Directorul Oficiului Judeţean de Poştă Botoşani, Mihai Ştefan, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că are informaţii că a fost demis de la conducerea instituţiei, însă susţine că nu a primit niciun document oficial în acest sens. De altfel, Ştefan, care este membru PDL şi care figurează pe lista candidaţilor Mişcării pentru Botoşani la Consiliul Local, susţine că nu a făcut politică în instituţie, iar acuzaţiile care îi sunt aduse sunt nefondate.
Mihai Ştefan spune că, în acest moment, se află în concediu. El este convins că va fi schimbat, însă, ulterior, va da în judecată instituţia.
„Eu am un contract individual de muncă, am participat la un concurs pentru funcţia de director şi am luat nota 10”, a spus şeful Poştei din Botoşani.
Cel mai probabil, viitorul director al Oficiului Judeţean de Poştă este Maria Marin, care a ocupat această funcţie până în 2009.