Ţurcanu, nemulţumit cum arată biroul preşedintelui CJ

Florin TurcanuŞeful CJ este deja nemulţumit în noul său birou. Florin Ţurcanu spune că spaţiul în care va sta în următorii patru ani nu îi place şi vrea să îl reamenajeze. El vrea ca biroul să fie mărit, astfel încât să includă şi secretariatul, iar şeful său de cabinet să stea într-un birou care urmează să fie construit.

Vreau să amenajez un birou aşa cum trebuie să fie un birou al unui preşedinte care reprezintă judeţul Botoşani. Vreau un birou pe măsura responsabilităţilor pe care le are preşedintele CJ”, a spus Ţurcanu, care este dispus să stea provizoriu în alt birou, până la finalizarea lucrărilor.

Întrebat de ce vrea să refacă biroul, Ţurcanu a spus: „Nu vedeţi cum miroase?”

Vă reamintim că, în urmă cu patru ani, după ce a ajuns vicepreşedinte la Consiliul Judeţean, Ţurcanu a cerut, prima dată, preşedintelui CJ un storcător de fructe.

4 thoughts on “Ţurcanu, nemulţumit cum arată biroul preşedintelui CJ

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Mai oierule, tu vrei sa faci sex in birou? Miroase a om spalat, nu-ti vine in nas mirosul de stana cu care esti obisnuit?

  2. Se vede ca-ti arde a treaba cu asa mofturi ! Nu sufli si cu aur pe acolo ? Conditii nu gluma ! Cabinetul tre sa-ti fie judetul domnule , teren in judet .LA TREABA ! nu in birou !
    Un om fin ca Tibuleac a putut sta in asa birou !

  3. ce va mai place sa jigniti omul…oricine cand se muta face curat , ei asa si el …care e problema voastra ca isi schimba biroul…

  4. functie de intelighentia si rafinamentul d”lui s-ar putea sa -i iasa un birou ….dar practica aceasta e strict comportament de calic, numai asa poate sa demonstreze ca el este mai ceva ,om de lume buna.S-ar putea ca oameni ca el sa reuseasca sa faca ceva pentru judet … s-a demonstrat ca iepurele sare de unde nu te astepti … din pacate prostiei si lenii care ne guverneaza judetul sa le vina de hac un asa om…cu asta ma mai alin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *