Sute de persoane au participat, joi, la ceremonia organizată în Cimitirul Pacea din Botoşani cu prilejul Zilei Eroilor, marcată, în fiecare an, de Înălţarea Domnului. Persoane publice, dar şi simpli cetăţeani au asistat la slujba de pomenire a eroilor, care a fost urmată de depunerea de coroane şi defilarea militarilor de la Garnizoana Botoşani, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
La eveniment au luat parte autorităţile judeţene, directori de instituţii publice, oameni politici, dar şi repreznetanţii unor asociaţii ale veteranilor de război sau ale cadrelor militare în rezervă. Au depus coroane Instituţia prefectului, prin prefectul Adrian Constantinescu, Primăria şi Consiliul Local al municipiului Botoşani, prin primarul Cătălin Flutur, Consiliul Judeţean, prin vicepreşedinţii Cătălina Lupaşcu şi Mihai Aroşoaie, instituţiile din subordinea Ministerului de Interne, Garnizoana Botoşani, Serviciul Român de Informaţii, dar şi reprezentanţii partidelor politice, printre care USL, Mişcarea pentru Botoşani, PRM, PP-DD, PNŢCD.
De asemenea, au făcut acelaşi lucru şefii din Finanţele Publice, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitar Veterinară, Direcţia Silvică, Direcţia pentru Tineret şi Sport, Agenţia de Mediu şi Garda de Mediu, Inspectoratul Teritorial de Muncă sau Casa de Asigurări de Sănătate.