Municipalitatea va reanaliza contractul pentru întreţinere şi reparaţii străzi. Primarul Ovidiu Portariuc a declarat că contractul va fi încheiat între Primăria Botoşani şi societatea Conrec pe o perioadă de trei ani, drept pentru care este necesară introducerea a mai multor obligaţii pentru prestator, dat fiind faptul că în actualul contract, spune el, sunt mai multe obligaţii pentru municipalitate.
„Este un acord cadru pentru un contract de reparaţii, întreţinere străzi şi marcaj rutier pe care eu l-am primit în prima zi. Toţi paşii au fost urmaţi în ultimele trei săptămâni, iar pe 21 iunie trebuia semnat contractul. S-a făcut această schimbare la Primărie. Voi solicita reanalizarea contractului, pentru că nu oferă suficiente drepturi municipalităţii şi îşi delimitează opţiunile ulterioare de a interveni asupra acestui acord. Mă refer aici la garanţii, la termen de execuţie, la sancţiuni, penalizări, inclusiv la verificarea calităţii lucrărilor„, a precizat Portariuc.
Contractul are o valoare de 5 milioane euro şi va fi încheiat pe o perioadă de trei ani.