Peste 250 de tineri se regăsesc pe listele Mişcării pentru Botoşani, la alegerile locale din 10 iunie. 11 dintre aceştia, tineri până în 35 de ani, sunt pe listele de Consiliu Judeţean, opt sunt candidaţi la primăriile din judeţ, iar în jur de 220 pe liste de consilieri locali. Mişcarea pentru Botoşani a prezentat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, câţiva din tinerii care figurează pe liste la alegerile locale, reprezentanţii acestei formaţiuni politice motivând că Mişcarea pentru Botoşani promovează şi susţine cu adevărat tinerii.
„Mă simt confortabil între ei. Se vede că noi, nu numai că am promis, dar am şi făcut această promovare. Nu a fost neapărat un scop în sine ca vârsta candidaţilor pentru Consiliul Judeţean să fie cât mai mică. Ne-am orietat în primul rând spre oameni noi, pentru că am făcut studii, înainte de a intra în campania electorală, şi am constatat că populaţia asta doreşte. Şi nu am făcut altceva decât să răspundem la una din cele mai importante cerinţe ale oamenilor„, a declarat Mihai Ţâbuleac, candidatul Mişcării pentru Botoşani la preşedinţia Consiliului Judeţean.
Mulţi dintre tinerii care au fost promovaţi pe listele Consiliului Judeţean, mai spune Mihai Ţâbuleac, sunt adevăraţi profesionişti în diferite sectoare de activitate, de la specialişti în asistenţă socială, cadastru, ingineri.
„Nu sunt de mult în politică. Candidez la Consiliul Local Botoşani din partea Mişcării pentru Botoşani. Susţin proiectele domnului primar, susţin proiectele întregii echipe. M-am alăturat Mişcării pentru Botoşani pentru că am găsit oameni sinceri, oameni care vor să facă ceva pentru Botoşani, o echipă nouă, o echipă de oameni care cred că va reuşi să continue proiectele domnului Flutur care s-au văzut până acum şi care sunt în derulare în aceste momente, precum şi proiecte de viitor„, a declarat Marius Buliga.
Preşedintele CJ a ţinut să reamintească că, deşi suntem aproape la jumătatea anului, nu s-a reuşit repartizarea banilor primiţi pe unităţile administrativ-teritoriale.