILEI G. EDUARD OVIDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 5,05 3,50 4,27
880 PÎNZARIU F. BIANCA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 9,60 9,85 9,72
881 PLUGARIU V. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 6,05 7,20 6,62
882 POHOAŢĂ M. GEORGIAN FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 6,45 5,00 5,72
883 POPESCU G. IOANA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 6,40 4,50 5,45
884 ROBU M. EDUARD MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 6,15 2,25 4,20
885 ROMAN C. MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 8,10 3,00 5,55
886 ROŞU C. ŞTEFAN ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 5,00 2,75 3,87
887 ROTARIU L. BIANCA LAVINIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 9,50 8,95 9,22
888 RUSU G. DENISIA ALISIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 9,20 8,90 9,05
889 SCHIPOR D. GEORGIANA IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,30 7,40 7,35
890 SCUTELNICU S. SILVIU GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 5,65 4,40 5,02
891 SEREDIUC L. SABINA ALICE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,45 7,10 7,27
892 SOFRONEA V. SABIN COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 5,60 3,85 4,72
893 STRIBLEA M. IOSUA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 4,05 4,70 4,37
894 SURDU L. BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 5,40 5,30 5,35
895 ŞOPTICĂ C. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 6,75 4,55 5,65
896 ŞTEFĂNESCU T. IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 4,95 3,90 4,42
897 TIMOFTI R. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,90 9,40 8,65
898 TOMACHE D. NAOMI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 4,95 3,50 4,22
899 TURCOMAN D. FLORENTINA BIANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 8,30 8,40 8,35
900 ŢIBULEAC C. DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 5,00 4,45 4,72
901 ŢURCANU G. RADA ŞTEFANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 8,00 7,45 7,72
902 ULMAN Ş. BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 5,50 3,85 4,67
903 UNGUREANU V. SEBASTIAN CORNEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,40 7,10 7,25
904 VASILIU L. ROBERTO MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 5,40 5,30 5,35
905 VĂRVĂRUC V. EMANUEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,80 9,05 8,42
906 ZAHARIA F. ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 7,10 6,85 6,97
907 ZUGRAVU V. ANCA DARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI 9,50 9,40 9,45
908 AIONIŢOAIE  P.  FLORIN-CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 5,80 3,60 4,70
909 ANDRICI  I.  CODRUŢ-IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 8,65 7,75 8,20
910 APARASCHIVEI  M. IULIA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 8,65 7,85 8,25
911 AŞTEFANEI  M.  ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 9,60 10,00 9,80
912 BOACĂ  B.    PAVEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 8,30 5,25 6,77
913 BORHAN  D.  CIPRIAN-ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI ABSENT absent ABSENT
914 BOROSAC  C.  ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 7,90 8,30 8,10
915 BOTEZ  V.  RAMONA-BIANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 8,85 5,35 7,10
916 BUHĂ I. COSMINA-CĂTĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 8,55 5,70 7,12
917 BUJOR  C.  ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 5,70 4,00 4,85
918 BURLACU  C.  COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 4,95 4,25 4,60
919 CĂLINIUC  P.  ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 8,35 4,75 6,55
920 CHELARIU  N.  DIANA-RALUCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 7,40 3,85 5,62
921 CHIRIAC  A.  IONELA-DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 6,80 3,90 5,35
922 CIORNEI  M.    ALEXANDRU-IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 6,85 2,50 4,67
923 CLIM  T.  SIMONA-IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 8,10 5,55 6,82
924 COJOCARIU  M.  ADELINA-IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 7,40 5,40 6,40
925 COMAN-MAN   C.  CARLOS-ANTONIO ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 8,95 3,55 6,25
926 CREŢU  D.  ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 9,30 8,20 8,75
927 DĂNILĂ  I.    CĂTĂLINA-IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 8,10 7,90 8,00
928 DROBOTĂ  L.  SABINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 8,50 6,40 7,45
929 FEDIUC   F.   BOGDAN-ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 6,55 5,65 6,10
930 FILIP  M.  SABINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 8,00 4,85 6,42
931 FOCA  I.  EMANUEL-MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 6,70 3,55 5,12
932 GAFTON  D.   ROXANA-IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 3,85 2,00 2,92
933 GÎZA  M.  MARIA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 6,10 4,35 5,22
934 GRĂDINARIU  D.  ADRIAN-CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 8,70 6,20 7,45
935 GRĂDINARU  I.   MIHAI-ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 8,10 6,55 7,32
936 HARASIM  -.  MIHNEA-HORIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 5,00 2,50 3,75
937 HOJBOTĂ G.  CĂTĂLIN-CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 9,40 9,55 9,47
938 IACOB  C.  ANDREI-COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 5,25 2,00 3,62
939 ISTRATE  I.  ROXANA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 8,55 7,70 8,12
940 LOGHIN  C.  DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 4,05 4,00 4,02
941 LUNCAŞU  D.    DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 7,65 2,80 5,22
942 LUPEŞ  I.  IOAN-EMANUEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 7,00 6,75 6,87
943 MAXIM   M.   ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 5,80 2,50 4,15
944 MOGOŞANU   D.  PAULA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 8,20 5,35 6,77
945 MOISII  C.   GABRIEL-LAURENŢIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 8,75 5,00 6,87
946 OTROCOL  -.  IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 5,90 2,10 4,00
947 PALADI   D.    CIPRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 5,45 1,95 3,70
948 PLIAN  G.    DORIN-CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 7,05 5,25 6,15
949 PRICOPIE   V.  ROXANA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 7,05 6,90 6,97
950 RĂSTOACĂ  D.  IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 7,55 4,00 5,77
951 RATARCIUC   C.  ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 7,65 4,65 6,15
952 SANDU  M.  ALEXANDRU-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 5,65 4,00 4,82
953 ŞERBESCU   D.    ALEXANDRU-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 5,00 4,00 4,50
954 ŞMADICI   I.    DENISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 8,95 9,90 9,42
955 SOCHIRIAC  D.  ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 6,75 5,65 6,20
956 ŢIVLICĂ  D.  BOGDAN-MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 6,70 7,80 7,25
957 TIZU  I.    GABRIEL-RADU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 9,10 9,35 9,22
958 ŢUŢU  C.  ROXANA-IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 7,55 4,25 5,90
959 UNGUREANU  M.     MARIAN-ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 8,95 9,95 9,45
960 URSĂCHEL  M.  EDUARD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 7,70 6,90 7,30
961 ZVÎNCĂ  I.  IONUŢ-COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 12 BOTOŞANI 5,60 5,40 5,50
962 ACATRINEI L. MARIUS VLĂDUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 6,75 3,30 5,02
963 ACONSTANTINESEI C. DRAGOŞ ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,85 8,60 8,72
964 AGRAPINE E. CĂTĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 10,00 8,25 9,12
965 AILOAE S. RAMONA FLORINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 7,85 5,90 6,87
966 ALBOAE I. ALEXANDRU BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 5,55 3,60 4,57
967 AMARANDEI R. ROXANA REBECA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 7,80 5,85 6,82
968 AMATIESEI R. CORNEL ROMICĂ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 4,45 2,55 3,50
969 AVĂDĂNI E.ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,90 5,15 7,02
970 AXINTE C. RALUCA ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,35 6,40 7,37
971 AXINTE C. VLAD CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,50 5,40 6,95
972 BARANCIUC G. ANDREEA MĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 9,15 7,10 8,12
973 BĂLINIŞTEANU V. ELENA RALUCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 6,65 3,00 4,82
974 BĂNCESCU G. MORENA IASMINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,35 7,65 8,00
975 BEJAN A. GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 6,10 2,10 4,10
976 BEŞLEAGĂ M. MIRIAM ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 9,55 10,00 9,77
977 BÎLĂ Ş. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 6,70 8,65 7,67
978 BOARIU G. GEORGE ADIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 9,50 8,60 9,05
979 BRUTCĂ V. IONUŢ ANDREI ŞCOALA  CORNERSTONE 7,10 4,45 5,77
980 BUTNARIU I. DIANA ADELINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 9,25 9,10 9,17
981 CABULCĂ V. ANDREEA CĂTĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 7,85 4,00 5,92
982 CHIPERI M. ŞTEFAN ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 6,65 4,20 5,42
983 CHIRILĂ P. DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,90 10,00 9,45
984 CIOBANU C. GEORGE VLAD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 6,20 3,40 4,80
985 CIOCAN C. COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 7,50 5,40 6,45
986 CIURARIU – AŞTEFĂNOAEI T. TEODORA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,80 7,30 8,05
987 CLIM C. LILIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 9,00 6,15 7,57
988 CLIM M. MIHAELA MARCELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 6,75 2,75 4,75
989 COHAL G. ANDREEA DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,45 4,95 6,70
990 COJOCARIU I. MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,30 5,40 6,85
991 CORJĂUCEANU L. RAREŞ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,90 5,95 7,42
992 COŢOVANU G. ALEXANDRU VLĂDUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 7,70 2,15 4,92
993 COVALIU D. GABRIELA MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 5,65 2,20 3,92
994 COVAŞĂ G.  MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 7,35 7,75 7,55
995 CRACANĂ S. BOGDAN FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 7,30 5,50 6,40
996 DAMACHE D. BIANCA ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,20 8,00 8,10
997 DOMONCO G. DIANA MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 6,85 3,30 5,07
998 DONISAN L. DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 9,40 9,25 9,32
999 FERBEI V. MIHAELA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 9,10 7,50 8,30
1000 FILIP I. CRISTIAN ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,20 6,30 7,25
1001 GHERMAN P. MARIAN ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,80 4,05 6,42
1002 GORGAN G. COSMIN GEORGE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,40 7,95 8,17
1003 GORGAN M. FLAVIUS BETUEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 7,40 5,55 6,47
1004 GROZA C. MARIUS GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 7,15 4,00 5,57
1005 HARBUZARIU F. ALEXANDRU FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 7,75 9,50 8,62
1006 HÎRJOABĂ D. FRANCESCA CAMELIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 7,65 2,75 5,20
1007 HUŢU M. ANDREEA TEODORA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,00 3,60 5,80
1008 IBĂNIŞTEANU C. ALEXANDRU IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 7,15 5,90 6,52
1009 IFRIM C. ELISABETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 9,30 5,25 7,27
1010 IFRIM C. IOANA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 9,30 8,00 8,65
1011 IONESCU M. ANDREI SABIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 9,15 10,00 9,57
1012 ISTRATI D. DIANA MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 7,40 7,00 7,20
1013 LEPĂRDĂ G. ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,30 9,60 8,95
1014 LUCA C. CĂTĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,55 7,45 8,00
1015 LUCA I. ANDREI BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 7,85 4,65 6,25
1016 LUPAŞCU I. GABRIEL ILIE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 6,85 2,60 4,72
1017 LUPU M. BOGDAN IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,30 8,45 8,37
1018 MICLIUC N. NICU ONISIM ŞCOALA  CORNERSTONE 7,30 7,70 7,50
1019 MIHĂESCU F. ROXANA DUMITRIŢA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 4,75 2,80 3,77
1020 MILIAN I. GABRIEL DORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,80 8,95 8,87
1021 MURARIU L. MIHAI CIPRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 7,30 9,25 8,27
1022 NICUŢĂ C. ELENA GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 10,00 10,00 10,00
1023 NICUŢĂ D. MĂDĂLINA DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,85 10,00 9,42
1024 PALAMARIU G. SEBASTIAN DUMITRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 5,05 4,45 4,75
1025 PĂPUŞOI C. CĂTĂLINA ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 7,85 3,35 5,60
1026 PĂVĂLOAIA D. DANA  DUMITRIŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 7,30 3,35 5,32
1027 PLEŞCA A. CEZAR GEORGIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 6,70 3,00 4,85
1028 POPESCU D. LAVINIA LARISA ŞCOALA  CORNERSTONE 8,60 8,05 8,32
1029 PRISECARU I. DENISA ŞCOALA  CORNERSTONE 6,40 6,35 6,37
1030 RĂILEANU I. MARCELA IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 7,85 3,80 5,82
1031 ROMAN V. GEORGIANA SABINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,00 3,00 5,50
1032 RUMEGA I. EDUARD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 6,50 4,00 5,25
1033 SĂRBAN C. LIDIA FRIEDA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 7,85 4,05 5,95
1034 SIMION A. IULIA CORALIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,85 8,50 8,67
1035 SPIRIDON D. ALEXANDRU TUDOR ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 7,15 6,80 6,97
1036 SPÎNU I. LUCIAN DANIEL MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 7,05 4,15 5,60
1037 SURMEI V. IOANA ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 8,40 3,65 6,02
1038 ŞIPUREL S. SMARANDA ŞCOALA  CORNERSTONE 7,65 8,10 7,87
1039 ŞLINCU D. LAURA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 9,65 9,35 9,50
1040 UNGUREANU L. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 4,75 3,40 4,07
1041 VĂCĂRIUC D. BOGDAN ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 9,40 9,15 9,27
1042 VIERIU I. IONUŢ SEBASTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 6,25 4,45 5,35
1043 VIZITEU I. IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 5 „SPIRU HARET” DOROHOI 9,65 7,25 8,45
1044 CHIRILĂ P. SIMONA LOREDANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII RIPICENI 6,60 4,00 5,30
1045 ENEA N. ANDREEA GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII RIPICENI 6,65 3,50 5,07
1046 HROMEI D. ANDREEA ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII RIPICENI 8,30 7,60 7,95
1047 MAŢINCU F. ANA MARIA ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII RIPICENI 7,35 4,00 5,67
1048 OBREJA C. COSTEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII RIPICENI 1,00 1,50 1,25
1049 PROCA M. IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII RIPICENI 1,10 1,00 1,05
1050 PUŞCAŞ D. ANA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII RIPICENI 4,90 3,75 4,32
1051 REPEDE R. MIHĂIŢĂ IONEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII RIPICENI 2,20 3,15 2,67
1052 ROTARIU P. ANCUŢA PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII RIPICENI 6,45 5,40 5,92
1053 VEZETEU G. IONUŢ BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII RIPICENI 1,00 3,75 2,37
1054 VIERIU D. LAVINIA IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII RIPICENI 6,10 4,05 5,07
1055 ZAHARIA J. ANDA LORENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII RIPICENI 6,85 6,40 6,62
1056 ZAPOROJAN S. MIRELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII RIPICENI 4,20 4,00 4,10
1057 AILENEI RM. ELENA –  ALESSANDRA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 8,90 7,50 8,20
1058 ALECSA Șt.V. SEBASTIAN LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 9,00 5,90 7,45
1059 APĂVĂLOAEI C. ANDREEA ŞTEFANIA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 9,05 7,55 8,30
1060 ARAPAŞU V. BEATRICE  – ANDREEA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 9,10 7,20 8,15
1061 BEJENARIU S. LAURA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 9,50 9,10 9,30
1062 BUDEANU M. DIANA-IOANA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 9,00 6,70 7,85
1063 CARMOCANU GH. EDUARD CONSTANTIN LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 8,20 8,60 8,40
1064 CIOCĂNEL R. CRINA – MIHAELA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 7,50 2,95 5,22
1065 CIOTIR C. LINDA –  ROCSANA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 6,85 3,85 5,35
1066 CIRITEL GH. MARIAN LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 7,95 7,30 7,62
1067 CONDREI – ŢIPLEA DM. RĂZVAN LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 8,95 8,45 8,70
1068 CONSTANTIN CC. SEBASTIAN LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 9,60 9,05 9,32
1069 COZLOSCHI J. VLAD LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 6,40 4,35 5,37
1070 CSAKI MȘ. AMALIA – GRAŢIELA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 7,45 5,25 6,35
1071 DAMIAN P.M. CATRINEL – IOANA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 9,65 9,55 9,60
1072 DĂSCĂLESCU CS. RALUCA  – CĂTĂLINA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 6,80 4,00 5,40
1073 ELISEI C.  DENISIA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 7,00 2,50 4,75
1074 GOLBAC D. ELENA – KARINA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 6,20 2,50 4,35
1075 GUGOAŞA GH. GEORGE – TEODOR LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 8,70 3,35 6,02
1076 ICHIM V. COSMINA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 7,90 4,30 6,10
1077 ILAŞ C. PAUL –  GABRIEL LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 8,15 5,50 6,82
1078 IVANOV S. SEBASTIAN ANDREI LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 7,65 8,50 8,07
1079 LEONTE ȘT.V. RĂZVAN-FLORIN LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 5,00 3,10 4,05
1080 LIPOVANU P. GABRIEL –  MĂDĂLIN LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 6,65 5,90 6,27
1081 MACAREL V. VLĂDUŢ – MARIAN LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 6,65 4,15 5,40
1082 MIRON P. BOGDAN – ŞTEFAN LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 8,35 6,45 7,40
1083 MIRON V ALEXANDRA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 9,00 9,30 9,15
1084 MOISA P.D. GHEORGHE ALIN LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 5,80 1,60 3,70
1085 MOISA P.D. IONELA – ALEXANDRA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 6,35 1,00 3,67
1086 MURARU I. LARISA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 8,35 6,60 7,47
1087 NECŞANU D. ALEXANDRA – ELENA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 9,20 7,60 8,40
1088 NECULAU S. GABRIELA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 7,95 2,35 5,15
1089 PARAMANOV L. DIANA – ALEXANDRA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 8,65 6,80 7,72
1090 PLUMBU R.T. BEATRICE LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 7,25 4,10 5,67
1091 ROTARU R. ALIN IONUŢ LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 6,95 5,75 6,35
1092 SANDU V. CRINA – ȘTEFANIA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 9,80 9,80 9,80
1093 ŞARAMET D. MĂDĂLINA – MARINELA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 9,90 10,00 9,95
1094 SÎRBU G.ȘT. ŞTEFAN ALIN LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 8,10 3,35 5,72
1095 ŞTEFAN L. MONICA ELENA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 9,90 7,70 8,80
1096 ŞTEFURĂ I. ELA-MIHAELA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 5,55 4,85 5,20
1097 SULUGIUC M. ELISA – GEORGIANA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 8,60 7,30 7,95
1098 TĂMĂŞAG S. GABRIEL LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 6,55 2,65 4,60
1099 TIPU D. ROXANA ANDREEA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 7,75 5,75 6,75
1100 TOŞCUŢĂ R. GEORGE ALEXANDRU LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 8,10 4,50 6,30
1101 ŢUCA D. COSMIN LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 7,95 7,75 7,85
1102 TUREAC V. CORNEL LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 8,10 9,00 8,55
1103 VARZARI I. MĂDĂLINA –  ŞTEFANIA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 9,10 6,95 8,02
1104 VLĂDEANU P. LAVINIA LICEUL TEORETIC „NICOLAE IORGA” BOTOŞANI 9,60 5,40 7,50
           
  Centrul de evaluare Scoala 12        
           
1 AIOANEI D.CĂTĂLIN COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,50 10,00 9,75
2 ANTAL I.ALEXANDRU COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 8,45 10,00 9,22
3 ANUȘCA C.S.LIVIA – IOANA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 8,00 6,15 7,07
4 BERESCU P.MARIAN COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,25 10,00 9,62
5 BUZILĂ I.D.ELENA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,75 9,30 9,52
6 CHISĂLIȚĂ F.A.VICTOR COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,20 9,80 9,50
7 COJOCARIU V.SEBASTIAN COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,55 10,00 9,77
8 COMĂNESCU N.BIANCA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,50 9,25 9,37
9 CONȚAC R.ANDREEA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,30 10,00 9,65
10 COSTEA M.ANA – MARIA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,90 10,00 9,95
11 COSTÎN I.DAVID – ȘTEFAN COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,15 7,80 8,47
12 COZMA C.G.ANDREEA – COSMINA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,50 10,00 9,75
13 COZORICI F.V.INGRID – ANDREEA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,70 9,20 9,45
14 DĂRVARIU M.C.ȘTEFANA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,55 10,00 9,77
15 DRAGOMIR V.T.DIANA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,70 9,40 9,55
16 FERARIU T.IOANA – VLADINA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,55 9,80 9,67
17 FLOREA I.C.OCTAVIAN COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 8,50 9,60 9,05
18 FROICU C.ANITTA – MARIA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,40 9,55 9,47
19 IBĂNESCU I.CARMEN – LIVIA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,75 10,00 9,87
20 IGNAT C.C.ȘTEFAN – IONUȚ COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 7,50 8,60 8,05
21 ILAȘ T.MARA – LIANA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 7,95 2,65 5,30
22 IVANICIUC I.VLAD – TIMOTEI COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 8,85 10,00 9,42
23 IVANOV S.RĂZVAN – IOAN COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,25 9,25 9,25
24 LEONTE D.DAN COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,65 10,00 9,82
25 MOCREI D.DANA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,70 9,30 9,50
26 NECHIFOR C.M.MUGUREL – SEBASTIAN COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 8,85 8,75 8,80
27 OLTEANU O.ANDREEA – CRISTINA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,20 6,95 8,07
28 PÎNZAR C.VLAD – TEODOR COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,05 9,70 9,37
29 SAVA I.I.TITUS COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,60 10,00 9,80
30 SILIȘTEANU T.ANDREI – EMANUEL COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,35 9,45 9,40
31 TOMAC D.L.ANDREI – ALEXANDRU COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,40 10,00 9,70
32 TRIFANOV L.I.SILVIU – CONSTANTIN COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 8,85 9,85 9,35
33 ARHIP D.ROXANA – ELENA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,60 9,50 9,55
34 ATEȘOAIE N.TEODORA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 8,75 9,10 8,92
35 AUNGURENCI V.ROXANA – VALENTINA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,40 9,65 9,52
36 BĂLĂUCĂ M.ȘTEFANA – ANDREEA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 8,20 9,15 8,67
37 BEJAN V.BOGDAN – MARIAN COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,35 8,90 9,12
38 BEJAN R.LAURA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,70 9,15 9,42
39 BÎRSAN I.ANDRA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,70 10,00 9,85
40 BOGHIAN M.CIPRIAN – MIHAI COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 7,95 7,95 7,95
41 BUZĂ C.IOANA – MIRUNA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 10,00 10,00 10,00
42 CIUBOTARU D.ANDREEA – CRISTIANA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,10 9,10 9,10
43 CRACANĂ D.ALESSANDRA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,70 7,40 8,55
44 CROITORU T.O.MĂDĂLIN – GABRIEL COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 8,30 9,45 8,87
45 GUBERNICU M.M.I.RADU – MARIUS COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 7,20 8,95 8,07
46 HĂISAN T.G.DIANA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,85 9,45 9,65
47 HUZUM V.IOANA – VALENTINA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,60 9,75 9,67
48 LUPU V.ANDREEA – VALERICA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,30 9,05 9,17
49 LUPU L.TUDOR – ȘERBAN COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 7,85 8,55 8,20
50 LUȚUC M.MIHAI – EMANUEL COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 7,20 5,85 6,52
51 MAFTEI I.B.SORIN – IULIAN COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 8,05 8,30 8,17
52 MORCOV I.ANDREEA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,15 8,75 8,95
53 NECHIFOR M.ALISIA – MEDEEA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,10 9,30 9,20
54 PĂLII E.MARCU COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 8,35 8,85 8,60
55 PETRARU C.CRISTIAN – IONUȚ COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,05 9,00 9,02
56 POAMĂ – NEAGRĂ L.G.RAUL – FLORIAN COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,05 5,90 7,47
57 PUȘCAȘU I.DIANA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 8,40 8,80 8,60
58 RAICU G.G.ALINA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,15 10,00 9,57
59 ROTARIU C.MIHAI COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 8,65 9,00 8,82
60 ROTARIU G.AMALIA – ȘTEFANIA COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,60 9,20 9,40
61 ROTARU O.TUDOR – MIHAI COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,10 10,00 9,55
62 ȘTEFĂNESCU P.IULIAN – PAUL COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 8,65 10,00 9,32
63 URSACHI A.EDUARD – ADRIAN COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 9,50 8,90 9,20
64 VOINEA – AXINTE C.ANDREI COLEGIUL NAŢIONAL „MIHAI EMINESCU” BOTOŞANI 8,00 8,25 8,12
65 ACATRINEI M. MĂDĂLINA ŞTEFANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 6,80 5,00 5,90
66 ADĂSCĂLIŢEI C. CĂTĂLIN – ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 6,40 5,05 5,72
67 ANCUŢA G. MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 9,40 8,20 8,80
68 APETROAEI C. IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 9,60 6,40 8,00
69 APETROAEI  IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 6,30 3,05 4,67
70 APOSTOL C. MIHAI GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 7,20 3,60 5,40
71 ASAFTEI V. ANDREEA- MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 7,65 5,55 6,60
72 BARARIU M. CODRUŢA BIANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,00 4,70 6,35
73 BREŞUG G. EDUARD CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,25 8,15 8,20
74 BULMAGĂ G. ŞTEFAN CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 7,50 2,50 5,00
75 BURLACU D. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,95 3,95 6,45
76 BUSUIOC I. IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,20 4,60 6,40
77 CAZACIUC A. ANDREI ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,30 8,25 8,27
78 CĂLIN  PERLA ŞTEFANIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 5,70 4,10 4,90
79 CEINAC E. VLAD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 7,50 3,50 5,50
80 CHIRIAC M. DIANA MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 5,15 3,55 4,35
81 COJOCARIU M. PAUL DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 7,40 5,30 6,35
82 COJOCARU B. EMA ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 7,65 3,90 5,77
83 CONSTANTIN S. GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 9,35 7,85 8,60
84 CORNESCHI C. RALUCA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 7,50 3,05 5,27
85 COTIUGĂ G.  CLAUDIU CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 6,10 3,75 4,92
86 CREŢU C. ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,35 7,20 7,77
87 CREŢU N. NECULAI DRAGOŞ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 5,65 4,05 4,85
88 DARIE M. EDUARD IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,20 5,65 6,92
89 DULGHERU S. MIRELA MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,25 9,05 8,65
90 FORMAGIU D. LAURENŢIU – GEORGE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 9,25 8,30 8,77
91 GALAN G. MIHAI SILVIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,25 8,35 8,30
92 GIREADĂ F. LAURA MARINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,45 4,40 6,42
93 GRIGOROŞCUŢĂ C. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 7,05 5,80 6,42
94 IONESCU C. RUXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 7,60 4,50 6,05
95 ISAC M. MIHAI DORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 7,50 7,00 7,25
96 LUCHIAN C. CONSTANTIN GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 6,70 5,00 5,85
97 MATECIUC D. EMILIANA BIANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,35 5,45 6,90
98 MAZURU N. CLAUDIA MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 7,45 5,65 6,55
99 MĂNESCU C. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 9,05 5,45 7,25
100 MICULAICIUC I. DAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 6,20 4,10 5,15
101 MIHAI M. CĂLINA ADELINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 9,20 9,35 9,27
102 MIRONESCU G. IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,90 8,25 8,57
103 MUNTEANU M. CRISTIAN CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 6,50 4,20 5,35
104 MURĂRESCU M. SIMINA MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 6,40 4,45 5,42
105 NECHITA V. ALEXANDRU DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,20 5,40 6,80
106 NECHITA S. DIANA ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,10 6,95 7,52
107 PĂLIMARU G.  EDERA FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 7,60 5,55 6,57
108 PETRUŢĂ M. TRAIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 9,05 4,95 7,00
109 PEŢENCHIA C. IULIAN DAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 7,25 6,10 6,67
110 PICIOR M. BEATRICE DENISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,30 5,05 6,67
111 PINTILIE M. RAMONA ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 5,95 5,15 5,55
112 PURICI M. ELENA ELIZA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 9,55 10,00 9,77
113 RĂGOŞCĂ C. MIRELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 7,35 3,15 5,25
114 REZUC C. COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 6,35 3,00 4,67
115 RISTICI G. GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,60 5,45 7,02
116 ROMAN D. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 7,05 5,90 6,47
117 ROTARIU V. IOANA ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 7,00 3,85 5,42
118 ROTARIU V. MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 9,95 9,50 9,72
119 SABIE P. SABINA FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 7,10 3,15 5,12
120 SIMINICIUC C. ALEXANDRU IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,75 9,30 9,02
121 SIMION C. EMILIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,95 7,25 8,10
122 SIMIONESEI T. TEODORA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,05 7,10 7,57
123 SÎRGHE M. PETRICĂ DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 7,95 7,35 7,65
124 STANCHIEVICI M. DIANA NICOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 7,35 6,50 6,92
125 ŞTENŢEL E.  GILBERT EMANUEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 7,75 4,55 6,15
126 TANASĂ P. COSMIN CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 9,15 6,70 7,92
127 TINCU V. GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 9,10 7,20 8,15
128 TOMA M. FLORENTINA BEATRICE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 9,70 7,05 8,37
129 TURCITU P. BOGDAN PETRIŞOR ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 7,65 4,15 5,90
130 ŢIGANAŞU I. LOREDANA IULIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,60 6,95 7,77
131 URSU D. MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,35 6,40 7,37
132 VASILCIUC I.  MARIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 3,25 2,10 2,67
133 VASÎLCIUC M. EMIL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 9,00 9,90 9,45
134 VIZITEU S. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 9,45 9,60 9,52
135 ZAMBALIC N. RALUCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,50 6,25 7,37
136 ZĂICEANU C. CLAUDIU PETRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 10 BOTOŞANI 8,50 5,30 6,90
137 ILIUŢĂ G. ROBERT DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ŞTEFAN CEL MARE” DOROHOI 6,80 1,40 4,10
138 IONEL G. ANA-MARIA COSMINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ŞTEFAN CEL MARE” DOROHOI 6,95 3,60 5,27
139 JACOTĂ ANA DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ŞTEFAN CEL MARE” DOROHOI 8,30 9,70 9,00
140 LUCAŞI I. ADELINA MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ŞTEFAN CEL MARE” DOROHOI 7,10 4,30 5,70
141 LUPAŞCU C. SABINA IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ŞTEFAN CEL MARE” DOROHOI 6,85 3,40 5,12
142 RUPTAŞ F. VLAD FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ŞTEFAN CEL MARE” DOROHOI 5,80 3,55 4,67
143 STOICA E. MIHNEA SEBASTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ŞTEFAN CEL MARE” DOROHOI 5,10 4,20 4,65
144 TOPORAŞ R. ROMICĂ VALENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ŞTEFAN CEL MARE” DOROHOI 3,15 1,40 2,27
145 VIŢALARIU A. ALEXANDRA DENISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ŞTEFAN CEL MARE” DOROHOI 6,20 2,00 4,10
146 ZVORIŞTEANU P. TIBERIU ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ŞTEFAN CEL MARE” DOROHOI 3,85 1,00 2,42
147 AIACOBOAEI R CLAUDIU GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 6,60 4,10 5,35
148 CIOTIRI I IOANA-ANCA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 8,05 3,65 5,85
149 CONDURACHI C DUMITRU-COSMIN GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 6,75 3,15 4,95
150 CRĂCIUN I IULIANA-ANDREEA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 6,90 3,45 5,17
151 CRAP C RĂZVAN-COSTEL GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 7,55 4,25 5,90
152 CURCĂ R ANDRA-GABRIELA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 5,70 2,95 4,32
153 DĂRÎNGĂ D DIANA-MĂDĂLINA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 7,85 3,80 5,82
154 FEDERIUC D CONSTANTIN GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 4,60 2,55 3,57
155 FEDERIUC C GIANINA-RALUCA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 3,40 1,45 2,42
156 GHERASIM R FLORINA-MIRUNA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 7,85 6,35 7,10
157 GRIGORAȘ I ANDREI-ȘTEFAN GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 5,70 7,45 6,57
158 GRIGORAȘ I MARIA-MĂDĂLINA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 8,90 6,55 7,72
159 HODAN E DAN GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 3,45 1,00 2,22
160 HRIȚCU M LAURA-GEORGIANA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 9,80 7,50 8,65
161 IACOB V IULIANA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 8,25 3,65 5,95
162 LAZĂR I ALEXANDRA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 9,50 8,15 8,82
163 LAZĂR I ALEXANDRU GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 8,95 6,05 7,50
164 LOMOȘ C CĂTĂLIN GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 8,45 6,85 7,65
165 LUȚĂ D ANDREI-COSMIN GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 9,15 7,55 8,35
166 MILER M VALENTINA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 7,95 4,00 5,97
167 MUCERNIUC N MUGUREL-GHEORGHIȚĂ GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 7,65 4,00 5,82
168 MURARIU G MIHAELA-DANIELA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 8,35 5,35 6,85
169 MURGU C IULIAN-BOGDAN GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 7,90 8,60 8,25
170 PAVILICEANU C IOANA-ANDREEA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 4,30 1,75 3,02
171 PINTILIE – MIHAELA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 6,95 3,15 5,05
172 RUSU S ȘTEFANIA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 8,05 4,05 6,05
173 SUIU G DENIS-GABRIEL GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 7,70 9,45 8,57
174 SUHAN I OANA-DIANA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 6,75 3,55 5,15
175 ANDRONIC V RĂZVAN GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 4,95 1,25 3,10
176 ARCIP G FLORIN GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 2,45 1,00 1,72
177 BARCĂU N LAVINIA-LOREDANA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 7,25 2,95 5,10
178 BOZU S MARIUS-DUMITRU GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 5,45 3,55 4,50
179 COCIORAN M CĂTĂLINA-ANA-MARIA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 6,15 1,20 3,67
180 DĂNILĂ N RAMONA-LOREDANA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 6,40 2,95 4,67
181 DĂRÎNGĂ P MIHAELA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 4,00 1,00 2,50
182 DOLOCA I ALEXANDRU-DUMITRU GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 4,35 2,00 3,17
183 GRĂGOI G MĂDĂLINA-GABRIELA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 6,80 1,95 4,37
184 FERARU I DANIEL GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 4,75 1,75 3,25
185 FLOREA M GABRIEL-RĂZVAN GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 6,25 2,50 4,37
186 NANEA N LAVINIA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 5,95 1,95 3,95
187 PRODAN D RALUCA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 7,45 3,00 5,22
188 SACARĂ M GABRIEL GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 8,20 6,10 7,15
189 SANDALĂ P PAULA-ELVIRA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 6,85 2,55 4,70
190 SÎRBU I IONEL GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 1,80 1,50 1,65
191 STOICA Z MARICEL GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 5,00 1,95 3,47
192 TĂNASE M GEANINA-LOREDANA GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 5,20 1,55 3,37
193 ZĂICANU D NICOLAE-COSMIN GRUPUL ŞCOLAR ŞTEFĂNEŞTI 5,90 2,40 4,15
194 AGHIANĂ A ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOBULEŞTI 5,75 2,50 4,12
195 AȘTEFĂNOAIE C RODRIGO-IONEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOBULEŞTI 5,35 5,40 5,37
196 BĂCĂUANU D FLORIN GEORGEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOBULEŞTI 3,85 2,50 3,17
197 BEJAN D MĂDĂLINA-DUMITRELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOBULEŞTI 5,25 2,00 3,62
198 BICHEL P ROXANA-FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOBULEŞTI 6,60 4,20 5,40
199 BOSÎNCEANU C CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOBULEŞTI 2,45 3,05 2,75
200 CLAPON I RAMONA-ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOBULEŞTI 5,20 2,50 3,85
201 DIAC G CIPRIAN-IOAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOBULEŞTI 4,35 3,45 3,90
202 GEAMĂNĂ D MIHAELA-ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOBULEŞTI 5,65 1,95 3,80
203 GHIORGHIU M PETRE-ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOBULEŞTI 3,10 2,00 2,55
204 LUCACHI – MARINELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOBULEŞTI 7,25 1,15 4,20
205 MAFTEI C FLORIN-MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOBULEŞTI 6,95 3,95 5,45
206 NECHITA G ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOBULEŞTI 7,05 3,80 5,42
207 SÂRBU C GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOBULEŞTI 6,80 2,55 4,67
208 VÂRLAN I GABRIELA-DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOBULEŞTI 5,60 3,00 4,30
209 ANIȚOAEI D. ANDREI-SORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 5,10 1,90 3,50
210 APĂVĂLOAE M. VIOREL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 5,10 2,50 3,80
211 APAVĂLOAIE G. ȘTEFANIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 7,95 6,95 7,45
212 APETREI M. ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 7,35 6,80 7,07
213 BATERIUC V. BIANCA-MARCELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 7,10 3,95 5,52
214 BOBULESCU D. FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI Absent Absent Absent
215 BOGHIAN D. FLORENTINA-CRISTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 4,65 2,50 3,57
216 BOLOGHIANU D. DIANA-FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 4,10 2,00 3,05
217 BOLOGHIANU D. IONUT ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 2,50 1,30 1,90
218 BUCATARIU M. GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 2,65 1,35 2,00
219 BUȚERCHI M. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 9,40 8,40 8,90
220 CĂLIN C. FLORIN-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 3,20 1,25 2,22
221 CHELARIU C. IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 4,85 2,10 3,47
222 CIOBANU I. IONUȚ-CLAUDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 4,90 2,00 3,45
223 COLISNICU C. MARINELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 6,15 4,55 5,35
224 COSTÎNCIANU C. FLORINA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 6,55 3,50 5,02
225 CUMPĂTĂ D. MARIAN-DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 7,60 2,50 5,05
226 ERDIC Ș. GHEORGHE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 7,35 2,00 4,67
227 GAVRILUȚĂ Ș. MARIA-ADELINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 7,50 3,00 5,25
228 GHIȚUN A. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 3,00 2,00 2,50
229 GROSU M. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 1,60 1,35 1,47
230 IGNAT I. LILIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 8,30 5,35 6,82
231 ILIE Ș. MARINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 3,85 2,00 2,92
232 RIMOVICI P. RĂZVAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 1,45 1,00 1,22
233 LUCA M. MIHAELA-BIANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 1,25 2,05 1,65
234 MARTINIUC Ș. CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 2,15 1,05 1,60
235 NAZARCU V. BOGDAN-VALENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 3,95 3,40 3,67
236 ORLITZKY C. IULIANA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 8,10 4,00 6,05
237 PAVALOAE P. MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 4,60 1,65 3,12
238 PINCIUC M. ANDREEA-ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 8,90 5,60 7,25
239 PINCIUC M. LAURA-MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 8,85 4,35 6,60
240 PLESCA M. RALUCA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 8,95 7,05 8,00
241 PODIUC P. ANDREI-DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 1,85 1,50 1,67
242 PRAJAN G. PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI Absent Absent Absent
243 PREUTESCU C. COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 7,50 3,25 5,37
244 RASCARACHI M. GABI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 6,25 3,00 4,62
245 ROMAN F. FLORIN-DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 6,15 3,05 4,60
246 ROMAN – MARIUS-IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 1,10 1,10 1,10
247 ROMAN – NUȚU-CLAUDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 1,00 1,10 1,05
248 RUSU P. MĂDĂLINA-ALINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI Absent Absent Absent
249 SATCĂU C. CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 3,95 1,50 2,72
250 SIMINICEANU I-I FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 4,25 2,75 3,50
251 SÎRBU I. OVIDIU-ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 7,40 1,75 4,57
252 TEODORESCU G-L ANDRA-CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 8,40 3,85 6,12
253 TIMOFTE M. RĂZVAN-MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 1,10 1,25 1,17
254 TUCALIUC M. IULIANA-MARICICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 8,15 4,60 6,37
255 ȚIGĂNESCU D. CRISTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI 5,40 3,30 4,35
256 VOLSCHI S. FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CĂLĂRAŞI Absent Absent Absent
257 ACIOBĂNIŢEI I.GABRIELA-ZÎNCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CORDĂRENI 5,10 2,80 3,95
258 ALEXA M. COSMINA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CORDĂRENI 6,00 3,40 4,70
259 ASEMENEI V.  ANA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CORDĂRENI Absent Absent Absent
260 AXÎNEI MĂDĂLINA-IRINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CORDĂRENI 8,55 4,50 6,52
261 BALTARIU  D. MARIA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CORDĂRENI 3,00 1,00 2,00
262 DRAHANEŢ I. IOANA-MARINELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CORDĂRENI 8,40 7,00 7,70
263 GAROAFĂ I. ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CORDĂRENI 1,00 Absent Absent
264 MURARAŞU  X. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CORDĂRENI 8,50 5,75 7,12
265 MURARU S. MARCELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CORDĂRENI 7,10 4,40 5,75
266 NICHITA  F. ANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CORDĂRENI 7,60 4,85 6,22
267 SOFIAN C. ALINA-CĂTĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CORDĂRENI Absent Absent Absent
268 UNGUREANU M. DIANA-MARICELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CORDĂRENI 7,55 3,10 5,32
269 ARTIMON M. ANDREI MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 1,85 1,50 1,67
270 ARTIMON M. MARINELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 5,75 1,45 3,60
271 ATOFANEI C. CLAUDIA MARIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 6,95 2,60 4,77
272 ATOFANEI D. CRISTINA CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 3,55 1,15 2,35
273 AVĂDĂNEI F. CRISTIAN FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 4,10 1,95 3,02
274 BERIŞTEANU G. GEORGIANA SIMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 4,85 2,10 3,47
275 BOINCEANU C. IRINEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 1,20 2,00 1,60
276 BOSTAN I. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 6,25 3,10 4,67
277 BOZDORON C. BIANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 8,60 6,20 7,40
278 CIUPERCĂ M. ALEXANDRU CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 4,20 2,00 3,10
279 CIUPERCĂ T. ANDREEA ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 5,55 4,80 5,17
280 FOR G. CATALINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 3,60 2,20 2,90
281 HORICEANU V. MUGUREL IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 2,40 1,45 1,92
282 HUŢU V. ALEXANDRU MUGUREL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 5,65 3,00 4,32
283 JURIC C. SEBASTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 2,95 1,45 2,20
284 NECHITA I. IONELA DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 6,85 2,45 4,65
285 PAVALACHE  V. DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI Absent Absent Absent
286 PRISĂCĂRUŢĂ C. CRISTINA ANA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 8,80 9,80 9,30
287 POPOVICI I. DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 6,05 3,20 4,62
288 ROBOTĂ C. ELENA MIRUNA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 8,00 3,10 5,55
289 TIGHEAN M. ALIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 3,20 1,95 2,57
290 VOLOVACI E. DUMITRIŢA DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 8,30 6,10 7,20
291 ZAMOSTEANU V. GEORGIANA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 5,55 3,70 4,62
292 ZAVALECHE R. MARIA LETIŢIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRĂGUŞENI 3,20 1,45 2,32
293 ANDRIOAEI D. IOANA-ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DAN IORDĂCHESCU” HLIPICENI 8,80 8,95 8,87
294 BALAN A. MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DAN IORDĂCHESCU” HLIPICENI 7,05 5,15 6,10
295 CĂUNEAC C. DAIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DAN IORDĂCHESCU” HLIPICENI 9,15 7,90 8,52
296 CĂUNEAC L. DAVID ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DAN IORDĂCHESCU” HLIPICENI 7,75 5,10 6,42
297 CIOBANU S. DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DAN IORDĂCHESCU” HLIPICENI 9,50 8,90 9,20
298 CONDRIUC D. MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DAN IORDĂCHESCU” HLIPICENI 7,30 3,20 5,25
299 DĂSCĂLEAC G. MONICA-LIDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DAN IORDĂCHESCU” HLIPICENI 7,30 4,35 5,82
300 DULGHERIU D. DENISIA-LILIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DAN IORDĂCHESCU” HLIPICENI 9,30 9,00 9,15
301 FEDERCIUC  I. IOAN-ALIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DAN IORDĂCHESCU” HLIPICENI 6,20 3,90 5,05
302 HANCIUC D. CRISTIAN-CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DAN IORDĂCHESCU” HLIPICENI 8,20 8,20 8,20
303 HOROPCIUC D. FLAVIA-MIRELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DAN IORDĂCHESCU” HLIPICENI 9,35 4,40 6,87
304 IAGĂRU N. CLAUDIA-ADRIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DAN IORDĂCHESCU” HLIPICENI 7,25 3,50 5,37
305 MUSTEAŢĂ  M. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DAN IORDĂCHESCU” HLIPICENI 6,80 3,50 5,15
306 SACARĂ M. VANESSA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DAN IORDĂCHESCU” HLIPICENI 7,95 4,20 6,07
307 SADICI M. ANDREIA-LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DAN IORDĂCHESCU” HLIPICENI 5,30 1,40 3,35
308 ŞCARLII I. MARIUS-LUCIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DAN IORDĂCHESCU” HLIPICENI 6,75 5,65 6,20
309 ŞPAIUC Ș. BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DAN IORDĂCHESCU” HLIPICENI 6,05 6,70 6,37
310 TOMA G. ALEXANDRU VIOREL  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DAN IORDĂCHESCU” HLIPICENI 8,70 7,40 8,05
311 VEREȘTIUC S. DANIEL-SILVIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DAN IORDĂCHESCU” HLIPICENI 8,30 10,00 9,15
312 BALTAG M.ANDREIA-GIORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VICTORIA HLIPICENI 7,60 2,50 5,05
313 BALTAG C. LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VICTORIA HLIPICENI 6,00 2,55 4,27
314 BASANCIUC I. MONICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VICTORIA HLIPICENI 4,05 1,50 2,77
315 BOICU C. ROXANA-GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VICTORIA HLIPICENI 5,80 2,00 3,90
316 CĂUNEAC A. CRISTINA-NICOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VICTORIA HLIPICENI 8,45 7,25 7,85
317 CIOBĂNICĂ I. ADRIAN-IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VICTORIA HLIPICENI 6,60 4,45 5,52
318 CURMEI C. ANA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VICTORIA HLIPICENI 5,85 2,50 4,17
319 DANILIUC D. IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VICTORIA HLIPICENI 6,05 4,15 5,10
320 HĂRĂBOR G. ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VICTORIA HLIPICENI 5,95 3,35 4,65
321 IRIMIA M. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VICTORIA HLIPICENI 7,10 1,90 4,50
322 MURGU D. DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VICTORIA HLIPICENI 5,20 2,80 4,00
323 MURGU C. DUMITRU-PAUL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VICTORIA HLIPICENI 6,75 3,25 5,00
324 PINCIUC D. SABINA-PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VICTORIA HLIPICENI 6,95 3,00 4,97
325 PODIUC  A. ELISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VICTORIA HLIPICENI 7,55 2,50 5,02
326 SATCĂU G. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VICTORIA HLIPICENI 6,65 6,60 6,62
327 SULUGIUC V. ALEXANDRU-MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VICTORIA HLIPICENI 6,10 2,40 4,25
328 AȘTEFĂNOAE V DĂNUȚ IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIHĂILENI 3,85 2,00 2,92
329 AUNGURENCI G ALEXANDRA MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIHĂILENI 6,05 1,70 3,87
330 BÎZU R ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIHĂILENI 8,40 3,55 5,97
331 BURSUC S ELENA CORINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIHĂILENI 5,00 2,00 3,50
332 BUZNEA G RUTH DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIHĂILENI 7,25 5,45 6,35
333 DOHOTARIU D DENISA LENUTA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIHĂILENI Absent Absent Absent
334 FOCA M ANCA NAOMI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIHĂILENI 5,40 1,75 3,57
335 FOCA I FLORIN ION ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIHĂILENI 7,05 3,75 5,40
336 HALIP D FLAVIUS IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIHĂILENI 6,65 2,30 4,47
337 LEONTESCU C ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIHĂILENI 1,90 1,00 1,45
338 NICHIFORIUC M FLORENTIN GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIHĂILENI 5,95 1,75 3,85
339 REPCIUC A SIMONA OTILIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIHĂILENI 5,30 1,75 3,52
340 STOICA P ANDREEA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIHĂILENI 5,80 2,00 3,90
341 URSULICĂ D ROXANA LOREDANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIHĂILENI 6,15 3,00 4,57
342 URSULICĂ D SAMUEL IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIHĂILENI 5,05 4,20 4,62
343 VARTOLOMEI V. IONELA ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIHĂILENI 1,60 1,00 1,30
344 VIERIU L LAVINIA IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIHĂILENI 6,40 4,05 5,22
345 ZAHARICIUC V VLĂDUȚ CLAUDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIHĂILENI 4,50 4,05 4,27
346 ALEXUC GH. ALEXANDRU- GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROŞIORI 6,15 3,75 4,95
347 AMARANDEI P. ANDREEA -RAMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII RĂCHIŢI 6,05 2,25 4,15
348 ANITULUI V.R. SERGIU-IRINEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRE SUSTER” COSTEŞTI Absent Absent Absent
349 ARGINT C. MARCELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROŞIORI 4,60 1,50 3,05
350 ATANASOAIE V. ROXANA- DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRE SUSTER” COSTEŞTI 6,05 3,10 4,57
351 BARABAS I. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRE SUSTER” COSTEŞTI Absent Absent Absent
352 BECHET I.D. MADALINA -IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRE SUSTER” COSTEŞTI 3,00 1,20 2,10
353 BOGHEAN D. DRAGOS- CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROŞIORI 3,60 2,20 2,90
354 BURDUJA GH. GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII RĂCHIŢI 7,45 3,10 5,27
355 BURLACU I. VALENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRE SUSTER” COSTEŞTI 5,75 3,00 4,37
356 CAZACIUC C. ANCUTA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRE SUSTER” COSTEŞTI Absent Absent Absent
357 CESANE P. PETRICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRE SUSTER” COSTEŞTI 6,85 3,00 4,92
358 CHIRU I.MARIAN – DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROŞIORI 3,90 2,50 3,20
359 CIURARIU V. GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROŞIORI 9,05 6,85 7,95
360 COSORIANU I. MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROŞIORI 8,00 6,15 7,07
361 COVALCIUC L. MIHAIL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII RĂCHIŢI 2,95 1,00 1,97
362 FROICU M. ANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROŞIORI 3,65 1,50 2,57
363 GHINTER A. IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII RĂCHIŢI 8,25 2,50 5,37
364 HUTU D. EDUARD- MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII RĂCHIŢI 3,90 2,00 2,95
365 ION C.V. SEBASTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROŞIORI 6,60 2,40 4,50
366 IONESCU – DAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRE SUSTER” COSTEŞTI 7,25 3,30 5,27
367 IVAN V. CONSTANTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII RĂCHIŢI 8,45 3,70 6,07
368 IVAN. V ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII RĂCHIŢI 8,65 2,30 5,47
369 MIHAI D. LEONARD – CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRE SUSTER” COSTEŞTI 2,90 2,00 2,45
370 MOLOFEI C.C. NARCIS – LAURENTIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROŞIORI 4,05 1,60 2,82
371 MUSCALITA M. OVIDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRE SUSTER” COSTEŞTI 7,05 2,55 4,80
372 NITA I. GEORGIANA – ELENA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRE SUSTER” COSTEŞTI 3,50 1,65 2,57
373 PINZARIU GH.D. IONUT -VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRE SUSTER” COSTEŞTI 4,35 2,00 3,17
374 PRISACARIU –  MADALINA- PAULA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRE SUSTER” COSTEŞTI 4,65 1,05 2,85
375 ROTARU L. RADU – COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROŞIORI 7,50 5,35 6,42
376 SECU I.D. IOAN- ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROŞIORI 8,35 4,55 6,45
377 SIMINICEANU C. SIMONA – PAULA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII RĂCHIŢI 7,30 2,05 4,67
378 SUSTER I. DANUT ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRE SUSTER” COSTEŞTI Absent Absent Absent
379 SUSTER C  MIREL MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRE SUSTER” COSTEŞTI 5,55 2,20 3,87
380 TIMISAG P. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROŞIORI 9,85 7,55 8,70
381 TURCOMAN V.V. ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROŞIORI 9,40 7,50 8,45
382 TAPU I. IOANA – ANISOARA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PETRE SUSTER” COSTEŞTI 5,80 2,25 4,02
383 TUPA N. ANDREI – OVIDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROŞIORI 8,00 3,35 5,67
384 VLADIANU C. EMIMA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII RĂCHIŢI 9,85 3,45 6,65
385 ACIOCĂNESEI C. REBECA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 6,65 5,05 5,85
386 ALUCULESEI P. BENIAMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 4,55 2,95 3,75
387 ALUCULESEI A. DENISA-ESTERA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 6,90 5,50 6,20
388 AMOAȘEI R. MARIUS-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 6,60 5,10 5,85
389 ANDREI L. ADELINA-GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA Absent Absent Absent
390 ANDREI G. MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 5,80 4,20 5,00
391 ASLAM D. DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 3,15 3,50 3,32
392 ASLAM D. FILIP ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 5,05 4,15 4,60
393 BOICU G. GHEORGHIȚĂ-FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 7,85 9,50 8,67
394 BUCATARIU D.F. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 6,40 5,00 5,70
395 BUCATARIU C. LAVINIA-GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 7,85 7,95 7,90
396 BUTNĂRAȘU C. ANDREI-CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 2,05 4,00 3,02
397 BUZUC I. LARISA-NICOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 5,80 4,75 5,27
398 CIUBOTARIU ADI-GHEORGHE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 3,55 4,00 3,77
399 COLER R. GABRIEL-ILIE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 7,25 5,15 6,20
400 CURELARIU C. ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 7,00 6,35 6,67
401 DRUȚU V. ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 7,35 9,40 8,37
402 FLORARIU M. RALUCA-MARIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 6,10 6,20 6,15
403 GĂITAN M. SAMUEL-IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 4,00 4,00 4,00
404 HUȘOSCHI V. ANCA-ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 8,20 8,25 8,22
405 IACOB D. CRISTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 7,10 4,35 5,72
406 LUNGU I. ANA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 7,50 4,55 6,02
407 MANEA V. DELIA-FLORENȚA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 9,05 9,15 9,10
408 MAXIM C. GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 8,80 6,20 7,50
409 MUSCĂ G. GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 4,45 3,95 4,20
410 NEDEA V. VALERICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 8,80 7,00 7,90
411 PÎRVU V. GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 5,55 4,50 5,02
412 PÎRVU M. RAMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 7,55 4,20 5,87
413 POPESCU C. MARIANA-FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA Absent Absent Absent
414 PRĂJINARU C.C. FLORIN-CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 4,75 3,50 4,12
415 TĂNĂSUC M. BEATRICE-GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 5,50 5,00 5,25
416 UNGUREANU M. COSMIN-DAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 4,90 4,75 4,82
417 VĂCULIȘTEANU V. ELENA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 5,35 4,40 4,87
418 VIZITEU I. ROBERT-IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMA 5,45 4,20 4,82
419 AGACHE C. MĂDĂLINA  ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 7,25 2,95 5,10
420 ASURDOAE G. PAUL-GEORGE ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 6,70 1,50 4,10
421 ASURDOAE P. FLORIN-COSMIN  ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 4,05 3,10 3,57
422 ASURDOAEI V. RODICA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 6,50 1,50 4,00
423 BAZARCĂ I. EDUARD ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 7,85 2,50 5,17
424 BORODĂ C. CRINA-LILIANA  ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 5,05 1,50 3,27
425 BOULEȚ D. DAVID ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 2,65 1,00 1,82
426 BRADU A. ELENA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 3,40 1,45 2,42
427 CIONTU F. ELISABETA-FLORINA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 7,75 1,90 4,82
428 DĂDĂCUȘ M. ANDREI ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 6,25 2,25 4,25
429 DUMITRAȘCU V. DANIELA-FLORENTINA  ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 6,35 2,85 4,60
430 FOCARU GH. COSMIN-MARIAN  ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 4,50 1,00 2,75
431 LAZĂR V. ANDREEA  ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 8,55 3,25 5,90
432 MARANDIUC F. ANDREI-OVIDIU ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 6,10 3,05 4,57
433 NIȚĂ A-C. COSMIN-FLORIN  ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 3,20 1,40 2,30
434 PATRAȘCU V. CRISTINA-ELENA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 6,40 2,50 4,45
435 PIETRARIU I. AMALIA-NICOLETA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 7,25 2,00 4,62
436 PRICOP C. CRISTIAN-RODRIGO ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 4,20 3,00 3,60
437 RĂUȚU D. RADU-IONUȚ ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 4,40 3,90 4,15
438 TĂNASĂ C. ANDREEA-DENISA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 5,90 3,10 4,50
439 TIMOFTICIUC D. PETRONELA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 5,85 3,70 4,77
440 TUDOSĂ I-E MONICA  ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 5,90 1,00 3,45
441 URECHE  C-D CĂTĂLINA-ANDREEA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 7,70 5,05 6,37
442 VREMEA M. MARIUS-FLORIN  ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII TODIRENI 6,25 2,55 4,40
443 AGACHE V. COSTEL-PETRONEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CERNEŞTI TODIRENI Absent Absent Absent
444 COSTRAJ M. MIHAI-ANDREI  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CERNEŞTI TODIRENI 1,50 1,45 1,47
445 COVALIUC D. DANIEL-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CERNEŞTI TODIRENI 1,30 1,50 1,40
446 COZIANU V. STEFANIA-ADELINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CERNEŞTI TODIRENI 7,05 3,50 5,27
447 GÎȚAI A-I. ANDREEA-SÎNZIANA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CERNEŞTI TODIRENI 5,95 4,10 5,02
448 GORCEA C. ELIZA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CERNEŞTI TODIRENI 7,10 3,00 5,05
449 ISAINCU GH. GHEORGHE-COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CERNEŞTI TODIRENI Absent Absent Absent
450 MACOVEI I-R. ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CERNEŞTI TODIRENI 4,20 2,40 3,30
451 MAFTEI GH. IULIANA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CERNEŞTI TODIRENI Absent Absent Absent
452 MIHAI C. OVIDIU-MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CERNEŞTI TODIRENI 7,30 5,95 6,62
453 STROESCU C. ROXANA-MARIA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CERNEŞTI TODIRENI 6,80 3,00 4,90
454 TIMOFTI M. ANDREI-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CERNEŞTI TODIRENI 4,80 3,00 3,90
455 URSĂCHIANU V. NAOMI-IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CERNEŞTI TODIRENI 7,15 3,50 5,32
456 VIERU M. ANDREI  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CERNEŞTI TODIRENI 4,95 3,00 3,97
457 AVASILICHIOAIE G. ELENA GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VĂCULEŞTI 9,10 5,60 7,35
458 COSTEA I. CIPRIAN PETRE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VĂCULEŞTI 4,60 5,00 4,80
459 GROSU I. MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VĂCULEŞTI 5,15 4,55 4,85
460 IANUȘ C. CONSTANTIN ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VĂCULEŞTI 6,60 5,75 6,17
461 ISAC I. GABRIEL CĂTĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VĂCULEŞTI 6,00 4,60 5,30
462 JOLTEAG D. MĂDĂLINA DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VĂCULEŞTI 7,70 5,05 6,37
463 OLARIU L. LAURA RALUCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VĂCULEŞTI 8,05 6,95 7,50
464 SECU MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VĂCULEŞTI 6,00 2,95 4,47
465 TIMOFTE M. MĂLINA ADELINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VĂCULEŞTI 8,90 7,05 7,97
466 VIERU ALIVĂNOAE C. ANDREEA SABINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VĂCULEŞTI 5,60 5,50 5,55
467 AGAFIŢEI F.  COSMIN-FLORIAN COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 8,80 8,40 8,60
468 ANTON C.M. ANA-MARIA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 9,35 7,95 8,65
469 ANTON C.M. ALEXANDRA-ELENA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 8,40 8,95 8,67
470 ANTON V. FLAVIUS-IONUŢ COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 8,00 7,55 7,77
471 APALAGHIEI F.M. EDUARD-PETRONEL COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 7,95 6,20 7,07
472 APOSTOAIE P.C. ALEXANDRU-IOAN COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 9,70 9,00 9,35
473 ATOMULESEI I. MIRUNA-ELENA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 8,40 4,45 6,42
474 BALTAG I. DENIS-GABRIEL COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 7,05 8,70 7,87
475 BARBACARU D.A. FLAVIUS-RĂZVAN COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 8,65 9,30 8,97
476 BĂLEANU L.  SORINA-ANDREEA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 7,95 6,30 7,12
477 BĂLINEANU M. GABRIEL-DAVID COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 8,50 6,80 7,65
478 BODOI M. ALBERT-CLAUDIU COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 9,00 7,75 8,37
479 BORFOTINĂ G. ADELINA-GABRIELA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 7,25 7,25 7,25
480 BUCECEANU D. ANDREI-MIHAI COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 7,85 8,00 7,92
481 BUŢINCU P.  ANDREEA-LĂCRĂMIOARA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 8,60 8,55 8,57
482 CĂLĂRAŞ D.V. VLADISLAV COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 7,35 7,25 7,30
483 CHEBAC G. MARIA-MAGDALENA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 8,15 8,30 8,22
484 CHIŢANU D.G. ŞTEFAN-PETRU COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 8,75 7,55 8,15
485 CIOBANU-LUPOAIE M. BIANCA-ALINA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 7,45 7,80 7,62
486 COMAN G. ALBERT-FLORIN COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 6,80 4,35 5,57
487 DĂNUŢĂ Ş.V. LAURA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 9,35 8,30 8,82
488 DUBALĂ I.D. ROMEO COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 8,45 7,95 8,20
489 ENEA P. PAULA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 8,80 8,65 8,72
490 FANTU T.D. ANDREEA-CRISTIANA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 8,90 9,50 9,20
491 FANTU L.C. PAULA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 8,70 8,55 8,62
492 HOSPODE N. ŞTEFANA-ALEXANDRA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 9,35 8,90 9,12
493 IONICEANU B. ŞTEFAN COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 6,95 3,55 5,25
494 MACOVEI A.S. ADINA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 9,10 9,10 9,10
495 MOSCALU F. ELENA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 7,75 6,45 7,10
496 MOVILĂ C.I. ŞERBAN-COSTIN COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 8,80 9,25 9,02
497 PETRARIU V. ALIN COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 7,45 7,50 7,47
498 PÎNZARIU I. MIHAI-OVIDIU COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 8,85 9,85 9,35
499 POPOUŢANU R.I. IOANA-CRISTINA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 7,25 6,70 6,97
500 POPOVICI R. MARIUS COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 8,30 9,80 9,05
501 PURUHNIUC M. MIHAI-EUSEBIU COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 7,90 8,30 8,10
502 ROTARIU L.D. IOANA-DANIELA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 8,85 7,45 8,15
503 ROTARU A.  EMMA-ALEXANDRA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 8,65 6,60 7,62
504 RUXANDAR R. NICOLAE-CĂTĂLIN COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 9,25 10,00 9,62
505 SCRIPCARU V. ADINA-MONICA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 8,15 7,60 7,87
506 SIMION-GHIUZAN E.A. ADRIAN COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 9,50 9,75 9,62
507 SMOCHINĂ D. DAVID-RĂZVAN COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 8,15 6,75 7,45
508 SORESCU G. TIBERIUS-GEORGE COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 8,60 8,70 8,65
509 STREDIE G. ALEXANDRA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 8,95 9,60 9,27
510 ŞOVAN L.F. ANA-DELIA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 7,80 3,95 5,87
511 ZOIŢANU N. NICOLETA COLEGIUL NAŢIONAL „A.T. LAURIAN” BOTOŞANI 9,25 5,60 7,42
512 ABABEI G. OVIDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „SFÂNTUL NICOLAE” BOTOŞANI 5,15 3,05 4,10
513 ABALAŞEI M. VALENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „SFÂNTUL NICOLAE” BOTOŞANI 6,25 7,15 6,70
514 AILENEI C. MIRUNA-GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „SFÂNTUL NICOLAE” BOTOŞANI 7,80 3,60 5,70
515 AMARIEI L. M.NICOARĂ-MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „SFÂNTUL NICOLAE” BOTOŞANI 6,80 4,80 5,80
516 ASOFRONIEI D. AGATA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „SFÂNTUL NICOLAE” BOTOŞANI 9,00 9,25 9,12
517 BUMBU I. IULIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „SFÂNTUL NICOLAE” BOTOŞANI 3,50 1,95 2,72
518 CĂUNEAC M. FIVI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „SFÂNTUL NICOLAE” BOTOŞANI 5,25 3,60 4,42
519 CÎŞLARIU I.R. IONUŢ-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „SFÂNTUL NICOLAE” BOTOŞANI 7,70 6,45 7,07
520 CREŢU V. PAUL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „SFÂNTUL NICOLAE” BOTOŞANI 6,80 4,65 5,72
521 CUCU C.ROBERT-ANDI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „SFÂNTUL NICOLAE” BOTOŞANI 3,35 3,90 3,62
522 GHIŢUN D. CRISTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „SFÂNTUL NICOLAE” BOTOŞANI 6,55 3,95 5,25
523 GRIGORIU P. TABITA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „SFÂNTUL NICOLAE” BOTOŞANI 7,35 4,20 5,77
524 HOGEA G.BIANCA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „SFÂNTUL NICOLAE” BOTOŞANI 7,25 2,45 4,85
525 MUNTEANU V. ANDREEA-IULIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „SFÂNTUL NICOLAE” BOTOŞANI 7,90 8,70 8,30
526 PODARU C.I. MIHAELA-ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „SFÂNTUL NICOLAE” BOTOŞANI 7,25 4,55 5,90
527 SILION V. EMIMA-LAVINIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „SFÂNTUL NICOLAE” BOTOŞANI 5,85 2,50 4,17
528 SUCEVEANU F. SEBASTIAN-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „SFÂNTUL NICOLAE” BOTOŞANI 3,40 2,95 3,17
529 TĂNASĂ C. ANDRA-GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „SFÂNTUL NICOLAE” BOTOŞANI 6,20 2,95 4,57
530 VOINICIUC D. VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „SFÂNTUL NICOLAE” BOTOŞANI 7,05 5,60 6,32
531 ALEXOAEI N.  BIANCA-LOREDANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,50 5,25 6,87
532 ANTON  T.  TEODOR-ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 7,70 8,45 8,07
533 ATASIEI  D.  CARLA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,10 9,60 9,35
534 BALAN  D.  DEMETRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,30 9,45 9,37
535 BALAN  G.  ESTERA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,70 8,80 9,25
536 BALTAG  S.  IULIA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,30 8,35 8,82
537 BEREŞTEANU V.  SABINA-MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,90 9,00 9,45
538 BETEA  I.  VLAD-CĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 7,85 5,25 6,55
539 BORDIANU  D.  ADRIANA-NICOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,40 9,20 9,30
540 BRĂDĂŢAN D.  FLORINEL-CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,95 8,60 8,77
541 BREHUESCU  D.   DUMITRU-ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,30 10,00 9,15
542 BUICIUC  C.  IULIA-CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 7,70 5,10 6,40
543 BURLACU  I.  GABRIELA-IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 6,75 5,95 6,35
544 CĂRUNTU  P.  ALEXADRU-ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,45 8,65 8,55
545 CHIRIAC  Ş.  DENISA-IRINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,05 9,30 9,17
546 CHIRICA  M.  ALIN-DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 7,50 7,00 7,25
547 CHISĂLIŢĂ  A.  IULIUS-CIPRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 7,10 4,10 5,60
548 CIOBANU C.   DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,80 7,45 8,12
549 CIOCAN  G.  VLAD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 7,50 7,30 7,40
550 CIUBOTARIU D.  ŞERBAN-SABIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,25 8,00 8,12
551 CLIVEŢ  C.  ANTONIA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,40 9,30 9,35
552 COCALIA  P. ROBERT-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,20 6,40 7,30
553 COJOCĂRESCU V. REBECA-CATHY ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,10 8,35 8,72
554 COMAN  V.  ARMAND-VICTOR ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,60 9,90 9,25
555 CONSTANTINICĂ  H.  DIANA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,40 4,10 6,25
556 CORMAN  P.  EDUARD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,85 8,40 8,62
557 COSTAN  D.  SABINA-GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,20 8,60 8,90
558 COSTIUC  M.  LORENA-MARINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,75 6,70 7,72
559 COSTRAŞ  V.  VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 6,25 4,85 5,55
560 COZMA  C.  GABRIEL-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 6,60 4,90 5,75
561 COZMINSCHI  E.   CARINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,90 10,00 9,95
562 CREŢU  L.  DARIA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 7,70 5,50 6,60
563 DAMIAN  D.  TEODOR-ANTONIO ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 7,90 5,45 6,67
564 DINU  C.  SEABSTIAN-DUMITRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 5,15 3,50 4,32
565 DONISAN  C.  ROXANA-ŞTEFANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,65 9,05 8,85
566 DRUŢU  R.  MARIUS-IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 7,15 4,35 5,75
567 DUGHILĂ  S.  ADRIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,70 10,00 9,35
568 DUMITRAŞ  S.  ANDREEA-IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,45 9,65 9,55
569 ENESCU  G.  MAGDALENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,70 9,30 9,50
570 FLOREA  O.  LUCIAN-GEORGE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,35 9,25 8,80
571 FLORESCU  N.  CEZARA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,45 5,20 6,82
572 GRĂDINĂCIUC  S.  VLAD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,50 8,50 8,50
573 GRIGORE   V.  ALEXANDRU-IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,05 5,10 6,57
574 ILAŞ  I.  ELENA-CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 7,70 3,25 5,47
575 IONESCU  V.  BIANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,35 5,85 7,60
576 IRIMIA  B.   DIANA-DENISE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,90 6,35 7,62
577 JUGARIU   S.  BIANCA-CĂTĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,25 6,30 7,27
578 MARIAN  S.  IOAN-CEZAR ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 7,10 4,15 5,62
579 MARINIŢU-IONIŢĂ  C.  ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,90 7,95 8,42
580 MIRON  I. CLAUDIA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,45 5,30 6,87
581 MOŞNEGUŢU  I.  ANDREI-IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 7,90 5,05 6,47
582 NECULAU  M.  ANDREI-ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 7,55 6,85 7,20
583 NICA  I.  OTILIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,75 9,30 9,02
584 OCU D.  BIANCA-MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,35 4,10 6,22
585 OGLAGE  N.  DIANA-OTILIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,55 9,40 9,47
586 ONICIUC  C.  CLAUDIU-NICOLAE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 7,90 4,20 6,05
587 PALAGHIA  V.  ANIELA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,20 9,50 9,35
588 PINTILEI  M.  ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,50 7,75 8,62
589 PÎNTEA  S.  DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,30 9,25 9,27
590 PÎNZARU  C.  IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 10,00 10,00 10,00
591 POHONŢU  C.  ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,65 9,30 8,97
592 POPA  P.  INA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,85 9,10 9,47
593 PRĂJINARIU  D.  SEBI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 7,85 7,70 7,77
594 RĂILEANU M.  ILINCA-RALUCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,70 6,40 7,55
595 ROATĂ  C.  GEORGE-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,30 9,90 9,60
596 SAGHIN  F.  ANDREEA-CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 5,90 5,70 5,80
597 SANDU   C.  EDUARD-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,05 6,00 7,02
598 SCUTELNICU  C.  EMANUEL-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 7,05 5,80 6,42
599 STANCIU C.  RALUCA-CRISTIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,05 6,90 7,97
600 STOIAN  V.  CLAUDIA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,20 6,05 7,12
601 STOICA  C.  CRISTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,85 10,00 9,92
602 ŞMIT  T.  ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,15 5,60 7,37
603 ŞOVI  G.  SIMINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,90 10,00 9,95
604 ŞTEFAN  D.  ANDREEA-GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,60 9,75 9,67
605 ŞTIRBU  M.  DIANA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,05 9,50 9,27
606 TĂNASE  M.  TEODOR ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,45 10,00 9,22
607 TEODORESCU  V.  MARIA–ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 7,30 9,05 8,17
608 TUCALIUC  P.  PAULA-ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 7,85 6,95 7,40
609 UNGUREANU  I.  IOANA-FRANCESCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,50 10,00 9,75
610 URSACHE  F.  LUCIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 9,25 9,60 9,42
611 URSU  C.  ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,75 8,40 8,57
612 URSULIANU  C.  SEBASTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,05 8,30 8,17
613 VATRĂ  V.  ANA-DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 7,80 8,20 8,00
614 VIERIU  C.  ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 6,80 5,35 6,07
615 YALCINKAYA  H.  NUR-DENIZ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 7,70 3,65 5,67
616 ZELINCĂ  M.  ALEXANDRA-MARCELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „OCTAV BĂNCILĂ” BOTOŞANI 8,00 8,90 8,45
617 DOBREA E. MARIUS CENTRUL ŞCOLAR DE EDUCAŢIE INCLUZIVĂ 5,25 2,50 3,87
618 PRISACARU D. RADU-ALEXANDRU CENTRUL ŞCOLAR DE EDUCAŢIE INCLUZIVĂ 4,45 5,05 4,75
619 RĂDEANU G. IOAN-CĂTĂLIN CENTRUL ŞCOLAR DE EDUCAŢIE INCLUZIVĂ 7,25 7,40 7,32
620 ABĂCEOAE I. ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FLĂMÎNZI 7,60 6,55 7,07
621 ACHȚEI I. DIANA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FLĂMÎNZI 7,80 8,50 8,15
622 ACHIȚEI P. DUMITRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FLĂMÎNZI 7,90 8,30 8,10
623 ADOCHIȚEI V. DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 8,90 8,65 8,77
624 ANOFRIESEI G. MIRUNA IASMINA IULIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 6,90 3,95 5,42
625 APOSTOL T. ANDREI ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FLĂMÎNZI 6,35 3,50 4,92
626 APOSTOL V. TEODORA ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FLĂMÎNZI 4,70 2,80 3,75
627 ARUXANDEI D. MIHAELA ALINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 7,25 6,40 6,82
628 BODOI D. MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FLĂMÎNZI 7,30 4,05 5,67
629 BRÎNZĂ C. CĂTĂLIN MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII POIANA FLĂMÎNZI Absent Absent Absent
630 BUNZIC D. DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 1,90 2,10 2,00
631 BUTNARIUC V. MARIUS DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII POIANA FLĂMÎNZI 8,65 8,45 8,55
632 CĂLIN P. MARIUS FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 3,75 2,00 2,87
633 CĂLIN C. ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII POIANA FLĂMÎNZI 4,50 1,65 3,07
634 CĂLIN M. DUMITRU DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII POIANA FLĂMÎNZI 1,90 1,50 1,70
635 CAZACU V. ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FLĂMÎNZI 3,30 3,90 3,60
636 CHIFAN C. MARIAN MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII POIANA FLĂMÎNZI 3,10 1,50 2,30
637 CIRIMPEI C. BIANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 8,00 7,00 7,50
638 CIUPERCĂ D. TEODORA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FLĂMÎNZI 6,05 5,95 6,00
639 COLIPCĂ I. ALEXANDRA SIMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII POIANA FLĂMÎNZI 4,25 3,75 4,00
640 COLIPCĂ D. PETRU DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII POIANA FLĂMÎNZI 3,70 1,95 2,82
641 COSTINIUC _ CONSTANTIN ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII POIANA FLĂMÎNZI 8,80 2,10 5,45
642 CRAUCIUC M. DRAGOȘ CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII POIANA FLĂMÎNZI 6,90 3,50 5,20
643 CROITORU P. ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 6,95 5,30 6,12
644 DARICIUC M. ANA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII POIANA FLĂMÎNZI 8,70 8,80 8,75
645 DARICIUC P. FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII POIANA FLĂMÎNZI 5,60 3,25 4,42
646 DĂSCĂLESCU M. ROBERT ȘTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 6,45 5,65 6,05
647 GÎRBEA D. DAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 4,85 1,50 3,17
648 GURALIUC T. MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 6,80 3,80 5,30
649 GURALIUC C. ELENA CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 9,90 9,50 9,70
650 GURALIUC C. FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 4,50 3,70 4,10
651 GURALIUC I. GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FLĂMÎNZI 5,35 3,35 4,35
652 GURALIUC I. MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FLĂMÎNZI 4,30 3,15 3,72
653 IONICĂ I. DENISA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 8,70 7,55 8,12
654 LIVADARU M. IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII POIANA FLĂMÎNZI Absent Absent Absent
655 LUCA P. RALUCA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FLĂMÎNZI 8,00 5,75 6,87
656 LUNGU M. LILIANA DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII POIANA FLĂMÎNZI 6,95 3,15 5,05
657 MANOLE V. DUMITRU DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 6,35 6,30 6,32
658 MARCU G. GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FLĂMÎNZI 5,35 2,15 3,75
659 MATEI N. ANA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 7,65 8,25 7,95
660 METELEȚ C. VALENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII POIANA FLĂMÎNZI 3,70 1,00 2,35
661 MIHAI I. COSMIN CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 7,35 7,65 7,50
662 PALICIUC C. ALEXANDRU CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 7,00 7,25 7,12
663 PALICIUC _ ALEXANDRU IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 4,80 3,00 3,90
664 PALICIUC M. DELIA MARINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 7,70 3,85 5,77
665 PANAITE P. FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII POIANA FLĂMÎNZI 6,55 3,10 4,82
666 PITORAC C. VLAD PETRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 8,60 8,00 8,30
667 PLĂCINTĂ D. ALIN PETRIȘOR ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 3,80 2,95 3,37
668 PRODAN I. LARISA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 6,55 6,15 6,35
669 PRODAN D. PETRU ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 4,60 4,00 4,30
670 REBENCIUC D. ROBERT DUMITRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 2,65 1,25 1,95
671 RÎSITARIU V. MĂDĂLINA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 6,60 5,20 5,90
672 RUSU M. MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FLĂMÎNZI 5,85 5,90 5,87
673 SADAGURSCHI C. ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII POIANA FLĂMÎNZI 5,30 2,20 3,75
674 SAVA G. PAUL PETRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII POIANA FLĂMÎNZI Absent Absent Absent
675 SIMINICIUC A. DENIS GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 7,70 6,50 7,10
676 SURUGIU M. PAULINA ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII POIANA FLĂMÎNZI 6,30 2,50 4,40
677 ȚAPU I. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII POIANA FLĂMÎNZI 5,70 3,25 4,47
678 TODIRENCHI D. MARIA DENISIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 4,95 2,10 3,52
679 UNGUREANU P. ȘTEFĂNEL IONEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 4,05 3,10 3,57
680 UNGUREANU M. GABRIEL IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 6,90 4,00 5,45
681 UNGUREANU D. MĂDĂLINA ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII POIANA FLĂMÎNZI 7,15 4,15 5,65
682 VAINER D. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FLĂMÎNZI 5,35 5,10 5,22
683 VERȘTIUC D. IULIANA FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 9,20 10,00 9,60
684 ZĂMOSTEANU G. ALINA GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 „ION BOJOI” FLĂMÎNZI 6,80 3,30 5,05
685 AMITROAE M.MARIUS GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BĂLUŞENI 6,40 4,10 5,25
686 ANIŢEI M. MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BĂLUŞENI 7,05 5,15 6,10
687 AVRAM I. MARIAN CRISTIAN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BĂLUŞENI 4,25 2,60 3,42
688 BALTĂ A. PAULA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BĂLUŞENI 8,55 8,00 8,27
689 BUCEVSCHI F.ALEXANDRU GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BĂLUŞENI 6,75 7,65 7,20
690 CĂRĂMIDARIU M. MIHAI VELENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BĂLUŞENI 3,15 1,50 2,32
691 CIORNOHAC P.ANA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BĂLUŞENI 8,00 5,05 6,52
692 DINU C. ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BĂLUŞENI 3,85 1,40 2,62
693 GUGOAŞĂ G. FLORIN EDUARD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BĂLUŞENI 6,00 2,60 4,30
694 MAXIM E. RALUCA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BĂLUŞENI 6,60 3,50 5,05
695 MERLA P. MARINELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BĂLUŞENI 5,10 1,65 3,37
696 MURARIU V. ŞTEFAN IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BĂLUŞENI 3,55 1,00 2,27
697 NALETU I. FLORIN IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BĂLUŞENI 1,65 1,50 1,57
698 PASCAL P. IULIAN MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BĂLUŞENI 3,70 1,00 2,35
699 PRISACARIU M. SIMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BĂLUŞENI 5,40 4,10 4,75
700 ŞOIMAN P. IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BĂLUŞENI 3,55 1,10 2,32
701 TORODOC M.BIANCA MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BĂLUŞENI 6,95 2,80 4,87
702 ZELINCĂ D. GABRIEL CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BĂLUŞENI 6,00 2,45 4,22
703 AMARINEI    CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUZENI 4,05 2,30 3,17
704 COŞOREANU Ş.COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUZENI 5,50 2,20 3,85
705 COTOR D. VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUZENI 6,85 4,35 5,60
706 DURNEA C. VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUZENI 6,05 3,40 4,72
707 ISAC P. TUDOR FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUZENI 5,75 2,60 4,17
708 MIHALACHE V. VALENTINA GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUZENI 4,25 2,65 3,45
709 MURGU V. ANCA IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUZENI 6,20 2,70 4,45
710 NEGRUŢ G.IOAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUZENI 6,15 5,45 5,80
711 PRISACARU C. MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUZENI 3,05 1,50 2,27
712 PRISACARU C. SILVIU GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUZENI 3,85 2,75 3,30
713 ZATILĂ G. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUZENI Absent Absent Absent
714 ACSINTE G. CRISTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRAXINI 9,50 6,90 8,20
715 ACSINTE I. ROBERT ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRAXINI 8,55 5,60 7,07
716 ACSINTE V. VALENTINA MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRAXINI 8,20 3,10 5,65
717 AIORDĂCHIOAE F. CRISTIAN ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRAXINI 7,05 3,75 5,40
718 ANDREI C. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRAXINI 6,70 2,40 4,55
719 BATCĂ C. ALEXANDRU IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRAXINI 4,25 3,55 3,90
720 BOLOHAN V.VALENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRAXINI 7,05 2,95 5,00
721 CIOTIR S. FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRAXINI 5,65 3,40 4,52
722 ENACHE I. MIRELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRAXINI 6,50 3,45 4,97
723 GRĂDINARIU P. ANDREI EDUARD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRAXINI 7,25 3,60 5,42
724 IVAN R.ELENA DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRAXINI 6,50 2,00 4,25
725 LEONTE C. FLORENTINA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRAXINI 7,95 4,70 6,32
726 LEONTE I. GABRIEL CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRAXINI 7,30 4,70 6,00
727 MAZĂRE D. MĂDĂLINA MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRAXINI 7,80 2,55 5,17
728 MIHAI C. IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRAXINI 6,20 2,95 4,57
729 NECHIFOR E. FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRAXINI 6,15 3,20 4,67
730 ROBU I. NARCISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRAXINI 9,20 6,05 7,62
731 ROHOZNEANU G. CONSTANTIN LIVIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRAXINI 5,75 2,45 4,10
732 SÎRBU I. CLAUDIA IRINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRAXINI 7,35 5,35 6,35
733 UNGUREANU G. GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRAXINI 6,35 1,85 4,10
734 UNGUREANU I. IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRAXINI 8,35 3,55 5,95
735 VACARIU I.GEORGIANA MARCELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 DRAXINI 7,65 3,80 5,72
736 AMARIEI    F  .    CRISTINA-ALEXANDRA SCOALA CU CLASELE         I-VIII GHIRENI 7,55 3,35 5,45
737 ATĂNĂSOAIE   M.       DORU-ANDREI GRUP SCOLA COTUSCA 7,25 4,50 5,87
738 ATĂNĂSOAIE  C.      CLAUDIU-ADRIAN SCOALA CU CLASELE          I-VIII NICHITENI 4,20 2,45 3,32
739 AVĂDĂNEI     D.         CASIANA GRUP SCOLA COTUSCA 8,75 5,20 6,97
740 BORDIANU    D.          ROXANA-DANIELA GRUP SCOLA COTUSCA 7,50 2,75 5,12
741 BOZ    B.                 MARIAN-ALEXANDRU SCOALA CU CLASELE          I-VIII  NICHITENI 1,15 2,00 1,57
742 CEOBANU  G.             LINDA -LARISA SCOALA CU CLASELE          I-VIII  CRASNALEUCA 8,75 6,35 7,55
743 CIOBANU  C.              MĂDĂLINA-LILIANA GRUP SCOLA COTUSCA 7,20 3,00 5,10
744 CIOBANU    C.              ALEX -CLAUDIU  SCOALA CU CLASELE          I-VIII  CRASNALEUCA 4,70 2,00 3,35
745 CIOBANU      V.              REBECA SCOALA CU CLASELE         I-VIII NICHITENI 1,60 1,40 1,50
746 CORNICIUC     P.     CRENGUTA-LOREDANA GRUP SCOLA COTUSCA 8,25 6,35 7,30
747 COVIȚ     V.                 IOAN SCOALA CU CLASELE         I-VIII GHIRENI Absent Absent Absent
748 COVIȚ    D.         ALEXANDRU -COSTEL SCOALA CU CLASELE        I-VIII GHIRENI 1,00 1,00 1,00
749 DUTCĂ    C.           FLORIN-MĂDĂLIN GRUP SCOLA COTUSCA 4,90 3,50 4,20
750 ENACHE     D.         ALEXANDRU-BENONE SCOALA CU CLASELE        I-VIII GHIRENI 3,90 1,35 2,62
751 GAGU      V.              SILVIA-IULIANA GRUP SCOLA COTUSCA 4,50 1,55 3,02
752 GHILESCU   C.             MARIUS GRUP SCOLA COTUSCA 7,25 2,60 4,92
753 HAISAN     M.            ANDREI-ALEXANDRU SCOALA CU CLASELE          I-VIII GHIRENI Absent Absent Absent
754 HANCIUC   C.             OANA-DIANA SCOALA CU CLASELE          I-VIII NICHITENI 3,55 1,50 2,52
755 HORODINCU     C.      ANDREI-ALAXANDRU GRUP SCOLA COTUSCA 6,20 3,75 4,97
756 HUȚU      S.       SEBASTIAN-CLAUDIU SCOALA CU CLASELE         I-VIII NICHITENI 5,80 4,85 5,32
757 IACOB     I.              GABI -PETRICĂ SCOALA CU CLASELE         I-VIII GHIRENI 7,10 5,70 6,40
758 IVAȘCU    D.           MAGDALENA-IOANA GRUP SCOLA COTUSCA 8,60 4,75 6,67
759 LIVADARIU    R.          GIANI-ALIN GRUP SCOLA COTUSCA 5,35 4,80 5,07
760 LUCHIAN   G. ALEXANDRU-DUMITRU SCOALA CU CLASELE         I-VIIICRASNALEUCA 2,00 Absent Absent
761 MIHAI    V.      MARIANA-ADELINA SCOALA CU CLASELE         I-VIII NICHITENI 5,80 5,65 5,72
762 MIHALACHE    M.          DANIEL SCOALA CU CLASELE         I-VIII  CRASNALEUCA Absent Absent Absent
763 MURARIU  V.         ELENA-ISABELA SCOALA CU CLASELE         I-VIII  GHIRENI 4,00 5,05 4,52
764 PAVĂL    M.                MARCELA GRUP SCOLA COTUSCA 6,90 5,80 6,35
765 PELEALBĂ  G.         GEORGE-ALEXANDRU SCOALA CU CLASELE        I-VIII GHIRENI 8,10 6,25 7,17
766 PERJU    D.               CRISTI-MARIAN SCOALA CU CLASELE         I-VIII NICHITENI 6,40 6,65 6,52
767 PETRARIU   C.           MĂDĂLINA SCOALA CU CLASELE         I-VIII NICHITENI 3,20 2,35 2,77
768 PRODAN    L.            MĂDĂLIN-COSMIN SCOALA CU CLASELE          I-VIII   NICHITENI 5,70 6,40 6,05
769 ROTĂRIANU  C.   CONSTANTIN -ALEXANDRU SCOALA CU CLASELE         I-VIII  GHIRENI 6,55 4,65 5,60
770 SIMEON   M.              IONUȚ SCOALA CU CLASELE        I-VIII CRASNALEUCA 8,05 7,25 7,65
771 SIMEON  G.               MIRABELA SCOALA CU CLASELE          I-VIII  CRASNALEUCA 7,50 5,50 6,50
772 STRĂINU  S.              ROXANA-ECATERINA SCOALA CU CLASELE         I-VIII CRASNALEUCA 5,70 2,00 3,85
773 UNȚANU  I.                    DANIEL SCOALA CU CLASELE          I-VIII   CRASNALEUCA 6,00 2,95 4,47
774 URIEȘU  G.              ANDREI-IONUȚ SCOALA CU CLASELE         I-VIII  NICHITENI 7,20 3,10 5,15
775 VRABIE  I.               SILVIU-ADONIS SCOALA CU CLASELE          I-VIII  CRASNALEUCA 6,85 5,30 6,07
776 ZOSIN  I.                 ANDREEA -SILVIA SCOALA CU CLASELE         I-VIII  GHIRENI 2,75 1,35 2,05
777 AMURĂRIŢEI C. MĂDĂLINA-VALENTINA SCOALA CU CLASELE I – VIII IACOBENI 7,10 5,90 6,50
778 ANTON G.  GHEORGHE-CRISTIAN SCOALA CU CLASELE I – VIII IACOBENI 6,20 4,50 5,35
779 APALAGHIEI M.  RADU SCOALA CU CLASELE I – VIII DINGENI 5,95 4,30 5,12
780 BEJINARU E. MARIAN-ALEXANDRU SCOALA CU CLASELE I – VIII DINGENI 7,75 5,90 6,82
781 BEJINARU P.  DELIA-GEORGIANA SCOALA CU CLASELE I – VIII DINGENI 9,25 9,25 9,25
782 BOBEICĂ C.  VLĂDUŢ-NICOLAE SCOALA CU CLASELE I – VIII IACOBENI 3,30 5,00 4,15
783 BOBEICĂ G. ROXANA-GEORGIANA SCOALA CU CLASELE I – VIII IACOBENI 9,10 7,70 8,40
784 BOGHIAN D. MĂRIOARA SCOALA CU CLASELE I – VIII DINGENI 5,90 2,50 4,20
785 CIORNEI D. RADU-BOGDAN SCOALA CU CLASELE I – VIII DINGENI 5,50 3,75 4,62
786 DUBEI L. MARIUS-SANDRINO SCOALA CU CLASELE I – VIII DINGENI 7,25 5,60 6,42
787 EDU G. VLAD-CĂTĂLIN SCOALA CU CLASELE I – VIII DINGENI 4,70 4,25 4,47
788 GAVRILIUC V. IULIAN-NICOLAE SCOALA CU CLASELE I – VIII IACOBENI 4,40 4,75 4,57
789 GHIORGHICIUC T. DORINA-LENUŢA SCOALA CU CLASELE I – VIII DINGENI 8,30 7,00 7,65
790 HEGHEŞ M. MĂDĂLINA SCOALA CU CLASELE I – VIII IACOBENI 9,20 8,85 9,02
791 HUMĂ N. IONUŢ SCOALA CU CLASELE I – VIII IACOBENI 3,75 4,75 4,25
792 LEONTE P.  VLAD-PETRU SCOALA CU CLASELE I – VIII DINGENI 4,30 4,75 4,52
793 MORUZAN C. DIANA SCOALA CU CLASELE I – VIII DINGENI 5,80 4,95 5,37
794 MOSCALU D. NICOLETA-OANA SCOALA CU CLASELE I – VIII IACOBENI 4,95 4,70 4,82
795 PAVĂL M. OVIDIU-VIOREL SCOALA CU CLASELE I – VIII DINGENI 5,70 5,10 5,40
796 POPESCU C.  ANDREEA-MIHAELA SCOALA CU CLASELE I – VIII DINGENI 6,70 5,95 6,32
797 POPOVICI C.  MARIA-ECATERINA SCOALA CU CLASELE I – VIII DINGENI 6,70 5,45 6,07
798 SANDU S.  MONALISA SCOALA CU CLASELE I – VIII DINGENI 7,35 6,25 6,80
799 SARARU R. ELENA SCOALA CU CLASELE I – VIII IACOBENI 7,75 4,50 6,12
800 SCRIPCARIU C.  ANDREEA SCOALA CU CLASELE I – VIII IACOBENI 7,55 5,05 6,30
801 STANCIUC V. FLORENTINA-GIORGIANA SCOALA CU CLASELE I – VIII IACOBENI 8,25 4,50 6,37
802 TURTĂ D. IULIA-CLAUDIA SCOALA CU CLASELE I – VIII IACOBENI 9,30 9,60 9,45
803 VECHIU-BRĂTEANU M. ALEXANDRA SCOALA CU CLASELE I – VIII DINGENI 6,35 2,90 4,62
804 VEZETEU G. COSMIN SCOALA CU CLASELE I – VIII DINGENI 3,10 3,10 3,10
805 VRÎNCEANU G. ADELINA SCOALA CU CLASELE I – VIII DINGENI 7,50 4,80 6,15
806 ACIOBANITEI- MIHAILIUC I. CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 5,60 5,15 5,37
807 ANDRIŞ R. VASILE-BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 4,00 4,45 4,22
808 ANICULESEI P. CRISTI-PETRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SOCRUJENI 3,65 4,05 3,85
809 APAŢIEI M. MĂDĂLINA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 7,20 5,05 6,12
810 BARICA D. MIRELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VÎNĂTORI 7,00 4,60 5,80
811 BOTEZ I. CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VÎNĂTORI 1,20 3,05 2,12
812 CAZACU M. GIANINA-OANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 6,80 5,20 6,00
813 CIOTOI R. BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 8,95 6,00 7,47
814 CIOTOI V. ADRIAN-ILIE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SOCRUJENI 2,30 1,30 1,80
815 CORNEANU B. ALIN-GEORGE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 2,80 3,95 3,37
816 CREŢU V. ROBERT-CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VÎNĂTORI 8,60 4,40 6,50
817 DASCĂLU I. IONELA-DUMITRIŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SOCRUJENI 5,35 4,75 5,05
818 DIACONIUC C. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SOCRUJENI 4,55 4,55 4,55
819 DRIŞCU C. MIHAI-DUMITRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VÎNĂTORI 4,60 4,55 4,57
820 ENACHE C. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VÎNĂTORI 7,95 4,30 6,12
821 FERARIU C. EMANUELA-PANSELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VÎNĂTORI 7,00 4,95 5,97
822 FORTOEŞ C. COSMIN-IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 6,75 4,75 5,75
823 FURNICĂ S. LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 5,65 3,85 4,75
824 GALAI C. DIANA-EMANUELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SOCRUJENI 5,65 3,65 4,65
825 GANDORE C. CORINA-GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SOCRUJENI 5,00 4,60 4,80
826 GîNJU I. ELENA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 3,20 2,70 2,95
827 HAIPAN I. IONUŢ-MARCEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 1,00 3,00 2,00
828 HALUCA N. NICOLAE-MĂDĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VÎNĂTORI 4,85 1,65 3,25
829 HRISCU R. IONUŢ-OVIDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SOCRUJENI 4,25 3,00 3,62
830 HRIŢCU V. DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VÎNĂTORI 4,80 2,50 3,65
831 HUŢU M. CRISTINEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 3,05 1,50 2,27
832 IFTIME L. IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 7,60 6,25 6,92
833 IFTIME V. GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 8,10 7,10 7,60
834 IFTIME M. VASILICA-ALINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 5,60 4,15 4,87
835 ILIE M. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 5,35 3,60 4,47
836 ILIE M. ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 5,00 3,80 4,40
837 JURAVLEA C. ELVIS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VÎNĂTORI 2,70 3,10 2,90
838 MAXIM E. CRISTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 2,60 1,50 2,05
839 MELINTE S. GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VÎNĂTORI 6,90 3,60 5,25
840 MURARAŞU I. COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 3,20 3,15 3,17
841 MURARIU V. PETRONELA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 6,15 5,00 5,57
842 NIŢĂ C. IONELA-GINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI Absent Absent Absent
843 OBADĂ M. EMANUELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VÎNĂTORI 7,75 4,95 6,35
844 PASCARU V. ANA-GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 7,25 5,25 6,25
845 PĂLIMARIU A. PETRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SOCRUJENI 5,25 5,25 5,25
846 PĂLIMARU M. BOGDAN-VLAD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SOCRUJENI 3,30 4,70 4,00
847 SAPARIUC C. IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 3,60 3,95 3,77
848 SCHIBA D. MĂDĂLINA-CRISTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 3,55 4,20 3,87
849 SCUTELNICU F. ROXANA-IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SOCRUJENI 6,65 4,20 5,42
850 STOLNICEANU V. ANISIA-DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 6,25 3,65 4,95
851 TIMIŞAG A LORENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VÎNĂTORI 8,10 5,80 6,95
852 TIMIŞAG D. MIREL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VÎNĂTORI 1,95 3,70 2,82
853 TIMIŞAG R. EUSEBIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VÎNĂTORI 3,45 3,05 3,25
854 TUCALIUC I. FLORIN-VLĂDUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SOCRUJENI 3,55 4,35 3,95
855 TUDOSE I. VLAD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SOCRUJENI 4,95 3,90 4,42
856 ŢUPA E. OVIDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SOCRUJENI 3,35 3,45 3,40
857 ŢURCANU E. DENISA-ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 6,20 5,45 5,82
858 VOLINSCHI A. EMILIAN-FLORENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VÎNĂTORI 2,65 3,85 3,25
859 ZAHARIA I. VALERIU-DORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GORBĂNEŞTI 5,15 4,30 4,72
860 ABABEI V. ANDREI-IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LOZNA 2,55 1,35 1,95
861 ABABEI R. RALUCA- MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LOZNA 7,35 2,70 5,02
862 BENIUGA M. ALIN- VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STRĂTENI 3,30 4,00 3,65
863 BUIUM  C.   ALEXANDRU- BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STRĂTENI 6,00 3,75 4,87
864 CIREŞNEA C . CRISTINA- RALUCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LOZNA 7,60 2,15 4,87
865 COJOCARU A. ADRIANA – MONICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LOZNA 5,80 4,90 5,35
866 COŞMAN  G. CLAUDIA- FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LOZNA 7,85 4,50 6,17
867 COZMA  D. DIANA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LOZNA 8,25 4,75 6,50
868 DIMOFTE  D. MARIAN- PAUL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LOZNA 4,00 1,50 2,75
869 DUMITRAŞ I. FLORIN- OVIDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LOZNA 4,25 1,70 2,97
870 DURNEAC M. LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LOZNA 4,90 2,00 3,45
871 DURNEAC M. ROBERT ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LOZNA 4,95 2,05 3,50
872 GELAN L. CAMELIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STRĂTENI 6,25 4,10 5,17
873 HAPECI I.  ROBERT ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STRĂTENI 5,15 3,85 4,50
874 LEPCALIUC I. COSMIN- MIHĂIŢĂ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LOZNA 4,75 2,00 3,37
875 OLĂERIU M. ELENA- MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STRĂTENI 4,90 2,65 3,77
876 RĂPIGA I. CIPRIAN -IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STRĂTENI 6,00 3,45 4,72
877 RĂPIGA L. OVIDIU – ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STRĂTENI 4,90 2,70 3,80
878 RUSU  O.  MIRABELA- LOREDANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STRĂTENI 5,65 4,65 5,15
879 SPIRIDON S. ANCUŢA- SORINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STRĂTENI 7,80 7,15 7,47
880 STRUG  S. ANA -MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STRĂTENI 7,40 6,25 6,82
881 ŞULCU  M. ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STRĂTENI 3,75 2,55 3,15
882 TURICEANU P. CLAUDIA- FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STRĂTENI 4,95 4,15 4,55
883 VĂTĂMĂNESCU N. COSMIN- HARALAMBIE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LOZNA 4,90 2,30 3,60
884 VĂTĂMĂNESCU M. ROXANA- MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LOZNA 8,95 6,30 7,62
885 ZAMOSTEANU C. DENISA- NICOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LOZNA 6,25 2,30 4,27
886 ANGHELINA D. ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI CONSTANTINEANU” DOROBANŢI 3,55 1,50 2,52
887 ANGHELUŞ T. MARIAN-IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI CONSTANTINEANU” DOROBANŢI 4,35 1,50 2,92
888 BALTAG C. CONSTANTIN-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NICŞENI 1,35 1,50 1,42
889 BERESTEANU P. DIANA-DUMITRIŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI CONSTANTINEANU” DOROBANŢI 7,10 2,70 4,90
890 BUNU I. MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI CONSTANTINEANU” DOROBANŢI 4,20 1,20 2,70
891 CIOBANU C. ADINA-MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI CONSTANTINEANU” DOROBANŢI 8,35 2,50 5,42
892 CLOCOTICI I. CRINA-IASMINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI CONSTANTINEANU” DOROBANŢI 7,05 3,10 5,07
893 CLOCOTICI D. DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI CONSTANTINEANU” DOROBANŢI 7,60 3,85 5,72
894 CODĂU M. MARIUS-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI CONSTANTINEANU” DOROBANŢI 5,25 3,10 4,17
895 COSTAŞ E. CRISTIAN-FĂNICĂ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI CONSTANTINEANU” DOROBANŢI 2,60 1,45 2,02
896 COTRUŢĂ D. DANIEL-CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI CONSTANTINEANU” DOROBANŢI 5,00 1,50 3,25
897 CULIDIUC G. LUIZA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI CONSTANTINEANU” DOROBANŢI 2,15 1,45 1,80
898 DAMIAN I. BOGDAN-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NICŞENI 7,30 7,30 7,30
899 GĂITAN M. CLAUDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NICŞENI 1,80 1,00 1,40
900 GHEORGHIŢĂ  M. ALEXANDRU-DRAGOŞ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI CONSTANTINEANU” DOROBANŢI 6,90 3,10 5,00
901 GULUŢĂ E. IONUŢ-CĂTĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NICŞENI 3,60 1,60 2,60
902 HAPLĂU I. IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NICŞENI 3,80 2,20 3,00
903 HONCERIU N. DIANA-IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NICŞENI 6,15 2,80 4,47
904 IORDACHE S. DAVID ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NICŞENI 3,65 2,90 3,27
905 ISAC V. VALENTIN-NICOLAE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NICŞENI 2,25 1,50 1,87
906 LAZĂR C. COSMIN-SEBASTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI CONSTANTINEANU” DOROBANŢI 7,05 3,40 5,22
907 LUNGU V. IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI CONSTANTINEANU” DOROBANŢI 6,90 3,65 5,27
908 MOCANAŞU V. NARCIS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI CONSTANTINEANU” DOROBANŢI 2,65 1,50 2,07
909 NICULCEA C. CRISTINA-MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI CONSTANTINEANU” DOROBANŢI 7,55 4,00 5,77
910 NICULCEA T. ELISEI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NICŞENI 1,05 1,00 1,02
911 NICULCEA T. MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NICŞENI 1,15 1,00 1,07
912 PASCAL M. SERGIU- CIPRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „MIHAI CONSTANTINEANU” DOROBANŢI 4,45 2,00 3,22
913 PRISACARIU R. LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NICŞENI 5,60 1,85 3,72
914 SOFRONEA R. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NICŞENI 5,35 2,65 4,00
915 TĂTĂRĂŞANU V. ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NICŞENI 4,20 2,65 3,42
916 TĂTĂRĂŞANU V. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NICŞENI 7,55 5,50 6,52
917 UNGUREANU C. ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NICŞENI 3,00 1,50 2,25
918 VASILCIUC M. GABRIELA-MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NICŞENI 2,45 1,50 1,97
919 ANDREI  D. IOAN-SEBASTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PATRIARHUL TEOCTIST” TOCILENI 7,30 6,60 6,95
920 ARAPAŞU  M. IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI 6,70 2,95 4,82
921 BRÎUŞOR  G. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI 6,00 1,90 3,95
922 BRUMARI  V. ANIŞOARA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PATRIARHUL TEOCTIST” TOCILENI 5,75 2,50 4,12
923 BRUMARI  P. VLAD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PATRIARHUL TEOCTIST” TOCILENI 4,10 2,20 3,15
924 BURLACU  A. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PATRIARHUL TEOCTIST” TOCILENI 7,30 2,75 5,02
925 CHELARIU  D. DIANA-IULIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI 7,95 3,60 5,77
926 CHIRIAC  C. ANDREI-MIREL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PATRIARHUL TEOCTIST” TOCILENI 3,30 2,50 2,90
927 COZMA  D. GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PATRIARHUL TEOCTIST” TOCILENI 5,30 3,00 4,15
928 DUNĂREANU  V. GEANINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI 8,60 7,95 8,27
929 DUPAC  C. FLORINA-MĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI 7,75 7,00 7,37
930 FEDEROVICI  M. ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI 7,00 3,55 5,27
931 FURNICĂ  M. DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI 7,20 2,00 4,60
932 HAVRILIUC  V. COSMIN-ALIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI 5,05 2,55 3,80
933 HÎNCU  V. ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI 2,50 1,50 2,00
934 HRÎNCESCU  F. ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI 7,95 4,25 6,10
935 HUMINIUC   V. EMILIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PATRIARHUL TEOCTIST” TOCILENI 5,45 2,85 4,15
936 IRICIUC  V. ADINA-ANCUŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI 7,90 5,40 6,65
937 IRICIUC  T. CRISTIAN-ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PATRIARHUL TEOCTIST” TOCILENI 3,60 1,75 2,67
938 MIRICĂ  G. DIANA-FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI 8,00 5,90 6,95
939 NIŢĂ  M. MINU-ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PATRIARHUL TEOCTIST” TOCILENI 2,75 2,00 2,37
940 PASCARIU  V. SABINA-CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI 6,75 3,60 5,17
941 POMÎRLEANU  COSMIN-DUMITRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI Absent Absent Absent
942 PURCEAC  V. MARINA-ELISABETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI 6,80 2,25 4,52
943 RÎPĂ  V. IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI 7,80 3,75 5,77
944 RUSU  V. CONSTANTIN-CIPRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI 2,90 2,10 2,50
945 SIMIONESCU  D. EUSEBIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI 5,70 1,90 3,80
946 ŞOTROPA  G. ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI 2,95 2,50 2,72
947 ŞUHANEA  ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PATRIARHUL TEOCTIST” TOCILENI 8,25 5,80 7,02
948 TIPU  Ş. CRISTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI 7,60 6,00 6,80
949 ŢURCANU  Ş. VLĂDUŢ-SIMION ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI 5,70 2,50 4,10
950 UNGUREANU V. CIPRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI 7,20 4,05 5,62
951 UNGUREANU  N. COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PATRIARHUL TEOCTIST” TOCILENI 1,60 2,50 2,05
952 UNGUREANU  N. IONUŢ-VASILICĂ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PATRIARHUL TEOCTIST” TOCILENI 2,45 1,45 1,95
953 VASILIU  I. SEBASTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STĂUCENI 2,25 2,50 2,37
954 ACSINTE I. VLAD PETRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 UNGURENI 5,45 2,35 3,90
955 AMARIEI A. MARCELA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 3,30 1,00 2,15
956 ANDRICI C. ALEXANDRA LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 UNGURENI 7,85 8,35 8,10
957 ANDRIŞ D. RALUCA IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 UNGURENI 4,40 1,55 2,97
958 ANICULĂESEI D. LAVINIA GEANINA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 8,20 8,30 8,25
959 AZOIŢEI M. EUSEBIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 UNGURENI 7,55 6,25 6,90
960 BATÎR V. IONEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 UNGURENI 2,60 1,00 1,80
961 BLEZNIUC I. LAVINIA ADINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BORZEŞTI 5,75 2,50 4,12
962 BORDIANU N. ANDREI ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 8,00 8,60 8,30
963 BUCHER P. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 UNGURENI 4,50 2,00 3,25
964 BUGA E. CRISTINEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 UNGURENI 4,30 1,50 2,90
965 BURLACU M. ALIN MĂDĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 UNGURENI 5,95 1,50 3,72
966 BURLACU M. DIANA ALINA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 6,15 3,15 4,65
967 CĂRĂUŞU G. FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 UNGURENI 6,20 3,80 5,00
968 CERNUŞCĂ M. MIHAELA MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 UNGURENI 5,10 2,45 3,77
969 CHEBAC C. RAMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 UNGURENI 7,80 2,85 5,32
970 CHIABAC M. DIANA LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 UNGURENI 7,35 4,55 5,95
971 CHIABAC C. MĂDĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 UNGURENI 2,70 1,50 2,10
972 CHICĂ ROŞĂ M. CRINA RAMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 UNGURENI 4,30 1,50 2,90
973 CHIŞCARU T. IONUŢ COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 UNGURENI 1,60 1,75 1,67
974 CODĂU C. CRISTINA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 5,75 4,30 5,02
975 COJOCARIU V. ANDREI VLĂDUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 UNGURENI 1,00 1,00 1,00
976 COJOCARU I. IULIANA VASILICA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 2,25 1,00 1,62
977 CORDUNEANU Ş. ŞTEFANA VASILICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 UNGURENI 7,15 3,65 5,40
978 COSTAŞ D. EMA DUMITRIŢA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 8,05 4,45 6,25
979 COSTAŞ C. MIHAELA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 5,10 2,75 3,92
980 COSTAŞ  A. GEANINA ANCUŢA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 8,45 6,85 7,65
981 CRAINICIUC E. CRISTIAN VALENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 UNGURENI 1,90 1,50 1,70
982 CUCIUREANU I. COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 UNGURENI 2,75 1,40 2,07
983 DAMIAN D. IRINEL PAUL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 UNGURENI 3,00 1,00 2,00
984 DĂNILĂ F. FLORINA LETIŢIA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 5,60 3,20 4,40
985 DĂNILĂ I. NICOLETA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 3,10 2,05 2,57
986 ENACACHE C. BIANCA NICOLETA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 8,70 9,00 8,85
987 FERARIU M. FELIX MIHAI ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 6,65 2,75 4,70
988 FRUNZĂ F. SILVIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 UNGURENI Absent Absent Absent
989 GĂINARIU I. LĂCRĂMIOARA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 6,95 2,50 4,72
990 GHILAN E. ALEXANDRU DUMITRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 UNGURENI 2,50 1,50 2,00
991 GHILAN I. DANIELA DUMITRIŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 UNGURENI 4,25 2,75 3,50
992 GRĂDINARU  I. PAULA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 UNGURENI 5,95 2,90 4,42
993 HÎNCEANU C. CĂTĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BORZEŞTI 7,35 2,55 4,95
994 HUMĂ C. SABIN VALENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 UNGURENI 3,40 4,35 3,87
995 ICHIM  D. IULIANA DUMITRIŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 UNGURENI 3,70 1,90 2,80
996 IFTIMIE G. IULIANA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 5,65 3,50 4,57
997 ILIE T. VASILICA ADRIANA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 1,70 1,50 1,60
998 IUREA  D. IULIANA GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 UNGURENI 6,30 1,80 4,05
999 IVAN F. GABRIELA LĂCRĂMIOARA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 UNGURENI 5,20 3,15 4,17
1000 IVAN R. RADU ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 UNGURENI 1,00 1,00 1,00
1001 LUCHIAN V. IULIANA FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 UNGURENI 3,80 1,95 2,87
1002 LUNCARIU R. VLĂDUŢ PETRICĂ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BORZEŞTI 3,75 1,75 2,75
1003 LUPU V. VASILE RĂZVAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BORZEŞTI 5,60 2,50 4,05
1004 MILITARU N. DENISA NICOLETA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 7,55 5,00 6,27
1005 PAVEL G. CRISTIAN GHEORGHIŢĂ ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 6,95 2,50 4,72
1006 PAVEL M. IONUŢ COSMIN ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 7,95 2,60 5,27
1007 PRODAN S. ROXANA PETRUŢA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 8,35 6,55 7,45
1008 PRUNCU R. GEORGE IONUŢ ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 5,60 4,00 4,80
1009 RÎŞCU F. ANCA GIORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BORZEŞTI 6,50 2,05 4,27
1010 RÎŞCU C. LAVINIA LOREDANA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 5,75 2,00 3,87
1011 ROMAN P. FLAVIUS FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BORZEŞTI 5,70 3,55 4,62
1012 RUSUCIUC C. ALEXANDRU RĂZVAN ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 7,50 4,95 6,22
1013 SAUCĂ A. ANDREEA ALEXANDRA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 2,05 1,50 1,77
1014 SAUCIUC V. SÎNZIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 UNGURENI 7,55 4,30 5,92
1015 SAVIN E. DUMITRU IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 UNGURENI Absent Absent Absent
1016 SÎRBU M. OANA ANDREEA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 4,05 1,00 2,52
1017 SÎRBU T. ŞTEFĂNEL COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BORZEŞTI 5,30 2,85 4,07
1018 SÎRBU  E. AUGUSTIN ALIN ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 4,40 4,00 4,20
1019 SÎRBU  E. CLAUDIU MIHAI ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 4,50 3,10 3,80
1020 ŞALABINĂ A. ALEXANDRU – BOGDAN ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 6,35 5,35 5,85
1021 TĂNASĂ  C. ROBERT MARIAN ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 7,60 4,75 6,17
1022 VĂCĂREANU I. VALENTINA MARIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 UNGURENI 8,35 4,55 6,45
1023 VIZITEU V. GEORGE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BORZEŞTI Absent Absent Absent
1024 VIZITEU M. MIRELA CRISTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BORZEŞTI 5,30 2,50 3,90
1025 VORNICEANU  A. ANDREI ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII PLOPENII MARI 3,65 3,25 3,45
1026 VORNICIANU G. CARMEN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 UNGURENI 5,15 1,00 3,07
1027 ZAMFIROIU N. COSMIN ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BORZEŞTI 5,40 3,20 4,30
1028 ZĂNOAGĂ D. ELENA ANCUŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 UNGURENI 7,15 1,50 4,32
1029 ARCIP  C.P. CIPRIAN SORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GHEORGHE BURAC” VLĂSINEŞTI 4,10 1,50 2,80
1030 AȘTEFANEI  P. BOGDAN SEBASTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GHEORGHE BURAC” VLĂSINEŞTI 7,85 4,30 6,07
1031 AXINCIUC M. ALEXANDRA IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GHEORGHE BURAC” VLĂSINEŞTI 2,15 1,50 1,82
1032 BRAER R. PETRU ROMICĂ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GHEORGHE BURAC” VLĂSINEŞTI 6,85 2,95 4,90
1033 CARCALEȚ  N.  CRINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GHEORGHE BURAC” VLĂSINEŞTI 9,40 6,55 7,97
1034 CEOBANU E. GEANINA PAULA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GHEORGHE BURAC” VLĂSINEŞTI 6,95 2,70 4,82
1035 DAMIAN V. ANDREI IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GHEORGHE BURAC” VLĂSINEŞTI 7,25 4,90 6,07
1036 FALIBOGA M. ȘTEFAN MARCEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GHEORGHE BURAC” VLĂSINEŞTI 4,05 1,25 2,65
1037 HOLIC  M. ALEXANDRU IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GHEORGHE BURAC” VLĂSINEŞTI 2,90 1,50 2,20
1038 LEBĂDĂ S. CAMELIA GIORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GHEORGHE BURAC” VLĂSINEŞTI 8,95 5,70 7,32
1039 LEBĂDĂ M. S. ILIE SORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GHEORGHE BURAC” VLĂSINEŞTI 7,00 4,15 5,57
1040 LERCĂ V. SIMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GHEORGHE BURAC” VLĂSINEŞTI 8,00 4,70 6,35
1041 LIVADARU F. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GHEORGHE BURAC” VLĂSINEŞTI 7,05 3,65 5,35
1042 MACSINIUC N. C. ROXANA MELANIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GHEORGHE BURAC” VLĂSINEŞTI 8,85 4,20 6,52
1043 NICULCIA R. G. PAUL LUCIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GHEORGHE BURAC” VLĂSINEŞTI 7,40 3,60 5,50
1044 ROTARIU V. FLORIN CĂTĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GHEORGHE BURAC” VLĂSINEŞTI 3,70 1,50 2,60
1045 SUMANARIU I. ROBERT ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GHEORGHE BURAC” VLĂSINEŞTI 2,95 1,45 2,20
1046 ȚARIC D. PAULA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GHEORGHE BURAC” VLĂSINEŞTI 5,10 2,70 3,90
1047 UNGURIANU D. BOGDAN ȘTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GHEORGHE BURAC” VLĂSINEŞTI 6,55 5,50 6,02
1048 AENĂCHIOAIE C. SEBASTIAN DUMITREL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 3,60 1,50 2,55
1049 ANDREI S. VASILE BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 3,40 2,45 2,92
1050 BEJAN G. B. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 5,10 3,20 4,15
1051 BICIUȘCĂ D. E. DUMITRU MĂDĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 1,80 2,40 2,10
1052 BOARU M. ALIN COSTEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 6,20 4,65 5,42
1053 BOARIU G. M. MĂDĂLINA VALENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 6,05 2,60 4,32
1054 BULIGA G. DIANA ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 7,30 3,50 5,40
1055 CANTEMIR C. DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 2,90 3,10 3,00
1056 CANTEMIR C. IOANA DANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 4,60 2,50 3,55
1057 CÎȘLARIU N. S. IONELA CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 8,45 5,10 6,77
1058 DAMIAN G. ANDREI EMILIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 7,30 4,25 5,77
1059 DUMITRESCU R. D. DIANA CONSTANTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 7,40 5,00 6,20
1060 DUMITRESCU R. D. ROXANA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 7,40 6,95 7,17
1061 GRIGOROȘCUȚĂ N. PAUL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 5,20 3,55 4,37
1062 HAISAN D. IOAN MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 1,00 1,50 1,25
1063 LAZĂR G. EMILIAN PETRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 5,85 3,70 4,77
1064 MELINTE D. CĂTĂLIN BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 4,35 2,90 3,62
1065 ONICIUC I. LAVINIA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 7,55 7,60 7,57
1066 PRISACARIU V. B. MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 4,05 1,50 2,77
1067 ROMĂNESCU V. I. MĂDĂLINA CĂTĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 6,95 4,00 5,47
1068 SCUTARIU D. DAN PETRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 1,90 2,00 1,95
1069 UNGUREANU V. VICTOR PETRONEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 2,00 1,50 1,75
1070 ZUGRAVU I. ȘTEFAN EMANUEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SÂRBI 2,50 1,25 1,87
           
  Centrul de evaluare Scoala 14        
           
1 BALAN  D. RALUCA MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 5,10 2,20 3,65
2 BOTAN M. ANA – MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 5,55 1,05 3,30
3 BULIGA  B. BENIAMIN-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 6,90 4,20 5,55
4 CEICOSCHI V. VALENTIN-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 9,00 7,95 8,47
5 CIRIMPEI I. ADRIAN – ILIE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 7,45 2,40 4,92
6 CIUBOTARIU V. BOGDAN – GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 8,05 6,00 7,02
7 COROI D. DANA-ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 8,45 8,20 8,32
8 DĂSCĂLESCU B. ŞTEFAN – OVIDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 9,55 9,75 9,65
9 DUMITRACHE I. ANDREEA MARIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 8,70 3,50 6,10
10 GAFIŢUC  V. CEZAR – MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 7,55 2,65 5,10
11 GHEORGHIŢĂ  M. ELENA LORENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 9,30 6,35 7,82
12 GIREADĂ  D. OVIDIU  GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 8,05 5,50 6,77
13 GORGAN  V. ROBERT ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 7,80 5,25 6,52
14 GRĂDINARIU  D. ADRIAN – FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 6,95 2,80 4,87
15 GRIGORESCU D. ALINA – ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 8,40 7,60 8,00
16 HRIŢCU R. IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 8,25 5,15 6,70
17 IONEL  M. GIANINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 9,45 8,05 8,75
18 MATICIUC  N. FLORENTINA – ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 6,55 3,90 5,22
19 MIHĂIANU  C. NICOLETA ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 8,95 6,40 7,67
20 NEAMŢU L. GABRIELA -MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 4,95 2,50 3,72
21 OLARIU T. MIHAI – GEORGE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 7,25 7,75 7,50
22 ONCIU I. DĂNUŢ-IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 7,45 2,60 5,02
23 ONOFREI O.MARIA MINODORA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 9,50 6,65 8,07
24 OSTAFE T. FELICIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 9,20 8,15 8,67
25 PĂDURARIU L. PAUL BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 7,25 4,60 5,92
26 PAICU V. VICTORIA – ECATERINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 8,85 8,80 8,82
27 PAVĂL D. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 5,55 1,00 3,27
28 POPOI Ş. CLAUDIA -IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 8,00 5,20 6,60
29 PRICOPE M. DIANA GIORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 7,95 4,00 5,97
30 PRICOPE C. MĂLINA DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 7,25 3,10 5,17
31 PUŞCAŞU C. CLAUDIA MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 7,95 3,95 5,95
32 PUŞCAŞU I. TIBERIU -IRINEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 4,50 1,10 2,80
33 SCRIPCĂ D. ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 6,40 3,90 5,15
34 ŞODRANCĂ I.FLORIN DUMITRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 5,45 2,50 3,97
35 TATARU T. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 8,00 7,70 7,85
36 TELIBAN M. ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 7,90 3,45 5,67
37 ŢURCANU L.VASILE SEBASTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 7,30 2,80 5,05
38 VALACHE S. VIOREL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 7,50 1,75 4,62
39 VATAMANU R.DRAGOŞ RADU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 7,35 3,55 5,45
40 VIRA D. MĂDĂLIN MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 7 „ALEXANDRU IOAN CUZA” DOROHOI 5,75 1,70 3,72
41 AFLOAREI L. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 5,10 2,50 3,80
42 AGUȘ N. IOANA RAMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 6,90 3,00 4,95
43 ANDREI M. PAULA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 7,30 3,15 5,22
44 ANDREI P. CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 4,95 3,05 4,00
45 ANDREI S. PARASCHIVA DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 4,80 2,50 3,65
46 ARGINT V. ALBERTO VICTOR ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 4,90 2,60 3,75
47 ARGINT V. ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 7,70 4,10 5,90
48 BÎRLIGA N. ANDREEA GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 4,45 2,50 3,47
49 BOBULESCU C. MIANDA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 4,50 4,55 4,52
50 BOBULESCU M. GABRIELA LETISIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 6,20 3,40 4,80
51 BOICU A. MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 3,60 3,25 3,42
52 CĂITAN SPULBER C. ANDREEA EMANUELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 7,35 3,80 5,57
53 CHIBEL D. ANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 4,30 2,60 3,45
54 CHIBEL N. LAURA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 3,20 2,35 2,77
55 CHITIC D. ANDREI CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 7,20 5,65 6,42
56 CHITIC I. FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 3,95 1,00 2,47
57 CIOBANU G. RUBEN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 1,70 3,00 2,35
58 CIOCOIU C. ILIE VIOREL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 5,10 2,50 3,80
59 COJOCARIU C. GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 4,80 3,00 3,90
60 COJOCARU C. CLAUDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 4,30 1,00 2,65
61 CRAIU A. PETRONEL ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 1,65 2,00 1,82
62 CREȚU C. MIHAI ALIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 5,50 2,55 4,02
63 CUCIUREANU B. CORNELIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 2,25 2,05 2,15
64 DULGHERIU V. VLĂDUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 5,90 4,05 4,97
65 FRUNZĂ C. GIORGIANA DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 5,10 1,85 3,47
66 GHELBER I. LOREDANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 2,75 1,95 2,35
67 GHEREA C. ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 5,70 2,50 4,10
68 GHILAN F. MIRELA CERASELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 4,10 1,00 2,55
69 GOLOGAN – ALISA FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 6,20 2,75 4,47
70 GROSU D. CĂTĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 7,90 3,05 5,47
71 HANACHIUC D. FLAVIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 4,80 3,25 4,02
72 HOTCU P. ȘERBAN GHEORGHE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 5,05 6,25 5,65
73 ÎMPĂRATU A. ESTERA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 2,75 2,50 2,62
74 LUCHIAN A. DAVID ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 4,45 3,10 3,77
75 LUCHIAN D. AURICA CAMELIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 4,05 2,55 3,30
76 MAICARIU A. ELIZA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 8,15 5,05 6,60
77 MAICARIU C. EMIMA RALUCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 3,80 2,00 2,90
78 MATEI N. GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 8,30 6,80 7,55
79 MORARU P. CONSTANTIN DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 4,85 1,15 3,00
80 MUNTIANU C. ANCUȚA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 3,00 2,50 2,75
81 NECULAU G. LAVINIA IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 8,00 3,70 5,85
82 PAPUC D. ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 3,35 1,00 2,17
83 PARASCA V. GEORGE FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 6,85 4,10 5,47
84 PETRULĂ M. ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 5,25 2,00 3,62
85 PINCIUC T. REBECA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 6,80 2,50 4,65
86 POPESCU R. PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 7,90 3,10 5,50
87 POPESCU S. MIHAI GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 6,30 3,00 4,65
88 POPINCIUC G. MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 3,40 1,50 2,45
89 PRISACARIU D. VIOREL  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 2,90 2,50 2,70
90 RABA C. ROBERT ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 6,45 4,15 5,30
91 RĂILEANU V. ANA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 7,45 4,40 5,92
92 ROTARIU P. PAULA ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 6,55 1,50 4,02
93 ROTARU F. COSMIN CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 6,30 3,80 5,05
94 ROTARU L. ELENA ADINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 8,85 6,55 7,70
95 ROTARU M. MARIAN CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 7,95 6,15 7,05
96 ROZMALIN D. PETRONELA MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 5,70 2,50 4,10
97 SPULBER C. ALEXANDRU MĂDĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 7,05 3,70 5,37
98 SPULBER V. ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 4,15 1,75 2,95
99 SPULBERE C. IOANA ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 8,85 3,50 6,17
100 TALANCĂ G. SILVIU IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 7,90 4,30 6,10
101 TALANCĂ P. ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 6,10 3,15 4,62
102 TALANCĂ V. IOANA ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 5,70 2,00 3,85
103 TOMA P. ANDREI CĂTĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 5,10 1,20 3,15
104 TROCIN C. IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 5,90 1,50 3,70
105 TRUȘCANU M. MIHAELA GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 7,65 4,10 5,87
106 TUN C. ALINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 2,10 1,95 2,02
107 ȘUHAN S. PETRU MĂDĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 4,45 2,30 3,37
108 UNGUREANU I. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 2,80 2,45 2,62
109 UNGUREANU I. MĂDĂLINA MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 4,85 1,70 3,27
110 UNGUREANU L. ALEXANDRA DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 4,80 1,50 3,15
111 UNGUREANU L. ANDREEA MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 4,15 1,00 2,57
112 VATAMANU M. IULIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 6,80 2,70 4,75
113 VIERU C. IOAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 5,75 5,00 5,37
114 VIZITEU E. MANUELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 3,35 1,45 2,40
115 VLĂDEANU P. DARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 2,85 1,45 2,15
116 VOLOVACI D. MAGDA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 3,80 1,45 2,62
117 VOLOVACI G. IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TUDOR VLADIMIRESCU ALBEŞTI 2,80 2,20 2,50
118 VRABIE C. SERGIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 8,25 4,25 6,25
119 ZDRĂHUȘI R. MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ALBEŞTI 7,65 2,00 4,82
120 ABABEI G.  FELICIA-GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BRĂEŞTI 6,90 5,40 6,15
121 ACHIHĂEI C. ALIN- CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BRĂEŞTI 2,70 4,35 3,52
122 ADOMNICĂI  R.IOANA- MĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BRĂEŞTI 5,40 2,30 3,85
123 BOCĂNEŢ M.N. MĂDĂLINA – ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BRĂEŞTI 8,15 4,20 6,17
124 GHEORGHIU F. ELENA -ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BRĂEŞTI 8,40 7,20 7,80
125 GÎNGA P. MĂDĂLINA -IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BRĂEŞTI 6,30 3,50 4,90
126 IONICĂ D.I. MARIUS – FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BRĂEŞTI 4,70 4,40 4,55
127 LUNGU N. IULIAN – SILVIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BRĂEŞTI 3,85 3,15 3,50
128 RĂUTU C.R. RALUCA – CĂTĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BRĂEŞTI 8,30 4,85 6,57
129 TILIBAN I. BIANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BRĂEŞTI 8,40 4,85 6,62
130 ŢURCANU C. CONSTANTIN- SERGIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BRĂEŞTI 6,35 5,85 6,10
131 ANTONAŞ F. DĂNUŢ-CEZAR  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CONCEŞTI 6,30 6,20 6,25
132 AVASILOAEI A. ŞTEFANIA ADRIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CONCEŞTI 8,35 8,20 8,27
133 COJOCIA D. CĂTĂLINA-ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CONCEŞTI 7,25 6,75 7,00
134 GLIGA N. CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CONCEŞTI 7,30 8,05 7,67
135 GORAŞ L. GABRIELA NICOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CONCEŞTI 8,50 7,00 7,75
136 GOLEANU C. IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CONCEŞTI 8,35 8,80 8,57
137 GUCEANU C. ROBERT MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CONCEŞTI 8,45 6,80 7,62
138 MIRON F. FLORINA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CONCEŞTI 7,05 6,40 6,72
139 OLARIU F. ALEXANDRU-GHEORGHIŢĂ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CONCEŞTI 5,95 6,85 6,40
140 PINTILEI I. COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CONCEŞTI 7,40 7,70 7,55
141 PRISACARU F. ANAMARIA-GEORGEANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CONCEŞTI 4,15 7,55 5,85
142 SMOCHINĂ M. MIHAELA-CRISTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CONCEŞTI 5,20 4,55 4,87
143 TÎRZIU V. NICOLETA-BIANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CONCEŞTI 5,70 7,70 6,70
144 VIZITEU D. DORUŢA-LILIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CONCEŞTI 6,25 8,15 7,20
145 ZAIBEL V. FLORIN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CONCEŞTI 4,95 5,25 5,10
146 ABONICESEI M. ALEXANDRA Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 8,55 6,10 7,32
147 ADOCHIŢEI I. LAVINIA-IOANA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 9,10 9,55 9,32
148 AGACHE C. MARIAN Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 2,30 2,00 2,15
149 ANGHELACHE M. CLAUDIU-ROBERT Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 4,50 2,25 3,37
150 ANIŢEI I. LAURA-DAIANA Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 7,60 3,60 5,60
151 BABII R. DIANA-GABRIELA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 8,60 6,85 7,72
152 BAHNĂ C. ADELINA-EMILIA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 8,90 8,00 8,45
153 BELCIUG C. CĂTĂLINA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 7,65 5,60 6,62
154 BELCIUG M. ANA-MARIA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 8,40 7,55 7,97
155 BEŞLEAGĂ C. SEBASTIAN-CLAUDIU Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 1,75 1,00 1,37
156 BRACĂU R.F. OVIDIU-ROLAND Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 2,65 1,50 2,07
157 BRAD I.F. ROXANA-GEORGIANA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 3,35 1,50 2,42
158 BRÎNZAC Z. MONICA-GEORGIANA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 8,60 8,05 8,32
159 BUDEANU I. AXENIA-AMALIA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 5,75 2,50 4,12
160 BUDEANU R. IONUŢ-ANDREI Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 7,40 6,60 7,00
161 BUDEANU V. SILVIU-CONSTANTIN Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 4,95 3,00 3,97
162 BUMBAC G.L. EMANUELA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 7,95 3,90 5,92
163 BURCUTEAN I.N. GHEORGHE Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 4,50 4,25 4,37
164 BURDA G. MIHAELA Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 3,10 2,25 2,67
165 CARPIUC A. ALEXANDRU-DUMITRU Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 5,00 1,00 3,00
166 CHIRECUŢ I. LAURENŢIU-GABRIEL Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 2,65 1,45 2,05
167 DANILIUC I. ALINA-MANUELA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 5,60 1,50 3,55
168 DĂSCĂLESCU D. IOANA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 7,75 3,05 5,40
169 FEDIUC C. FLORIN-ALEXANDRU Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 5,80 2,50 4,15
170 FEDIUC D. ANDREEA-FLORENTINA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 6,55 3,05 4,80
171 FEDIUC N. OANA-MARIA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 6,55 3,75 5,15
172 FILIP D. LOREDANA-BIANCA Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 5,30 2,00 3,65
173 GURIŢĂ G.C. DIANA-GABRIELA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 5,45 5,75 5,60
174 IRAŞOC D.R. ADRIAN Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 8,60 7,00 7,80
175 IURAŞOC G. MIHAELA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 3,25 2,85 3,05
176 IURAŞOC M. TEOFIL Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 7,40 2,95 5,17
177 IURIEŢ M.L ANDREI-LAURENŢIU Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 1,10 1,00 1,05
178 JUGARIU D. SABINA-ISABELA Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 6,75 2,35 4,55
179 JUGARIU M. IULIAN Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 4,15 1,80 2,97
180 JUGARIU P. BIANCA-MIHAELA Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 6,75 3,40 5,07
181 LUPU M. DUMITRIŢA-ANDREEA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni Absent Absent Absent
182 LUPU Ş. DUMITRU Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 4,95 1,95 3,45
183 MANOLACHE C. DUMITRIŢA-DANIELA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 3,40 2,50 2,95
184 MELINTIOI R. LAURA-BIANCA Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 7,75 4,35 6,05
185 MENCZEL D. IOANA-ALEXANDRA Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 7,60 8,30 7,95
186 MIRONESCU C.C. DANIELA-MARIA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 6,55 5,30 5,92
187 MURARIU V. ALEXANDRA-FLORENTINA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 4,15 2,50 3,32
188 OLARIU C. DENISA-IOANA Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 5,45 5,65 5,55
189 OLARIU P. ILIE-DRAGOŞ Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 3,40 1,60 2,50
190 ONICIUC G. ANDREI-CLAUDIU Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 5,80 4,40 5,10
191 ONICIUC T. ANDREI-MUGUR Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 5,70 5,45 5,57
192 PĂROSU-JUGARIU E. DANIEL Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 4,90 3,20 4,05
193 PĂTRĂŞCANU A. COSTINEL – ALIN Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 1,25 1,00 1,12
194 PĂTRĂŞCANU A. LAVINIA-VIORICA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 1,00 1,00 1,00
195 PĂTRĂŞCANU V. NELU-VIRGINEL Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 5,20 2,00 3,60
196 PINTEALĂ D. GEORGIANA-ANAMARIA Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 6,00 3,35 4,67
197 PLEŞCA D. LIVIU Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 3,05 2,00 2,52
198 POPOVICI D. TIBERIU-FLORIN Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 1,50 1,50 1,50
199 PRISACARIU G. BOGDAN-DĂNUŢ Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 5,45 3,00 4,22
200 PRISECARU V. MIHAI-BOGDAN Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 5,70 3,40 4,55
201 PUŞCAŞU G. GABRIEL-CLAUDIU Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 6,55 4,80 5,67
202 PUŞCAŞU G. VASILE-VLĂDUŢ Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 7,30 5,05 6,17
203 SCORŢARIU I. ALEXANDRU-CLAUDIU Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 5,60 4,60 5,10
204 SCORŢARIU R. FLORIN-DANIEL Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 4,60 2,50 3,55
205 SCUTARIU C.V. ROXANA-TEODORA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 6,95 4,10 5,52
206 SOROHAN Ş.CONSTANTIN Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 5,80 6,20 6,00
207 SOROHAN V. ALEXANDRU-VIOREL Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 6,15 2,00 4,07
208 ŞTEFAN P. ALEXANDRU-PETRU Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni Absent Absent Absent
209 TALPIZ C. IOANA Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 9,05 6,65 7,85
210 TODIRIŞCĂ C. IULIANA  Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 6,05 2,70 4,37
211 TODIRIŞCĂ G. GEORGE-FLORIN Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 4,00 2,50 3,25
212 TODIRIŞCĂ V. LAURENŢIU-ŞTEFAN Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 3,45 2,00 2,72
213 VACARIU R. FLORINA-BIANCA Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 6,60 2,95 4,77
214 VĂRVĂRUC D. DUMITRU  Şcoala cu clasele I-VIII Sarafineşti 3,15 1,45 2,30
215 VĂRVĂRUC I. VLAD-AURELIAN Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 5,35 3,00 4,17
216 VĂRVĂRUC R.I. IOANA-DENISA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 7,25 8,15 7,70
217 VASILIU T. ANDREEA-IULIANA Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 5,10 3,10 4,10
218 VLASCU C. ANDREI-IONUŢ Şcoala cu clasele I-VIII „Octav Băncilă” Corni 1,00 1,50 1,25
219 ALBU M. DAN GEORGIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII FUNDU HERŢII 6,90 2,05 4,47
220 BACRĂU L. ANCA LUIZA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTINEŞTI 7,00 2,80 4,90
221 BEȘLIU C. ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII FUNDU HERŢII 5,30 3,35 4,32
222 BEȘLIU G. IRINA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII FUNDU HERŢII Absent Absent Absent
223 BUȚURA C. NICUȘOR ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTINEŞTI 4,10 1,35 2,72
224 CALANCIA G. FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTINEŞTI 4,85 3,05 3,95
225 CEAPRAGA DOREL CLAUDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII FUNDU HERŢII 3,70 1,50 2,60
226 CHEȘE R. RITA LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTINEŞTI 7,20 2,85 5,02
227 CODREANU G. GEORGE IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII FUNDU HERŢII 4,15 1,40 2,77
228 COLESNIUC V. ISABELA BIANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTINEŞTI 3,00 1,00 2,00
229 CRUPENSCHI D. DUMITRU MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTINEŞTI 3,25 1,00 2,12
230 CRUPENSCHI I. IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTINEŞTI 8,40 8,30 8,35
231 CULICEANU S. GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII FUNDU HERŢII 7,85 3,55 5,70
232 DOBRE G. GIORGIANA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTINEŞTI 7,85 4,90 6,37
233 DROBUT P. ANCA PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTINEŞTI 6,65 2,00 4,32
234 EUSTAFIEVICI S. BOGDAN ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTINEŞTI 7,45 6,25 6,85
235 HAIVAS D. IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTINEŞTI 7,90 3,50 5,70
236 HUIAN C. ADELINA MARINELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII FUNDU HERŢII 5,10 1,65 3,37
237 IOVU I. IULIAN MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTINEŞTI 5,50 2,15 3,82
238 OLARU P. GEANINA ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII FUNDU HERŢII 5,55 3,00 4,27
239 OLARU P.  GEORGIANA OANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII FUNDU HERŢII 2,40 3,15 2,77
240 ORȘIVSCHI C. ANA IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTINEŞTI 9,20 9,45 9,32
241 PAUL A. RAHELA DENISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII FUNDU HERŢII Absent Absent Absent
242 PETCU D. DANIELA FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTINEŞTI 7,80 3,40 5,60
243 ROMAN C. MARIANA ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTINEŞTI 8,25 3,95 6,10
244 RUMEGA C. ROXANA SÎNZIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII FUNDU HERŢII 7,10 5,30 6,20
245 STOEAN G. ANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTINEŞTI Absent Absent Absent
246 ȘALARIU C. GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTINEŞTI 7,55 5,80 6,67
247 ȘTEFAN C. ANDREEA DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTINEŞTI 8,45 3,55 6,00
248 ȘTEFAN V. MUGUREL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTINEŞTI 6,55 2,00 4,27
249 ȘUNĂ D. DORINA MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTINEŞTI 6,80 3,50 5,15
250 TOMA G. CRISTINA GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII FUNDU HERŢII 8,60 5,10 6,85
251 UNGUREANU D. SARA SABINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII FUNDU HERŢII Absent Absent Absent
252 AFALTER V. VALENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DIMĂCHENI 5,50 2,15 3,82
253 AFILIPOAE V. BOGDAN – GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DIMĂCHENI 6,65 2,55 4,60
254 ALBU V.  SEBASTIAN  ȘTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DIMĂCHENI 7,50 2,25 4,87
255 AURSULESEI  D. ALEXANDRU – DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DIMĂCHENI 6,10 2,50 4,30
256 HUMINIUC  V. DIANA – ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DIMĂCHENI 8,10 4,20 6,15
257 IGNAT V.  LUIZA – DENISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DIMĂCHENI 9,30 7,80 8,55
258 LEANCĂ C.  ANDREEA – MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DIMĂCHENI 6,95 3,85 5,40
259 LEFTER D. ELENA – CRISTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DIMĂCHENI 7,50 3,45 5,47
260 MAȚCU C.  ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DIMĂCHENI 7,75 3,55 5,65
261 PATRONIC M. CLAUDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DIMĂCHENI 5,95 3,10 4,52
262 PAVĂL I. NICOLETA  – MĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DIMĂCHENI 5,55 1,40 3,47
263 POLEAC V. ANCA – SÂNZÂIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DIMĂCHENI 5,50 1,50 3,50
264 ACIOBĂNIŢEI V.GEORGE-VIOREL Şcoala cu  clasele  I-VIII „M.Sadoveanu” Dumbrăviţa, com. Ibăneşti 6,75 7,10 6,92
265 ACRUDOAE D.LARISA-MIHAELA Şcoala cu  clasele  I-VIII „M.Sadoveanu” Dumbrăviţa, com. Ibăneşti 4,90 4,00 4,45
266 APOSTOL X. COSTEL Şcoala cu  clasele  I-VIII „M.Sadoveanu” Dumbrăviţa, com. Ibăneşti 6,50 3,25 4,87
267 CARP D.DAIANA Şcoala cu  clasele  I-VIII „M.Sadoveanu” Dumbrăviţa, com. Ibăneşti 8,35 4,60 6,47
268 CĂRUNTU V.MIHAELA-VALENTINA Şcoala cu  clasele  I-VIII „Ştefan  cel Mare” Ibăneşti, com. Ibăneşti 7,10 3,65 5,37
269 COCIU D.MARIAN Şcoala cu  clasele  I-VIII „Ştefan  cel Mare” Ibăneşti, com. Ibăneşti 7,95 4,35 6,15
270 COCRIŞ V. OANA-LOREDANA Şcoala cu  clasele  I-VIII „Ştefan  cel Mare” Ibăneşti, com. Ibăneşti 8,30 3,90 6,10
271 CUCIUREANU G. ANCA-DALIA Şcoala cu  clasele  I-VIII „M.Sadoveanu” Dumbrăviţa, com. Ibăneşti 5,75 3,80 4,77
272 DUMITRAŞ I.IONELA-MĂDĂLINA Şcoala cu  clasele  I-VIII „M.Sadoveanu” Dumbrăviţa, com. Ibăneşti 7,40 4,45 5,92
273 FERMAN E.FLORIN Şcoala cu  clasele  I-VIII „Ştefan  cel Mare” Ibăneşti, com. Ibăneşti 4,95 2,60 3,77
274 FIERARU I.ANDREI-IONUŢ Şcoala cu  cvlasele  I-VIII „M.Sadoveanu” Dumbrăviţa, com. Ibăneşti 6,95 4,50 5,72
275 FILIP I.MARIAN-NECULAI Şcoala cu  cvlasele  I-VIII „Ştefan  cel Mare” Ibăneşti, com. Ibăneşti 3,40 1,00 2,20
276 HOLUNGĂ M. FLORINA-LOREDANA Şcoala cu  cvlasele  I-VIII „Ştefan  cel Mare” Ibăneşti, com. Ibăneşti 5,50 1,20 3,35
277 IBĂNESCU M.ANAMARIA Şcoala cu  clasele  I-VIII „M.Sadoveanu” Dumbrăviţa, com. Ibăneşti 8,10 3,35 5,72
278 IONIŢĂ M.ANDREEA-CĂTĂLINA Şcoala cu  cvlasele  I-VIII „Ştefan  cel Mare” Ibăneşti, com. Ibăneşti 9,00 5,35 7,17
279 LĂDERU F. MARISSYA-LUIZA Şcoala cu  clasele  I-VIII „M.Sadoveanu” Dumbrăviţa, com. Ibăneşti 8,50 3,05 5,77
280 MĂLĂŞINCU R. BOGDAN Şcoala cu  clasele  I-VIII „M.Sadoveanu” Dumbrăviţa, com. Ibăneşti 6,85 2,20 4,52
281 NANU R. BOGDAN-MARIAN Şcoala cu  clasele  I-VIII „Ştefan  cel Mare” Ibăneşti, com. Ibăneşti 7,85 7,40 7,62
282 NEAGU M. CORINA-MIHAELA Şcoala cu  clasele  I-VIII „Ştefan  cel Mare” Ibăneşti, com. Ibăneşti 6,80 3,40 5,10
283 OBOROCEANU I. MARIAN-CLAUDIU Şcoala cu  clasele  I-VIII „Ştefan  cel Mare” Ibăneşti, com. Ibăneşti 2,75 3,50 3,12
284 OLĂNESCU Ş.EMANUELA Şcoala cu  cvlasele  I-VIII „M.Sadoveanu” Dumbrăviţa, com. Ibăneşti Absent Absent Absent
285 PASCARIU D.RĂZVAN-VALERIU Şcoala cu  cvlasele  I-VIII „M.Sadoveanu” Dumbrăviţa, com. Ibăneşti 6,00 3,45 4,72
286 PLEŞCA D.ESTERA Şcoala cu  clasele  I-VIII „Ştefan  cel Mare” Ibăneşti, com. Ibăneşti Absent Absent Absent
287 PODARIU V.ALEXANDRU-DANIEL Şcoala cu  clasele  I-VIII „M.Sadoveanu” Dumbrăviţa, com. Ibăneşti 5,95 3,70 4,82
288 PORFIREANU V. FLORINA-GEORGIANA Şcoala cu  clasele  I-VIII „Ştefan  cel Mare” Ibăneşti, com. Ibăneşti 8,80 5,20 7,00
289 RACU M.ALEXANDRU-FLORIN Şcoala cu  clasele  I-VIII „Ştefan  cel Mare” Ibăneşti, com. Ibăneşti 8,85 8,15 8,50
290 RADINSCHI C. NARCIS-LUCIAN Şcoala cu  clasele  I-VIII „M.Sadoveanu” Dumbrăviţa, com. Ibăneşti 8,30 3,60 5,95
291 RADU C. ŞTEFAN-IOSIF Şcoala cu  cvlasele  I-VIII „M.Sadoveanu” Dumbrăviţa, com. Ibăneşti 6,90 5,20 6,05
292 SANDU P.MĂDĂLINA-CLAUDIA Şcoala cu  clasele  I-VIII „M.Sadoveanu” Dumbrăviţa, com. Ibăneşti 8,15 5,65 6,90
293 SOFIAN O.GEORGETA Şcoala cu  clasele  I-VIII „M.Sadoveanu” Dumbrăviţa, com. Ibăneşti Absent Absent Absent
294 ŞCHIOPU V.EMANUEL-GABRIEL Şcoala cu  clasele  I-VIII „M.Sadoveanu” Dumbrăviţa, com. Ibăneşti 8,25 7,15 7,70
295 ŞULIC I.IONUŢ-GABRIEL Şcoala cu  clasele  I-VIII „Ştefan  cel Mare” Ibăneşti, com. Ibăneşti 5,25 3,55 4,40
296 TOMA-AGHIORGHIESEI M.ALINA  Şcoala cu  clasele  I-VIII „Ştefan  cel Mare” Ibăneşti, com. Ibăneşti 4,25 1,50 2,87
297 AILUŢOAE   C  IONELA ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 HAVÎRNA 7,10 3,20 5,15
298 ANTOHI D ANAMARIA ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 HAVÎRNA 6,85 3,60 5,22
299 ATODIRESE P ALIN LEONARD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TĂTĂRĂŞENI 4,40 1,50 2,95
300 BĂETU F ALEXANDRU CODRUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 HAVÎRNA 4,95 3,60 4,27
301 BORDEIANU C DUMITRU ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 HAVÎRNA Absent 1,45 Absent
302 CARP I IULIA ROVENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 HAVÎRNA 8,55 5,50 7,02
303 CEOCAN C ROXANA MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 HAVÎRNA 6,65 6,00 6,32
304 COMAN M MĂDĂLINA FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 HAVÎRNA 6,95 4,85 5,90
305 CORBEI I  ADELINA IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 HAVÎRNA 6,55 2,45 4,50
306 CORBEI C MARIAN DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 HAVÎRNA 3,85 1,50 2,67
307 COŢOVANU  C  ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 HAVÎRNA 4,80 3,00 3,90
308 DEDIU V   ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 HAVÎRNA 3,90 1,90 2,90
309 DOROBANŢU D  IULIANA LOREDANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TĂTĂRĂŞENI 7,90 3,20 5,55
310 FERARU V CORNELIU DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TĂTĂRĂŞENI 2,40 2,05 2,22
311 FLOROAIEI  D  DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TĂTĂRĂŞENI 6,90 1,50 4,20
312 HRIŢCU      ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 HAVÎRNA 2,85 3,00 2,92
313 MAFTEI C  ADELINA  ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 HAVÎRNA 6,70 4,15 5,42
314 MANOLACHE  C  MARTA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TĂTĂRĂŞENI 1,90 1,00 1,45
315 MANOLE S FLORIN IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TĂTĂRĂŞENI Absent Absent Absent
316 MOLOCEA C  ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 HAVÎRNA 2,30 2,25 2,27
317 MORUZ     COSMIN IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 HAVÎRNA 6,85 3,80 5,32
318 NICHIFOR S ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 HAVÎRNA 7,35 5,15 6,25
319 OSTAFE I  ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 HAVÎRNA Absent Absent Absent
320 PATRAŞCU     ANDREEA ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TĂTĂRĂŞENI 3,95 2,70 3,32
321 POSTOLACHE C   IULIAN  BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TĂTĂRĂŞENI 6,15 3,50 4,82
322 ROTARIU F ELISA  NAOMI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TĂTĂRĂŞENI 5,35 2,10 3,72
323 ROTARIU F REBECA LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TĂTĂRĂŞENI 3,55 2,50 3,02
324 ŞOBÎRNEŢ F  GABRIELA FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TĂTĂRĂŞENI Absent Absent Absent
325 TANASĂ   M    ANA   ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 HAVÎRNA 7,55 3,85 5,70
326 ZELINCU  C   RALUCA  MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 HAVÎRNA 1,50 1,00 1,25
327 ZGÎMBĂU  S BEATRICE ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 HAVÎRNA 7,65 4,70 6,17
328 ZGÎMBĂU C BIANCA ANDREEA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 HAVÎRNA 8,95 7,80 8,37
329 BORFOTINĂ C. MARIA LICEUL DE ŞTIINTE ALE NATURII „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,85 7,85 7,85
330 BOTEZ C.C MIRUNA-IOANA LICEUL DE ŞTIINTE ALE NATURII „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,40 2,50 4,95
331 BUTNARIU G. DENIS-MARIAN LICEUL DE ŞTIINTE ALE NATURII „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 9,35 7,60 8,47
332 CIOBANU D. ALEXANDRU DANIEL LICEUL DE ŞTIINTE ALE NATURII „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,45 2,55 5,00
333 CONSTANTINICĂ S. SABINA-DIANA  LICEUL DE ŞTIINTE ALE NATURII „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,40 3,05 5,72
334 CRISTESCU D.A. MARIA ISABELA LICEUL DE ŞTIINTE ALE NATURII „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,60 8,50 8,55
335 DIACONU G. RALUCA GEORGIANA LICEUL DE ŞTIINTE ALE NATURII „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,10 7,40 7,75
336 EPURE M. GEORGIANA ALESSANDRA LICEUL DE ŞTIINTE ALE NATURII „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 9,70 7,70 8,70
337 FEDIUC M.F. DIANA ALEXANDRA LICEUL DE ŞTIINTE ALE NATURII „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,35 4,90 6,12
338 GHEBAN M.D. BEATRICE ANAMARIA LICEUL DE ŞTIINTE ALE NATURII „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 6,95 2,50 4,72
339 GHIŢESCU D. PRISCILA LICEUL DE ŞTIINTE ALE NATURII „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,55 3,85 5,70
340 HUŞMAN D. BOGDAN CRISTIAN LICEUL DE ŞTIINTE ALE NATURII „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,75 8,65 8,70
341 JIJIE D.M. ELIZA IOANA LICEUL DE ŞTIINTE ALE NATURII „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,75 3,95 6,35
342 NECOLAU R. CĂTĂLINA ŞTEFANIA LICEUL DE ŞTIINTE ALE NATURII „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 9,35 7,60 8,47
343 TATARCIUC L.I. ŞTEFANA LICEUL DE ŞTIINTE ALE NATURII „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,85 8,20 8,52
344 UNGURIANU R.N. CĂTĂLINA LICEUL DE ŞTIINTE ALE NATURII „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 9,25 9,00 9,12
345 AMĂISTROAE I ANDREI SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 5,15 2,00 3,57
346 AMĂISTROAE I MARIUS IONUȚ SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 3,80 2,00 2,90
347 AVASILCHI Ș.MARIA MIHAELA SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 5,05 2,60 3,82
348 CHIRILĂ D.DIANA ELENA SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 4,55 1,80 3,17
349 CIOBANAȘU V.MĂDĂLINA MARIA SCOALA CU CLASELE I-VIII LIVENI 5,85 4,25 5,05
350 CÎȘLARIU M. MARIANA SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 4,70 2,85 3,77
351 COLEȘNIUC A.CONSTANTIN SCOALA CU CLASELE I-VIII LIVENI 4,20 3,00 3,60
352 DUBINĂ I .ALEXANDRA DIANA SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 6,05 4,50 5,27
353 DUBINĂ S.EDUARD SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 6,25 5,45 5,85
354 DUBINĂ MĂDĂLINA SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 7,15 5,85 6,50
355 DUBINĂ D.NADIA PETRONELA SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 4,75 1,30 3,02
356 DUBINĂ ZORINELA PETRONELA SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 6,45 4,55 5,50
357 DUCEAC D.LARISA MĂDĂLINA SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 5,15 1,40 3,27
358 GHERVASUC PETRU VALERICĂ SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 4,90 1,60 3,25
359 HARABAGIU N.IONUȚ GABRIEL SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA Absent Absent Absent
360 HRIȚCU M.RĂZVAN GHEORGHE SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 6,30 3,00 4,65
361 HUȚANU D.DOREL VLAD SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 5,75 3,00 4,37
362 IFTEME C.ELENA SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 6,35 5,10 5,72
363 INSURĂȚELU G.GEORGETA BIANCA SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 6,80 1,90 4,35
364 LEPĂDATU S.SEBI VASILICĂ SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 7,80 3,20 5,50
365 LUCAȘ N.RĂZVAN GABRIEL SCOALA CU CLASELE I-VIII LIVENI Absent Absent Absent
366 LUCHIAN M.BOGDAN VASILE SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 5,25 4,55 4,90
367 LUCHIAN D.RALUCA IULIANA SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 5,55 3,10 4,32
368 LUNCANU C.NICUȘOR CĂTĂLIN SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 6,00 2,70 4,35
369 MARTINIUC V.FLORIN DORINEL SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 4,90 2,95 3,92
370 MIHAI C.ALEXANDRU MARIAN SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 3,15 2,00 2,57
371 MIRCEA L.DIANA SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 7,25 4,70 5,97
372 MOCANU M.MĂDĂLINA MARIA SCOALA CU CLASELE I-VIII LIVENI 4,70 3,05 3,87
373 PĂDURARIU G. MĂDĂLINA GIORGIANA SCOALA CU CLASELE I-VIII LIVENI 3,30 1,45 2,37
374 PĂNESCU A. ANA MARIA SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 6,40 3,95 5,17
375 PETRARIU T.PETRU PAUL SCOALA CU CLASELE I-VIII LIVENI 4,80 4,30 4,55
376 PRISACARIU D.MARIA MĂDĂLINA SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 5,45 2,70 4,07
377 SANDU P.MARIAN SCOALA CU CLASELE I-VIII LIVENI 7,50 6,20 6,85
378 SCUMPIERIU D.EDUARD FLORIN SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 3,55 1,55 2,55
379 STRIBLEA V.CLAUDIA SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 5,50 3,60 4,55
380 TOAȘCĂ C.NICOLETA SCOALA CU CLASELE I-VIII MANOLEASA 4,75 3,90 4,32
381 ABOAICE F. CIPRIAN-NICUŞOR ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MILEANCA 6,40 3,55 4,97
382 ACHIŢENE M. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MILEANCA 2,90 2,50 2,70
