Ședință publică pentru profesorii care au rămas fără catedre

Inspectoratul Școlar Județean va organiza o ședința publică pentru soluționarea cererilor de restrângere de activitate a personalului didactic titular din învățământul preuniversitar, sesiunea 2016. Acțiunea va avea loc în data de 22 martie , ora 12.00, în sala de formare profesională, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Str. N. Iorga Nr. 28, Botoșani. Un număr […]

Vezi cine sunt profesorii care și-au pierdut catedrele de la 1 septembrie!

Inspectoratul Scolar, Botosani, stiri, isj

Inspectoratul Școlar Județean a publicat lista cu profesorii care intră în restrângere totală de activitate, începând cu 1 septembrie. Este vorba de 14 cadre didactice care și-au pierdut posturile, cele mai multe restrângerii fiind înregistrate la învățători, De asemenea, mai sunt restrângeri la limba franceză, română și chiar istorie-geografie, atât la școli din mediul urban, […]

Liderul LSI Botoșani: Sigur vor apărea cazuri de restrângere de activitate și în acest an

Restrângerile de activitate nu vor ocoli şcolile din judeţ nici în acest an. Potrivit reprezentanţilor Ligii Sindicatelor din Învăţământ Botoșani, restrângerile nu vor fi la fel de multe ca în anii anteriori, însă, spun ei, vor apărea în școli din mediul rural, acolo unde populația școlară este în scădere. O situație concretă va fi cunoscută […]

Profesorii botoșăneni vor fi afectați și anul acesta de restrângeri de activitate

Mai multe cadre didactice din învăţământul botoșănean vor fi implicate în mişcarea personalului didactic din acest an, susţin reprezentanţii sindicatelor locale din învăţământ. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ Botoşani, a declarat că planul de şcolarizare pe anul viitor a fost aprobat, însă nu în forma cerută de şcoli. Tăierea unor grupe sau clase […]

Liviu Axinte: Sunt restrângeri de activitate la două licee tehnologice la toate disciplinele

Mai multe cadre didactice de la Liceul „Alexandru cel Bun”, respectiv Liceul „Elie Radu” au rămas fără posturi, întrucât cele două unităţi de învăţământ nu şi-au realizat planul de şcolarizare. Potrivit liderului Ligii Sindicatelor din Învăţământ, Liviu Axinte, restrângerile de activitate au afectate mai multe discipline la cele două unităţi de învăţământ. „Cunosc mai multe […]

Reduceri de posturi în învăţământ, la licee şi clasele primare

profesor la clasa

Mai multe cadre didactice botoşănene îşi vor pierde posturile în anul şcolar viitor au anunţat reprezentanţii sindicatelor locale din învăţământ. Iuliana Nacu, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Botoşani, spune că restrângerile de activitate vor afecta atât profesorii de liceu, cât şi cadrele didactice care predau în învăţământul primar. Până la sfârşitul lunii, se va cunoaşte câţi […]

Cadre didactice pe punctul de a rămâne fără posturi din cauza scăderii populaţiei şcolare

profesor la clasa

Restrângerile de activitate nu vor ocoli şcolile din judeţ nici în acest an. Potrivit reprezentanţilor Ligii Sindicatelor din Învăţământ, mai multe cadre didactice din mai multe şcoli din judeţ îşi vor pierde catedra şi asta ca urmare a scăderii populaţiei şcolare. Anul acesta, vor fi afectaţi de restrângerile de personal învăţătorii şi educatoarele care predau […]

Pentru ca nu au realizat planul de scolarizare, noua profesori de la licee tehnologice au ramas fara posturi

mihaela hunca m 003

Un numar de noua cadre didactice care predau la licee vor ramane fara posturi, din cauza ca unitatile nu si-au realizat planul de scolarizare. Mihaela Hunca, inspector general al Inspectoratului Scolar Judetean, a declarat ca au intrat in restrangeri totale de activitate profesori  de la licee tehnologice care predau fizica, matematica si specialitati tehnologice.  Posturile […]

Posturile vacante din învăţământ, făcute publice săptămâna aceasta

sedinta publica cadre didactice

Directorii unităţilor de învăţământ din judeţul Botoşani vor trebui să facă publice, de săptămâna aceasta, posturile vacante. Reprezentanţii Sindicatului Învăţământului Preuniversitar au declarat că, în perioada 18-22 februarie, se afişează la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean lista posturilor didactice vacante sau rezervate, după rezolvarea restrângerilor la nivel de unitate şcolară. De asemenea, de pe 15 februarie, la […]

Restrângeri de activitate în învăţământul botoşănean. Vezi care sunt cele mai afectate şcoli din municipiu

Inspector resurse umane al ISJ, Daniel Cojocaru

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Botoşani au anunţat pentru anul şcolar următor 77 de restrângeri de activitate în învăţământul botoşănean, din care cel puţin 33 în municipiul Botoşani. Totuşi, conducerea ÎŞI Botoşani este de părere că nu vor fi probleme mai mari decît cele existente în anul şcolar trecut. Cele mai multe restrîngeri de activitate vor fi […]