Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Aroşoaie, va merge la ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, pentru a-i cere reînfiinţarea Spitalului orăşenesc din Darabani. Acesta spune că va merge la ministru în audienţă şi va solicita o comisie care să vină la faţa locului pentru a analiza necesitatea redeschiderii sau nu a acestui spital. Aroşoaie susţine că actualul Guvern a promis că va redeschide spitalele din acele zone care au nevoie de o unitate medicală.
„Clădirea este acum închisă. Oamenii de acolo îşi doresc ca spitalul să fie redeschis, iar după spusele ministrului ar exista şansa să se redeschidă acele spitale care întrunesc codiţiile„, a spus Aroşoaie.
Spitalul Darabani a fost închis anul trecut printr-o hotărâre de Guvern. Ulterior, s-a propus deschiderea unui centru de diagnostic multifuncţional, însă până la această dată nu s-a realizat nimic.