Tânăr din Botoșani, lovit de maşina unui agent de poliţie

arestat-accident-oriceUn tânăr de 24 de ani din județul Botoșani a fost lovit de o mașină, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN17, în timp ce era întins pe drum.

Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, pe raza comunei Sadova, după ce a trecut de pasajul CFR Sadova, la o distanță de circa 500 m de aceasta, un tânăr de 26 de ani, din municipiul Suceava, a observat pe carosabil, niște fragmente din lemn, pe care a încercat să le evite, timp în care, în încercarea de a efectua această manevră, „a lovit şi pe un tânăr de 24 de ani din județul Botoșani, aflat întins pe carosabil, din motive ce urmează a fi stabilite în cadrul anchetei”.

Șoferul, agentul de politie Onofrei Dragoș, ajutor sef de post la Postul de Poliție Breaza, nu era băut.  Autoturismul implicat în eveniment a fost indisponibilizat pentru verificări și expertize de specialitate.

„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *