Liderul PSD, Gheorghe Marcu, acuză angajaţii unei firme din Botoşani că au distrus materialele de publicitate eletorală ale candidatului USL la Primăria Botoşani, Ovidiu Portariuc. Reprezentanţii USL au fotografiat un tânăr care au demontat, în noaptea de joi spre vineri, un banner cu Ovidiu Portariuc.
Social-democraţii susţin că bannerul era afişat cu respectarea prevederilor legale, adică avea autorizaţie.
„Prin aceste acte de a distruge constatăm frica şi laşitatea celor care mai deţin funcţiile de primar şi preşedinte al Consiliului Judeţean„, a spus Marcu.
Coordonatorul campaniei electorale a USL în Botoşani, Viorel Iliuţă, a sunat la 112, iar poliţiştii au identificat tânărul care a distrus bannerul lui Portariuc. Acesta se numeşte Ciprian Sergiu Apăvăloaie, are 19 ani şi este din Avrămeni- El a fost amendat cu 150 de lei.