Grupul de firme Elsaco International din Botoşani şi-a extins afacerile în zona turistică. După ce şi-a făcut pensiuni la Vârfu Câmpului şi Zăiceşti, compania botoşăneană şi-a inaugurat, recent, propriul hotel la Voroneţ- în judeţul Suceava. Este vorba despre hotelul El Quatro, construit cu fonduri europene.
Firma condusă de Valeriu Iftime a obţinut o finanţare, prin Programul Operaţional Regional, Axa 5, de peste 3,7 milioane de lei pentru construcţia hotelului din Voroneţ. Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la 6,4 milioane de lei.
Hotelul, clasificat la patru stele, are 20 de locuri şi restaurant.