Consiliul Judeţean va trebui să returneze Ministerului Dezvoltării peste 100 miliarde lei, suma reprezentând sancţiunile aplicate de Direcţia de Control şi Verificare a Utilizării Fondurilor Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării pentru nerespectarea procedurilor de achiziţie publică şi a modului de atribuire a mai multor proiecte europene. Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcdanu, susţine că Ministerul Dezvoltării a penalizat mai multe proiecte europene, deşi într-o primă etapă s-a vorbit doar de cele două drumuri realizate prin POR. Este vorba de Modernizare DJ 291B Lozna – Dersca – Mihăileni şi Modernizare DJ 294B Mihălăşeni DN 24C.
Deşi Consiliul Judeţean a contestat în instanţă corecţia financiară aplicată la cele două proiecte, Ministerul Dezvoltării a luat deja o parte din banii respectivi, din bugetul Consiliului Judeţean.
Potrivit lui Ţurcanu, la DJ Mihălăşeni penalizarea ajunge la 26 miliarde lei vechi, la DJ Lozna- Dersca corecţia financiară este de 11 miliarde lei vechi, în timp ce la proiectul privind modernizarea DJ Mihăileni corecţia este de 640 milioane lei vechi. Şi pentru proiectul privind înlocuirea reţelei de canalizare, lucrare realizată la Botoşani de Hidroconstrucţia, s-a dat o penalizare de 64 miliarde lei.
„De la Spitalul Judeţean şi Centrul de plasament Prietenia vine situaţia zilele acestea. Şi aici cu penalizări la greu. Comisia europeană, care a verificat toate proiectele europene pe care noi le avem în derulare, a găsit nereguli în ceea ce priveşte construirea caietului de sarcini şi atribuirea licitaţiilor. Sunt peste 100 de miliarde lei penalizări fără spitalul judeţean şi centrul de plasament. Deja au plătit 11 miliarde lei la Lozna. Şi la Mihăileni au luat banii. Mi-a venit o adresă prin care mă obligă ca în 30 de zile să plătesc. Chiar dacă am contestat în instanţă, ei îşi trag banii din proiect”, a spus Ţurcanu, care a adăugat că a primit deja un document în care se arată că la Spitalul Judeţean şi la Centrul de plasament Prietenia dirigintarea lucrărilor de execuţie s-a făcut fără specialist.
Consiliul Judeţean se judecă cu Ministerul Dezvoltării pentru aceste penalizări, iar şansele de a câştiga procesele, susţine Ţurcanu, sunt minime. Asta înseamnă că CJ va fi bun de plată în cazul în care va pierde procesele.
„Voi sesiza organele statului să-mi spună cine a greşit. Ca să plătesc din bugetul de stat peste 100 miliarde lei, fără să trag la răspundere, nu pot„, a mai spus Ţurcanu.