Agentul de la Penitenciarul Botoşani, reţinut pentru 24 de ore

Agentul de la Penitenciarul Botoşani, Petru Olenic, care a sprijint activitatea infracţională coordonată de un deţinut din penitenciar, a fost reţinut pentru 24 de ore, în urma ordonanţei de reţinere emise de către DIICOT Suceava.

Descinderi la Penitenciarul Botoşani

Funcţionarul public cu statut special a fost reţinut sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită şi introducere de bunuri şi obiecte interzise în penitenciar.

Agentul în cauză a fost angajat în sistemul administraţiei penitenciare, la Penitenciarul Botoşani, din anul 2003. În perioada 2002-2003 a urmat cursurile de pregătire a agenţilor de penitenciare. Până în prezent persoana în cauză nu a fost sancţionată disciplinar, ultimii doi ani de activitate fiind apreciaţi prin calificativul „Foarte Bine”.   

Faţă de situaţia prezentată, în funcţie de soluţia adoptată de organele judiciare, Administraţia Naţională a Penitenciarelor va dispune măsuri conform prevederilor art. 58 din din Legea 293/2004 Republicată privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

De asemenea, va fi sesizată Comisia de disciplină constituită la nivelul unităţii. În funcţie de gravitatea faptelor, aceasta poate să dispună, potrivit legislaţiei funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare, o măsură disciplinară, cea mai gravă dintre acestea fiind „destituirea din sistemul administraţiei penitenciare”, se precizează într-un comunicat remis de Penitenciarul Botoşani.

Legea funcţionarului public cu statut special spune că în momentul în care s-a dispus urmărirea penală, persoana respectivă va fi pusă la dispoziţie. Înseamnă că persoana în cauză va desfăşura anumite activităţi trasate de către conducătorul unităţii. În momentul în care, în urma cercetărilor, deciziile vor rămâne definitive, urmează să fie luate celelalte măsuri de organele abilitate„, a declarat Ana Maria Anghel, purtător de cuvânt la Penitenciarul Botoşani.

Un supraveghetor de la Penitenciarul Botoşani, implicat în activitatea infracţională ce era coordonată de un deţinut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *