Noul inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Mihaela Huncă, a fost învestită în funcţie, joi, de prefectul Adrian Constantinescu. Aceasta i-a luat locul Adei Macovei, după ce, ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a dispus eliberarea din funcţia de inspector general.
La eveniment a mai participat subprefectul Sebastian Tocariu, inspectorul general adjunct al IŞJ, Horia Negrescu, dar şi directorul Cancelariei prefectului, Viorica Afrăsânei, însă a lipsit fosta şefă a IŞJ, Ada Macovei.
„Am preluat această funcţie cu gndul de a fi un inspector general pentru toţi copiii, pentru toate cadrele didactice, pentru toţi părinţii, pentru toţi cetăţenii, nu numai pentru un partid sau altul„, a precizat Mihaela Huncă.
Celelalte două numiri, respectiv a Cătălinei Lupaşcu şi Marilenei Mardare, pe funcţiile de inspectori generali adjuncţi urmează să apară până la sfârşitul acestei săptămâni, începutul săptămânii viitoare.
Nu sar cu osanale dar cred ca trebuia demult curatat acest inspectorat de nulitatile macovei si altii ca ea, inclusiv trebuie curatat invatamantul de directorasii pedelisti care au fost si inca sunt pe mosia lor(poate nu pentru mult timp).Sper din suflet ca doamna Hunca sa dea dovada de profesionalism nu populism. Mult succes! NU va lasati ingenunchiata de amenintari care , deja au inceput sa apara din toate partile.
Felicitari ! Speram ca d-na Hunca sa curate repede Isj-ul de celelalte curci care habar nu au ce-i cu ele dar au fost popotonate la Isj de catre fluturii portocalii.
Felicitari d-nei Hunca si multa putere de munca!
Poate ne scapati de toti portocaliii inverziti ….(ce fraieri ne cred judecand ca schimbandu-si culoarea ne vor pacali iarasi !)