Ovidiu Portariuc: “PDL s-a auto-denunţat că vrea să dea mită electorală”

Ovidiu Portariuc
Ovidiu Portariuc

Candidatul USL pentru Primăria Botoşani, Ovidiu Portariuc, a declarat că PDL este singurul partid care a reacţionat negativ la iniţiativa sa de a-i premia pe cei care denunţă mita electorală, ceea ce echivalează cu un auto-denunţ al intenţiei democrat-liberalilor de a folosi această metodă ilegală în timpul campaniei.

Am văzut că PDL a reacţionat exact ca cel care se simte cu musca pe căciulă. Eu am făcut o propunere cetăţenilor să denunţe mita electorală, iar singurii care s-au simţit ameninţaţi au fost cei de la PDL. Este ca şi cum s-ar fi auto-denunţat că intenţionează să dea mită în campanie”, a declarat Ovidiu Portariuc.

Candidatul USL a mai precizat că spaima democrat-liberalilor că ar putea fi înregistraţi video şi audio este justificată doar dacă cineva ar avea ce să înregistreze, respectiv doar dacă PDL intenţionează cu adevărat să dea mită electorală în timpul campaniei. „Dacă ei zic că nu vor să dea mită, de ce se tem de înregistrările video sau audio pe care le-ar putea face cetăţenii sau chiar colegii lor de partid? Eu, de exemplu, nu am motive să mă tem de aşa ceva pentru că nu voi face astfel de lucruri şi deci nu vor avea ce înregistra”, a mai spus candidatul USL pentru Primăria Botoşani.

Referitor la acuzaţia că ar fi dat cozonaci în Vinerea Mare de Paşte, Ovidiu Portariuc l-a rugat din nou pe Cătălin Flutur să nu mai confunde darul creştin de Paşte cu mita electorală: „Văd că PDL tot reia acest subiect forţat, semn că nu au nimic altceva împotriva mea. I-am spus domnului Flutur să nu mai confunde darul creştin de Paşte cu mita electorală. Dânsul însă o ţine una şi bună… Nu am ce să-i fac. Văd în schimb că nici până la ora asta dânsul nu a semnat angajamentul anti-mită, pe care însă îl invocă împotriva mea. Să se angajeze public că nu va da mită în campanie şi atunci putem discuta dacă bucata de cozonac dată de Paşte poate fi considerată mită electorală sau nu. Dar în absenţa unui astfel de angajament, cred că domnul Flutur nu are căderea morală de a-i acuza pe alţii, pentru că nu e deloc credibil”.

În urmă cu câteva zile, candidatul USL pentru Primăria Botoşani, a propus premii în valoare de aproape 10.000 de euro pentru cei care denunţă cu probe clare intenţia unui candidat de a da mită electorală. Până în prezent, PDL este singurul partid care a simţit nevoia să reacţioneze împotriva acestui demers.

4 thoughts on “Ovidiu Portariuc: “PDL s-a auto-denunţat că vrea să dea mită electorală”

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    De cand se premiaza oamenii asa cu motive din astea stupide? In loc sa folosesti banii aia in folosul orasului si a tuturor locuitorilor lui, ii aruncati asa pentru 3-4 voturi. Cine mituieste lumea de fapt?

  2. Aveti dreptate!Singura sansa a PDL sa mai castige la Botosani este sa cumpere voturi!Nu-i lasati sa ne fure!Suntem cu ochii pe ei!

  3. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Dacă domnul Portariuc consideră că a da cozonaci de Paști de către reprezentanții USL nu e mită electorală atunci ce e,”seducerea alegătorului”?Propunerea lui de premiere a denunțului e mai gravă decât mita electorală,e înșelăciune.Dacă vin 100 de oameni,să zicem,și denunță mita electorală revendicând câte 10000 de euro de unde scoate domnul Portariuc un milion de euro sâ-i premieze!?E mai jalnic ca Dan Diaconescu.

  4. ALO, DON’ MIHAI…ALO!!… CHIAR SI DON’ ALIN… VA ESTE FRICA SA NU VA DEA LUMEA DE GOL…… PENTRU MITA PE CAREO VETI DA??? … CA O PRIMA REPRIZA … DEJA ATI DAT-O SUB FORMA DE BERE GARTIS … LA TOATE TERASELE PE TIMPUL ISTORICULUI MECI DE LA BUCURESTI.. …ATI SI RECUNOSCUT …DAR CONSIDERATI CA ERA CEVA NORMAL SA DATI O BERE MICROBISTILOR….IMPREUNA CU PIXURILE , BRICHETELE SI MAI STIU EU CE INSEMNE ALE MISCARII DE BOTOSANI…. SI ASTA ….CAND INCA NICI NU ERA INCEPUTA CAPANIA ELECTORALA……DAR’ MITE…. ACUM PE TIMPUL CAMPANIEI CE VETI MAI FACE???…AZI DEJA UNII PDL-ISTI IN „PIATA MICA ” AU SI INCEPUT SA DEA…. BERE ….”NOROC”.. …PROMOTIONAL..CICA …DAR CU FLUTURAS PENTRU ACEEASI MISCARE PORTOCALIE-VERZUIE-BROTACEL….MAI SA FIE…NICI ASTA NU E MITA ELECTORALA???….DON FLUTUR???…. SAU ASTA NU SE PUNE…. CA E DE LA PDL… FITI ATENTI CA SUNTEM CU OCHII PE VOI… DOAR PREMIUL PUS IN JOC DE PORTARIUC….ESTE DESTUL DE CONSISTENT 5.000 DE EURO NU SUNT DE ICI COLEA…. ASA CA SE MERITA SA FITI FILMATI, FOTOGRAFIATI SI APOI DENUNTATI LA AUTORITATI…CA DOAR ACUM ….. DE CAND E ALT MINISTRU LA INTERNE…. NU SE VOR MAI FACCE CA NU IAU IN SEAMA RECLAMATIILE DE PE TIMPUL CAMPANIEI…. CA PANA ACUM….ASTA A FOST CEA MAI DESTEAPTA MISCARE ANTIFRAUDA PE CARE AU FACUT-O CEI DIN STAFUL LUI PORTARIUC…..MACAR ASA VON AVEA IN SFARSIT ….. NISTE ALEGERI FARA MITA ….. ALEGERI… LIBERE.. .. INDEPENDENTE…. DAR MAI VREM CEVA , TOTUSI….. VREM ANTICIPATE / CA ALTFEL NU SE POATE…..ASA CUM SPUNEAU PROTESTATARII CELOR 90 DE ZILE DIN ….. PIATA REVOLUTIEI DE LA BOTOSANI !!!….( SPER CA NU VETI CENZURA/ SI VETI PUBLICA…!!!!)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *