Minor băut, prins de poliţişti în trafic la volanul unei maşini

Un tânăr de 17 ani este în atenţia poliţiştilor după ce în noaptea de duminică spre luni a fost prins la volanul unei maşini. Florin U., din municipiul Botoşani, a fost depistat, în jurul orei 01,00, în timp ce conducea un autoturism pe DJ  296, în localitatea Răchiți, judeţul Botoșani.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie  de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, acesta nu poseda permis de conducere.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *