Prefectul Adrian Constantinescu a cerut primarilor în exerciţiu să îşi facă treaba aşa cum se cuvine până la predarea mandatelor, acolo unde este cazul. Acesta este convins că nu vor fi sincope în desfăşurarea activităţii la nivelul unităţilor administrativ teritoriale din judeţ, chiar dacă la unele primării vor fi schimbate conducerile.
„Primarul în funcţie va duce mandatul până în momentul când predă atribuţiile noului primar. Ei sunt , în continuare, primarii localităţilor pentru care au primit mandatul alegătorilor acum patru ani în urmă şi trebuie să-l ducă la capăt până în momentul învestirii noilor primari. Vom vedea după ce se stabilesc rezultatele finale care va fi calendarul de făcut tranziţia între cei care sunt actualmente în funcţie şi cei care vor veni„, a precizat prefectul.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a declarat că după învestirea noilor primari va avea o întâlnire comună cu toţi aceştia.