Prefectul Adrian Constantinescu atrage atenţia asupra faptului că activitatea de prevenire şi combatere a ilegalităţilor pe linia evaziunii fiscale nu trebuie să fie afectată de procesul electoral. În acest sens, reprezentantul guvernului în judeţ le transmite directorilor instituţiilor abilitate să nu diminueze intensitatea şi numărul acţiunilor specifice de control, pe durata desfăşurării procesului electoral.
„Instituţiile publice implicate în prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul fiscal trebuie se-şi îndeplinească atribuţiile legale, fără ca, pentru asta, să existe vreo comisie specială în cadrul prefecturii. Conform procedurilor în vigoare, instituţiile abilitate să combată evaziunea fiscală trebuie să colaboreze permanent, realizând, ori de câte ori se impune, acţiuni interinstituţionale. Fiecare unitate iniţiază controalele în funcţie de situaţiile din teren, solicită sprijinul celorlalte instituţii, iar prefectul judeţului este informat după fiecare operaţiune. Îi asigur pe botoşăneni că voi monitoriza îndeaproape acest domeniu, mai ales în următoarea perioadă.”, este punctul de vedere al prefectului Adrian Constantinescu.
În cadrul prefecturii există persoane desemnate să monitorizeze activitatea tuturor instituţiilor deconcentrate, pe baza indicatorilor transmişi periodic de către fiecare structură, în parte.