Prefectul județului alături de comisarii de mediu de Ziua Națională a Gărzii de Mediu

dan slincu garda mediu 1Luni, 12 martie 2018, prefectul Dan Șlincu a participat, alături de funcționarii din cadrul Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu la o ședință prin care au marcat 15 ani de existență a instituției.

like facebook, stiri, botosaniVreau să vă mulțumesc pentru profesionalismul cu care acționați. Mai ales că în contextul creșterii numărului factorilor poluanți și al agresivității autorilor, coroborat cu carențele existențe la nivelul aparatului de specialitate, dumneavoastră ați dat dovadă de responsabilitate, echilibru și echidistanță. Vă încurajez să aveți aceeași abordare și pe viitor, să vă asigurați că sunt respectate reglementările legale privitoare la fenomenul de poluare. Totodată, vă asigur de întreg sprijinul meu în demersurile pe care le faceți, atât pentru reducerea discrepanțelor salariale, dar și pentru întărirea statutului pe care îl aveți”, a subliniat prefectul județului.

În cadrul întâlnirii, comisarul șef Cristina Kashyap i-a prezentat prefectului activitatea comisariatului în anul 2017 precum și programul de acțiuni pentru anul 2018. De asemenea, au avut loc discuții referitoare la disfuncționalitățile în operarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor din județul Botoșani și la problemele cu care se confruntă instituția – de la subdimensionarea schemei de personal, la nemulțumirile privind salarizarea și barierele de care se lovesc comisarii în teritoriu în ceea ce privește activitățile de inspecție și control.

Ziua Gărzii Naționale de Mediu a fost instituită prin Ordinul de ministru nr. 224 din 27 februarie 2007, având în vedere importanța acestei instituții, Garda Naţională de Mediu fiind corpul specializat de control şi inspecţie responsabil cu asigurarea implementării efective, profesioniste, uniforme şi integrate a politicii de mediu.

One thought on “Prefectul județului alături de comisarii de mediu de Ziua Națională a Gărzii de Mediu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *