
Potrivit medicilor, pacienta, Mihaela Guluţă, a ajuns la Maternitatea Botoşani sămbătă seara, după ce a început să acuze dureri acasă. Ea se afla în evidenţele medicilor şi nu a avut probleme în timpul sarcinii, care era la termen.
„Pacienta a fost internată la Maternitate fără travaliu. S-a pus problema unei embolii în cursul travaliului. Nu a avut nicio problemă în timpul sarcinii, fiind urmărită de unul din medicii ginecologi, fără nicio problemă la sarcina ulterioară. S-a internat sâmbătă dimineaţă, iar în cursul zilei a apărut o simptomatologie de a se sufoca. A facut edem pulmonar şi a fost preluată imediat de medicul de gardă şi i s-a făcut cezariană, fiind intubată„, a spus medicul Mihaela Miler, directorul medical al Spitalului Judeţean.
Mihaela Guluţă mai are o fetiţă în clasa I.
Medicii aşteaptă rezultatul necropsiei pentru a şti care a fost cauza exactă care a produs decesul femeii.