Preşedintele PSD, senatorul Gheorghe Marcu, consideră că victoria în alegerile locale va permite ca „Botoşaniul să fie redat botoşănenilor”.
„Ceea ce mi-am propus s-a îndeplinit, adică să câştigăm Consiliul Judeţean şi Primăria Botoşani. Colegii sunt simpatici, foarte buni şi în mod sigur nu vor dezamăgi”, a spus Marcu.
El le-a urat câştigătorilor la funcţiile de primar şi preşedinte al Consiliului judeţean să nu dezamăgească electoratul.
Pe de altă parte, Marcu şi-a manifestat regretul că va trebui să părăsească preşedinţia partidului după un astfel de succes electoral. El va deveni, din toamnă, vicepreşedinte al Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare, funcţie incompatibilă cu calitatea de parlamentar sau cu cea de lider de partid.
„Regret că după 22 de ani de politică mă voi despărţi de colegi. Poate voi avea nişte sentimente de regret, dar orice lucru trebuie să aibă un final. Predau ştafeta celor tineri”, a adăugat Marcu.