Candidatul Mişcării pentru Botoşani la preşedinţia Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac, acuză USL de tentativă de fraudă electorală. Acesta spune că recomandarea făcută de USL la Biroul Electoral Judeţean, prin care se dă posibilitatea reprezentanţilor partidelor politice din birourile electorale ale secţiilor de votare să intre în cabinele de vot cu cei care votează, invocându-se real sau nereal faptul că au nevoie de însoţitor acolo, reprezintă o tentativă de fraudare a alegerilor.
„Cei din USL au acuzat că se pregăteşte o fraudă şi că se tipăresc buletine de vot. Asta reflectă în mod logic teama de înfrângere, se pregăteşte deja argumentaţia pe care o să o aibă după ziua de 10 iunie. Nu are nicio probă în legătură cu această afirmaţie, dar eu pot proba o tentativă regretabilă pe care USL, sprijinit de alţi reprezentanţi din Biroul Electoral Judeţean, au pus-o la cale„, a afirmat Mihai Ţâbuleac.
Ţâbuleac susţine că într-o primă etapă la nivelul Biroului Electoral Central s-a emis o decizie care a dat posibilitatea USL să intre cu trei reprezentanţi în birourile electorale, inclusiv în BEJ, pentru ca acum USL să se vină cu această recomandare la nivelul BEJ.
„A intrat şi la comun, ca reprezentant USL, au intrat şi separat reprezentanţi ai PNL şi PSD. Din punctul meu de vedere, şi pot dovedi, această decizie a fost absolut greşită. Speculând această greşeală, care nu s-a săvârşit la Botoşani, ci la BEC, cei trei reprezentanţi din Biroul Electoral Judeţean, în complicitate cu reprezentanţii UNPR, Forţa Civică, culmea că aceşti ultimi doi competitori au în BEJ jurişti, au emis o recomandare care dă posibilitatea reprezentanţilor partidelor politice din birourile electorale ale secţiilor de votare să intre în cabinele de vot cu cei care votează, invocându-se real sau nereal faptul că au nevoie de însoţitor acolo. În primul şi în primul rând, asta nu-i pe lege, pentru că legea nu stabileşte ca atribuţiune, dimpotrivă spune că sunt limitate. În al doilea rând, se vede intenţia de a impune nişte reguli fără să răspundă, pentru că nu au luat o hotărâre să ne dea posibilitatea să depunem o contestaţie pe procedura legală, au adoptat o recomandare şi în acelaşi timp au invocat că vizavi de o recomandare nu poţi să te opui”, a adăugat Ţâbuleac.
Reprezentanţii BEJ au decis în cele din urmă că membrii secţiilor de votare nu au voie să intre în cabinele de vot.