Un bărbat în vârtă de 53 de ani din comuna Viişoara a ajuns în comă la Spitalul Judeţean Mavromati din Botoşani, după ce a fost bătut crunt. Ioan Ciobanu a fost ridicat de ambulanţă chiar din sediul Poliţiei oraşului Darabani, însă, până în acest moment, nu se cunosc motivele pentru care bărbatul ar fi ajuns în această stare.
Se pare că acesta a încercat sâmbătă seară să perturbe un miting electoral din Viişoara. El a vrut să intre cu faetonul în curtea Căminului cultural, în care se desfăşura acţiunea electorală. În acel moment, bărbarul, care are antecende penale pentru ultraj, a lovit un poliţist, care intervenise.
Ioan Ciobanu a fost dus la Postul de Poliţie din Viişoara, iar de acolo la Poliţia oraşului Darabani.
Din câte se pare, leziunile la cap ar fi fost produse de un hematom, ca urmare a uneia sau mai multor lovituri pe care bărbatul le-ar fi primit sau ca urmare a unei căzături.
Cert este că şi poliţistul Mircea Grigore, şeful Postului Poliţie Viişoara, a primit din partea medicului legist opt- nouă zile de îngrijiri medicale, după ce a fost lovit cu biciul.
Din cauza stării grave în care se află, el a fost transferat la Clinica de neurochirurgie din Iaşi.
Procurorii şi poliţiştii fac, în acest moment, cercetări pentru a stabili cum a ajuns bărbatul în comă profundă.
Politia e inima tarii si BATE,BATE,BATE
cu sigurata ca a fost batut in sediul politiei … atata timp cat omul arata in halul in care se vede … si mai au tupeul sa scrie pe masina politiei SIGURANTA SI INCREDERE …