I s-a spus „impăratul prea pios” şi a murit in duminica Rusaliilor din anul 337, in palatul său de la marginea Nicomediei (astăzi, Izmir, in Turcia). Constantin cel Mare a fost unul din marii impăraţi ai Imperiului roman şi primul impărat creştin. Deşi nebotezat pină in ultimele zile ale vieţii, timp de 24 de ani, Contantin a sprijinit, impreună cu mama sa, Elena, Biserica creştină.
In preajma bătăliei decisive care avea să-l ridice pe culmile puterii şi in faţa unui duşman temut şi mult mai puternic, Constantin s-a rugat cerind ajutor lui Dumnezeu. Ziua, in amiaza mare, a văzut pe cer o cruce luminoasă pe care stă scris: „Prin acest semn vei invinge”. Peste noapte, l-a visat pe Iisus Hristos, care l-a indemnat să imprime semnul crucii pe steagurile sale. Aşa a făcut şi a biruit in luptă. Devenind stăpin al Romei, impăratul Constantin hotărăşte să se ghideze după legile creştine. Prin decretul din 313, dă libertate deplină Bisericii creştine. Mută capitala imperiului in Bizanţ, in cetatea care-i va purta numele, Constantinopol, şi pe care o impodobeşte cu biserici şi monumente creştine. Luptă pentru unitatea credinţei creştine in timpul ereziei lui Arie şi sprijină adunarea primului Sinod Ecumenic, de la Niceea, in 325.
In toate lucrările sale, a fost incurajat şi susţinut de mama sa, Augusta Elena, preocupată de opere de binefacere şi impodobirea lăcaşurilor sfinte. La cererea fiului său, impără- teasa pleacă la Ierusalim pentru a descoperi Sfinta Cruce şi mormintul Domnului. Le găseşte şi, in locul construcţiilor păgine, ridică biserici la Sfintul Mormint, la Bethleem şi Nazaret. Pe arcul de triumf ridicat din ordinul lui Constantin pentru a imortaliza biruinţa de la „Pons Milvius” (Podul Vulturilor, peste Tibru), impăratul scria că a ciştigat victoria Instinctu divinitas (din imboldul divinităţii). Fără indoială, impă ratul Constantin a implinit o misiune divină in folosul credinţei lui Hristos şi pentru aceasta, el şi maica sa Elena sau invrednicit a se numi „Sfinţii cei intocmai cu Apostolii, impăraţi”.
