Politistii de frontiera botosaneni au fost nevoiti sa faca uz de arma pentru retinerea unei persoane care a introdus in tara, peste raul Prut, aproximativ 6000 pachete de tigari marca Classic, cu timbru de acciza R. Moldova. Pe numele acesteia politistii de frontiera au intocmit dosar penal pentru contrabanda si trecere ilegala.
In data de 1 iunie a.c., pe timpul desfasurarii unei actiuni pe linia prevenirii si combaterii contrabandei cu tigari, politistii de frontiera din cadrul SPF Romanesti au observat, cu ajutorul autospecialei ce functioneaza pe principiul termoviziunii o persoana, care se afla la malul romanesc al raului Prut si incerca sa aduca la mal mai multe colete.
Imediat dupa ce a trecut raul Prut, a observat o patrula a politiei de frontiera moment in care a abandonat coletele, incercand sa fuga prin vegetatia abundenta din zona, profitand de intuneric si terenul accidentat.
Pentru retinerea persoanei, politistii de frontiera au tras 3 focuri de arma in plan vertical, fara a rezulta victime.
In urma cercetarilor, s-a stabilit ca barbatul este cetateanul moldovean Serghei A., de 23 de ani, care a trecut ilegal peste raul Prut, din R. Moldova in Romania pe directia localitatii Santa Mare, un numar de 8 colete in care se afla cantitatea de 5860 pachete tigari, marca „Classic” cu timbru de acciza R. Moldova, in valoare de 53.000 lei.
Pe numele cetateanului moldovean a fost intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunilor de trecere ilegala si contrabanda, si a fost prezentat Parchetului de pe langa Judecatoria Saveni cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile.
In cauza se continua cercetarile impreuna cu autoritatile R. Moldova, in vederea probarii intregii activitati infractionale si identificarii tuturor persoanelor implicate.