383 APINTILIESĂ D. GHEORGHIŢĂ-IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MILEANCA Absent Absent Absent
384 BOACĂ C. NARCISA-VASILICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MILEANCA 5,40 3,50 4,45
385 BOTLUNG M. MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MILEANCA 8,10 5,90 7,00
386 CHIRILĂ N. DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MILEANCA 7,35 8,55 7,95
387 CLIPA M. ALEXANDRINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MILEANCA 5,55 4,25 4,90
388 CIUBOTARIU O. ANDREEA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MILEANCA 6,85 2,50 4,67
389 COJOCARIU N. ANA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CODRENI 4,35 2,20 3,27
390 CUCIUREANU I.RAMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CODRENI Absent Absent Absent
391 CUCURUZAC P. ANCA-LAVINIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MILEANCA 3,80 1,70 2,75
392 CREŢU I. IONUŢ-ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MILEANCA 4,15 1,50 2,82
393 GHEORGHIESCU M. ADRIAN-FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MILEANCA 2,90 1,05 1,97
394 MERTICARIU D. OVIDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MILEANCA 5,10 1,25 3,17
395 MILENCIANU F. NUŢA-ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CODRENI 1,95 1,00 1,47
396 MILENCIANU F. MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CODRENI 3,65 1,50 2,57
397 NIŢĂ D. DENISIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MILEANCA 9,00 9,90 9,45
398 PANU CLAUDIU-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MILEANCA 5,00 2,50 3,75
399 PĂSCĂREANU N. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MILEANCA 5,35 1,45 3,40
400 STOEAN V. SILVIU-IOSIF ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MILEANCA 9,05 4,35 6,70
401 ŞTEFĂNUCĂ C. SABINA-LUCIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MILEANCA 6,80 6,65 6,72
402 ŞTEFANCU F. MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MILEANCA Absent Absent Absent
403 ŞTEFĂNESCU G. IRINEL-BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CODRENI 6,15 2,60 4,37
404 VIŞEN R. RAMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MILEANCA 3,75 1,10 2,42
405 VIŞEN G. MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MILEANCA 3,60 3,00 3,30
406 ZVÎNCĂ I. ANDREI-NICOLAE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MILEANCA 3,50 2,50 3,00
407 ZVÎNCĂ C. MĂDĂLINA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MILEANCA 5,60 1,50 3,55
408 ACIOBĂNIȚEI P. FLORIN-BOGDAN LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 9,25 5,40 7,32
409 ADUMITROAE I. ADRIANA-IOANA LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 9,50 8,60 9,05
410 ANDONI V. ALEXANDRU-DANIEL LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 5,65 1,50 3,57
411 ANDRIEȘ D. DAN-ANDREI LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 8,55 5,00 6,77
412 AZAMFIREI D. DUMITRIȚA-MĂDĂLINA LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 5,15 2,50 3,82
413 BALANIȘCU P. MĂDĂLINA-FLORENTINA LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 7,45 4,00 5,72
414 BOGDAN L. BOGDAN-ANDREI LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 6,75 4,40 5,57
415 BOGDAN L. DANIELA LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 4,50 3,70 4,10
416 CHIRIEAC I. ELENA-MARILENA LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 6,70 2,95 4,82
417 DRĂSLEUCĂ M. MARCEL LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 6,50 2,75 4,62
418 GHERASIM C. ALEXANDRU LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 3,90 2,50 3,20
419 GHIORȚU I. GABRIEL-EDUARD LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 5,45 1,50 3,47
420 GORGOȘ D. DORU-GABRIEL LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 5,90 3,65 4,77
421 HARII G. VASILICA-IASMINA LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 7,00 7,75 7,37
422 IACOB C. MIRUNA-MĂDĂLINA LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 6,40 2,50 4,45
423 IONIȚĂ G. LOREDANA LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 4,90 3,00 3,95
424 MARANCIUC V. IRIN-MUGUR LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 5,10 3,00 4,05
425 MITITELU I. ANAMARIA LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 5,75 2,15 3,95
426 MITITELU M. ANDREEA-ELENA LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 6,30 3,80 5,05
427 MODREAN V. RAMONA-PETRONELA LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 6,65 2,75 4,70
428 MOLDOVANU F. COSMIN-FLORENTIN LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 5,45 2,55 4,00
429 MURARIU N. ANAMARIA LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 2,60 1,55 2,07
430 PETREA C. ALEXANDRA-CORNELIA LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 2,10 2,10 2,10
431 POMÎRLEANU D. DANIEL LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 6,45 2,85 4,65
432 POPA M. ANGELICA-ANDREEA LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 5,55 1,90 3,72
433 POPESCU I. DIANA LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 6,85 5,45 6,15
434 POPESCU P. MIHAELA-GABRIELA LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 6,95 3,90 5,42
435 PROZOREANU S. ANDREI-IONUȚ LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 3,90 2,80 3,35
436 PROZOREANU S. MIHAI-GHEORGHE LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 2,50 1,75 2,12
437 PUȘCAȘU P. PETRONELA-IOANA LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 5,35 3,45 4,40
438 TOPORAȘ D. ȘTEFAN-LUCIAN LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 4,20 3,40 3,80
439 URSACHE M. MIRCEA-DANIEL LICEUL TEORETIC „ANASTASIE BAŞOTĂ” POMÎRLA 2,90 Absent Absent
440 ALEXA  R. RAMONA-MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 5,10 1,55 3,32
441 ANDRIOAIE  R. RADU-MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 4,15 2,45 3,30
442 AVIERIŢEI  GABRIEL-IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 6,95 5,35 6,15
443 BABĂTĂ  G. PETRONEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 5,60 3,30 4,45
444 BACIU  N. MIHAELA-ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 7,60 6,40 7,00
445 BURADA  B. MĂDĂLINA-GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 9,00 4,70 6,85
446 BUTUC  P. PETRONELA-MARCELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI Absent Absent Absent
447 CĂUNIAC-PALADI  C. MANUELA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 8,45 6,50 7,47
448 CĂUNEAC  D. FLORENTINA-NICOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 3,85 1,20 2,52
449 CIOBANU  R.ROXANA-PAULA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 8,70 6,95 7,82
450 GAGEA  M. ALINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 5,90 1,50 3,70
451 IONIŢĂ  V. GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI Absent Absent Absent
452 IORDĂCHEL  V. GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 6,30 3,55 4,92
453 JUGLAN  C. ALEXANDRA-IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 7,85 7,80 7,82
454 JUGLAN  D.GABRIELA-RALUCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 8,50 5,90 7,20
455 LEIZERIUC  I.CĂTĂLIN-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 5,35 5,25 5,30
456 LUCHIAN  C. IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 6,05 3,00 4,52
457 LUPUŢOC  C. ANA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 4,45 5,40 4,92
458 MARCIUC  V. DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 2,40 1,00 1,70
459 NAZARCU  C. CĂTĂLIN-COSTEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 4,60 3,30 3,95
460 NOROC  D. SORIN-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 7,30 7,20 7,25
461 OLARIU  A. ANDREI-BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 5,90 4,35 5,12
462 PRUTEANU  N. PAUL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI Absent Absent Absent
463 PUCICOVICI  Ş. DUMITRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 4,20 1,65 2,92
464 RĂPIDE  D. ALINA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 8,35 4,40 6,37
465 ROŞU  C. CLAUDIU-OCTAVIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 7,85 4,80 6,32
466 ROTARU  M. ALEXANDRU-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 4,95 3,65 4,30
467 ROTARU  C. ANDREI-CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 7,70 6,35 7,02
468 SIMIHAI  I. ALEXANDRU-IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 6,55 3,10 4,82
469 TANASĂ  C. ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 5,85 6,50 6,17
470 TUCALIUC  G. GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 3,70 1,15 2,42
471 ŢIŢII  M. GEORGIANA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 6,55 4,55 5,55
472 ZAHARIA  G. LIVIU-GHEORGHIŢĂ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂUSENI 8,20 5,55 6,87
473 ALECSA D.LAVINIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SANTA MARE 5,40 2,15 3,77
474 ALEXA V. SANDU-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SANTA MARE 3,10 1,50 2,30
475 ANCUŢA I. TONY -MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SANTA MARE 8,25 3,05 5,65
476 ANDRICI P.IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOGDĂNEŞTI 7,30 2,75 5,02
477 ARBORE R. DIANA-ŞTEFANIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOGDĂNEŞTI 7,90 4,35 6,12
478 BALAN I.  NICOLETA-IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOGDĂNEŞTI 7,90 4,60 6,25
479 BALTAG M. SERGIU-DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOGDĂNEŞTI 6,45 2,15 4,30
480 BEDREAGĂ A.MARIUS-IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SANTA MARE 4,75 1,00 2,87
481 BÎRSAN C. NICOLAE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOGDĂNEŞTI 3,35 1,00 2,17
482 CIOBANU G.LILIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SANTA MARE 7,00 1,50 4,25
483 CIOBANU M. FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOGDĂNEŞTI 5,45 3,50 4,47
484 CONDRACHE N. NICUŞOR ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOGDĂNEŞTI 5,70 2,05 3,87
485 COLŢA G. MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOGDĂNEŞTI 5,30 2,50 3,90
486 CREŢU G. ANDREI-PETRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOGDĂNEŞTI 5,55 1,95 3,75
487 CRĂCIUN R. DANIEL-DUMITRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOGDĂNEŞTI 4,75 1,50 3,12
488 CURCĂ G.LAURA-GEANINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SANTA MARE 8,55 3,75 6,15
489 DÎRCACIU C.MARIAN-DUMITRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SANTA MARE 5,25 2,75 4,00
490 DUDUC I. MIHAELA -MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SANTA MARE 8,50 5,55 7,02
491 DUDUC L.MARIA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SANTA MARE 7,00 1,75 4,37
492 HOROPCIUC C. ANA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOGDĂNEŞTI 5,70 2,70 4,20
493 IRIMOVICI C. MARIA-ALINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SANTA MARE 5,85 1,50 3,67
494 KIBEL M.  FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOGDĂNEŞTI Absent Absent Absent
495 LUCHIAN C.COSTEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SANTA MARE 4,40 2,20 3,30
496 MARTINIUC D.IULIAN-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SANTA MARE 4,70 2,00 3,35
497 OGHINCIUC P. MIHAELA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOGDĂNEŞTI 4,90 2,35 3,62
498 OGHINCIUC F.IONUŢ-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOGDĂNEŞTI 5,90 2,20 4,05
499 PINCIUC M.EDUARD-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SANTA MARE 7,85 4,65 6,25
500 PRAJAN D.COSMIN-IULICĂ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOGDĂNEŞTI 4,85 1,45 3,15
501 RELINSCHI E. ELENA-ARTEMIZA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SANTA MARE 7,35 3,30 5,32
502 RELINSCHI V.ADINA-FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SANTA MARE 9,60 6,80 8,20
503 ROMANIUC M. MIHAI-EDUARD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SANTA MARE 7,20 3,50 5,35
504 RUSU I.MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOGDĂNEŞTI 4,65 1,70 3,17
505 SAUCIUC V.DRAGOŞ-ION ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SANTA MARE 5,35 2,75 4,05
506 TEŞCOVSCHI M.MARIAN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SANTA MARE 5,20 3,00 4,10
507 TROFIN M. CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOGDĂNEŞTI 6,95 1,75 4,35
508 UNGUREANU N. LUCIAN -ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SANTA MARE 6,15 2,50 4,32
509 ALBU I. GEORGIANA-DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 2,85 1,60 2,22
510 ANDRIOAIE I. ANA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 3,95 1,75 2,85
511 AVADANEI D. MIRELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI Absent Absent Absent
512 AVADANEI D. FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 3,80 2,20 3,00
513 BARABAS V. ANDREI BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 6,85 6,40 6,62
514 BEJINARIU D. VASILICA-ALINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 7,95 7,05 7,50
515 BOARIU I. FLORUTA-IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 4,70 3,35 4,02
516 BOLONAS I. DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 8,15 6,75 7,45
517 BOZDORO D. RAZVAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 5,80 2,60 4,20
518 BRADU V. ILIE IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 3,35 2,00 2,67
519 BULGARU L. IULIAN DUMITRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 6,35 4,85 5,60
520 BUTA L. COSTEL-COSMIN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 6,40 3,95 5,17
521 CINTEC D. DUMITRU CIPRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 5,65 3,65 4,65
522 CIORNEA F. FLORINA-GIORGIANA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 6,95 4,20 5,57
523 CIUCLEA M. DIANA GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 9,25 9,90 9,57
524 COJOCARIU C. PAULA-NADIN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 6,60 3,75 5,17
525 CRISTIAN C. MADALINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 7,80 8,85 8,32
526 DADACE S. AMAR ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 3,40 1,50 2,45
527 DANALACHE M.. NICU-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 5,80 2,20 4,00
528 DOBOSERIU M. CIPRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 6,55 3,75 5,15
529 DOBOSERU F. SEBASTIAN-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 6,25 6,20 6,22
530 DUBEI M. GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 4,40 1,50 2,95
531 FARFULEA M. MADALINA-GIORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 5,25 3,35 4,30
532 GAITAN C. IOANA-PAULA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 3,60 1,50 2,55
533 GHERMAN G.. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 3,35 1,75 2,55
534 GRADIANU V. MARIAN-VLADUT ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 6,40 4,45 5,42
535 GRIGOROVICI F. COSMINA-RUXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 6,20 7,30 6,75
536 HALIUC P. MARIA MAGDALENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 4,40 3,10 3,75
537 ILASCU E. BIANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 9,15 10,00 9,57
538 IRIMIA MATEI G. NARCIS IUSTINIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 6,20 3,90 5,05
539 JACOTA S. OANA MEDEEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 7,00 4,00 5,50
540 JACOTA S. MARIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 5,60 4,45 5,02
541 MIHAI I. ANA LUISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 7,80 5,90 6,85
542 MOSCALU G. MADALIN-IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 7,00 5,00 6,00
543 NELEAPCA D. MALINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 5,25 2,00 3,62
544 NICOLESCU G. BIANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 6,55 4,50 5,52
545 PASCAL L. ANDREEA-MADALINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 6,00 3,45 4,72
546 PINTILEI V. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 4,55 4,40 4,47
547 PINTILEI M. MUGUREL-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 5,05 3,00 4,02
548 PLESCA M. AMANDA-NICOLETA-RAMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 3,75 2,25 3,00
549 PLESCA M. ANDREI-CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 5,10 1,95 3,52
550 POCRIVESCHI R. MARIAN-IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 5,95 5,35 5,65
551 ROBU P. IUSTIN-EDUARD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 7,25 4,25 5,75
552 ROMAN N. LORENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 8,90 9,20 9,05
553 ROMANIUC J. VLADUT MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 5,90 5,20 5,55
554 SPARNACHI G. ALIS-ISABELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 9,30 8,15 8,72
555 STEFANESCU C. CRISTINA-RAMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 7,10 3,20 5,15
556 TARNAUCEANU S. MIHAI-CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 5,85 4,95 5,40
557 TATARU M. LORENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 9,05 9,35 9,20
558 TURCANU I. IONUT-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 5,65 3,65 4,65
559 UNGUREANU P. DANA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII SĂVENI 7,05 3,40 5,22
560 ABABEI  S. ROBERT  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 9,65 8,25 8,95
561 ACIOBĂNIŢĂ M. IULIANA GEORGIANA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 3,85 2,55 3,20
562 AILOAIEI C. CĂTĂLIN ALEXANDRU  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 4,10 3,60 3,85
563 AIOANEI  I. GABRIEL  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 5,20 3,55 4,37
564 ANĂSTĂSOAEI  M. CLAUDIA IONELA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 9,55 8,90 9,22
565 ANDRII T. DECEBAL CRISTIAN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,65 5,35 7,00
566 APACHIŢEI  I. VASILE VLAD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 9,55 6,30 7,92
567 APETREI  P. FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,00 4,50 6,25
568 ARMANU  G. ALEXANDRU IULIAN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 6,85 3,60 5,22
569 BABEI  G. CĂTĂLINA MARICA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 9,55 7,05 8,30
570 BALAN HALICI  C. ŞERBAN LUCIAN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,55 3,00 5,27
571 BOGHIAN  G. GABRIELA ALEXANDRA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,10 2,70 5,40
572 BOTEZATU  M. DANIELA MARINA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,65 6,60 7,12
573 BREŞUG  I. MARIA CERASELA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 9,95 8,60 9,27
574 BUCATARIU  M. MARIAN TIBERIU  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,25 7,45 7,85
575 BULBOACĂ  E. ŞTEFANA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 6,45 7,10 6,77
576 BURDUJOC  M. BIANCA FLORINA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,75 7,80 8,27
577 CAŞCAVAL  I. IONUŢ ANDREI  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,55 8,75 8,15
578 CERCEL  I. JUSTINIANA PETRONELA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 9,70 8,80 9,25
579 CHIŢAC I. IOANA ANAMARIA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 9,00 8,25 8,62
580 CIOBANU  D. ANDREA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,15 4,30 6,22
581 CÎŞLARIU  V. IONUŢ  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,35 6,80 7,57
582 COJOCARIU  M. OANA ANDREEA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 9,25 8,45 8,85
583 COTOR  C. TIBERIU ALEXANDRU  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,30 8,55 7,92
584 CROITORIU  D. MĂDĂLINA ANDREEA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,45 3,00 5,22
585 CUCU  V. FLAVIUS DUMITRU  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,65 7,10 7,87
586 DAMIEAN M. BOGDAN IOAN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 5,90 5,10 5,50
587 DĂSCĂLESCU  C. ILIE RADU  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 9,05 6,70 7,87
588 DOROFTEI  A. ANA MARIA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,20 6,65 6,92
589 GHEORGHIU  L. REMUS  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,55 8,85 8,20
590 GRINDEI  P. INGRID BETUELA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 9,25 8,30 8,77
591 GULUŢĂ  G. IOANA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 5,05 3,45 4,25
592 GULUŢĂ  G. GABRIEL  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 5,05 2,75 3,90
593 HARABAGIU  V. ALEXANDRA GABRIELA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,75 5,50 7,12
594 HÎRTOPANU  N. NICOLETA MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,60 8,55 8,57
595 HORODINCĂ  R. ANAMARIA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 9,40 9,50 9,45
596 HULPAN M. FLORINA SORINA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 3,50 1,50 2,50
597 IGNAT  D. ŞTEFAN CLAUDIU  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,45 3,10 5,77
598 IONIŢĂ C. FLORENTINA ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,85 5,50 6,67
599 LEONTIOAIA V. ADRIAN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,00 8,85 8,42
600 LIONTE MALUŞ  C. DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,80 5,15 6,97
601 LULCIUC  C. ROBERT PETRU  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,45 3,90 6,17
602 LUNCĂ  C. MATEI ALEXANDRU  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,00 7,50 7,75
603 MANGALAGIU  I. ŞTEFANIA IULIANA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,30 2,00 5,15
604 MARTINIUC  V. ALEXANDRU  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,25 10,00 9,12
605 MELNICIUC  E. ANA MARIA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 5,25 4,60 4,92
606 MIHAI M. ROBERT MARIAN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,50 7,75 8,12
607 MUNTEANU  M. MĂDĂLINA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 6,65 5,70 6,17
608 MURĂREANU  I. ELENA AMALIA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,40 6,40 6,90
609 NEAMŢU  V. RĂZVAN ALEXANDRU  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 9,00 7,55 8,27
610 NIMIGEAN C. IOANA TEODORA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,75 8,65 8,70
611 OLARIU  V. VASILICA RODICA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 6,10 2,50 4,30
612 OLENIUC  P. ANDREI  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,45 7,00 7,22
613 ONICIUC  Ş. ELVIS DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,00 3,10 5,05
614 ONOFREI  L. LAURA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 6,70 2,10 4,40
615 ONOFREI  L. RAMONA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 6,75 3,55 5,15
616 PASCARU  I. LIVIU  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 6,45 7,60 7,02
617 PĂLIMARIU  I. EDUARD CIPRIAN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 5,80 7,05 6,42
618 PINTILIESCU  L. TUDOR  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,80 6,30 7,55
619 PIRI M. MARIAN GABRIEL  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 6,55 2,00 4,27
620 PÎNZARIU  C. MĂDĂLINA MARILENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 6,90 4,85 5,87
621 PÎRVU  A. BENIAMIN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,65 8,65 8,15
622 PORAICU  F. ROXANA ADELINA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,30 8,90 8,60
623 PRICOPE  M. RĂZVAN ALEXANDRU  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 9,25 9,40 9,32
624 PRODAN  I. IULIA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,65 5,40 7,02
625 RAŢĂ  S. ANDREI  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 9,05 8,85 8,95
626 RĂCILĂ  A. DIANA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,90 8,75 8,32
627 ROŞCA  G. MARIUS IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 9,30 9,50 9,40
628 ROTARU  M. DIANA GABRIELA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,65 5,80 6,72
629 SCHIESSER L. CĂTĂLIN VICTOR  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,60 3,70 6,15
630 STÎNCESCU  M. ALEX EMMANUEL  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,80 8,65 8,72
631 SURUGIU  M. BEATRICE RALUCA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,85 3,50 5,67
632 ŞPAIUC  V. ANDRA ELENA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,45 5,75 6,60
633 ŞPAIUC  M. CRISTIAN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 4,65 3,85 4,25
634 TANASĂ C. OANA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 9,80 8,65 9,22
635 TODIREANU  G. ANDREEA GEORGIANA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 9,45 8,50 8,97
636 TOMESCU  D. ALEXANDRU  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,60 7,70 7,65
637 TRANDAF  G. IULIAN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,10 4,90 6,50
638 VASILACHI  C. PETRONELA MĂDĂLINA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 4,35 1,10 2,72
639 VĂZDOAGĂ I. BIANCA ELENA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,45 3,75 6,10
640 VEBER  C. CRISTINA ANCUŢA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,20 7,35 7,77
641 VIERU  V. FLORENTINA  ANDREEA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 7,45 4,60 6,02
642 VLĂDEANU  D. ELENA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 6 „GRIGORE ANTIPA” BOTOŞANI 8,85 5,60 7,22
643 ACHIŢEI A. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 7,80 8,55 8,17
644 ACSINTE V. GABRIELA-GEANINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 7,00 4,10 5,55
645 AGAVRILOAE M. IULIANA-CĂTĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 6,40 4,25 5,32
646 AMARIE D. BEATRICE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 8,15 3,25 5,70
647 AMARIE M. MARINA-ADELINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 7,15 3,90 5,52
648 ANDRONIC D. IULIAN-MĂDĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 8,45 8,30 8,37
649 BANTAŞ M. ANDREI-PAUL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 7,30 4,60 5,95
650 BĂLĂUCĂ I. MARIA-LORENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 8,85 7,75 8,30
651 BĂNULESCU M. MARIA-DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 8,90 9,80 9,35
652 BEJENARU V.G. IONELA-LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 9,00 5,40 7,20
653 BÎRLĂDEANU I.G. ECATERINA-GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 6,40 3,00 4,70
654 BRADU G.V. MIRELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 1,35 1,00 1,17
655 CHIHAIA M.R. MIHAI-VLAD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 6,85 3,80 5,32
656 CIOCĂNEL V. EMANUELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 7,20 6,40 6,80
657 CIORNEI G. GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 6,90 6,85 6,87
658 COBZII I. GEORGIANA-CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 8,95 7,85 8,40
659 COSTRUŞ G.R. CEZAR-CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 5,65 3,60 4,62
660 CRACANĂ P. RALUCA-OANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 7,70 8,40 8,05
661 CRIANGĂ D. ANDREIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 8,25 7,40 7,82
662 DASCĂLU M. DENISIA-CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 4,00 1,95 2,97
663 DĂSCĂLESCU I. MIHAI-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 3,70 2,00 2,85
664 DELESCU F. ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 6,20 2,00 4,10
665 DOROFTEI D. DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 6,35 3,70 5,02
666 DURNEA I. MARIA-MAGDALENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 6,65 4,40 5,52
667 FERARIU P. IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 7,05 4,25 5,65
668 FILIP M. ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 7,95 5,35 6,65
669 GAVRIL V. SABINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 9,60 7,95 8,77
670 GRIGORIU R. CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 9,40 5,50 7,45
671 HREBENCIUC M. LIDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 9,05 8,05 8,55
672 IFRIM D. DANA-ŞTEFANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 9,50 9,25 9,37
673 IGNĂTESCU E. IULIA- DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 8,45 5,85 7,15
674 LAZĂR C. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 6,60 3,40 5,00
675 LIVANU I. LUCIAN-IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 8,00 5,50 6,75
676 LOZNEANU GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 2,55 1,50 2,02
677 MIŞOAGĂ M.C. MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 4,65 2,80 3,72
678 MURARIU I. LUCIAN-RĂZVAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 8,00 8,65 8,32
679 NICHITA P. BIANCA-GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 8,50 4,25 6,37
680 OLARIU A. ANDREI-CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 7,15 5,00 6,07
681 ONCIULEANU D.L. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 9,20 7,65 8,42
682 PAŞPARAN A. BIANCA-COSMINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 9,90 10,00 9,95
683 PATATU M.V. ALEXANDRU-EDUARD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 9,40 8,55 8,97
684 PEREANU V. CĂTĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 8,10 6,80 7,45
685 RADIŞ M. OTNIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 8,90 5,10 7,00
686 SAVA C. IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 6,80 4,05 5,42
687 STAN M. DENISA-BOGDANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 8,90 8,30 8,60
688 STANCIU D. DENNIS-EDY ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 7,40 5,35 6,37
689 STROIŞTEANU N. EDUARD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 7,25 2,55 4,90
690 SUCIUC V.M. FLORENTINA-MANUELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 8,45 5,05 6,75
691 SUMANARU MARIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 4,25 2,15 3,20
692 TARNIŢĂ I. VLAD-EDUARD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 7,35 3,35 5,35
693 TATARCIUC I. ŞERBAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 9,05 8,65 8,85
694 TODOSI I. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 9,00 8,50 8,75
695 TUCALIUC I. LUCIAN-PETRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 8,10 7,20 7,65
696 ZANFIR I. IULIANA-BIANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 17 BOTOŞANI 6,50 2,50 4,50
697 ABABEI L LAVINIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 SUHARĂU 4,05 1,05 2,55
698 ABABEI V MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 SUHARĂU 3,50 1,80 2,65
699 ABABEI V MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 SUHARĂU 4,40 2,00 3,20
700 ANDRIEŞ R LETIŢIA ADRIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LIŞNA 7,40 3,25 5,32
701 APETREI C CRENGUŢA VIORICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 OROFTIANA 4,65 3,10 3,87
702 APETROAEI M ALINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 SUHARĂU 1,95 1,50 1,72
703 APETROAIE ASANDEI D ANDREI DUMITRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 OROFTIANA 1,60 1,60 1,60
704 ATOMI F COSMIN ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII „SFÂNTUL ANDREI” SMÎRDAN 7,45 2,60 5,02
705 AVĂDĂNEI D ALEXANDRU DAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 SUHARĂU 1,00 2,00 1,50
706 BALAN I MARIA MAGDALENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SUHARĂU 6,25 2,70 4,47
707 BERCIANU V PETRU EMANUEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 SUHARĂU 4,95 2,05 3,50
708 BEŞLIU D DENIS ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 SUHARĂU 7,30 3,40 5,35
709 BILEA D DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LIŞNA 6,00 2,50 4,25
710 BOJOGA F VLAD DUMITRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 OROFTIANA 4,40 3,25 3,82
711 BOJOGA M GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LIŞNA 7,35 4,05 5,70
712 BOTA A LOREDANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 OROFTIANA 6,25 4,10 5,17
713 CARAS S GABRIEL DĂNUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LIŞNA 5,45 2,40 3,92
714 CARAS V DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 OROFTIANA 5,50 4,10 4,80
715 CĂRĂUŞU M ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SUHARĂU 9,05 3,70 6,37
716 CHEBAC I LILIANA RAMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 SUHARĂU 3,05 1,00 2,02
717 CHELARIU C CERASELA PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SUHARĂU 6,30 2,15 4,22
718 CHILARU S SERGIU SEBASTIAN ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII „SFÂNTUL ANDREI” SMÎRDAN 8,80 2,85 5,82
719 CODREANU C ANA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 OROFTIANA 1,65 1,25 1,45
720 CODREANU C CLAUDIA DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 OROFTIANA 2,65 1,50 2,07
721 COJOCARIU M MIHĂIŢĂ ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII „SFÂNTUL ANDREI” SMÎRDAN 1,90 1,00 1,45
722 COLESNIUC V LĂCRĂMIOARA KARINA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII „SFÂNTUL ANDREI” SMÎRDAN 6,30 1,20 3,75
723 COLŢEA V ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 OROFTIANA 2,65 1,00 1,82
724 CREŢU V DRAGOŞ ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 OROFTIANA 7,85 5,90 6,87
725 DAMIAN M CĂTĂLIN FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 OROFTIANA 2,45 2,00 2,22
726 DĂNĂILĂ N MIHAI SEBASTIAN ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII „SFÂNTUL ANDREI” SMÎRDAN 4,70 2,00 3,35
727 DĂNILĂ M DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 OROFTIANA 8,45 4,15 6,30
728 FOCŞANU P ANAMARIA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII „SFÂNTUL ANDREI” SMÎRDAN 3,95 1,00 2,47
729 GANEA DIANA VICTORIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SUHARĂU 4,35 1,00 2,67
730 GAVRILUŢĂ C ABEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LIŞNA 7,40 2,30 4,85
731 GHERMAN V ALEXANDRU ROBERTO ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LIŞNA 3,30 2,50 2,90
732 GRIGORIE G GABRIELA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 SUHARĂU 3,95 1,00 2,47
733 HUŢUŢUI I COSMIN ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 SUHARĂU 3,25 1,75 2,50
734 IACOB G CLAUDIA BIANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LIŞNA 5,60 2,80 4,20
735 ILUCĂ G GINA GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LIŞNA 8,05 3,25 5,65
736 IORDĂCHEL P PETRONELA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 OROFTIANA 6,65 4,90 5,77
737 IORDĂCHEL V GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 OROFTIANA 1,80 2,00 1,90
738 LICĂU D VERONICA LUCICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SUHARĂU 3,85 1,00 2,42
739 MAFTEI R IONUŢ ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LIŞNA 3,20 1,50 2,35
740 MECHIŞ H LUCIAN ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 SUHARĂU 3,15 1,30 2,22
741 MIHAI D DAN IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 SUHARĂU 2,15 1,00 1,57
742 OANEA S PETRU DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 OROFTIANA 4,55 4,45 4,50
743 ONEL ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 SUHARĂU 2,20 1,00 1,60
744 OPRIŞANU C COSTEL CĂTĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 SUHARĂU 5,20 1,75 3,47
745 PALAMARIU V VASILICA CORINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SUHARĂU 3,35 1,00 2,17
746 PARASCA V COSMINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SUHARĂU 5,40 2,90 4,15
747 PAVĂL D ALIN DUMITRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LIŞNA 6,15 2,25 4,20
748 PAVEL F ANDREEA PAULA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII „SFÂNTUL ANDREI” SMÎRDAN 6,95 1,75 4,35
749 PĂDURARIU D DENIS ADELIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 OROFTIANA 4,55 4,40 4,47
750 PINTILEI E IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LIŞNA 7,80 7,45 7,62
751 PLĂMÎNĂ I ALBERTO MARIAN ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII „SFÂNTUL ANDREI” SMÎRDAN 5,20 1,80 3,50
752 POCAI V MARIA IRINUCA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII „SFÂNTUL ANDREI” SMÎRDAN 4,05 1,25 2,65
753 PORAICU M CLAUDIU FLORIN ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII „SFÂNTUL ANDREI” SMÎRDAN 5,80 3,60 4,70
754 PURICE D BIANCA NICOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SUHARĂU 7,40 3,55 5,47
755 PURICE P ANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SUHARĂU 2,45 1,65 2,05
756 RĂCILĂ G PETRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SUHARĂU 3,90 1,20 2,55
757 SPATARIU S MONICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LIŞNA 4,85 2,40 3,62
758 SURUGIU C FLORIN CEZAR ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LIŞNA 3,20 1,90 2,55
759 ŞCHIOPU P MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SUHARĂU 2,65 1,35 2,00
760 TATARU I DIANA ISABELA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LIŞNA 7,80 5,95 6,87
761 ŢULUI C COSMINA GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 SUHARĂU 3,55 1,65 2,60
762 UNGURIANU G ANDREEA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII „SFÂNTUL ANDREI” SMÎRDAN 6,45 2,00 4,22
763 URSAN C ANDREI IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 SUHARĂU 6,45 3,90 5,17
764 VIERIU D SORIN DUMITRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 OROFTIANA 1,00 3,05 2,02
765 VIERIU M IULIANA KARINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 OROFTIANA 5,10 3,95 4,52
766 ABALAŞEI V. ADRIAN-FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 6,35 3,05 4,70
767 ALUCULESEI M. ALEXANDRA-MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 8,15 7,70 7,92
768 AMARIE D. ANDREI-ALIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUHĂCENI 6,50 4,45 5,47
769 APALAGHIE I. MARIA-DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRISLEA 5,90 2,00 3,95
770 ATEŞOAEI M. CLAUDIU-IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRISLEA 6,85 3,50 5,17
771 BANTAŞ M. ROXANA-FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 8,85 9,00 8,92
772 BĂLĂNESCU F. IRIS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 8,60 8,50 8,55
773 BEJNARIU N. ALEXANDRU-MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 4,35 3,55 3,95
774 BELECCIU A. EDUARD-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 6,50 3,20 4,85
775 BORDIANU V. ELISABETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 5,45 1,00 3,22
776 BOTEZ D. FLORIN-RAZVAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 6,95 4,20 5,57
777 CHIPONCĂ M. ALIN-CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 7,70 4,00 5,85
778 CHIRILĂ O. MĂDĂLINA-IORDANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 9,30 4,20 6,75
779 CIOCOIU M. MĂDĂLINA-SIMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 4,95 2,80 3,87
780 CIREŞ N. GABRIEL-VALENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 2,75 2,10 2,42
781 CIUBOTARIU G. IULIANA-SÎNZIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 8,00 7,40 7,70
782 CIURCEA MUGUREL-GHEORGHE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 3,50 1,50 2,50
783 COTEAŢĂ C. MIHAELA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUHĂCENI 7,70 5,75 6,72
784 CURCAN L. FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 6,80 4,45 5,62
785 DAMIAN D. CORNELIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUHĂCENI 4,35 1,05 2,70
786 DAMIAN D. DAVID ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUHĂCENI Absent Absent Absent
787 DĂU M. GABRIEL-CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUHĂCENI 6,65 3,80 5,22
788 DELEANU S. SABINA-PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 8,30 7,15 7,72
789 DOMNESCU I. IOAN-MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 7,45 8,65 8,05
790 DUMITRAŞ V. IOANA-ŞTEFANIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 9,15 7,45 8,30
791 DUMITRAŞ D. CAMELIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 6,85 3,50 5,17
792 ENEA C. ROXANA-CRISTIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 6,45 3,20 4,82
793 FECLISTOV DOINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 3,65 3,45 3,55
794 GHILESCHI R. MĂLINA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 9,00 8,55 8,77
795 GÎŢAI M. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRISLEA 3,20 1,00 2,10
796 GÎŢAI M. CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRISLEA 4,70 1,00 2,85
797 GRĂDINARU I. DAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 8,55 7,15 7,85
798 GRIGORAŞ I. IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUHĂCENI 5,80 3,00 4,40
799 GROSU M. FLORINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 9,20 5,60 7,40
800 HĂNŢESCU D. ALEXANDRU-NATAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 4,60 2,65 3,62
801 HOPU C. FLORIN-COSTINEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUHĂCENI 3,35 2,10 2,72
802 HUC G. IOAN-GIONI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 3,55 3,00 3,27
803 HUMELNICU M. ROXANA-MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRISLEA 5,65 1,00 3,32
804 IANCU N. NICOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUHĂCENI 7,60 2,30 4,95
805 LARION V. MĂDĂLINA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUHĂCENI 5,40 1,50 3,45
