Prefectul Adrian Constantinescu va solicita poziţia Inspectoratului în Construcţii pentru modificările pe care doreşte să le facă preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, în biroul său. Prefectul susţine că clădirea aparţine Instituţiei Prefectului, iar Consiliul Judeţean nu plăteşte chirie, ci doar utilităţile.
„În măsura în care dânsul consideră oportun să amenajeze biroul: da, dar să spargă nu. Orice modificare trebuie să aibă acordul nostru şi vom discuta cu cei de la Inspectoratul în Construcţii, dacă se poate face o astfel de modificare„, a precizat prefectul.
Preşedintele Consiliului Judeţean a declarat, imediat după instalare, că doreşte să îşi văruiască biroul, dar şi să îl lărgească prin îndepărtarea unor pereţi.
Pai erl asta stie sa strice ca de facut vor face altii, nu vedeti care sunt prioritatiel lui? sa-si extinda biroul, sa puna hartie si sapun la toaleta, sa spele covoare, pai la acte e mai greu,nu stiu daca o sa invete vreo data. Bravo celora care l-ati ales, defilati cu el in frunte,RUSINICA,RUSINICA,RUSINICA.
Nu il incape biroul pe „El Presidente”? Oricum va face ce vrea, indiferent ce spune prefectul 😉