Liderul PDL Botoşani, Cătălin Flutur, nu crede că vor fi dezertori din partid care să treacă în barca puterii, după eşecul de la alegerile locale. Acesta spune că cei din USL au şi aşa multe promisiuni de onorat pentru proprii oameni.
„Unde să se ducă fraţilor. Acolo ce fac? Ei au aşa de mulţi… Ce o să facă acolo?. Sunt unii care erau câte cinci pe post. Vine unul de la PDL sau Mişcarea pentru Botoşani şi îi spune: Staţi că ăsta e bun„, a declarat Catalin Flutur.
Acesta susţine că PDL va face o opoziţie constructivă şi că acele hotărâri corecte şi care vor fi luate pentru dezvoltare judeţului şi municipiului vor fi susţinute în totalitate de consilierii PDL.