Polițiștii au identificat trei tineri din municipiul Dorohoi, suspecți de săvârşirea unei tâlhării la casa de amanet din municipiul Botoşani. Față de cei trei s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore.
Marţi, 5 iunie a.c., în jurul orei 23.10, Poliţia municipiului Botoșani a fost sesizată cu privire la faptul că în aceeaşi seară, în jurul orei 23.00, două persoane necunoscute, având feţele şi mâinile acoperite, au pătruns într-o casă de amanet din municipiul Botoșani şi, amenințând gestionarul cu un obiect ce părea un pistol, au sustras o cantitate de aur în bijuterii, după care au părăsit în fugă locul faptei.
În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul IPJ Botoşani, cu sprijinul tehnic şi operativ al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. și al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, precum şi în urma percheziţiilor efectuate la locuinţele unor persoane fizice, în municipiul Dorohoi, au fost identificaţi Andrei Vacariu, de 24 ani, Ionuţ Adăscăliţei, de 25 ani şi Dragoş Blanaru, de 26 ani, toţi din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, ca fiind principalii suspecţi de săvârşirea faptei reclamate.
Poliţiştii au luat faţă de aceştia măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, urmând ca astăzi, 7 iunie a.c., să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă.
În sarcina suspecţilor s-a reţinut faptul că, în seara de 5 iunie, în jurul orei 23.00, în timp ce Dragoş Blanaru asigura locul faptei din exterior, Andrei Vacariu şi Ionuţ Adăscăliţei, având feţele şi mâinile acoperite, au pătruns în casa de amanet şi, amenințând gestionarul cu un pistol, au sustras aproximativ 440 grame aur în bijuterii, creând în dauna părţii vătămate un prejudiciu estimat la aproximativ 80.000 lei.
Poliţiştii continuă cercetările, pentru a stabili toate împrejurările în care s-a comis fapta şi respectiv întreaga activitate infracţională a suspecţilor.