Instalarea în funcţie a noului primar al comunei Mihai Eminescu, Aneta Gireadă, a fost întârziată, luni, de lipsa hotărârii judecătoreşti care validează mandatul. Prefectul Adrian Costantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, şi consilierii locali au aşteptat mai bine de o oră începerea ceremoniei de învestire a noului primar, pe motiv că instanţa nu a eliberat documentul fără de care nu se putea instala primarul.
Un angajat al Primăriei Mihai Eminescu a fost trimis la Judecătoria Botoşani, reuşind să obţină hotărârea instanţei.
Ulterior, Aneta Gireadă a depus jurământul de credinţă în faţa Consiliului Local, a primit cocarda din partea secretarului comunei, Bogdan Suhăreanu, şi a fost felicitată de prefect, de preşedintele Consiliului Judeţean, dar şi de noul viceprimar.
Aneta Gireadă este soţia fostului primar al comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, după ce şi-a însuşit ilegal o suprafaţă de teren. Verginel Gireadă nu a mai avut dreptul de a candida pentru funcţia de primar, astfel încât a fost nevoit să intre o promoveze pe soţia sa.