Primele două case de tip familial construite în cadrul unui proiect derulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani, Fundatia SERA România si Fundatia HHC Baia Mare, au fost date în folosinţă. Luni, a avut loc sfinţirea celor două imobile în care vor locui 24 de copii cu handicap.
„Avem o convenţie de finanţare cu două fundaţii şi împreună cu Consiliul Judeţean am reuşit o investiţie de 400.000 euro, bani privaţi deocamdată. Până la 1,2 milioane euro cât va fi total proiect vom mai construi încă patru căsuţe până la finele anului„, a declarat Liviu Rădăşanu, directorul DGASPC.
Cei 24 de copii care vor fi mutaţi în noile căsuţe provin de la Centrul de plasament si recuperare pentru copii cu dizabilităţi „Sf.Spiridon”, unitate care urmează a fi închisă.
Fiecare căsuţă are o capacitate de 12 persoane. Potrivit directorului DGASPC, urmează ca şi Consiliul Judeţean să construiască una din căsuţe pentru aceşti copii cu handicap.