Câţiva zeci de părinţi refuză să îşi retragă dosarele de înscriere a copiilor la clasa pregătitoare din şcolile renumite din municipiu, deşi în aceste unităţi a fost completat numărul de locuri. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean susţin că există 44 de astfel de cazuri şi că urmează ca o comisie din cadrul IŞJ să se întrunească pentru a lua o decizie în acest sens. Horia Negrescu, inspector general adjunct al IŞJ, a declarat că cel mai sigur aceste cazuri vor fi rezolvate la început de an şcolar.
„Ne vom întâlni zilele acestea să vedem ce facem. Există mai multe variante. Cea mai normală ar fi să se ducă şi să se înscrie pe locurile care mai sunt libere. Pe de altă parte, cu siguranţă vor mai apărea copii care vin din străinătate şi va trebui găsit loc şi pentru ei. Va exista probabil marja până în maxim de 30 de elevi pe clasă şi va permite înscrierea. Deocamdată nu permite aplicaţia. Se va rezolva problema. Mai există şi instituţia transferului la o adică. Nu va rămâne nimeni pe drumuiri„, a explicat inspectorul general adjunct al IŞJ.
La nivelul judeţului au fost înscrişi la clasa pregătitoare, după cele patru etape, 2731 copii, iar numărul locurilor libere se ridică la 1569.