În perioada 1 martie-20 aprilie, la nivelul unităţilor penitenciare din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor s-a desfăşurat ediţia a IV-a a concursului naţional de creaţie literară din cadrul proiectului „Poezie de puşcărie”, adresat tuturor persoanelor private de libertate.
Rezultat al unui parteneriat încheiat între Direcţia Reintegrare Socială din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti,Asociaţia ”Euro culturart” şi Societatea Română de Radiodifuziune, concursul a prevăzut următoarele secţiuni: concurs de poezie destinat minorilor şi persoanelor adulte, concurs de lirică socială şi concurs de trofee.
Pentru a participa la faza naţională, din cadrul Penitenciarului Botoşani au fost selecţionate 9 poezii aparţinând unui număr de 3 persoane private de libertate.După studierea lucrărilor, corespunzător fiecărei secţiuni, două persoane private de libertate custodiate în cadrul Penitenciarului Botoşani au ocupat locurile II şi III în cadrul clasamentului.
„Faptul că scriu poezie şi că încerc să le adun sub coperţile unor caiete se datorează faptului că doresc o autodefinire mai complexă şi pentru faptul că secţiunile ideatice sunt ale unei triade poetice: înţelepciunea ca ideal, dragostea ca putere şi suferinţa (din singurătate) ca necesitate”, declară I.G., care a obţinut premiul al II-lea în cadrul secţiunii poezie-adulţi.
Festivitatea de premiere a câştigătorilor concursului de poezie are loc astăzi, 16 mai 2012, la sediul Penitenciarului Rahova.
Activităţile prilejuite de acest concurs se înscriu în şirul de activităţi care au ca scop încurajarea afirmării persoanelor private de libertate în domeniul creaţiei literare şi artistice, prin participarea acestora la activităţi valorizatoare care să contribuie la îmbunătăţirea imaginii de sine şi creşterea încrederii în propria persoană