Joi, 28 iunie, personalul Serviciului Educaţie din cadrul Penitenciarul Botoşani, în colaborare cu personalul Serviciului Medicalşi reprezentanţi ai Unităţii de Implementare a Proiectelor de Control al Tuberculozei de pe lângă Administraţia Naţională a Penitenciarelor, au organizat sesiuni de informare privind simptomatica specifică, măsurile de prevenire şi de combaterea tuberculozei, se precizează într-un comunicat remis de Penitenciarul Botoşani.
Demersurile educative desfăşurate sub forma lecţiilor colocviale şi difuzare a unor filme documentare s-au adresat unui număr de 15 persoane private de libertate, precum şi 21 de funcţionari publici cu statut special.
La finalul activităţii aavut loc o evaluare menită să identifice gradul de acumulare şi fixare a cunoştinţelor dobândite în cadrul proiectului educativ de către toate persoanele participante.
Scopul demersurilor educative desfăşurarte în decursul zilei de joi vizează creşterea numărului de persoane care au informaţii corecte despre transmiterea tuberculozei şi simptomatica specifică, precum şi formarea unei educaţii sanitare preventive pentru menţinerea sănătăţii individuale şi colective, ţinând cont de faptul că unul din obiectivele strategice cuprinse în Plan de acţiune al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru anul 2012 este reprezentat de asistenţa medicală de calitate pentru persoanele custodiate, protejarea şi promovarea sănătăţii, precum şi prevenirea îmbolnăvirilor.