Un barbat de 74 de ani, din municipiul Botosani, a murit la Spitalul Judetean din Iasi, dupa ce, joi, a cazut de pe bicicleta. Barbatul se deplasa pe bicicletă, pe DJ 296A, în localitatea Roşiori, judeţul Botoşani, si a efectuat o manevră bruscă pentru a evita impactul cu Domnica G. de 74 ani, din localitate, care se angajase neregulamentar şi fără să se asigure în traversarea străzii, împrejurare în care se dezechilibrează şi cade pe partea carosabilă.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, care a fost transporat la Spitalul Judeţean Botoşani, de unde a fost transferat la Spitalul Judeţean Iaşi pentru investigaţii suplimentare.
Datorită leziunilor suferite şi faptului că imediat după transportarea sa la Spitalul Judeţean Botoşani, Vasile M. a fost supus unor intervenţii chirurgicale de urgenţă, acesta nu a putut fi testat alcoolscopic şi nu s-au putut recolta probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În seara precedentă, în jurul orei 22.00, unitatea medicală din municipiul Iaşi a comunicat decesul barbatului. În cauză continuă cercetările, urmând a se propune soluție procedurală.