Finanţiştii au scos la vânzare un spaţiu comercial din zona zero a oraşului pentru a putea recupera datoriile pe care le-a acumulat controversatul om de afaceri, Constantin Cuciureanu, la bugetul de stat, informează Tele’M.
Datoria se ridică la 600.000 de lei şi provine din impozitul datorat statului din venituri realizate prin închirierea spaţiilor comerciale.
Şi de această dată, imobilul figurează pe numele mamei sale, Maria Cuciureanu.
Veniturile pe care le-a realizat din închirierea spaţiilor comerciale, Cuciureanu a preferat să le bage în buzunar decât să achite obligaţiile fiscale la stat, înregistrând fabuloasa sumă de 900.000 de lei.
Când s-a văzut cu conturile blocate a căzut la învoială cu finanţiştii şi a cerut o eşalonare la plata a debitelor, însă nu a reuşit să respecte graficul.
Aşa s-a ajuns că mama afaceristului Cuciureanu, reprezentant legal al tranzacţiilor, să fie executată silit.
Finanţiştii au scos la vânzare un spaţiu comercial situat în zona zero a oraşului unde în momentul de faţă îşi desfăşoară activitatea o bancă.
“În vederea realizării creanţelor fiscale ale debitorului Cuciureanu Maria, persoană fizică, în data de 7 iunie se va organiza o licitaţie pentru vânzarea unui bun imobil, reprezentând un spaţiu comercial situat în zona Marchian, la parterul bloculuiG2 “, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Finanţelor Publice, Marta Scutaru.
Cuciureanu este în spatele gratiilor din luna februarie după ce a apelat la o mulţime de tertipuri pentru a scăpa de puşcărie. El este condamnat la şase ani de închisoare şi se află în prezent în Penitenciarul Botoşani. Cuciureanu a fost condamnat în dosarul cupoanelor agricole.