Consilierii judeţeni vor aproba, în şedinţa din 29 iunie, înfiinţarea postului de administrator public al judeţului. Acesta va fi înfiinţat la propunerea preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, după care va fi organizat un concurs. Persoana propusă să preia această funcţie este Radu Judele.
Un alt proiect care va fi dezbătut în şedinţa de vineri vizează modificarea organigramei la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Tot vineri va fi stabilită şi noua componenţă a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, de declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Doina Federovici.
„S-ar putea să intre şi modificarea regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Judeţean. Au fost şase comisii, iar când ne-am constituit au rămas doar patru comisii. Era destul de stufoasă componenţa acestor comisii„, a spus vicepreşedintele CJ.