Tot mai mulţi botoşăneni, în special neasiguraţii, apelează la Unitatea de Primire Urgenţă pentru afecţiuni minore. Medicii de la UPU sunt nevoiţi să trateze şi cazuri uşoare, de competenţa unor medici specialişti, şi asta pentru că mulţi dintre cei care solicită îngrijiri medicale nu sunt asiguraţi şi nu au medic de familie. Ca să nu scoată bani din buzunar pentru a merge la un consult de specialitate, ei preferă să meargă la UPU.
„În continuare, ca şi în anii trecuţi, la serviciul nostru se prezintă multe persoane, chiar dacă nu sunt urgente, dar nefiind asigurate din diferite cauze vin la noi, deoarece este singurul loc unde se pot adresa. În celelalte părţi, în speţă Ambulatoriul de specialitate, îţi cere un bilet de trimitere de la medicul de familie care reprezintă dovada de asigurat. Noi primim în continuare orice pacient cu orice afecţiune, pentru că unele pot fi cu risc vital, chiar dacă la prima impresie pot să arate că nu pot fi aşa de grave„, a spus medicul Petre Rădăuceanu, şef UPU SMURD.
Acesta susţine însă că sistemul sanitar trebuie să supravieţuiască şi să ofere servicii de calitate, drept pentru care cel mai bine ar fi ca toţi botoşănenii să plătească o formă de asigurare oricât de mică ar fi aceasta.
În luna februarie, de exemplu, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Botoşani a invalidat mai multe servicii medicale la UPU,m pe motiv că acestea nu erau urgente şi că puteau fi tratate şi la domiciliu.