806 LUPU I. ANDREI-IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 6,15 2,85 4,50
807 LUŢĂ I. ANDREEA-ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 7,10 3,55 5,32
808 MATEI C. ADELINA-GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 2,50 1,50 2,00
809 MELINTE I. DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 6,10 7,60 6,85
810 MIHAI F. PAULA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRISLEA 7,65 2,00 4,82
811 MIHAI G. MĂDĂLINA-RALUCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUHĂCENI 9,25 6,10 7,67
812 NECHIFOR C. BIANCA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRISLEA 7,35 1,50 4,42
813 NIŢĂ G. ANDREI-LUCIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 8,90 7,60 8,25
814 ONOFREI P. PETRU  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 3,15 1,25 2,20
815 OSTAFI I. ŞTEFANIA-ANTONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUHĂCENI 7,65 7,30 7,47
816 PAVĂL C. ALINA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRISLEA 6,10 1,10 3,60
817 PĂDURARIU A. CRISTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUHĂCENI 4,35 1,50 2,92
818 PETRULĂ S. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 7,80 5,95 6,87
819 PINTILIE M. CRISTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUHĂCENI 5,85 3,15 4,50
820 PODARU I. ANDREI-COSTEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRISLEA 4,60 1,50 3,05
821 POPOVICI P. LUCIA-FLORINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 8,45 6,65 7,55
822 POPOVICI G. MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRISLEA 6,65 1,30 3,97
823 PURUHNIUC V. EDUARD-IUSTINIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 7,85 4,50 6,17
824 ROTUNDU D. IOAN-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 5,05 3,50 4,27
825 ROTUNDU M. MARCELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUHĂCENI 6,10 2,65 4,37
826 RUMELIA I. COSMINA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRISLEA 6,10 3,05 4,57
827 SĂNDULACHE A. MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRISLEA 4,75 1,45 3,10
828 STATE I. OVIDIU-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 5,60 1,50 3,55
829 STECLEREANU C. ANDREI-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 4,50 3,45 3,97
830 SZABO I. MARTIN-SIMION ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUHĂCENI 2,00 2,15 2,07
831 TINU D. CLAUDIU-FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 4,45 3,40 3,92
832 TOPCIU I. ADINA-ELENA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 8,60 6,75 7,67
833 URSU D. COSTIN-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUHĂCENI 6,80 2,60 4,70
834 VASILIU G. IOANA-LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 6,90 5,65 6,27
835 VATAVU A. ADRIANA-MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUHĂCENI 4,50 1,65 3,07
836 VIZITEU I. ALEXANDRU-CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DRISLEA 7,55 3,45 5,50
837 ZAVASTIN N. ANCA-DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII TRUŞEŞTI 4,65 1,95 3,30
838 ZERFAŞI C. COSMINA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BUHĂCENI 8,55 3,85 6,20
839 ASANDEI A.  GHEORGHE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE BRÂNDZĂ” VIIŞOARA 7,55 5,45 6,50
840 BOICU  I. MIHAELA-VIOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE BRÂNDZĂ” VIIŞOARA 8,00 4,55 6,27
841 CĂRĂUȘU  G.   ADELIN-BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE BRÂNDZĂ” VIIŞOARA 8,30 5,95 7,12
842 CIREȘ G. ILIE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE BRÂNDZĂ” VIIŞOARA 3,65 3,30 3,47
843 CLIVEȚI I. IOANA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE BRÂNDZĂ” VIIŞOARA 7,80 3,55 5,67
844 CUZEAC V. ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE BRÂNDZĂ” VIIŞOARA 7,85 3,70 5,77
845 DĂMIAN I. DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE BRÂNDZĂ” VIIŞOARA 2,75 4,10 3,42
846 EPURE V. DANIEL-VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE BRÂNDZĂ” VIIŞOARA 7,20 6,20 6,70
847 EPURE P.EMANUEL-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE BRÂNDZĂ” VIIŞOARA 5,20 4,25 4,72
848 FILIP     IZABELA-CRISTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE BRÂNDZĂ” VIIŞOARA 6,00 4,30 5,15
849 HURMUZ P.  NICU-IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE BRÂNDZĂ” VIIŞOARA 1,75 2,50 2,12
850 HUȚANU    IULIAN-ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE BRÂNDZĂ” VIIŞOARA 6,10 4,20 5,15
851 ILAȘ P. PETRICĂ-DAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE BRÂNDZĂ” VIIŞOARA 8,60 9,70 9,15
852 LUNGU P. GABRIELA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE BRÂNDZĂ” VIIŞOARA 8,35 7,60 7,97
853 LUNGU  I. MARIAN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE BRÂNDZĂ” VIIŞOARA 7,75 8,30 8,02
854 MANDACHE P. VLAD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE BRÂNDZĂ” VIIŞOARA 7,60 5,85 6,72
855 MIHAI   FLORENTINA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE BRÂNDZĂ” VIIŞOARA 3,65 4,10 3,87
856 MURARIU M. COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE BRÂNDZĂ” VIIŞOARA 6,35 3,55 4,95
857 PĂDURARIU  COZMIN-GABRIEL  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE BRÂNDZĂ” VIIŞOARA 1,80 3,50 2,65
858 RÎMBU   L.  ȘTEFAN-MARIAN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE BRÂNDZĂ” VIIŞOARA 2,00 3,25 2,62
859 VACARIU  C. CRISTIAN-DORIN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „DIMITRIE BRÂNDZĂ” VIIŞOARA 3,95 2,50 3,22
860 ANTON C.ANAMARIA -CĂTĂLINA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FRUMUŞICA 8,90 5,05 6,97
861 AMARANDEI M.IONELA -GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FRUMUŞICA 4,30 1,90 3,10
862 ATODIRESEI D.ALEXANDRU DORU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STOREŞTI FRUMUŞICA 4,90 2,50 3,70
863 ARAMĂ P. GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STOREŞTI FRUMUŞICA 6,85 2,85 4,85
864 BOLOHAN D. CLAUDIA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FRUMUŞICA 9,00 4,00 6,50
865 BADII GH.FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STOREŞTI FRUMUŞICA 4,15 1,60 2,87
866 BĂLĂŞESCU M. ANA-MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI-DEAL 5,20 2,50 3,85
867 BUSUIOC F.DIANA- OLIVIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂDENI 9,15 6,60 7,87
868 CIOBANU M.PETRONELA -ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FRUMUŞICA 9,10 7,15 8,12
869 CONSTANTIN P. FLORIN-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STOREŞTI FRUMUŞICA 4,70 3,50 4,10
870 CHIHAIA C. VIOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STOREŞTI FRUMUŞICA 4,60 1,45 3,02
871 CIREŞ C. ELENA-ANDREIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STOREŞTI FRUMUŞICA 3,95 1,00 2,47
872 CIMPOIEŞU F.MĂDĂLIN-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI-DEAL 7,20 4,10 5,65
873 CONSTANTIN I.IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI-DEAL 7,00 5,70 6,35
874 CEPOI C. VLĂDUŢ-PETRIŞOR ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI-DEAL 7,35 5,50 6,42
875 CUIBARI C.CRISTINA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI-DEAL 5,75 2,05 3,90
876 DAVID D.ROXANA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FRUMUŞICA 9,15 6,50 7,82
877 DRUC D. MARIANA-GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂDENI 3,85 1,50 2,67
878 DASCĂLU C.LILI-PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂDENI 6,15 1,75 3,95
879 DURLAN P.PETRONELA-IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂDENI 6,20 1,90 4,05
880 ENACHE GH.ANDREI-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STOREŞTI FRUMUŞICA 3,55 1,55 2,55
881 GAVRIL C.MARINA-RALUCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂDENI 7,60 3,80 5,70
882 HĂISAN C. GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STOREŞTI FRUMUŞICA 5,95 2,05 4,00
883 HLIHOR P.IULIAN-MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂDENI 8,65 7,85 8,25
884 JOLTEAC V.ANDREEA-VASILICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI-DEAL 6,95 3,05 5,00
885 LUPU D. DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FRUMUŞICA 8,75 8,55 8,65
886 LÎNĂ P.ANDREI-CLAUDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI-DEAL 5,95 2,80 4,37
887 LÎNĂ  V. MIRELA -DUMITRIŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂDENI 4,85 1,00 2,92
888 MIRON D.DĂNUŢ-FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FRUMUŞICA 4,85 3,60 4,22
889 MATEICIUC D.DRAGOŞ-FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FRUMUŞICA 5,50 3,25 4,37
890 MURARU C.ALEXANDRA-GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FRUMUŞICA 8,05 1,60 4,82
891 MATEI C. IONELA-ADRIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂDENI 7,50 6,30 6,90
892 NECULA I. CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STOREŞTI FRUMUŞICA Absent Absent Absent
893 PINTRIJEL GH.PAUL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FRUMUŞICA 9,15 9,80 9,47
894 PREUTESCU I.IONUŢ-ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI-DEAL 5,75 4,40 5,07
895 PAVEL C. CLAUDIA-MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI-DEAL 5,75 3,00 4,37
896 PRICOP D.ROXANA -MARIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI-DEAL 4,10 1,50 2,80
897 PRICOP D. ADRIANA-MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI-DEAL 4,00 1,50 2,75
898 PLĂCINTĂ I.ELENA -CRISTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI-DEAL 5,55 2,00 3,77
899 PETRAŞI O .PAVEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂDENI 9,25 6,20 7,72
900 PETRAŞI O .PETRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂDENI 3,70 3,00 3,35
901 PETRAŞ – ALEXANDRA-GIORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂDENI 7,35 4,15 5,75
902 PÎRTICĂ I.PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂDENI 8,45 9,60 9,02
903 PÎRTICĂ C.ANDREEA -DUMITRIŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂDENI 4,45 1,40 2,92
904 RĂDEANU C. FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STOREŞTI FRUMUŞICA 2,25 1,50 1,87
905 RIONESEI D. IOANA -DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂDENI 8,75 8,30 8,52
906 SPIRIDON M.PATRICIA -MEDEIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI-DEAL 8,70 5,50 7,10
907 SCÎRŢU F. IRINA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂDENI 5,05 3,10 4,07
908 SCÎRŢU J. ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂDENI 4,80 3,20 4,00
909 SANDU C.PETRONELA -LĂCRĂMIOARA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂDENI 4,75 3,00 3,87
910 ŞTEFANCU D.MIHAELA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI-DEAL 7,40 6,10 6,75
911 ŞILOCHE I.MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII STOREŞTI FRUMUŞICA Absent Absent Absent
912 TEŞU – GEORGIANA -ECATERINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI-DEAL 8,10 3,45 5,77
913 TRAGLĂ C. CLAUDIU-MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI-DEAL 7,60 4,60 6,10
914 TOMA M.ANCA -GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 RĂDENI 7,60 3,40 5,50
915 VATAMANU M. FLORIN-LAURENŢIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 FRUMUŞICA 7,75 3,50 5,62
916 URSACHE V.ALEXANDRU-LAURENŢIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VLĂDENI-DEAL 6,50 5,10 5,80
917 ACHIȚEI D. IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „NICOLAE IORGA” POIANA VORONA 4,80 3,80 4,30
918 ADĂSCĂLIȚEI I. IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „NICOLAE IORGA” POIANA VORONA 6,15 2,55 4,35
919 ALBU N. ANDREEA-DUMITRIȚA GRUPUL ŞCOLAR „ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT” VORONA 6,75 2,50 4,62
920 ANATOLE G. LUCIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „AL. I. CUZA” VORONA 7,15 4,15 5,65
921 ANATOLI M. LOREDANA-LIVIDENIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „AL. I. CUZA” VORONA 5,00 2,50 3,75
922 ANTON V. MARIUS-ANDREI GRUPUL ŞCOLAR „ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT” VORONA 5,20 3,05 4,12
923 APACHIȚEI C. GABI-EMILIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „ALEXANDRU CEL BUN” ICUŞENI  8,50 5,35 6,92
924 AVASILCĂI P. ECATERINA-EMILIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „IONIŢĂ PANCUL” VORONA 5,45 2,75 4,10
925 BEJINARIU C. ȘTEFĂNICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „LUCA ARBORE” VORONA MARE 8,10 7,30 7,70
926 BÎRLEANU M. ANCUȚA MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „RALUCA IURAŞCU” JOLDEŞTI  5,00 2,00 3,50
927 BOICULESE V. COSTEL-MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „LUCA ARBORE” VORONA MARE 7,10 3,50 5,30
928 BORCOI P. ISPERTIZA GRUPUL ŞCOLAR „ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT” VORONA 3,70 1,10 2,40
929 BREHUESCU M. ADRIAN-ȘTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „ALEXANDRU CEL BUN” ICUŞENI  2,50 1,00 1,75
930 CASAPU G. OVIDIU-NICOLAE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „LUCA ARBORE” VORONA MARE 5,00 2,00 3,50
931 CHELĂRESCU M. COSMIN-DANIEL GRUPUL ŞCOLAR „ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT” VORONA 6,20 3,35 4,77
932 CHELĂRESCUL S. FLORIN GRUPUL ŞCOLAR „ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT” VORONA 3,65 1,10 2,37
933 CIOBANAȘU P. DUMITRIȚA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „LUCA ARBORE” VORONA MARE 6,80 2,45 4,62
934 CIOBANU D. GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „RALUCA IURAŞCU” JOLDEŞTI  4,60 3,50 4,05
935 CIOBANU M. FLORIN-BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „RALUCA IURAŞCU” JOLDEŞTI  3,90 3,00 3,45
936 CIOBANU M. GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „RALUCA IURAŞCU” JOLDEŞTI  6,45 4,30 5,37
937 CIOBANU V. CARMEN ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „RALUCA IURAŞCU” JOLDEŞTI  5,30 2,40 3,85
938 CORNEANU D. ANDREEA-DIANA GRUPUL ŞCOLAR „ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT” VORONA 7,60 6,30 6,95
939 DANILĂ M. ANDREI-MIHAI GRUPUL ŞCOLAR „ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT” VORONA 8,50 6,35 7,42
940 DANILĂ P. IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „LUCA ARBORE” VORONA MARE 6,35 2,30 4,32
941 DANILIUC I. DANIEL-IOAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „IONIŢĂ PANCUL” VORONA 1,00 1,95 1,47
942 DANILIUC M. RALUCA GRUPUL ŞCOLAR „ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT” VORONA 7,10 4,75 5,92
943 DĂNILĂ N. ANAMARIA-CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „AL. I. CUZA” VORONA 6,25 6,10 6,17
944 DOROFTEI P. LILIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „NICOLAE IORGA” POIANA VORONA 7,60 5,00 6,30
945 FILIP -. ALEXANDRA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „NICOLAE IORGA” POIANA VORONA 7,25 2,60 4,92
946 FLOCEA G. DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „RALUCA IURAŞCU” JOLDEŞTI  7,45 3,50 5,47
947 GHIBĂRSINĂ V. GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „AL. I. CUZA” VORONA Absent Absent Absent
948 GÎTMAN G. ALEXANDRA GRUPUL ŞCOLAR „ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT” VORONA 7,85 2,50 5,17
949 HOȘTINĂ F. FLORIN-VALERIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „IONIŢĂ PANCUL” VORONA 4,55 1,45 3,00
950 IRIMIA C. COSMIN-IULIAN GRUPUL ŞCOLAR „ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT” VORONA 7,60 8,35 7,97
951 IRIMIA G. ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „AL. I. CUZA” VORONA 7,35 5,85 6,60
952 IRIMIA I. MIHAELA-IONELA GRUPUL ŞCOLAR „ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT” VORONA 7,00 2,95 4,97
953 ISACHE C. IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „RALUCA IURAŞCU” JOLDEŞTI  8,55 6,10 7,32
954 IVANCOV P. PAULA-LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „IONIŢĂ PANCUL” VORONA 4,30 2,50 3,40
955 LAZĂR D. MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „NICOLAE IORGA” POIANA VORONA 5,80 5,40 5,60
956 LIVADARIU D. DUMITRIȚA-OANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „LUCA ARBORE” VORONA MARE 6,55 2,05 4,30
957 LIVADARIU V. DENISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „LUCA ARBORE” VORONA MARE 8,90 8,20 8,55
958 LIVADARIU V. ȘTEFAN-ANTON ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „LUCA ARBORE” VORONA MARE 7,00 4,35 5,67
959 LUCHIAN D. MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „RALUCA IURAŞCU” JOLDEŞTI  1,20 1,00 1,10
960 LUCHIAN P. ROXANA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „ALEXANDRU CEL BUN” ICUŞENI  5,80 2,25 4,02
961 ȘMADICI D. DANA-MARIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „RALUCA IURAŞCU” JOLDEŞTI  3,20 1,15 2,17
962 MANOLEA I. DANIEL-IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „IONIŢĂ PANCUL” VORONA Absent Absent Absent
963 MIHALACHE M. MĂLINA GRUPUL ŞCOLAR „ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT” VORONA 9,10 7,90 8,50
964 MIHĂLĂCHIUȚE G. CRISTINA-GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „RALUCA IURAŞCU” JOLDEŞTI  7,75 3,65 5,70
965 MIRON I. OANA-SÎNZIANA GRUPUL ŞCOLAR „ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT” VORONA 7,15 4,25 5,70
966 MOROȘANU M. MARIA-AMELIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „IONIŢĂ PANCUL” VORONA 7,80 3,25 5,52
967 NECHIFOR N. ALEXANDRU-PAUL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „LUCA ARBORE” VORONA MARE 8,05 7,90 7,97
968 NICHITA M. MARICICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „ALEXANDRU CEL BUN” ICUŞENI  5,15 4,35 4,75
969 OLARIU I. ANA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „LUCA ARBORE” VORONA MARE 5,70 2,05 3,87
970 OLARIU I. FLORENTINA-GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „ALEXANDRU CEL BUN” ICUŞENI  7,40 7,00 7,20
971 OLARIU I. NICOLETA-LOREDANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „AL. I. CUZA” VORONA 8,60 8,35 8,47
972 OLTEANU N. CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „RALUCA IURAŞCU” JOLDEŞTI  3,65 1,25 2,45
973 PINTEALĂ I. ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „RALUCA IURAŞCU” JOLDEŞTI  4,25 1,20 2,72
974 PÎNZARIU I. IONELA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „IONIŢĂ PANCUL” VORONA 7,10 3,10 5,10
975 POPESCU C. DIANA GRUPUL ŞCOLAR „ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT” VORONA 8,15 7,15 7,65
976 POPOVICI G. DUMITRIȚA-ANGELICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „IONIŢĂ PANCUL” VORONA 5,30 1,50 3,40
977 POPOVICI V. CRISTINA-BIANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „LUCA ARBORE” VORONA MARE 3,85 1,60 2,72
978 PUSCAȘU C. NICOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „NICOLAE IORGA” POIANA VORONA 5,65 3,00 4,32
979 ROȘCĂNEANU C. GEORGIANA-ALINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „RALUCA IURAŞCU” JOLDEŞTI  7,10 2,95 5,02
980 ROTARIU I. IULIAN-ANDREI GRUPUL ŞCOLAR „ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT” VORONA 3,40 1,50 2,45
981 ROTARIU I. MIHAELA-GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „IONIŢĂ PANCUL” VORONA 7,90 3,90 5,90
982 ROTARIU T. RALUCA-CĂTĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „RALUCA IURAŞCU” JOLDEŞTI  5,70 3,00 4,35
983 SANDU C. ANASTASIA PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „NICOLAE IORGA” POIANA VORONA 5,00 2,05 3,52
984 SANDU D. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „ALEXANDRU CEL BUN” ICUŞENI  1,00 1,00 1,00
985 SAVEL V. IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „AL. I. CUZA” VORONA 3,60 1,55 2,57
986 SECRIERIU A. ECATERINA GRUPUL ŞCOLAR „ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT” VORONA 6,80 6,80 6,80
987 SECRIERU I. LARISA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „ALEXANDRU CEL BUN” ICUŞENI  5,50 3,45 4,47
988 SECRIERU V. CLAUDIU-IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „ALEXANDRU CEL BUN” ICUŞENI  4,45 2,50 3,47
989 STRUGARIU I. IOANA-OTILIA GRUPUL ŞCOLAR „ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT” VORONA 5,85 6,25 6,05
990 SULIȚANU I. MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „LUCA ARBORE” VORONA MARE Absent Absent Absent
991 TELESCU S. CLAUDIU-COSMIN GRUPUL ŞCOLAR „ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT” VORONA 3,90 1,45 2,67
992 TIMOFTE M. MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „LUCA ARBORE” VORONA MARE 6,00 5,55 5,77
993 TOMA E. IOAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „LUCA ARBORE” VORONA MARE 2,10 1,75 1,92
994 TOPOLINSCHI D. VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „IONIŢĂ PANCUL” VORONA 1,80 1,00 1,40
995 URSU I. IOAN-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „NICOLAE IORGA” POIANA VORONA 7,15 3,50 5,32
996 VĂRVĂREANU M. IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „ALEXANDRU CEL BUN” ICUŞENI  4,40 1,95 3,17
997 VOLCINSCHI I. MARIA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „NICOLAE IORGA” POIANA VORONA 6,85 4,10 5,47
           
  Centrul de evaluare Scoala 17        
           
1 AHANZEI C DUMITRIŢA DANIELA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 7,95 5,20 6,57
2 ANICOLĂESEI D DANIELA-FLORENTINA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 6,15 3,60 4,87
3 ATĂNĂSOAIEI V AMALIA MARIA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 8,40 3,85 6,12
4 ATODIRESEI P MARIAN PETRU GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 7,05 3,80 5,42
5 BACIU M IULIA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 9,30 8,80 9,05
6 BĂLINEANU C DUMITRU BOGDAN GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 7,80 5,75 6,77
7 BERBUNSCHI D BIANCA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 7,65 3,70 5,67
8 BODOI M MĂDĂLINA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 8,60 8,70 8,65
9 BOGHEAN C TEODORA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 7,35 4,50 5,92
10 BOTIUC M IOANA-MIHAELA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 7,35 6,05 6,70
11 BRÂNZEI D PAUL-FLORIN GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 7,70 4,15 5,92
12 BRÎNZEI L ADRIAN GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 6,60 3,00 4,80
13 CĂLIN A GABRIELA VOICA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 7,70 6,00 6,85
14 CHIPERI S MIHAELA BIANCA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 7,70 7,40 7,55
15 CIREŞ D MARINELA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 8,45 5,15 6,80
16 CLIPACIUC C PETRU IULIAN GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 6,80 3,60 5,20
17 FOCA M ELENA ANDREEA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 7,25 3,20 5,22
18 GAŞPAR D IONUŢ-VASILE GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 5,90 3,10 4,50
19 GĂUREANU M RĂZVAN PAVEL GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 5,20 3,25 4,22
20 GRIGORAŞ T ALEXANDRU GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 6,00 3,70 4,85
21 GROSU D MĂDĂLINA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 6,50 5,35 5,92
22 GURALIUC C IOANA  GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 8,10 9,10 8,60
23 GURALIUC I IONUŢ CĂTĂLIN GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 7,25 5,00 6,12
24 HĂISAN C ECATERINA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 7,25 4,50 5,87
25 HÎRTOPANU E DUMITRIŢA  GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 6,30 4,65 5,47
26 HUŞTIUC D PETRONELA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 6,05 3,75 4,90
27 HUȘTIUC V ANAMARIA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 7,35 4,65 6,00
28 MOISUC M MĂLINA MONICA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 9,40 6,75 8,07
29 MUSCALU C GABRIELA  GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 8,60 8,75 8,67
30 NEGRII V MARIA ALEXANDRA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 9,35 9,30 9,32
31 NISTOR D ALEXANDRA RAMONA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 8,00 4,35 6,17
32 POPOVICI D GABRIELA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 6,75 4,20 5,47
33 PUIU D LAVINIA GABRIELA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 9,70 7,85 8,77
34 REBENCIUC  C VASILE GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 5,90 3,35 4,62
35 RÎŞTARIU C ANA MARIA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 6,00 4,10 5,05
36 TEOCHIŞANU D CONSTANTIN GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 6,20 5,00 5,60
37 TEODORESCU M GEORGETA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 6,45 2,55 4,50
38 TOMA C ALINA MIHAELA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 6,80 3,95 5,37
39 UNGUREANU I MIHAI DRAGOŞ GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 5,20 2,75 3,97
40 VERȘTIUC D ANA-ANDREEA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 8,40 5,00 6,70
41 VICIRIUC D COSMIN PETRU GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 9,45 9,30 9,37
42 VÎRLAN C IOANA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 6,50 2,90 4,70
43 ZAHAPISCHI G DIANA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 9,00 5,95 7,47
44 ZAMFIRESCU V RAMONA GRUPUL ŞCOLAR „NICOLAE BĂLCESCU” FLĂMÎNZI 5,95 2,80 4,37
45 ALBU F. DANIELA CAROLINA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 8,50 2,50 5,50
46 BARBĂLATĂ M. MIHAELA LARISA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 6,40 2,55 4,47
47 BĂLĂUCĂ M. MIRUNA GEORGIANA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 8,00 6,10 7,05
48 BULIGA V. ANDREEA DELIA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 5,90 3,00 4,45
49 BUŢERCHI D. ANDREEA LUMINIŢA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 8,15 4,55 6,35
50 CABAN C. IULIANA MARIA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 8,65 6,75 7,70
51 CAZACU D. ELISABETA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 8,90 8,90 8,90
52 CEORNEA P. ALEXANDRU GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 6,95 5,65 6,30
53 CHELARIU G. CRISTIAN FLORIN GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 7,85 4,65 6,25
54 CREŢU A. MĂDĂLINA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 7,30 3,15 5,22
55 DOCIU C. LIVIA CĂTĂLINA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 7,60 7,75 7,67
56 DUDUMAN M. ADRIAN GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 6,90 5,15 6,02
57 DUMITRIU D. ALEXANDRU GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 8,25 9,75 9,00
58 GIREADĂ C. CONSTANTIN TEODOR GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 6,85 6,20 6,52
59 HÎRTIE F. SIMINA CĂTĂLINA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 8,30 4,70 6,50
60 HONCERU D. MARIA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 5,15 2,00 3,57
61 LAZĂR G. CIPRIAN LAURENŢIU GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 4,80 1,40 3,10
62 LIVADARIU C. ANDREI ALEXANDRU GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 7,30 9,10 8,20
63 LUCHIAN C. DANIEL GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 6,60 6,95 6,77
64 LUPU C. CRISTIAN OVIDIU GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 5,90 1,70 3,80
65 LUPU D. SEBASTIAN FLORIN GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 5,40 2,60 4,00
66 MATEI G. LOREDANA GEORGIANA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 6,95 7,15 7,05
67 MĂNĂSTIREANU J. RĂZVAN NICOLAE GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 7,80 6,85 7,32
68 NECHIFOR C. RĂZVAN FLORENTIN GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 6,30 3,65 4,97
69 NENCU F. IOANA ALEXANDRA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 8,35 5,70 7,02
70 NENCU V. MĂLINA ELENA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 6,30 5,45 5,87
71 NICULCEA I. BEATRICE IOANA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 9,30 7,45 8,37
72 ONOFREI M. DIANA GEORGIANA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 6,55 4,45 5,50
73 PĂDURARIU T. BIANCA MARIA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 6,80 2,50 4,65
74 POPA C. MĂDĂLINA BIANCA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 6,65 4,30 5,47
75 ROZNOVANU I. ANDREEA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 8,40 9,20 8,80
76 SOFIAN C. ANDREEA MIHAELA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 7,95 3,30 5,62
77 STÂNGU P. ANA MARIA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 8,40 8,95 8,67
78 TOMA G. GABRIEL GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 7,30 4,50 5,90
79 ŢILICĂ M. PETRONELA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 6,20 2,50 4,35
80 VAMANU R. ANDREI MARIAN GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 5,60 2,50 4,05
81 VICOL M. RUBEN MIHAI GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 7,70 6,60 7,15
82 ZVONARU S. ANDRA GEORGIANA GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL BUCECEA 8,30 9,60 8,95
83 ABALAŞEI P. ALEXANDRU LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,35 3,00 4,17
84 AGAVRILOAE I.V.IONELA-ADNANA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 8,70 7,90 8,30
85 ALEXII N. NELU-ADRIAN LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 7,00 5,60 6,30
86 ANCUŢA C. DENIS-COSMIN LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,45 3,30 4,37
87 ANDRIEŞ N.D. ADRIAN-NICOLAE LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 3,80 2,00 2,90
88 ANGHELACHE F. IOAN-RĂZVAN LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,80 3,20 4,50
89 ASLAN C.R. BOGDAN-MARCEL LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,65 4,00 4,82
90 BÎŢIC L.D. TIBERIU-NICUŞOR LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 7,20 7,65 7,42
91 BODNARI L.A. EDUARD LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,75 3,50 4,62
92 BOMPA C.D. VLAD LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 8,05 7,10 7,57
93 BOTOŞINEANU C. BOGDAN-VASILE LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,75 3,75 4,75
94 BREHOIANU R.M. DIANA-IOANA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 8,40 2,70 5,55
95 BREHUESCU N. COSMIN-ALEX LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,30 2,00 3,65
96 BUDULICĂ M. BOGDAN-GABRIEL LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 7,20 7,40 7,30
97 BURAGA I.M. BOGDAN-IONUŢ LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,90 2,75 4,32
98 CATANĂ G. IOANA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 6,50 4,85 5,67
99 CATANĂ G. RĂZVAN-DUMITRU LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 7,40 4,95 6,17
100 CĂŞERIU C. IOANA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 6,15 3,15 4,65
101 CHIRIAC I. RĂZVAN-DUMITRU LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,55 3,10 4,32
102 CICU C.A. ADRIAN-MARIAN LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 3,50 2,25 2,87
103 CIOBANAŞU V. ANDREI LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 9,45 8,85 9,15
104 CIUCHEA P.P. ANDREI LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 2,80 3,00 2,90
105 CROITORIU G. NICOLAE-VALENTIN LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 7,00 7,15 7,07
106 GĂINĂ I. IOAN-FLORIN LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 4,65 4,10 4,37
107 GHIŢUN S. C. MONA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,20 2,70 3,95
108 GORDAŞ G. IOANA-CAMELIA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 7,05 4,00 5,52
109 GROSU M. PAUL-ALIN LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 2,90 2,00 2,45
110 HONCERIU C. GEORGIANA-CRISTINA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,35 2,75 4,05
111 HUŞOSCHI I. ANCUŢA-IOANA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 7,35 3,80 5,57
112 LĂDUNCĂ R. DANA-MIHAELA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 4,60 3,50 4,05
113 LEUCĂ I. ALEXANDRA-DUMITRIŢA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 6,75 8,35 7,55
114 LISTAR M. FLORIN-IULIAN LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 6,80 5,70 6,25
115 LOGOFĂTU P. ŞTEFAN-DANIEL LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,90 3,15 4,52
116 LUCA D. GABRIELA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,85 1,65 3,75
117 LUCHIAN I. ANDREI LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 7,55 7,10 7,32
118 LUCHIAN V. CRISTINA-MIHAELA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 7,00 2,45 4,72
119 LUPU V. VALENTIN LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 7,15 4,20 5,67
120 MAFTEI P. ALEXANDRU-NICUŞOR LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 4,40 2,45 3,42
121 MATEI I. VLAD LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 8,90 9,95 9,42
122 MAXIM S. ADRIAN LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,50 2,90 4,20
123 MIHAI I. D. VLĂDUŢ-ALEXANDRU LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,55 2,75 4,15
124 MIRONICĂ C. COSMIN-RĂZVAN LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 6,70 5,25 5,97
125 MISTREANU A. OVIDIU-GABRIEL LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 2,20 1,50 1,85
126 MORAR M. C. EDUARD-IONUŢ LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 6,05 2,65 4,35
127 MOŞNEGUŢU P. ALIN-IONUŢ LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI Absent Absent Absent
128 MOTAN I. DIANA-MARIA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 7,15 2,50 4,82
129 NEACŞU P. IONUŢ-MARIAN LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 2,35 1,35 1,85
130 NICULESCU N. ANDREI-MIHAI LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,70 3,50 4,60
131 NUCU A. ANDREI LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 4,20 3,50 3,85
132 ONOFREI G. COSTEL-IONUŢ LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,55 3,65 4,60
133 PETRAŞ D. ANDREI-IONUŢ LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 6,15 4,75 5,45
134 PONICI P.R. SEBASTIAN-PETRICĂ LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,15 1,95 3,55
135 POPA G.V. ŞERBAN-ALEXANDRU LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 8,10 3,70 5,90
136 POPOVICI D. ALEXANDRA-DUMITRIŢA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,20 3,00 4,10
137 PUŞCAŞU N. BEBE-GABRIEL LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,75 2,75 4,25
138 RÎŞITARIU G. MIHAELA-MĂDĂLINA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 6,50 6,65 6,57
139 SANDU C.E. DĂNUŢ-ALEXANDRU LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 7,00 3,90 5,45
140 SCHIPOR G.R. EDUARD-GABRIEL LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 6,60 3,50 5,05
141 SIDOR C. ALIN-IULIAN LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 3,10 1,50 2,30
142 SIGARTĂU F. ANCA-VALENTINA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 7,95 5,40 6,67
143 SOLCAN I. ANA-MARIA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 6,80 2,20 4,50
144 ŞCHIOPU T.A. ANDREEA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 8,80 5,35 7,07
145 ŞUIU P. ANDRADA-MARIA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,00 4,00 4,50
146 TIMOC C. CARMEN-MIHAELA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,50 1,50 3,50
147 TUDORACHE D. DAVID-PAVEL LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,40 2,50 3,95
148 TUDURACHE M. GEANINA-FLORENTINA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 8,80 3,55 6,17
149 TUPILUŞ V. ADELINA-ELENA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 8,20 5,05 6,62
150 UNGUREANU D. DORIN-IONUŢ LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 6,20 3,65 4,92
151 UNGUREANU G. LIVIU LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,30 3,70 4,50
152 UNGUREANU I.M. TUDOR-SILVIU LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 3,95 3,55 3,75
153 URSU D. CĂTĂLIN-MIHAI LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 8,25 8,45 8,35
154 VASILACHE M. FLORIN LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 6,35 3,95 5,15
155 VOINICIUC C. MĂDĂLINA-IONELA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,65 2,15 3,90
156 VORNICEANU F. ANA-MARIA LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 5,80 2,50 4,15
157 VRABIE V. TUDOR-MATEI LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 8,55 4,75 6,65
158 ZATÎC V. SERGIU LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOŞANI 6,45 4,30 5,37
159 ABABI    TIBERIU-VALENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  ALBA-HUDEŞTI 5,65 5,70 5,67
160 ACASANDREI  ANDREEA-DANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  BARANCA-HUDEŞTI 4,65 2,15 3,40
161 AGRAPINEI      ANDREEA-PETRONELA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HUDEŞTI 7,85 6,60 7,22
162 AGRĂPINEI   ELISABETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  BARANCA-HUDEŞTI 3,05 4,20 3,62
163 ALEXOAE    ROBERT-EMANUEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HUDEŞTI 6,20 5,65 5,92
164 ANTON BOGDAN-VLAD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HUDEŞTI 7,95 7,45 7,70
165 APĂTĂCHIOAEI    ALEXANDRA-GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HUDEŞTI 8,00 5,95 6,97
166 APĂTĂCHIOAEI    ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  VATRA-HUDEŞTI 7,75 6,50 7,12
167 AZÎZOAEI     ELENA-RAMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  ALBA-HUDEŞTI 8,70 6,15 7,42
168 BOZ    CRISTIAN-ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  ALBA-HUDEŞTI 4,35 4,90 4,62
169 CAPRARIU     PETRONELA-DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  ALBA-HUDEŞTI 6,60 5,55 6,07
170 COZMA     VASILICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  ALBA-HUDEŞTI 8,35 5,95 7,15
171 CREŢU   ALIN-MĂDĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HUDEŞTI 7,20 8,65 7,92
172 CRONŢ     CONSTANTIN-LUCIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  VATRA-HUDEŞTI 5,90 4,95 5,42
173 CRONŢ    CONSTANTIN-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  VATRA-HUDEŞTI 7,20 5,45 6,32
174 CRONŢ    CRISTIAN-MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  VATRA-HUDEŞTI 3,80 5,55 4,67
175 DEMETRESCU    IASMINA-DIANA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  BARANCA-HUDEŞTI 6,45 5,95 6,20
176 DRĂGAN   MIRELA-LUMINIŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HUDEŞTI 7,45 6,30 6,87
177 FĂGĂDĂU   GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  BARANCA-HUDEŞTI 7,30 6,55 6,92
178 GÎNDAC    SILVIU-CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HUDEŞTI 7,55 5,35 6,45
179 GOLIANU    MARIAN-ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HUDEŞTI 4,80 5,25 5,02
180 HAIU    PAUL-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  BARANCA-HUDEŞTI 3,95 5,50 4,72
181 HARABULĂ    CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  ALBA-HUDEŞTI 5,25 5,50 5,37
182 HARABULĂ    COSMIN-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  ALBA-HUDEŞTI 7,00 7,25 7,12
183 HUŢANU     TIBERIU-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HUDEŞTI 4,25 4,75 4,50
184 HUŢANU  DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HUDEŞTI 2,60 2,00 2,30
185 IŞTOC   ALEXANDRU-MĂDĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HUDEŞTI 5,45 5,25 5,35
186 IVAŞCĂ    MĂDĂLINA-ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  ALBA-HUDEŞTI 7,85 6,15 7,00
187 LUPAŞ   ILEANA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HUDEŞTI 3,00 5,65 4,32
188 LUPAŞCU     COSMINA-ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HUDEŞTI 5,85 5,80 5,82
189 LUPU    IONUŢ-COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HUDEŞTI 4,95 6,45 5,70
190 LUPUŞORU    ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  ALBA-HUDEŞTI 2,85 4,55 3,70
191 MAFTEI   ROXANA-LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HUDEŞTI 4,20 5,15 4,67
192 ANDRIESCU D. IRINEL ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII IONĂŞENI VÂRFU CÂMPULUI 6,30 1,75 4,02
193 AȘTEFĂNESEI V. FLORIN VIOREL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GH. HAZGAN” VÂRFU CÂMPULUI 4,20 1,75 2,97
194 BUȚERCHI C. COSMIN ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 VÂRFU CÂMPULUI 5,20 2,75 3,97
195 BUȚERCHI C. ELIADE GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 VÂRFU CÂMPULUI 2,45 1,25 1,85
196 CEAHLĂU G. GABRIEL VASILE IUSTINIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 VÂRFU CÂMPULUI 7,75 5,40 6,57
197 CIBOTARAȘU A. GHEORGHE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 VÂRFU CÂMPULUI 6,75 2,85 4,80
198 CIORNEI C. DANIEL CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 VÂRFU CÂMPULUI 5,10 3,00 4,05
199 CIORNENCHI I. DIANA ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 VÂRFU CÂMPULUI 9,35 8,65 9,00
200 CIUBOTARIU A. ANDREEA PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GH. HAZGAN” VÂRFU CÂMPULUI Absent Absent Absent
201 CÎRJALIU I. IONUȚ VLAD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII IONĂŞENI VÂRFU CÂMPULUI 5,65 2,25 3,95
202 COCRIȘ P. MIHAELA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GH. HAZGAN” VÂRFU CÂMPULUI Absent Absent Absent
203 COCRIȘ T. MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GH. HAZGAN” VÂRFU CÂMPULUI 6,65 2,15 4,40
204 ACIUBOTĂRIŢEI T. ANDREI – IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PARTENIE CIOPRON” PĂLTINIŞ 3,55 5,50 4,52
205 AILENEI ROBERT – ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PARTENIE CIOPRON” PĂLTINIŞ 5,30 5,20 5,25
206 APACHIŢEI M. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PARTENIE CIOPRON” PĂLTINIŞ 4,50 2,80 3,65
207 ARAMĂ R. RĂZVAN – IOAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PARTENIE CIOPRON” PĂLTINIŞ 6,35 6,00 6,17
208 ASANDULUI P. LAVINIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PARTENIE CIOPRON” PĂLTINIŞ 7,00 6,55 6,77
209 BOTEA G. MARIAN – CĂTĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PARTENIE CIOPRON” PĂLTINIŞ 7,30 5,80 6,55
210 COTRUŢĂ L. GEANIN – CONSTANTIN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PARTENIE CIOPRON” PĂLTINIŞ 5,05 5,25 5,15
211 DIACONU A. BOGDAN – ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PARTENIE CIOPRON” PĂLTINIŞ Absent Absent Absent
212 DIMA V. DIANA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PARTENIE CIOPRON” PĂLTINIŞ 8,55 5,85 7,20
213 DUBIŢ A. DANA – ADRIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PARTENIE CIOPRON” PĂLTINIŞ 2,85 3,40 3,12
214 ILCU G. CĂTĂLINA -ANGELICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PARTENIE CIOPRON” PĂLTINIŞ 2,90 6,30 4,60
215 ISTRATE A. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PARTENIE CIOPRON” PĂLTINIŞ 5,35 6,55 5,95
216 MURARIU G. DIANA – GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PARTENIE CIOPRON” PĂLTINIŞ 6,60 6,95 6,77
217 MURARIU I. ADRIANA – SABINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PARTENIE CIOPRON” PĂLTINIŞ 6,00 6,85 6,42
218 ONETE G. GEORGE – DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PARTENIE CIOPRON” PĂLTINIŞ 7,75 7,85 7,80
219 RUSU C. MIHAI – COSTIN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PARTENIE CIOPRON” PĂLTINIŞ 7,25 7,10 7,17
220 ŢURCANU M. LIVIU  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „PARTENIE CIOPRON” PĂLTINIŞ 5,30 5,60 5,45
221 ALEXA D. GABRIEL-IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOROLEA 2,45 3,75 3,10
222 ALEXA P. VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOROLEA 4,15 4,35 4,25
223 APREUTESEI I. IOANA-LOREDANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TEOFIL VALCU” HĂNEŞTI 7,85 4,45 6,15
224 AVĂDANEI M. COSTEL-ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOROLEA 6,25 5,20 5,72
225 BRUMĂ M. CLAUDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TEOFIL VALCU” HĂNEŞTI 5,60 6,05 5,82
226 BUDACĂ P. SIMONA-FLORINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TEOFIL VALCU” HĂNEŞTI 6,05 3,55 4,80
227 CHICĂROŞĂ V. COSTINEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TEOFIL VALCU” HĂNEŞTI 6,80 4,50 5,65
228 CHIRIAC G. CRISTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TEOFIL VALCU” HĂNEŞTI 6,85 5,90 6,37
229 CIHUI N. ANDREEA-PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOROLEA 6,00 4,15 5,07
230 DIACONU I. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TEOFIL VALCU” HĂNEŞTI 7,30 3,45 5,37
231 HARABAGIU I. ANGELICA-IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TEOFIL VALCU” HĂNEŞTI 8,45 4,60 6,52
232 HOGHII M. ALEXANDRU-CLAUDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TEOFIL VALCU” HĂNEŞTI 8,35 5,30 6,82
233 MANGU M. GHEORGHE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOROLEA 1,00 2,50 1,75
234 MATEI C. MIRELA-IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TEOFIL VALCU” HĂNEŞTI 9,05 9,15 9,10
235 AVĂDĂNI  V FILANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ADĂŞENI 1,00 3,50 2,25
236 BUNEANU I IONUȚ EUGEN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ADĂŞENI 1,30 2,50 1,90
237 CLICINSCHI C CODRUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ADĂŞENI 4,75 4,60 4,67
238 COȚOVANU L DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ADĂŞENI 5,70 4,50 5,10
239 COȚOVANU O VLAD ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ADĂŞENI 4,30 4,70 4,50
240 DĂMILEANU D LĂCRĂMIOARA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ADĂŞENI 4,85 3,50 4,17
241 DRĂSLEUCĂ T ADELINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ADĂŞENI 6,25 4,65 5,45
242 PĂDURARIU I MARIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ADĂŞENI 7,15 6,60 6,87
243 PRISACĂ M IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ADĂŞENI 1,80 3,25 2,52
244 RUSU D CONSTANTIN LORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ADĂŞENI 7,50 4,50 6,00
245 VIERU P BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ADĂŞENI 5,45 3,25 4,35
246 ACSINTE N. DUMITRIŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BAJURA  4,85 1,45 3,15
247 AGRAPINEI G. ANA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LIŞMĂNIŢA  3,80 1,25 2,52
248 ALUNGULESĂ M. ALEXANDRU IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 „GHEORGHE MOROŞANU” DARABANI 7,45 8,70 8,07
249 ALUNGULESE A. ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2  DARABANI 2,40 1,65 2,02
250 ALUPOAE R. DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 6,80 5,00 5,90
251 ANDRUŞ C. ANA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 2,15 1,45 1,80
252 ANDRUŞ C. ANDRADA ALMA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 7,10 2,60 4,85
253 ANTONESĂ V. CEZAR ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BAJURA  2,00 1,00 1,50
254 ANTONESĂ V. CEZĂRICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BAJURA  5,45 2,45 3,95
255 ASAFTEI I. GABRIELA VALENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 2,20 2,00 2,10
256 ASOFRONIEI G. RUBEN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LIŞMĂNIŢA  1,35 1,00 1,17
257 AVÎRVĂREI D. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 8,40 7,20 7,80
258 AVORNICESEI M. DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BAJURA  1,95 2,40 2,17
259 AXINTE V. ADELIN MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 „GHEORGHE MOROŞANU” DARABANI 6,10 3,10 4,60
260 BADURLĂ C. VLĂDUŢ FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LIŞMĂNIŢA  5,30 1,00 3,15
261 BALAHURA C. DENISA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 5,45 3,00 4,22
262 NEGRU T. ROBERT-ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TEOFIL VALCU” HĂNEŞTI 6,20 4,00 5,10
263 POPOVICI C. CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TEOFIL VALCU” HĂNEŞTI 1,60 3,50 2,55
264 PRISACARIU D. FLORIN-MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BOROLEA 6,25 3,75 5,00
265 UNGUREANU M. CLAUDIU-MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TEOFIL VALCU” HĂNEŞTI 1,00 3,95 2,47
266 ZUGRAVU I. VLAD-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TEOFIL VALCU” HĂNEŞTI 2,40 4,25 3,32
267 ZVÎNCU I. LIVIU-MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „TEOFIL VALCU” HĂNEŞTI 4,20 4,25 4,22
268 AMARIŢEI  V.  BIANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CORLĂTENI 5,70 3,70 4,70
269 ANTON  M.  LAURA-FLORINA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CORLĂTENI 5,45 4,20 4,82
270 BALAN  A.  ALINA-LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CORLĂTENI 3,40 4,20 3,80
271 CEOBANU  D.  ADRIANA-DUMITRIŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CORLĂTENI 7,70 6,55 7,12
272 CONDURACHE  C.  LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CORLĂTENI 6,10 3,60 4,85
273 COSTESCU  T.  ELENA -DORICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CORLĂTENI 7,00 3,25 5,12
274 CUCU  D.  CĂLIN-GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CORLĂTENI 4,85 3,50 4,17
275 DANILIUC  V.  CĂTĂLIN-IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CORLĂTENI 2,85 3,25 3,05
276 DUMITRAŞ  G.  ROBERT-IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CORLĂTENI 2,25 3,50 2,87
277 FERARIU  D.  ANDREEA-MĂDĂLINA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CORLĂTENI 6,40 2,40 4,40
278 FLUERICĂ  M.  BIANCA-ANDREA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CORLĂTENI 8,05 5,10 6,57
279 GRĂDINARIU  G. FLORIN-ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CORLĂTENI Absent Absent Absent
280 HOLBAN  I.  ALEXANDRU-IONEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CORLĂTENI 3,40 1,95 2,67
281 MIHALACHE-ZAHARIA  V.  ANDREEA-GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CORLĂTENI 6,35 5,40 5,87
282 PATACHE  C.  ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CORLĂTENI 4,30 3,80 4,05
283 POPESCU  C.  LAVINIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CORLĂTENI 8,10 4,20 6,15
284 POPESCU  I.  GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CORLĂTENI 2,65 1,00 1,82
285 TEODORU  R.  LUMINIŢA-IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII CORLĂTENI Absent Absent Absent
286 ADUMITROAIE G. DAN-IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 4,85 2,75 3,80
287 AILIOAE L. EUGENIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 9,50 8,25 8,87
288 ANĂNUŢE R. PAULA-PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 3,60 3,30 3,45
289 AROMANESEI S. REBECA-FRĂGUŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 8,80 6,50 7,65
290 BĂRBOI I. VOICHIŢA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 8,30 5,10 6,70
291 COSTÎN S. IULIANA-CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 4,15 2,00 3,07
292 COŞMAN C. ANDREEA-VASILICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 9,10 9,60 9,35
293 COŞMAN D. GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 6,90 5,85 6,37
294 COŞMAN M. MĂDĂLINA-GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 6,30 4,90 5,60
295 COŞMAN V. LUCIAN-ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 7,65 5,75 6,70
296 DUMBRAVĂ D. TIMOTEI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 8,95 10,00 9,47
297 DUMBRĂVANU V. CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 6,60 4,25 5,42
298 FRUNZĂ I. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 7,75 7,40 7,57
299 GRĂDINARIU V. BENIAMIN-RUBEN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 5,80 6,40 6,10
300 ICHIM G. FLORENTINA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 8,05 8,80 8,42
301 IVAN M. DANIEL-FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 5,00 4,05 4,52
302 LEONTE V. MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 3,45 4,00 3,72
303 LUPU N. ANCA-GIANINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 7,80 7,45 7,62
304 MOCANU V. BOGDAN-ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 2,10 4,00 3,05
305 MOCANU V. ELENA-ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 6,75 5,55 6,15
306 NEDELCU P. PAULA-IAZMINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 7,60 7,95 7,77
307 OSTAFE.E. ROBERT-MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 5,90 7,40 6,65
308 RĂPCIUC G. ANDREEA-MARLENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 9,45 10,00 9,72
309 SĂNĂUCEANU V. ANDREEA-VALENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 8,90 10,00 9,45
310 ŞUTAC V. MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 3,45 3,90 3,67
311 TITILIC M. ADRIAN-VALENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 6,75 7,30 7,02
312 ŢURCANU V. SOFIA-MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 5,70 5,45 5,57
313 UNGUREANU P. IONELA-ANCUŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 7,20 6,05 6,62
314 ZEGREA V. ELISA-ESTERA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DERSCA 4,70 5,75 5,22
315 ANDRONACHE G.   GEORGIANA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DURNEŞTI 4,70 4,25 4,47
316 ARDELEANU M. BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GURANDA 7,45 4,60 6,02
317 AVĂDĂNEI   P. ANDREI  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DURNEŞTI 3,60 3,90 3,75
318 AVĂDĂNEI P. RALUCA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DURNEŞTI 3,50 4,55 4,02
319 BAȘAGĂ G. ALEXANDRA -SABINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GURANDA 8,10 3,60 5,85
320 BUZDUGA D. CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DURNEŞTI 4,80 4,45 4,62
321 CIUBOTARIU  M. SIMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DURNEŞTI 4,70 4,45 4,57
322 DARIE R. EMANUELA -IULIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GURANDA 6,10 4,75 5,42
323 DONCILĂ  A.  ȘTEFAN -IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DURNEŞTI 7,00 5,30 6,15
324 DRAGOMAN N. ALEXANDRA- GABRIELA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GURANDA 8,15 5,55 6,85
325 GABOR M. ISABELA – ROXANA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GURANDA 5,00 4,45 4,72
326 GAFTON  F.  DIANA -GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DURNEŞTI 5,45 4,65 5,05
327 GHERMAN D. IONUȚ – MĂDĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GURANDA 5,10 4,10 4,60
328 GROZAVU V.  ANDREI  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DURNEŞTI 5,95 4,90 5,42
329 MIRIUȚĂ V. MĂDĂLINA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GURANDA 5,90 4,20 5,05
330 MITOȘERIU B. RAMONA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GURANDA 6,55 4,30 5,42
331 MOROSAC M. IONUȚ – MĂDĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GURANDA 3,85 4,45 4,15
332 MUNTEANU V.  IONELA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DURNEŞTI 4,30 4,70 4,50
333 PALADE M. ANDREEA- NICOLETA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DURNEŞTI 6,20 4,80 5,50
334 PETRAȘ D. ANDREEA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GURANDA 4,50 4,25 4,37
335 STÎNGACIU C. CLAUDIU -CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DURNEŞTI 5,80 4,20 5,00
336 ȘOIMAN     MANUEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GURANDA 3,95 4,65 4,30
337 ȘTREANG D. OVIDIU  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DURNEŞTI 7,00 5,15 6,07
338 TERCIU  V. CLAUDIU -ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GURANDA 6,60 4,70 5,65
339 TOFAN M. PETRONELA -MARCELA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DURNEŞTI 7,75 6,55 7,15
340 ȚENDREA V. DIANA -SÎNZIANA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII DURNEŞTI 6,10 4,35 5,22
341 URSU P. CLAUDIU -CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII GURANDA 3,60 5,00 4,30
342 MARINCUŞ PAUL-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HUDEŞTI 6,30 5,40 5,85
343 MĂRĂCIUC    ALEXANDRA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  ALBA-HUDEŞTI 7,40 6,20 6,80
344 MOŞNEGUŢU    ANDREI-COSTEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  ALBA-HUDEŞTI 5,75 5,20 5,47
345 MUNTEANU    IONUŢ-VALENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  BARANCA-HUDEŞTI 3,50 2,55 3,02
346 PALAMARIU IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HUDEŞTI 6,95 3,85 5,40
347 PĂRPĂUŢ   ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HUDEŞTI 3,80 4,50 4,15
348 POPESCU    CORNEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  VATRA-HUDEŞTI 3,10 4,80 3,95
349 PUŞCAŞU TABITA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HUDEŞTI 6,95 6,10 6,52
350 RACU   GABRIELA-DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  VATRA-HUDEŞTI 7,75 5,70 6,72
351 RUSU     ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  VATRA-HUDEŞTI 5,20 4,25 4,72
352 SÎSÎEAC  CRISTINA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  VATRA-HUDEŞTI 5,70 6,20 5,95
353 SÎSÎIAC     GEORGIANA-IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  VATRA-HUDEŞTI 6,30 5,40 5,85
354 STOIAN    ALINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  BARANCA-HUDEŞTI 5,35 5,10 5,22
355 STOIAN   ALIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  BARANCA-HUDEŞTI 1,00 Absent Absent
356 STRUNĂ     FLAVIA-ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  BARANCA-HUDEŞTI 2,40 1,30 1,85
357 ŞÎNCOVIŢĂ COSMIN-PETRICĂ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HUDEŞTI 7,25 6,65 6,95
358 ŞTEFAN   FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HUDEŞTI 6,35 4,75 5,55
359 ŞTEFAN GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII HUDEŞTI 7,85 6,25 7,05
360 TODICĂ     COSMIN-CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  VATRA-HUDEŞTI 3,95 4,85 4,40
361 UNGUREANU     CĂTĂLIN-DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  BARANCA-HUDEŞTI 3,90 2,90 3,40
362 UNGUREANU   ALICE-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  BARANCA-HUDEŞTI 4,70 4,60 4,65
363 ZAHARIA     COSMIN-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII  ALBA-HUDEŞTI 5,05 4,25 4,65
364 COZMIUC I. IONUȚ ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 VÂRFU CÂMPULUI 1,00 1,10 1,05
365 DORNEANU L. GEORGIANA ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GH. HAZGAN” VÂRFU CÂMPULUI Absent Absent Absent
366 GHERMAN B. MĂDĂLINA IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GH. HAZGAN” VÂRFU CÂMPULUI 5,70 2,50 4,10
367 GRIGORAȘ H. CIPRIAN COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 VÂRFU CÂMPULUI 3,05 1,25 2,15
368 HALICI T. LAURA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII IONĂŞENI VÂRFU CÂMPULUI 9,65 8,50 9,07
369 HANGANU I. ROXANA IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII IONĂŞENI VÂRFU CÂMPULUI 7,65 5,85 6,75
370 HONCERIU C. GEORGIANA EMANUELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII IONĂŞENI VÂRFU CÂMPULUI 6,45 5,50 5,97
371 HONCERIU C. MIHAELA CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 VÂRFU CÂMPULUI 4,35 1,75 3,05
372 IVAN L. ROBERT MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII IONĂŞENI VÂRFU CÂMPULUI 5,25 2,00 3,62
373 ÎNSURĂȚELU I. DIANA MARIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII IONĂŞENI VÂRFU CÂMPULUI 5,90 3,35 4,62
374 BARBACARIU V. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2  DARABANI 5,15 3,15 4,15
375 BEŢIANU I. ROBERT ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BAJURA  4,95 3,00 3,97
376 BILIBĂU N. LAVINIA DUMITRIŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 8,05 6,60 7,32
377 BIVOLEANU N. MONICA ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2  DARABANI 5,35 3,35 4,35
378 BORDIANU C. ALEXANDRA GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 7,10 5,75 6,42
379 BORDIANU V. MARIAN GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2  DARABANI 3,65 2,20 2,92
380 BOLOHAN G. IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MIHĂLĂŞENI 3,55 4,00 3,77
381 DĂMĂCHIANU C. CRISTINA – ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE V-VIII NASTASE 4,65 4,75 4,70
382 DOROFTEI D.MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MIHĂLĂŞENI 3,90 4,05 3,97
383 EPURE I.IOANA-ALINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MIHĂLĂŞENI 6,95 3,70 5,32
384 GORDAȘ F. MĂDĂLINA- PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE V-VIII NASTASE 6,15 4,05 5,10
385 GRĂDINARIU C.CORNELIA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MIHĂLĂŞENI 6,85 5,40 6,12
386 LINGURARIU A. FLORIN – ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE V-VIII NASTASE 6,40 4,40 5,40
387 MANGU G. VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MIHĂLĂŞENI 4,40 4,00 4,20
388 MELNICIUC F. ANCA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MIHĂLĂŞENI 6,35 4,50 5,42
389 PATACHI V. MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE V-VIII NASTASE 3,25 3,45 3,35
390 AFODORCEI  P.LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NEGRENI 5,35 3,50 4,42
391 APALANEI M.ROXANA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NEGRENI 5,35 2,00 3,67
392 APOSTOL  P. SERGIU-PAVEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NEGRENI 3,95 1,95 2,95
393 APOSTOL D.LOREDANA-CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NEGRENI 5,55 1,50 3,52
394 BACIU D.G.DRAGOŞ-EMANUEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NEGRENI 6,55 4,15 5,35
395 BLEZNIUC I.IOAN-MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ŞTIUBIENI 3,50 1,45 2,47
396 BUCATARIU C.BIANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ŞTIUBIENI 6,05 3,75 4,90
397 CANTEMIR G.IONUŢ-CIPRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ŞTIUBIENI 6,80 4,20 5,50
398 CĂPRIŢĂ C.LAVIANA-ADRIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ŞTIUBIENI 4,60 1,65 3,12
399 BOZ C. ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 „GHEORGHE MOROŞANU” DARABANI 6,45 3,45 4,95
400 BOZ I. MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 „GHEORGHE MOROŞANU” DARABANI 7,40 5,60 6,50
401 BUJAC F. BOGDAN CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 2,00 1,00 1,50
402 BUJOR E. EMANUEL GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 8,30 5,75 7,02
403 BUŞLIUC R. PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 1,60 1,50 1,55
404 CEICĂ C. DIANA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2  DARABANI 6,95 5,75 6,35
405 CEICĂ D. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2  DARABANI 3,35 2,40 2,87
406 CEICĂ V. CĂTĂLIN DUMITRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 4,15 2,55 3,35
407 CHIRILĂ C. LEONARD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 7,80 5,85 6,82
408 CHIRILĂ M. RAMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 8,30 9,15 8,72
409 CIMPOI M. ALISA LORENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 7,00 9,05 8,02
410 CIUBEICĂ I. MIHAI PETRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 8,55 6,10 7,32
411 CIURARIU G. MĂDĂLINA ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 3,30 1,85 2,57
412 CIURDEA D. DĂNUŢ MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 5,50 5,15 5,32
413 CLIVEŢ T. ADINA DORINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 7,70 6,95 7,32
414 CODREANU V. OANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 8,95 7,60 8,27
415 DĂNĂILĂ P. EMANUELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BAJURA  6,00 2,50 4,25
416 DĂNĂILĂ P. EMINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BAJURA  4,60 2,70 3,65
417 DĂNĂILĂ R. ADELIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 6,85 3,85 5,35
418 DĂNĂILĂ R. ADELINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 8,00 7,60 7,80
419 DOBRINCU C. ALEXANDRU FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 5,65 4,25 4,95
420 DOBRINCU C. OCTAVIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 9,10 9,45 9,27
421 DRIAVĂ D. DORU SEBASTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 7,35 3,90 5,62
422 EPURE L. ANGEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 3,65 4,00 3,82
423 FLOREA N. OANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 8,25 9,50 8,87
424 FLOREA V. ANDREI LEONARD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 „GHEORGHE MOROŞANU” DARABANI 4,15 3,75 3,95
425 FRUNZUC D. RĂZVAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 6,20 4,95 5,57
426 GAVRILUŢĂ V. ROBERT CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 5,95 4,50 5,22
427 GAVRILUŢĂ V. ROMINA ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 6,65 4,45 5,55
428 GHEORGHICIUC R. IONELA ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 2,30 3,80 3,05
429 GRĂDINARU V. ADELINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 4,40 3,50 3,95
430 HORODINCU S. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 8,60 7,70 8,15
431 HORODINCU S. LOREDANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 7,25 7,90 7,57
432 HORODIŞTEANU C. ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 7,00 3,20 5,10
433 HORODIŞTEANU I. IONUŢ VALENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 2,70 2,45 2,57
434 HRIMIUC P. BIANCA PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 5,90 5,45 5,67
435 IACOB Ş. ANDREEA MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BAJURA  5,70 1,50 3,60
436 IACOBAN I. IONELA MAGDALENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 8,25 6,95 7,60
437 ILAŞ V. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 „GHEORGHE MOROŞANU” DARABANI 3,95 3,95 3,95
438 ILAŞ V. MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 „GHEORGHE MOROŞANU” DARABANI 7,00 8,80 7,90
439 IVAŞCU G. BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BAJURA  7,85 4,40 6,12
440 LIPAN G. ANA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LIŞMĂNIŢA  5,95 2,60 4,27
441 LUCA G. MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2  DARABANI 4,25 1,60 2,92
442 LUCA P. INGRID MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LIŞMĂNIŢA  3,80 1,80 2,80
443 LUCHIAN G. ROBERT GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 6,40 5,20 5,80
444 MAFTEI T. DANIEL VALENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 „GHEORGHE MOROŞANU” DARABANI 3,60 2,00 2,80
445 MARCU D. ANDREEA CĂTĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 „GHEORGHE MOROŞANU” DARABANI 7,15 6,55 6,85
446 MÎNDRILĂ G. REBECA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 6,00 4,40 5,20
447 MOGA M. MĂDĂLINA DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 6,95 4,00 5,47
448 MOGA R. COSMIN ROMICĂ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 5,85 2,35 4,10
449 MOLDOVANU F. FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 6,10 2,45 4,27
450 MOROŞANU M. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 „GHEORGHE MOROŞANU” DARABANI 5,15 2,50 3,82
451 MURARIU G. GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 3,90 2,60 3,25
452 NAZARE C. MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 9,20 9,40 9,30
453 NENIŞCĂ T. ALEXANDRU MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2  DARABANI 5,00 2,00 3,50
454 OLARIU D. ROXANA MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2  DARABANI 3,90 1,80 2,85
455 PANŢIRU I. RALUCA CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BAJURA  7,50 3,75 5,62
456 PAPAGHIUC C. IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 8,25 8,30 8,27
457 PĂDURARIU C. IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 4,55 2,25 3,40
458 AMARIŢEI  G.  NICOLETA-BIANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 2,40 1,05 1,72
459 ANDRUŞCĂ  S.  IONELA-LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 4,90 4,90 4,90
460 ARNĂUTU C. ROXANA-MARINICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 5,15 5,15 5,15
461 ASIMIONESEI  I.  LUCIAN-ILIE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 5,55 3,00 4,27
462 AVASILCHIOAIE  I.  ANA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 8,95 6,85 7,90
463 BARBACARIU  I.  FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 VORNICENI 5,40 4,15 4,77
464 BĂDĂRĂU I. RĂZVAN-GEORGIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 2,20 3,70 2,95
465 BĂICEANU  M.  CĂTĂLINA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 2,80 2,90 2,85
466 BĂICEANU G. GHEORGHE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 4,60 4,20 4,40
467 BÂZGAN  G.  ELENA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 VORNICENI 4,40 3,50 3,95
468 BOGHIŢOI  D.  RĂZVAN-PETRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 2,50 1,50 2,00
469 CHIORESCU  I.  ALEXANDRA-IUSTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 VORNICENI 4,15 1,50 2,82
470 CIRITEL C. PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 4,40 3,40 3,90
471 CLIM  M.  MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 VORNICENI 4,35 2,85 3,60
472 CURCĂ V. IUSTINA-PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 6,20 5,00 5,60
473 CURULIUC x.  GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 8,15 3,85 6,00
474 DAMEAN D. CRISTINA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 2,85 4,25 3,55
475 DĂNILĂ  I.  MĂDĂLIN-DUMITRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 3,05 4,60 3,82
476 DIACONU  C. DIANA-IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 7,75 5,15 6,45
477 DOBOŞ  A.  MARINELA-GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 VORNICENI 6,95 5,55 6,25
478 DOBOŞ  M.  MIHAI-FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 VORNICENI 5,05 4,80 4,92
479 DODU  V. PAULA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 6,25 5,10 5,67
480 FASOLĂ  G.  BIANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 8,05 7,00 7,52
481 FLUIERICĂ  C. CONSTANTIN-IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 3,90 4,50 4,20
482 ANDONE C. GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 7,10 5,40 6,25
483 ANDRONIC M. MIRELA-GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 4,20 1,00 2,60
484 ANDRONIC V. TEODORA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 8,45 5,20 6,82
485 ANICULĂESEI D. MARIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 5,65 1,40 3,52
486 APARASCHIVEI T. IRINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 TUDORA 8,40 8,05 8,22
487 APENCIUCESEI V. MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 4,40 1,40 2,90
488 APOSTOL T. VLAD-IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 TUDORA 6,95 6,65 6,80
489 ASOLTANEI P. LARISA-MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 6,85 2,80 4,82
490 BRUMĂ A. DIANA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 4,10 1,75 2,92
491 BRUMĂ M. GEORGIANA-IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 9,45 9,60 9,52
492 BUNDUC C. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 3,95 2,40 3,17
493 BUNDUC P. MIHAELA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 7,80 5,25 6,52
494 CEPOI C. ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 2,10 1,00 1,55
495 CEPOI M. PAUL-CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 TUDORA 2,85 2,25 2,55
496 CORLAT D. CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 4,50 1,85 3,17
497 CUCU I. IONUȚ-ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 TUDORA 5,70 2,50 4,10
498 DANILIUC C.P. PETRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 7,55 5,70 6,62
499 FOCA G.V. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 5,35 2,50 3,92
500 FOCA V.I. ALIN-CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 4,20 2,55 3,37
501 HETRIUC C. CRISTINA-RALUCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 5,90 3,15 4,52
502 HRISCU P. GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 6,65 3,55 5,10
503 IACOB-HLIHOR N. DANIEL-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 3,25 2,05 2,65
504 IACOB-HLIHOR S.G. VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 3,65 1,50 2,57
505 MAXIM C. COSMINA-RAMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 7,05 4,85 5,95
506 MAXIM D. IOAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 4,15 1,90 3,02
507 MIRON E. VALENTIN-NICOLAE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 TUDORA 3,80 1,50 2,65
508 MIRON I. IULIAN-VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 8,50 7,30 7,90
509 MÎRZAN C. GABRIEL-OVIDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 6,55 3,00 4,77
510 MOISE C. CRISTIAN-NICUȘOR ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 TUDORA 8,25 6,95 7,60
511 MOISE C. GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 TUDORA 7,45 7,55 7,50
512 MOTRIUC I. COSTEL-RĂZVAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 TUDORA 6,95 4,50 5,72
513 MURARIU M. DORIN-ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 4,15 2,50 3,32
514 MURARU V. ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 5,60 2,65 4,12
515 ONOFREI V. COSMIN-DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 TUDORA 3,80 3,10 3,45
516 PENCIUC I. BIANCA-NICOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 5,90 3,60 4,75
517 PENCIUC M. MARIA-LOREDANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 7,90 5,75 6,82
518 PENCIUC S. OVIDIU-CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 5,45 2,00 3,72
519 RADU D. COSTEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 3,15 1,50 2,32
520 AMORTOAE R. ANDREI- CIPRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BLÂNDEŞTI 3,80 2,50 3,15
521 AXINTOAIE C. ANCUȚA- PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BLÂNDEŞTI 8,55 5,40 6,97
522 BACIU M. ȘTEFAN-ROBERT ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BLÂNDEŞTI 5,90 4,35 5,12
523 BULBOACĂ C. ȘTEFAN-SEBASTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BLÂNDEŞTI 4,15 3,40 3,77
524 DAVID C. MARIAN- SEBASTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BLÂNDEŞTI 5,35 3,50 4,42
525 DIACONU D. CĂTĂLINA-PAULA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BLÂNDEŞTI Absent Absent Absent
526 HUȚANU C. IONUȚ-ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BLÂNDEŞTI 4,00 4,00 4,00
527 LUCA G. PETRONELA-PARASCHIVA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BLÂNDEŞTI 7,95 8,05 8,00
528 MARCU C. GABRIEL-COSTEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BLÂNDEŞTI 2,85 2,50 2,67
529 MAXIM I. ANDREI-FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BLÂNDEŞTI 4,55 3,80 4,17
530 NECULAI V. IRINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BLÂNDEŞTI 6,95 4,50 5,72
531 PĂLIMARIU M. MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BLÂNDEŞTI 9,15 6,40 7,77
532 PÎNZARIU P. MĂDĂLINA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BLÂNDEŞTI 7,40 5,55 6,47
533 PLUGARU G. CONSTANTIN-MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BLÂNDEŞTI 2,90 3,55 3,22
534 PRUNCU N. FLORIN-CĂTĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BLÂNDEŞTI 7,10 4,75 5,92
535 PURAV M. MIHAI-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BLÂNDEŞTI 4,80 3,45 4,12
536 SANDU M. CONSTANTIN-COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BLÂNDEŞTI 4,45 3,40 3,92
537 STRUNGARU I. IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BLÂNDEŞTI 7,45 5,65 6,55
538 VORONEANU M. AMFIANA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 BLÂNDEŞTI 8,75 7,40 8,07
539 ADĂSCĂLIȚĂ C ANDREI NECULAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CÎNDEŞTI 6,45 2,00 4,22
540 ADĂSCĂLIȚĂ M EMIMA VIORICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CÎNDEŞTI 4,70 2,65 3,67
541 AHRIȚCULESE H GABRIELA NICOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CÎNDEŞTI 1,50 1,00 1,25
542 ANDREI I RĂZVAN IONUȚ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CÎNDEŞTI 6,95 2,50 4,72
543 APREUTESEI R REMUS IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CÎNDEŞTI 6,15 1,00 3,57
544 BÎLBĂ L ALEXANDRU GHEORGHE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CÎNDEŞTI 6,05 1,65 3,85
545 CĂBULCĂ V IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CÎNDEŞTI 5,50 2,00 3,75
546 CIOBANU V ANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CÎNDEŞTI 4,50 1,50 3,00
547 COSMACIUC D SEGIU EMANUEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CÎNDEŞTI 6,10 2,45 4,27
548 DUMITRESCU I ALEXANDRA BEATRICE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CÎNDEŞTI 7,55 4,80 6,17
549 HRINCIUC C ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CÎNDEŞTI 8,05 6,60 7,32
550 ILUCĂ G MARIA MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CÎNDEŞTI 5,95 2,80 4,37
551 KUNST V BEATRICE ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CÎNDEŞTI 7,50 4,40 5,95
552 NISTOR D DAVID ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CÎNDEŞTI 7,15 5,05 6,10
553 PATENSCHI N COSMIN ANTON ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CÎNDEŞTI 5,55 3,15 4,35
554 PINTILII V GABRIELA ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CÎNDEŞTI 5,90 2,95 4,42
555 POLEC F CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CÎNDEŞTI 5,00 1,55 3,27
556 ZUGUN V BOGDAN IONEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CÎNDEŞTI 3,15 1,50 2,32
557 ACIOBĂNIŢEI P. IOAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 1,60 1,50 1,55
558 AEACOBOAE R. CLAUDIU MĂDĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 8,45 4,15 6,30
559 ALBOTĂ D. ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 7,05 2,95 5,00
560 ALBOTĂ I. FLORENTIN ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 5,45 1,75 3,60
561 APETROAE C. DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 6,20 3,00 4,60
562 AVRAM I. GEORGIANA ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 2,75 1,00 1,87
563 AXINTE M.M. IONUŢ GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 9,50 6,20 7,85
564 BIDAŞCĂ E. ANDREI CIPRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 6,35 3,00 4,67
565 BORCOI V. FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ONEAGA Absent Absent Absent
566 BUCATARU D.C. FLORIN CĂTĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 7,30 3,60 5,45
567 BUJOR V. PETRU DUMITRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ONEAGA 8,15 4,35 6,25
568 CHIRICA D. OANA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 5,20 2,00 3,60
569 CHIRICA E. LAVINIA MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 6,20 2,00 4,10
570 CILIBACHE F. NICOLAE FLORENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 3,05 1,50 2,27
571 CIOBANU V. ROBERT GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 6,90 4,40 5,65
572 CORNEANU M. EUGENIA ŞTEFĂNICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ONEAGA 7,55 3,20 5,37
573 FILIP C.R. CĂTĂLIN CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ONEAGA 3,65 1,05 2,35
574 FLOREA D. MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 7,50 3,50 5,50
575 FLOREA V. ELENA DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 7,40 2,00 4,70
576 HĂISAN M. PETRONELA MARINELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ONEAGA 7,45 5,00 6,22
577 HERGHELEGIU G. EUGEN COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ONEAGA 6,85 4,00 5,42
578 ISPIRI I. ADELINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ONEAGA 6,25 1,25 3,75
579 LOGHIN F. BOGDAN COSTEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 7,15 3,75 5,45
580 LUCHIAN C. DIANA MIRELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ONEAGA 8,40 6,50 7,45
581 MAHU V. CRISTIAN ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 5,45 1,85 3,65
582 MIHAI N. ALINA PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 8,55 5,90 7,22
583 MIRON M. CĂTĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 3,25 1,00 2,12
584 MOROŞAN M. IUSTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 7,15 2,90 5,02
585 MUNTEANU C. COSMIN DĂNUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 8,25 3,55 5,90
586 PĂDURARIU S. BRÎNDUŞA ALINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 4,05 1,50 2,77
587 ALEXA C.LAURA IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIORCANI 5,55 2,40 3,97
588 BARBĂLATĂ I.LAURA MARIA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIORCANI 6,95 3,30 5,12
589 BECHIAN F.NICOLETA GEANINA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIORCANI 4,90 1,50 3,20
590 BREHA D.CORNELIU ȘCOALA CU CLASELE I-VIII RĂDĂUȚI-PRUT 7,00 8,80 7,90
591 BUJOR L.MIRELA ELENA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII RĂDĂUȚI-PRUT 2,25 1,10 1,67
592 CĂRUCERU D.IONUȚ RĂZVAN  ȘCOALA CU CLASELE I-VIII RĂDĂUȚI-PRUT 6,00 2,55 4,27
593 CĂRUCERU V.ROXANA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIORCANI 6,60 5,05 5,82
594 CHIȘCARI V.BOGDAN CIPRIAN ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIORCANI 7,10 5,60 6,35
595 CIOBANU I.MARIAN NICOLAE ȘCOALA CU CLASELE I-VIII RĂDĂUȚI-PRUT 6,35 6,55 6,45
596 ENACHE P.ADELINA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIORCANI 7,40 7,20 7,30
597 HAISAN F.ANCA BIANCA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIORCANI 5,00 3,70 4,35
598 HORODINCĂ C.CLAUDIA IULIA BEATRICE ȘCOALA CU CLASELE I-VIII RĂDĂUȚI-PRUT 7,95 9,30 8,62
599 HRIȚCU  C ANDI COSMIN ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIORCANI 6,60 3,30 4,95
600 IONESCU V.ALEXANDRA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII RĂDĂUȚI-PRUT 7,85 9,85 8,85
601 PĂRPĂLUŢĂ V.C. SEBASTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 7,45 3,70 5,57
602 PÎSLARIU L. IRINA PETRUŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 8,60 2,85 5,72
603 POPESCU D. MITICĂ CĂTĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ONEAGA 7,95 6,35 7,15
604 ROŞCĂNEANU G. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ONEAGA 7,80 6,95 7,37
605 SANDU V. ANCUŢA MARINELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 2,80 3,10 2,95
606 SĂLĂGEANU D. CLAUDIU MARCEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ONEAGA 6,70 4,35 5,52
607 STĂUCIANU M. ANDREEA AMALIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ONEAGA 5,85 2,10 3,97
608 ŞTEFAN U. CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 5,30 2,95 4,12
609 TARAŞI G. MONICA LILIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ONEAGA 7,90 4,45 6,17
610 URSACHE C. GABRIELA DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 4,30 3,70 4,00
611 URSACHI I. ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ONEAGA 3,20 1,25 2,22
612 URSU C.M. MIHAELA BRÎNDUŞA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 7,30 3,60 5,45
613 VERENCIUC I. CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ONEAGA 2,00 2,60 2,30
614 VIERIU V. IONELA GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 5,50 3,20 4,35
615 VULPE M.L. LAURENŢIU MITICĂ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 CRISTEŞTI 7,10 4,80 5,95
616 ZGÎRCEA A. LAURA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ONEAGA 7,40 6,30 6,85
617 ZVÎNCĂ M. ANDREEA GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 ONEAGA 7,35 1,95 4,65
618 MAFTEI C. CORNELIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 VÂRFU CÂMPULUI 4,00 1,50 2,75
619 NEMȚUC A. COSMIN FLORENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GH. HAZGAN” VÂRFU CÂMPULUI 4,20 2,00 3,10
620 PANCU M. MIHAELA VIORICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII IONĂŞENI VÂRFU CÂMPULUI 6,30 2,55 4,42
621 PANȚÎRU M. MARIAN MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII IONĂŞENI VÂRFU CÂMPULUI Absent Absent Absent
622 PLEȘCA I. DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 VÂRFU CÂMPULUI 8,80 5,00 6,90
623 RIZAC S. DIANA IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 VÂRFU CÂMPULUI 8,65 5,55 7,10
624 RÎMBU S. CAMELIA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 VÂRFU CÂMPULUI 6,15 3,00 4,57
625 ROTARIU B. RAMONA IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 VÂRFU CÂMPULUI 8,60 3,70 6,15
626 RUSU I. ANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GH. HAZGAN” VÂRFU CÂMPULUI 8,55 10,00 9,27
627 RUSU L. ADRIANA GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 VÂRFU CÂMPULUI 5,30 3,00 4,15
628 SCUTARIU V. ELENA LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GH. HAZGAN” VÂRFU CÂMPULUI 5,20 2,50 3,85
629 SOFIAN M. NICOLAE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII IONĂŞENI VÂRFU CÂMPULUI Absent Absent Absent
630 STRUGARIU N. ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 VÂRFU CÂMPULUI 8,00 4,30 6,15
631 TURTUREANU D. SANDA GRAȚIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GH. HAZGAN” VÂRFU CÂMPULUI 4,75 2,35 3,55
632 UNGUREANU C. ROMEO CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GH. HAZGAN” VÂRFU CÂMPULUI 6,15 3,90 5,02
633 ZALINSCHI S. CONSTANTIN SORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII „GH. HAZGAN” VÂRFU CÂMPULUI Absent Absent Absent
634 ABALAŞEI V NARCISA LILIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 6,20 3,70 4,95
635 ACATRINEI G GEORGIANA DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,30 4,15 5,72
636 AGACHE l. CATERINA IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 9,05 5,15 7,10
637 AIFTINCĂI I ALIN ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,60 7,10 7,35
638 AMARANDI N EDUARD  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,85 6,45 7,15
639 AMITROAE D CIPRIAN DUMITREL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,55 7,85 8,20
640 ANTOCHE C. ANDREI MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,25 4,25 5,75
641 ARHIP V. ANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,65 4,35 6,00
642 AXINTE A DRAGOŞ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 5,70 4,50 5,10
643 BATCĂ C COMSIN ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 6,45 4,10 5,27
644 BĂDILIŢĂ E IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 9,00 8,45 8,72
645 BILIC M ANDREEA GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,85 4,70 6,77
646 BONCEAG I IULIA ADELINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,50 7,10 7,80
647 BUHNILĂ C ADINA FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,65 8,10 7,87
648 BUNDUC C. FLAVIUS GEORGE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,55 6,55 7,05
649 BUZILĂ I. LORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,65 6,25 7,45
650 CĂLINESCU V IULIAN CORNELIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,75 8,60 8,67
651 CĂLUGĂREANU V SEBASTIAN COSTEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,60 8,95 8,77
652 CIOBANU B. ROBERT ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 6,35 6,15 6,25
653 CIOBANU M. MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,25 9,00 8,62
654 CRĂCIUN C. DRAGOŞ MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,70 5,55 6,62
655 CRUPINSCHI V ROBERT ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,30 7,40 7,35
656 DĂNILĂ C ALEXANDRU DĂNUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 6,05 5,75 5,90
657 DĂU C IONELA ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 6,70 4,40 5,55
658 DOLACHI-PELIN P ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,45 8,90 8,17
659 DRĂGAN F ANDRA CAMELIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,95 8,50 8,72
660 EPUREANU S. NICOLAE OVIDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 6,65 5,55 6,10
661 FECIUC P. STELIAN TEODOR ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 6,05 5,55 5,80
662 GHERMAN C. CRISTINA BOGDANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,90 6,45 7,17
663 GRIGORUŢĂ M. ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,90 7,80 8,35
664 HAGIU M TEODORA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,50 7,50 8,00
665 HUMENIUC C. DENISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,60 5,65 7,12
666 IACOB V ANDRA IULIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,75 7,60 7,67
667 ICHIM A ADRIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,15 6,55 7,35
668 IFTIME D DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 9,50 8,65 9,07
669 IONUŢAŞ H BIANCA ALINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,30 7,85 8,07
670 LĂZĂRESCU C. CEZARA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 6,70 5,85 6,27
671 LEICĂ _ VASILE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 6,85 2,60 4,72
672 LUCA M. MARIUS RĂZVAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 5,70 3,55 4,62
673 LULCIUC C.ALEXANDRU-COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 9,65 7,95 8,80
674 MAFTEI L ALEXANDRU DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 4,55 2,00 3,27
675 MARCAN C ALEXANDRU MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,95 7,35 7,65
676 MARINUC E DUMITRU FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 6,50 8,25 7,37
677 MAXIM I. BOGDAN ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,25 7,35 7,30
678 MELINTE S BETINA MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 9,45 8,45 8,95
679 MIRON P ANDREI IOAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,50 6,50 7,00
680 MURARIU T ANDREEA DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 5,30 3,05 4,17
681 NECHIFOR I DANIEL CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 4,55 4,55 4,55
682 NEMŢUC C ILIE ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,40 8,90 8,15
683 OLTEANU A SORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,30 2,00 4,65
684 PĂNESCU C ALEXANDRA LORENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,50 8,00 8,25
685 PETRARU D MĂDĂLINA OANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,50 9,15 8,82
686 PINTILEI V VASILE CLAUDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,70 5,15 6,42
687 POCRIAŢĂ C CONSTANTIN ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,95 5,85 6,90
688 POLEC C TIBERIU VLAD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,25 9,75 9,00
689 POLITIC F. BIANCA ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 5,85 2,50 4,17
690 POPOVICI M. BOGDAN COSTEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 6,55 5,40 5,97
691 POSTEUCĂ L. OLGA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,05 5,95 6,50
692 PRECOB L. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 5,65 4,00 4,82
693 PRODAN D IULIANA LAVINIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,75 7,30 8,02
694 PRODAN V. OANA LOREDANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,20 6,70 7,45
695 RĂŢOI I. VLADIMIR BOGDAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,55 5,10 6,82
696 ROBU C ROBERT CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,15 6,35 7,25
697 ROMAN M VALENTIN GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,40 5,65 6,52
698 ROŞU D EDUARD DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,05 4,85 5,95
699 ROŞU I MIRCEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,25 8,85 8,55
700 ROTARIU P ROXANA MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,60 8,70 8,65
701 ROTARU N COSMIN CĂTĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,35 7,00 7,67
702 SLABU D DUMITRU EDUARD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 9,40 10,00 9,70
703 STRUNGARIU D IOAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,45 8,00 8,22
704 SUMANARU G.LAVINIA-LOREDANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 8,20 7,15 7,67
705 ŞPAIUC V. NICOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 6,85 3,85 5,35
706 ŢAPU M RĂZVAN MANUEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 6,75 6,65 6,70
707 VASILIU O FLORIN OVIDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 7,10 3,60 5,35
708 VIZITEU D. RALUCA MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 9,45 8,75 9,10
709 VOINICIUC R SIMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 9,50 9,75 9,62
710 ZĂICEANU M ANDREEA ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 11 BOTOŞANI 9,50 9,50 9,50
711 ANIŢEI R. RAMONA IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 8,60 8,10 8,35
712 ANTONIU M.N. PATRICIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 9,30 4,65 6,97
713 APRILESCU D.M. LAURA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 10,00 10,00 10,00
714 ARNĂUTU M. ANDREI IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 9,30 8,70 9,00
715 AXINTE – ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 5,40 3,75 4,57
716 AXINTOAIE M. BOGDAN-PETRONEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 4,80 3,20 4,00
717 BAGIU P. FLORIN-COSTEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 3,40 2,20 2,80
718 BÎRZU C. CLAUDIA-DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 9,10 8,05 8,57
719 BOLBOROS S. GRAŢIELA DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 3,70 4,10 3,90
720 BOTOŞANU – DENISA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 4,50 2,25 3,37
721 BUTNARIU V.R. DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 6,00 3,15 4,57
722 CAZACU G. CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 9,25 10,00 9,62
723 CIOBANU C. MIRUNA-ŞTEFANIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 8,40 7,75 8,07
724 CIOBANU C. SABINA GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 7,70 4,25 5,97
725 CIORZAC C. ALEXANDRU-ILIE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 8,45 7,40 7,92
726 CLAIN S. SABIN-IOAN-ALOIS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI Absent Absent Absent
727 COJOCARIU G LAVINIA-LENUŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 8,65 3,55 6,10
728 COZIANU C.I. VLAD-CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 6,60 4,55 5,57
729 CRIU G. CRISTINA-GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 6,70 3,85 5,27
730 DAVID D.M. ALEXANDRU-ŞERBAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 9,15 10,00 9,57
731 GHERASIM A. ADELINA IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 9,80 8,60 9,20
732 GÎNJU C.G. ROBERT-FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 5,50 4,20 4,85
733 GÎZĂ C. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 5,20 5,75 5,47
734 GUGOAŞĂ F. ADINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 8,80 6,50 7,65
735 HRINCIUC D. DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 9,40 9,90 9,65
736 HUMINIUC C.Ş. GEORGIANA TEODORA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 7,25 7,80 7,52
737 IEAVORSCHI V. CĂTĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 6,15 3,95 5,05
738 IONIŢĂ M. ANDI GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 8,85 7,15 8,00
739 LĂMĂŞANU C. OVIDIU ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 8,05 7,15 7,60
740 LEONTE C. GEORGE CĂTĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 6,20 2,95 4,57
741 LUPAŞCU C. NINA-GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 3,45 3,20 3,32
742 MAHU M. MIHAI-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 5,40 2,85 4,12
743 MANOLE G. ELENA MANUELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 9,35 9,50 9,42
744 MANOLIU E.M. RĂZVAN CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 8,90 9,50 9,20
745 MĂTRESCU P. ELENA-ŞTEFANIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 7,50 6,95 7,22
746 MURARIU R. FLAVIUS MĂDĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 7,15 9,70 8,42
747 MUSURUC C. MIRIAM ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 7,60 6,45 7,02
748 PAVEL M. ADRIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 7,40 3,50 5,45
749 PĂVĂLEANU G. PETRU TEODOR ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 5,65 5,85 5,75
750 PELIN N.V. ANCA-ROBERTA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 8,70 6,30 7,50
751 PRELIPCEANU D. DORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 7,35 7,60 7,47
752 PUF M. RĂZVAN CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 8,75 9,00 8,87
753 PURICE C. ROBERT ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 7,35 8,70 8,02
754 ROMAN C. GABRIEL MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 8,95 10,00 9,47
755 ROTARU V.R. MĂDĂLINA ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 4,75 3,45 4,10
756 SIDOROF R.I. EMA GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 8,40 6,40 7,40
757 SIMINICEANU V. CĂTĂLINA-FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 6,95 3,65 5,30
758 SÎRBU C. ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 8,95 5,95 7,45
759 STECLARU I. MARTA DENISIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 8,05 5,30 6,67
760 SULUGIUC F. COSMIN-ILIE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 5,65 1,00 3,32
761 SUSU C. VALENTINA-IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 7,00 2,50 4,75
762 ŞALGĂU C.I. CĂTĂLIN EDUARD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 9,80 10,00 9,90
763 ŞFAIŢER S.V. ŞTEFAN-ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 7,10 5,40 6,25
764 ŞTEMPEL C.I. IUSTINA-ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 8,05 5,60 6,82
765 ŞULCU V. LIDIA NADIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 5,15 4,80 4,97
766 TERCHILĂ G.C. MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 7,70 7,95 7,82
767 TÎRÎILĂ V. GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 9,40 4,45 6,92
768 ŢUGUI M. ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 9,20 6,05 7,62
769 UNGUREANU V. IONELA MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 8,80 7,15 7,97
770 UNGURENAŞU D. MARCELA DORINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 6,60 4,20 5,40
771 URZICĂ G.S. BIANCA-PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 13 BOTOŞANI 9,45 10,00 9,72
772 AMITROAIE  D. SÎNZIANA-DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 7,90 3,25 5,57
773 APETREI O. IONUŢ-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 3,20 1,50 2,35
774 APOJĂRCEI S. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 3,30 2,00 2,65
775 ASLAM S.AUREL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 6,80 3,50 5,15
776 ATITIENE S. VLAD-ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 8,60 5,65 7,12
777 AZOIŢEI C. ANDREEA-CĂTĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 8,35 5,25 6,80
778 BAŞAGĂ V. CĂTĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 9,80 9,35 9,57
779 BELECCIU  C.  IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 8,50 5,00 6,75
780 BIGHIU C. SORIN-IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 5,05 4,35 4,70
781 BLEZNIUC  E.  TUDOR ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 8,35 8,15 8,25
782 BUNU M. BOGDAN-PETRONEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 5,20 5,95 5,57
783 BUTNARU  M. EMANUEL-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 4,10 4,00 4,05
784 CHELARU E. CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 5,15 3,00 4,07
785 CHIHAIA G. COSMINA-CLAUDIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 8,25 6,95 7,60
786 CHIRIAC G. ALIN-EMANUEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 5,10 2,00 3,55
787 CIOBANU M.  VLAD-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 5,05 3,95 4,50
788 CIPRIAN  C. CLAUDIU-ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 7,55 3,40 5,47
789 CODĂU  R. ANDREI-MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 6,05 4,35 5,20
790 CONDRIUC I. CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 3,60 3,75 3,67
791 COŞMAN  M. ANDREEA-ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 7,00 4,10 5,55
792 CURCĂ M.  CĂTĂLINA-ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI Absent Absent Absent
793 CUZIC  I.  DENISIA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 7,40 5,15 6,27
794 DIACONU C. VALERICĂ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 5,25 3,50 4,37
795 DUDUMAN M. ILIE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 4,80 2,60 3,70
796 FILIP  D.  PETRONELA-GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 6,85 7,30 7,07
797 FLORIA  F. CIPRIAN-VLAD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 4,65 5,50 5,07
798 GĂINĂ M. BENIAMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 4,60 3,80 4,20
799 GĂLIAN D. IONELA-ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 7,60 6,80 7,20
800 GEAMBAŞU F. FLORIN-RADU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 6,20 4,35 5,27
801 GHIORGHIU  D.  MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 7,65 4,40 6,02
802 GLIZ G. ALEXANDRU-MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 4,95 3,40 4,17
803 GRIGORAŞ  P. VLAD-ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 5,10 2,90 4,00
804 GRIGORAŞ I. VIORICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 4,65 2,75 3,70
805 HORICIANU  M. MĂDĂLINA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 6,35 6,30 6,32
806 ISAC  V. ADRIAN-MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 4,10 3,25 3,67
807 LĂBUŞCĂ I. SEBASTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 5,55 3,55 4,55
808 LIVADARU C.  FLAVIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 7,55 5,00 6,27
809 MACOVEI  V. ŞTEFAN-MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 6,70 3,50 5,10
810 MĂZĂREANU I. MĂDĂLINA-IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 7,55 3,60 5,57
811 MINDII F. DANIELA-ANCUŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 7,10 3,80 5,45
812 MOŞNEGUŢU M. COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 7,35 3,40 5,37
813 MUNTEANU S. ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 9,30 6,20 7,75
814 NECŞANU P. IRINA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 7,40 3,75 5,57
815 NICOLICI G. CRISTINA-LĂCRĂMIOARA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 7,90 7,70 7,80
816 NICULCEA  S. COSMIN-EMANUEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 4,15 2,50 3,32
817 OHACI  V. GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 2,20 3,25 2,72
818 ONOFREI G. BOGDAN-ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 7,20 7,15 7,17
819 ONOFREI M. IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 4,05 2,75 3,40
820 PALAGHEAN M. RĂZVAN-VLĂDUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 6,55 7,00 6,77
821 PANCU S. FLORINA-BIANCA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 8,15 5,00 6,57
822 PATRAR  I. ROBERT-SEBASTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 5,30 3,95 4,62
823 PAVĂL P.  NAOMI-GEANINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 6,70 5,00 5,85
824 PĂDURARU  R. BIANCA-IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 8,30 10,00 9,15
825 PĂTRĂUŢANU C. DELIA-ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 9,70 3,20 6,45
826 PUIU M. ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 8,30 8,55 8,42
827 PURAV D. FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 1,30 2,10 1,70
828 RĂUŢU G. ALEXANDRA-VASILICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 9,10 5,25 7,17
829 SAMOILĂ G. LUCIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 2,00 3,50 2,75
830 SCRIPCARIU R.  ALIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 5,85 4,10 4,97
831 TURCUMAN V. GEORGIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 8,10 3,65 5,87
832 ŢURLEA  C. VLAD-ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 6,30 3,95 5,12
833 UNGUREANU R. CRISTINA-GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 4,80 2,45 3,62
834 VASILIŢĂ  C. ALIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 4,95 3,70 4,32
835 VICOVAN-HĂNŢĂSCU R. MATEI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 7,55 9,65 8,60
836 VIERIU F. CĂTĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 4,75 2,75 3,75
837 ZABOLOTEANU  A. ALFRED ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 6,95 4,00 5,47
838 ZAHARIA M. ANDREEA-GABRIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 14  „ŞTEFAN CEL MARE” BOTOŞANI 9,00 8,25 8,62
839 ALEXUC A. ELENA-ELIZA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 16 BOTOŞANI 4,70 1,45 3,07
840 ALEXUC T. FLORICA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 16 BOTOŞANI 3,65 1,50 2,57
841 ANDREI I. ANDREEA- ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 16 BOTOŞANI 5,60 3,15 4,37
842 BIGHIU C. IOANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 16 BOTOŞANI 3,40 1,50 2,45
843 BRĂTEANU G. ILIE-CRISTIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 16 BOTOŞANI 2,25 1,50 1,87
844 CHIORESCU C. IONUŢ-ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 16 BOTOŞANI 2,85 3,10 2,97
845 CIUBOTARIU D. SIMONA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 16 BOTOŞANI 3,95 1,00 2,47
846 HUMINIUC C. MIHAELA-DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 16 BOTOŞANI 7,40 3,25 5,32
847 NECHIFOR M. COSTIN-ADRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 16 BOTOŞANI 6,95 5,60 6,27
848 PĂTRĂSCUŢĂ C. MIHAELA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 16 BOTOŞANI 4,40 2,60 3,50
849 SÎRGHE G. CIPRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 16 BOTOŞANI 5,50 2,10 3,80
850 ŞOIŢ CRISTIAN-DORIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 16 BOTOŞANI 1,70 1,45 1,57
851 VRÂNCEANU M. MARIAN-ROMICĂ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 16 BOTOŞANI 2,60 2,00 2,30
852 PĂDURARIU D. ANDREI GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 6,75 2,95 4,85
853 PETREANU M. MIHAELA ANAMARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 1,00 1,00 1,00
854 PRIBAGU G. IULIAN ALIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 4,20 3,00 3,60
855 PRIBAGU M. ANDRA MARINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BAJURA  4,70 2,00 3,35
856 PUIU V. PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 7,45 6,40 6,92
857 RĂSTOACĂ C. LUCIAN GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 5,60 2,80 4,20
858 RÎŞCU R. ROBERT CIPRIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 5,55 5,05 5,30
859 RUSU I. MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 5,60 3,25 4,42
860 SANDU V. RICHARD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BAJURA  5,05 2,00 3,52
861 STANCOSCHI C. RĂZVAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 7,80 8,10 7,95
862 STOIAN G. ADI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 7,90 6,45 7,17
863 STRUGARIU A. BOGDAN MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 6,30 3,10 4,70
864 RĂDEANU C. MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 3,60 1,85 2,72
865 SANDU I. IOANA-NICOLETA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 5,50 2,50 4,00
866 SANDU I. MONICA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 7,05 5,80 6,42
867 SAULEAC D. ALINA-NICULINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 5,45 2,65 4,05
868 SURUGIU I. ROXANA-ANISIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 TUDORA 8,75 8,70 8,72
869 ŞARPE V. ADRIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA Absent Absent Absent
870 ŞCHIEANU A. GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 7,15 6,65 6,90
871 ŞERPE D. COSMIN-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 5,70 3,00 4,35
872 VASILICĂ nec.CONSTANTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 4,85 2,50 3,67
873 VATAMANU I. IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „TIBERIU CRUDU” TUDORA 5,70 3,50 4,60
874 GÂCIU  M.  MĂDĂLIN-FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 VORNICENI 4,20 4,05 4,12
875 GLISĂ  C.  AUGUSTINA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 8,10 5,20 6,65
876 HRINCĂ  V.  IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI Absent Absent Absent
877 HUC  V.  MĂDĂLINA-ADRIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 8,00 5,30 6,65
878 HUŢANU  G.  LAURA-IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 5,35 4,80 5,07
879 IONEL  V.  VIORICA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 3,25 4,00 3,62
880 IONESCU  x.  ELENA-CLEOPATRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 7,00 4,55 5,77
881 IONIŢĂ  C.  MARIA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 7,05 4,50 5,77
882 ISTRATE  C.  GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 6,15 3,70 4,92
883 ISTRATE  C.  ROXANA-VALENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 5,70 1,25 3,47
884 ISTRATE  V.  ALEXANDRU-IOAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 5,70 2,65 4,17
885 LUPU  S.  CIPRIAN-GHEORGHIŢĂ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 4,10 3,60 3,85
886 TANASĂ G. COSMIN IULIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BAJURA  4,30 1,55 2,92
887 TANASĂ N. MARIAN GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BAJURA  3,50 1,00 2,25
888 TIMOFTE C. ANTONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII LIŞMĂNIŢA  6,10 1,25 3,67
889 TOMA R. ADRIANA IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2  DARABANI 6,55 2,30 4,42
890 TUDOSĂ C. MĂDĂLINA OANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BAJURA  7,05 3,55 5,30
891 TUDOSE V. MARTA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII BAJURA  7,15 2,00 4,57
892 ŢÎMBALĂ V. LAURENŢIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 „GHEORGHE MOROŞANU” DARABANI 4,10 2,00 3,05
893 UNGUREANU I. CIPRIAN DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 2,25 2,10 2,17
894 UNGUREANU R. MARIAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „LEON DĂNĂILĂ” DARABANI 6,20 4,05 5,12
895 VASILINCU V. OANA ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 „GHEORGHE MOROŞANU” DARABANI 7,30 5,90 6,60
896 VLAD NICUŞOR ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 „GHEORGHE MOROŞANU” DARABANI 2,85 1,35 2,10
897 ZAHARIA I. FLORIN GHEORGHIŢĂ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2  DARABANI 3,50 1,45 2,47
898 ZOSIN G. ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2  DARABANI 4,90 1,75 3,32
899 MACOVEI  A.  EUSEBIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 VORNICENI 4,95 1,75 3,35
900 MARINEAC  G.  NICOLETA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 7,25 5,70 6,47
901 MAXIM  C.  CLAUDIU-ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 7,20 4,15 5,67
902 MEAUNĂ  D.  GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 5,70 2,75 4,22
903 NECHIFOR  C.  RALUCA-MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 9,05 7,25 8,15
904 OBADĂ  D. ANDREEA-IULIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 8,85 5,50 7,17
905 OCHIAN  G.  ANDREI-DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 7,45 5,65 6,55
906 OLARIU  D.  MĂDĂLINA-PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 7,00 4,00 5,50
907 OLARIU  V.  CRISTI-MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 5,85 2,50 4,17
908 PAVĂL  V.  IONUŢ-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 7,10 3,35 5,22
909 PETRE  M.  ANDREI-CEZAR ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 3,75 2,50 3,12
910 RĂDĂCINĂ  M.  ADELINA-MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 VORNICENI 6,00 2,50 4,25
911 SAVA  A.  SEBASTIAN-VLAD ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 2,35 1,50 1,92
912 SAVIUC  I.  IONELA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 4,10 2,50 3,30
913 SÎRBU  C.  CONSTANTIN-MARIUS ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 VORNICENI 3,75 2,45 3,10
914 SÎRBU  M.  IONEL-OVIDIU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 VORNICENI 4,85 2,75 3,80
915 ŞTEFAN  I.  ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 2,25 2,75 2,50
916 TEODORESCU  E.  RĂZVAN-ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 7,90 6,80 7,35
917 TODIRCAN  D.  LOREDANA-IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 5,75 2,75 4,25
918 TODIRCAN  V.  DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 2 VORNICENI 6,65 4,30 5,47
919 TOŞCUŢĂ  I.  IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 7,85 6,80 7,32
920 TOŞCUŢĂ  M.  ANDREI-NICOLAE ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI 1,65 1,00 1,32
921 UNGUREANU  C.  CORINA-MARIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 8,00 5,80 6,90
922 URSACHE  I.  MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 „PROF. OCTAVIAN IONESCU” VORNICENI 5,95 4,05 5,00
923 VISILEAN  I.  VASILE-VALENTIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 3 VORNICENI Absent Absent Absent
924 ANDRIOAIE  P.  IOAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 4 DOROHOI 5,95 3,50 4,72
925 AZOIŢEI  D. ANDREEA MĂDĂLINA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 4 DOROHOI 6,10 4,00 5,05
926 BURLACU  S. ANDREI BENIAMIN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 4 DOROHOI 7,00 5,40 6,20
927 CALANCEA   VLAD ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 4 DOROHOI 5,45 2,75 4,10
928 CIOBANU  S. IUSTIN CĂLIN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 4 DOROHOI 6,10 2,75 4,42
929 FERBEI    G. ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 4 DOROHOI 9,15 4,50 6,82
930 GAVRILUŢ   V.  BENIAMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 4 DOROHOI 4,90 2,95 3,92
931 ILUC   O. CEZAR IULIAN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 4 DOROHOI 5,50 2,60 4,05
932 MARTIN  D. SEBASTIAN FLORIN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 4 DOROHOI 5,85 1,95 3,90
933 TANASĂ   R. CĂTĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 4 DOROHOI 5,85 5,85 5,85
934 TANASĂ  F. CRISTINA MIHAELA  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 4 DOROHOI 5,95 3,10 4,52
935 TĂRNĂUCEANU   I.  ANDREI CRISTIAN  ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 4 DOROHOI 4,15 2,05 3,10
936 ACASANDREI G. MIHAI-IONUȚ ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 LUNCA 6,00 5,00 5,50
937 ACASANDREI P. MARIANA-MONICA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 LUNCA 3,50 4,50 4,00
938 ALEXANDROAIE F. MIHAI ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 ZLĂTUNOAIA 5,65 2,85 4,25
939 ALEXOAIE M. GABRIEL-CONSTANTIN ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 LUNCA 6,85 4,50 5,67
940 ANASTASIEI V. CONSTANTIN-OVIDIU ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 LUNCA 4,50 4,45 4,47
941 ARGINT C. CORNELIA-MARIA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 LUNCA 7,60 4,90 6,25
942 BEJAN P. ANDREI-CORNEL ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 LUNCA 5,85 4,25 5,05
943 BILIUȚĂ D. CONSTANTIN-IONUȚ ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 LUNCA 8,60 5,05 6,82
944 CORLAT  GH.DIANA-MĂDĂLINA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 ZLĂTUNOAIA 8,75 8,15 8,45
945 DIACONIȚĂ F. IONELA-ADELINA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 ZLĂTUNOAIA 4,05 5,55 4,80
946 DUHALIU GH.LENUȚA-VALENTINA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 LUNCA 7,15 4,85 6,00
947 FRUNZĂ GH. MARIA-MĂDĂLINA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 ZLĂTUNOAIA 8,00 5,35 6,67
948 GUGUREL M. CRISTINA-OLIVIA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 LUNCA 8,05 8,15 8,10
949 HÎRTOPANU C. IONUȚ-FLORIN ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 ZLĂTUNOAIA 7,55 5,45 6,50
950 HODAN GH. DIANA-SÎNZIANA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 ZLĂTUNOAIA 3,65 4,65 4,15
951 IACOB A. OANA-ALINA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 LUNCA 5,05 4,90 4,97
952 LĂU C.DUMITRU-DARIUS ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 LUNCA 5,45 4,55 5,00
953 LIVADARIU C. CRISTIANA-VASILICA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 LUNCA 8,60 9,95 9,27
954 MÎȚEL L. IONUȚ-ALIN ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 LUNCA 4,05 3,70 3,87
955 PANȚIRU T-C. ELENA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 LUNCA 7,25 8,20 7,72
956 PAVĂL C. SILVIU-ANDREI ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 ZLĂTUNOAIA 8,25 8,85 8,55
957 PAVEL D. ȘTEFAN-GEORGE ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 LUNCA 4,20 4,50 4,35
958 PAVEL V. LOREDANA-MIHAELA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 ZLĂTUNOAIA 7,10 5,65 6,37
959 PORCARAȘU D. SIMONA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 ZLĂTUNOAIA 5,70 4,45 5,07
960 RĂILEANU M. PETRONELA-MĂDĂLINA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 LUNCA 4,55 3,55 4,05
961 SERAFINCEANU C.CĂTĂLINA-FLORINA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 LUNCA 7,75 6,80 7,27
962 SIMIONICĂ D-C. IONELA-RALUCA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 1 LUNCA 4,80 3,55 4,17
963 LEONTESCU C.CORNELIU ȘCOALA CU CLASELE I-VIII RĂDĂUȚI-PRUT 3,30 1,45 2,37
964 LUNGEANU D.DANIEL ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIORCANI 7,05 7,85 7,45
965 NECHITA I.MĂDĂLINA ANDREEA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII RĂDĂUȚI-PRUT 6,65 6,75 6,70
966 NICHITEANU D.IONUȚ ALEXANDRU ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIORCANI 2,65 1,95 2,30
967 NICHITEANU D.SILVIU ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIORCANI 5,00 2,55 3,77
968 PLEȘCA – PAUL VIOREL ȘCOALA CU CLASELE I-VIII RĂDĂUȚI-PRUT 6,55 5,70 6,12
969 POPESCU C. CĂTĂLIN IONUȚ ȘCOALA CU CLASELE I-VIII RĂDĂUȚI-PRUT 5,95 3,35 4,65
970 PUȘCAȘU G. SEBASTIAN ȘCOALA CU CLASELE I-VIII RĂDĂUȚI-PRUT 6,95 7,55 7,25
971 SANDU I.IONELA ADRIANA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIORCANI 4,95 2,55 3,75
972 STAFI I  IONUȚ ANDREI ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIORCANI 6,20 6,95 6,57
973 STRUJAN N.ANDREEA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII RĂDĂUȚI-PRUT 5,15 7,45 6,30
974 TĂTARU D.IULIA ELENA ȘCOALA CU CLASELE I-VIII RĂDĂUȚI-PRUT 4,45 2,25 3,35
975 TELIȘCĂ V BOGDAN CONSTANTIN ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR 1 MIORCANI 3,00 4,00 3,50
976 ALEXA FLORINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 7,50 8,15 7,82
977 BASARAB FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 3,65 3,50 3,57
978 BOTEZATU ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 4,20 2,05 3,12
979 BOTEZATU ALEXANDRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 7,45 4,00 5,72
980 BURCIU MIHAI-IONUŢ ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 5,55 3,15 4,35
981 BURLACU ANDREEA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 8,35 7,40 7,87
982 BURLACU MARIN-DORINEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 5,45 2,80 4,12
983 CIUPERCĂ PETRONELA-ROXANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 6,05 1,95 4,00
984 CODIŢĂ VASILICA-IONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 4,80 2,50 3,65
985 COLOMEI MĂDĂLINA-ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 7,50 6,05 6,77
986 CONSTANTIN ANDREI-COSMIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 6,85 4,00 5,42
987 CORMAN ALINA-MIHAELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 7,10 3,10 5,10
988 COTLOANĂ DANIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 4,35 1,90 3,12
989 GAVRIL RALUCA-ELENA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 6,55 3,00 4,77
990 GHEARASIM RALUCA-MARINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 7,00 4,65 5,82
991 HRIAPCĂ ELENA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 7,60 5,30 6,45
992 IFTODE OVIDIU-ANDREI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 6,60 2,45 4,52
993 IONIŢĂ CRISTIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 8,40 3,30 5,85
994 LUPU VIOLETA-LARISA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 8,70 3,50 6,10
995 MATEI ŞTEFAN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 4,15 2,75 3,45
996 MOROŞANU ALEXANDRU-MARIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 4,65 1,50 3,07
997 PĂDURARU SEBASTIAN-FLORIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 6,40 3,30 4,85
998 RÂMBU GEORGIANA-MĂDĂLINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 8,25 6,90 7,57
999 RINDER LAVINIA-MARIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI Absent Absent Absent
1000 ROMAN MARIA-ANDREEA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 7,45 2,60 5,02
1001 ROMANIUC COSMIN-CĂTĂLIN ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 6,75 2,25 4,50
1002 SANDA OANA-ADRIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 8,50 3,85 6,17
1003 TIMOFTE GABRIEL ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 7,75 3,65 5,70
1004 TUCANU GABRIELA-FLORENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 4,70 1,40 3,05
1005 VIZITIU GEORGE-MIHAI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ROMÂNEŞTI 7,50 3,55 5,52
1006 CIOBANU C.PETRONELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ŞTIUBIENI 7,60 5,40 6,50
1007 CIOBANU I.ELIZA-ALEXANDRA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NEGRENI 6,20 2,00 4,10
1008 GRIGORE D.GABRIELA-VALENTINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ŞTIUBIENI 5,70 1,50 3,60
1009 HRIŢCU  DRAGOŞ-DUMITRU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ŞTIUBIENI 5,65 2,60 4,12
1010 ILIE  G.MIHAELA -DANIELA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ŞTIUBIENI 4,10 1,25 2,67
1011 LUPAŞCU S.SIMONA-LAVINIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ŞTIUBIENI 5,45 1,50 3,47
1012 MALDAN  M.ADRIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NEGRENI 6,05 2,00 4,02
1013 MIHOREANU V.VASILICA-NINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ŞTIUBIENI 6,35 1,50 3,92
1014 PARASCA V.LAVINIA-IRINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NEGRENI 8,40 3,25 5,82
1015 PĂLII  V.DANIELE-LENUŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NEGRENI 8,20 3,55 5,87
1016 RUSU  C.COSTEL-ADI ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ŞTIUBIENI 5,50 2,00 3,75
1017 VALENCIUC D.D.DIANA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII ŞTIUBIENI 8,15 3,95 6,05
1018 PAVALICEANU M. FĂNICA-SIMINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MIHĂLĂŞENI 4,75 4,20 4,47
1019 PUȘCAȘU N.SABINA-MARINA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MIHĂLĂŞENI 6,30 4,60 5,45
1020 TODIRICĂ  A. COSMIN – ANDREI ŞCOALA CU CLASELE V-VIII NASTASE 4,25 4,05 4,15
1021 TURTĂ S. AMALIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MIHĂLĂŞENI 8,85 7,40 8,12
1022 ȚUGUI V. CLAUDIA-LUCIA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII MIHĂLĂŞENI 5,90 5,90 5,90

3 thoughts on “Patru medii de zece la evaluarea naţională. Vezi notele!

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Cum este posibil ca un candidat care a obtinut la un obiect o nota peste 5 iar la celalalt sa aiba sub 5 sa se considere admis, de exp pct. 2 la lb romana 7,25 iar la mate 4 iar media este 5,62 sa se considere admis. Ce a ajuns invatamantul de azi, e de rasul curcilor. Ar fi trebuit cum este normal sa ai la cele doua obiecte de examen note peste 5 ca sa se ia in cosiderare la media finala. Puteti vedea pe lista de mai sus multe exemple de acest fel!

  2. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    subiectele sunt din ce in ce mai usoare cu fiecare an dar notele continua sa fie din ce in ce mai mici. cum sa iei 1 si ceva la asemenea subiecte? ar trebui sa dea testare cu subicte de acum 7-8 ani si sa vad atunci ce mai spun de subiecte daca aceste subiecte au fost grele. plus ca atunci nu intrai la liceu decat la tehnologic daca nu aveai peste 5 la amandoua si nu mai ajungeau toti prostii la facultate. asa ar trebui facut si acum pentru ca cei cu 1 si ceva o sa ajunga la bac si o sa spuna ca e vina profesorilor ca nu-s in stare sa-l treaca cand de fapt pe ei nu prea ii duce mintea

  3. Nu e vina numai a elevilor ci in mare parte si a profesorilor, asteapta sa le dai bani pt. pregatire. Am elev la Sc.6 Bt. am facut pregatire cu el la sc. incasa prof. de matematica si de romana bani slava domnului si uite ce rezultate au. S-a mai si copiat in unele clase pentru ca au fost intrerupte camerele,drept dovada cu ce note au terminat si ce noter au luat, sa se urmareasca camerele sa vedeti cum au fost intrerupte, raspunzator directorul scolii.Asta este invatamantul din scolile din Botosani, felicitari elevilor de la Colegiul M.Eminescu, acolo nu sunt tot profesori?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *