Ziua Mondială fără Tutun este marcată în fiecare an la data de 31 mai, şi oferă cadrul informării şi sensibilizării populaţiei cu privire la riscurile generate de consumul de tutun, practicile companiilor producătoare de tutun, demersurile forurilor internaţionale privind lupta împotriva răspândirii bolilor asociate consumului de tutun, precum şi cu privire la dreptul fiecăruia dintre noi de a trăi sănătos, se precizează într-un comunicat al centrului de Prevenire Antidrog Botoşani.
În acest an sloganul propus de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cu prilejul Zilei Mondiale fără Tutun este „Stop intervenţiei industriei tutunului!” şi are ca scop informarea grupurilor ţintă cu privire la încercările industriei tutunului din ce în ce mai agresive de a submina măsurile pentru implementarea Convenţiei-cadru a OMS privind controlul tutunului şi contracararea acestor încercări, din cauza pericolului grav pe care îl reprezintă pentru sănătatea publică.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, consumul de tutun reprezintă principala cauză de deces din lume.
Tutunul este drogul a cărui vânzare este legală şi care antrenează, după estimările producătorilor, decesul unei treimi până la jumătate din numărul fumătorilor, viaţa acestora fiind redusă în medie cu 15 ani.
La nivel mondial există în prezent aproximativ 1,8 miliarde de tineri cu vârste cuprinse între 10-24 ani, din care peste 85% în ţările în curs de dezvoltare.
Conform Raportului Naţional pe anul 2011 al Agenţiei Naţionale Antidrog, reies următoarele:
În scădere faţă de anul 2004 şi în creştere faţă de 2007, fumatul produselor din tutun înregistrează cel de-al doilea nivel al prevalenţei consumului de droguri în populaţia României: mai mult de jumătate dintre cei intervievaţi (56,9%) au fumat cel puţin o dată de-a lungul vieţii.
Comparativ cu studiile anterioare, se observă: pe grupe de vârstă – pentru 35-44 de ani, cea mai mare valoare pentru consumul de-a lungul vieţii (63,4%) şi creştere faţă de studiul anterior;
Pentru 15-24 de ani, continuă scăderea prevalenţei celor care au fumat cel puţin o dată de-a lungul vieţii, iar pentru 25-34 de ani se înregistrează, ca şi în 2004 şi 2007, cele mai mari valori pentru consumul recent (35,8%) şi consumul actual (35,5%).
În privinţa numărului de ţigări fumate zilnic media vârstei de debut pentru consumul de tutun are aceeaşi tendinţă: o scădere a pragului mediu de debut pentru generaţia tânără (15-34 ani), în raport cu generaţia adultă (35-64 ani) şi cu valoare mai mică pentru persoanele de sex masculin (în 2010 – 17,57 ani), faţă de cele de sex feminin (în 2010 -19,46 ani).
Conform studiului realizat de către Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar Bucureşti (SNSPMS) împreună cu Agenţia Naţională Antidrog (ANA) şi inclus în Raportul Internaţional ESPAD reies următoarele:
În anul 2007, prevalenţa consumului de tutun în România este de 54%, înregistrându-se o scădere faţă de 63,6% cât a fost în anul 2003 şi 57,3% in anul 1999. Media Europeană se situează la 60% egal pentru fete şi băieţi.
În România băieţii fumează mai mult decât fetele, respectiv 58% versus 50%. Dacă în 1999 diferenţa dintre cele două sexe era de 16 puncte procentuale, s-a redus la 11% în anul 2003, ajungând la 8% în anul 2007.
Tutunul cauzează anual moartea a peste 6 milioane de oameni
Mortalitatea prin cancer pulmonar, boală despre care 98,3% dintre adulţii români ştiu că este provocată de fumat, aproape s-a triplat în ultimii 25 de ani.
Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani, în parteneriat cu DSP Botoşani, Primăria Municipiului Botoşani, ISJ Botoşani, Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie Botoşani şi Grupul Şcolar Postliceal „Prof. Dr. Doc. Enescu Longinus” Botoşani, şi-a propus în planul de acţiune amenajarea unui Punct de informare pe Pietonalul Unirii, desfăşurarea de activităţi de prevenire a consumului de tutun în unităţi şcolare, proiecţia unor filme şi spoturi audio/video de scurt metraj la Cinema Unirea Botoşani, organizarea un Marş antifumat al elevilor din mun. Botoşani, cu plecare din Piaţa Revoluţiei şi sosire în Parcul M. Eminescu, unde va avea loc şi o expoziţie cu mesaje antifumat.
Toate aceste manifestări au ca scop prevenirea (informarea, educarea şi conştientizarea) populaţiei asupra afectelor negative ale consumului de tutun în rândul acesteia.