Noua sursă de energie termică a municipiului Botoşani va fi pusă în funcţiune în cel mult o lună, a anunţat, luni, directorul societăţii Modern Calor, Ion Diaconu. Echipamentul, care va produce energie în cogenerare (energie termică în principal şi energie electrică în secundar), a fost achiziţionat în baza proiectului de 45 de milioane de euro finanţat de Uniunea Europeană, care mai prevede şi reabilitarea reţelelor de transport şi distribuţie.
„Sistemul centralizat de termoificare se modernizează, iar în 2015 vom avea un sistem centralizat la cheie„, a precizat Ion Diaconu, care a organizat, luni, Ziua porţilor deschise la Modern Calor.
La eveniment a fost prezent şi primarul Cătălin Flutur.
„Din toţi cei din România care au accesat un astfel de program (n.r.- şapte municipii reşedinţă de judeţ), noi suntem cei mai avansaţi şi sperăm să fim un model pentru celelalte oraşe”, a spus primarul Flutur.
Oficialii Modern Calor au în vedere organizarea, pe 8 iunie, a unui concert în faţa societăţii de termoficare, ocazionat de punerea în funcţiune a noului CET.
Noile motoare vor produce anual 55.800 Mwh (dublu faţă de producţia actuală a Modern Calor) şi peste 100.000 de Gcal.