Gheorghe Iavorenciuc: PNL devenise la Botoşani un partid de cumetrie

gheorghe iavorenciucGheorghe Iavorenciuc a adresat o scrisoare deschisă liberalilor botoşăneni prin care îşi motivează gestul pentru care a părăsit PNL.

Dragi prieteni,

 Nu vă scriu în calitate de fost preşedinte al PNL Botoșani, nici în cea de simplu membru al PER şi, cu atât mai puţin, în cea de candidat al Mișcării pentru Botoșani la Consiliul Local.

Vă scriu în calitatea unui om care în ultimii ani a încercat din răsputeri să susțină valorile dreptei în Botoșani, ca unul dintre cei care și-au riscat poziția politică, averea personală și și-a sacrificat timpul pentru a face din liberalism o voce puternică în Botoșani. Sunt onorat că am fost o voce în PNL Botoșani și tocmai acest fapt a determinat până la urmă plecarea mea din rândurile liberalilor botoșăneni. Vă scriu ca un om care a fost în permanență contestat în PNL pentru că n-am putut să fiu de acord ca frâiele acestui partid istoric să ajungă pe mâna unor personaje precum Florin Țurcanu, un om lipsit de fundamente doctrinare însă împins în față de un imens orgoliu si de enorme ambiții si interese personale.

Vă scriu ca o persoană care n-a putut să treacă cu vederea că PNL devenise la Botoșani un partid de cumetrie, plin de persoane cărora nu le păsa decât de accederea la putere si la resurse.

În fine, vă scriu ca un om care își asumă greșelile si eșecurile făcute, dar ale cărui bune intenții pentru cauza dreptei la Botoșani nu pot fi contestate nici măcar de adversari.

 De ce am părăsit PNL?

 Mă veți intreba de ce am părăsit PNL și cât oportunism există în candidatura mea din partea Mișcării pentru Botoșani. Vă răspund simplu: am părăsit PNL imediat după ce moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu a trecut iar Victor Ponta devenea premier desemnat. În aceste condiții nu pot fi acuzat de oportunism pentru că tocmai părăseam barca noii puteri.

Țin însă să vă expun, pe scurt, motivele pentru care nu mă puteam regăsi într-o construcție politică precum USL. În cele peste două decenii care au trecut de la Revoluție, unicul mare adversar al dreptei românești a fost PSD. O forță politică care a parazitat România și care i-a împiedicat cu ani buni dezvoltarea.    Tocmai aflasem că, din dușmanul nostru numărul unu, PSD devenise aliatul si „fratele” nostru al liberalilor și că va trebui să defilăm umăr la umăr. Constiința nu m-a lăsat să mă număr printre „trădătorii” liberalismului. Am preferat să rămân liberal în afara PNL decât să-mi trădez principiile înăuntrul partidului.

Un alt lucru care îmi dă fiori este modul în care a evoluat liberalismul în România și in special la Botoșani. Principiile noastre istorice au fost inlocuite de interese personale.

Cândva peneliștii luptau pentru dreptate. Acum nu mai luptă decât pentru puterea absolută. Mai degrabă inspirați de Dan Voiculescu decât de Brătieni, liberalii de astăzi și-au pierdut busola ideologică.

 De ce Mișcarea pentru Botoșani?

După cum vă spuneam, când am luat decizia să părăsesc PNL, m-am îndreptat către singura forță politică care se mai regăsea în principiile de dreapta: Mișcarea pentru Botoșani. Nu vă voi cere să votați candidații Mișcării pentru Botoșani pentru că, în calitate de liberal, eu nu pot decât să mă închin în fața libertății dumneavoastră de opțiune.

Vreau doar să vă spun că opțiunea mea e clară: din moment ce dreapta botoșăneană are în cursă un singur candidat la Primăria Botoșani, în persoana primarului Cătălin Flutur, nu pot vota decât pentru acest candidat! Constiința nu mă poate lăsa să votez cu un candidat al stângii sau cu o alianță contra naturii, dar pro interes personal, cum este USL.

 

Al dumneavoastră, 

Gheorghe Iavorenciuc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *