Spitalul Judeţean ar putea să fie transformat, de anul viitor, în fundaţie. Ministerul Sănătăţii doreşte ca unităţile spitaliceşti să nu mai fie bugetate, ci autonome, iar salariaţii să fie plătiţi după activitatea pe care o desfăşoară. Această noutate a fost transmisă de ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, directorilor de spitale, la o întrunire avută la sfârşitul săptămânii trecute.
„Se doreşte ca spitalul să fie o unitate nebugetată. Societate comercială nu poate fi, asociaţie nu, ci ceva asemănător unei fundaţii. Se caută însă, împreună cu Ministerul Finanţelor, o denumire nouă a spitalului ca unitate nebugetată. Se vor schimba anumite principii care au existat până acum. Ministrul consideră că şefii de secţii şi şefii de clinici ar ocupa aceste funcţii <feudal>, adică ani la rând„, a spus medicul Ovidiu Mimor, managerul Spitalului Judeţean.
Potrivit acestuia, finanţarea va fi făcută de către Casa de Asigurări de Sănătate (80-90%), de Ministerul Sănătăţii, care va finanţa în continuare programele de sănătate, iar pe viitor va exista şi o casă privată de sănătate.
În luna septembrie se aşteaptă ca noua lege, care va duce la aceste schimbări, să fie votată, astfel ca de la 1 ianuarie 2013 noul sistem să fie implementat.
„Se doreşte această schimbare, pentru a exista şi alte surse de finanţare, salarizarea să nu mai fie fixată pe bugetar, după Legea 500, şi plata medicilor şi întregului personal să se facă după activitatea depusă„, a adăugat Mimor.
Sa concluzionam: noi vom plati in continuare taxa pentru fondul de sanatate,
vom achita si coplata( din ce in ce mai mare), iar spitalul – transformat in fundatie – nu va mai fi bugetat, dar va primi in continuare bani de la Casa de sanatate.Este un nonsens. Unitatile spitalicesti sunt in prezent bugetate de la Casa de sanatate,desigur pe baza de contract de prestari servicii. Spitalul Judetean Botosani se modernizeaza cu bani din bugetul public, dupa care va fi predat unei fundatii care, cu timpul il va ceda unor afaceristi. Sa fie clar. O fundatie, oricare ar fi ea, nu va putea sa sustina cheltuielile de capital pentru un asemenea spital, ba nici macar pe cele curente, de functionare in conditiile in care salariile vor fi stabilite dupa activitatea depusa( adica mult mai mari fata de cele actuale).
Acest sistem – care ascunde incercarea de privarizare tot frauduloasa, ca si pina acum – seamana cu sistemele de privatizare a averii nationale din perioada 1994 -2000.Teoretic, toata lumea sustinea ca statul este un prost administrator al propriei averi si, ca atare, aceasta trebuie sa treaca in proprietatea unor oameni cu spirit antreprenorial, care sa-si puna la bataie fondurile financiare necesare in vederea modernizarii Romaniei. S-a intimplat taman pe dos: averea statului s-a vindut pe 2 lei, iar proaspetii proprietari au jecmanit statul in continuare, au practicat evaziunea fiscala, nu si-au respectat deloc promisiunile de a asigura investitii masive pentru a moderniza infrastructura Romaniei, fapt pentru care serviciile din anul de gratie 2012 sunt mai proaste decit cele existente pina in anul 1989.
Spun aceste lucruri pentru ca noi toti, cetatenii Romaniei, intr-un fel suntem coproprietarii brumei de averi care mai exista si trebuie sa luam atitudine fata de asemenea incercari banditesti de a fi lasati la mina oricarui afacerist care nu va urmari decit profitul in favoarea sa .