Traficul de carne vie face victime şi în rândul botoşănenilor

arestat cu catuse pe maini

Membrii Grupului de lucru pentru combaterea traficului de persoane s-au întrunit astăzi la Instituţia Prefectului- Judeţul Botoşani, discuţiile având ca subiect statistica pe 2016 în privinţa numărului persoanelor traficate, identificate anul trecut de către organele judiciare şi asistate de Agenţia Naţională ÎmpotrivaTraficului de Persoane. Coordonatorul Centrului Regional Suceava al ANITP, Liliana Orza, a remarcat faptul că […]

Campania împotriva traficului de persoane a ajuns la sportivii şi liceenii din județul Botoșani

In cadrul activitatilor derulate in ”Saptamana  Altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun!”  specialistii Centrul Regional Impotriva Traficului de Persoane Suceava au continuat actiunile de sensibilizare a publicului larg pe tema prevenirii traficului de persoane. În săptămâna recent încheiată, Centrul Regional, in parteneriat cu Institutia Prefectului Botosani si  Inspectoratul Judetean Scolar Botosani,  […]

Botoşăneni arestaţi pentru acuzaţii de trafic de persoane

Trei botoşăneni au fost arestaţi, luni, de judecătorii Curţii de Apel Oradea după ce autorităţile din Belgia au emis mandate de arestare europeană. Romulus şi Samin Azulufei precum şi Mariana Dadaci sunt acuzaţi de 12 infracţiuni de trafic de persoane. Potrivit anchtetorilor, aceştia ar fi coordonat o reţea de cerşetori în Bruxel. Conform procedurii aceştia […]

Traficul de persoane, un fenomen în scădere la Botoşani

Campaniile de prevenire şi reacţiile din partea autorităţilor publice cu atribuţii în ceea ce priveşte traficul de persoane au dus la scăderea numărului de cazuri de botoşăneni ajunşi victime ale acestui fenomen. Situaţiile au fost dezbătute în cadrul întâlnirii semestriale a Grupului interinstituţional de lucru  pentru realizarea cooperării în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de […]

Campanie împotriva traficului de persoane desfăşurată la Botoşani

Marţi s-a desfăşurat la Botoşani, o întâlnire a reprezentanţilor Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane şi respectiv Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii – I.G.P.R., cu autorităţi locale şi membri ai comunităţii, în cadrul Campaniei „ Cere ajutor, nu cerşi!”. Campania este o componentă a Proiectului „Modele de bune practici privind asistenţa acordată victimelor traficului […]

Traficul de persoane, fenomen în creştere la Botoşani

Traficul de persoane devine o problemă care necesită noi măsuri şi metode din ce în ce mai personalizate de lucru. Specialişti din mai multe instituţii ale statului s-au întâlnit joi, 30 iulie, la Prefectură pentru a discuta despre noi modalităţi de colaborare în vederea prevenirii traficului de persoane şi pentru  protecţiaşiasistenţabotoşănenilor ce ajung, indiferent de […]

Proxeneţi puşi de judecători să organizeze festivaluri

Un bărbat şi o femeie, acuzaţi de trafic de persoane au primit o pedeapsă inedită din partea judecătorilor Tribunalului Botoşani. Mihaela Cărămidariu şi Iulian Teslic au fost condamnaţi, marţi, la trei ani de închisoare cu suspendare. Pe lângă pedepsele principale cei doi au mai fost obligaţi la muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de […]

Traficant de persoane găsit de poliţişti ascuns sub masă

arestat cu mascati, stiri, botosani

Un bărbat, de 35 de ani, ce era condamnat pentru trafic de persoane, a fost prins de poliţişti în timp ce se ascundea sub o masă într-o casă în care se refugiase. Petru H. din Dorohoi a primit, în luna februarie, şase ani de închisoare, după o anchetă pornită în primăvara anului 2011. Acesta este […]

Discuţii la Prefectură despre combaterea traficului de persoane

Reprezentanţii a opt instituţii publice şi-au dat mâna pentru proiectele viitoare de colaborare în ceea ce priveşte  combaterea şi prevenirea traficului de fiinţe umane. Şefa centrului regional din Suceava al Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane, inspector principal Liliana Orza a fost prezentă miercuri, la Botoşani. Scopul anunţat a fost stabilirea următorilor paşi în coordonarea, […]