Expoziţia temporară ”Icoana-chipul mântuirii”, la Galeriile Ștefan Luchian

32675146_1840250786035420_1236455268439556096_nMuzeul Judeţean Botoşani prezintă, în perioada 17 – 31 mai 2018, în spaţiul Galeriilor de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani, expoziţia temporară  ,,Icoana-chipul mântuirii”.

Definită în literatura de specialitate drept o ,,fereastră spre absolut”, icoana este în același timp considerată de Sfântul Ioan Damaschinul „ceea ce este cartea pentru cei ce ştiu să citească este icoana pentru cei care nu ştiu; ceea ce e cuvântul pentru auz este icoana pentru văz”. Din acest simplu motiv, indiferent de perioadă istorică, pentru ortodoxie icoana rămâne legătura cea mai directă dintre om și Dumnezeu și, din acest motiv, își păstrează nealterat rostul în existențâ societății contemporane.

like facebook Pasionat de frumos, trăitor în credință și prea plin sufletesc, artistul Constantin Alexa vine – după o lansare de carte, „Noaptea Muzeelorˮ și în a 3-a zi de la Înălțarea Domnului – alături de prietenii: Cristina Turiceanu, Constantin Surugiu, Liviu Șoptelea și mult mai tinerele, dar la fel de talentate, Anca și Alina Albătoaie, cu propunerea unei reîntâlniri expoziționale, de suflet, simțire și credință,

Iubitorii de artă vor putea admira icoane realizate într-o varietate de tehnici și modalități de exprimare. Astfel, Constantin Alexa, care se autodefinește într-un interviu ca și ,,condamnat la artă pe viațăˮ aduce cu sine icoane realizate într-o manieră proprie, inclusiv pe lemn ,,arsˮ, în timp ce Cristina Turiceanu preferă eleganța icoanei de tradiție transilvană. Constantin Surugiu expune icoană pe lemn patinat artificial, Liviu Șoptelea prezintă icoane pe sticlă și vitraliu, iar Anca și Alina Albătoaie aduc pe simeze rafinate icoane pe sticlă, cu o bogată ornamentație.

Vernisajul va avea loc duminică,  20 mai 2018, ora 11,30, la Galeriile de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani (Str. Piaţa Revoluţiei nr. 13, telefon 0231/514197).

Prezintă: prof. Ioana Șcarlii, etnograf Steliana Băltuță și prof. Napolion Ungureanu.

Program de vizitare:  zilnic  9 – 17. Intrare liberă 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *