Costel Lupașcu:„Anul acesta începe achiziția de ambulanțe noi pentru fiecare județ”

Costel Lupascu, deputat, stiri, botosani, psdDeputatul PSD Costel Lupașcu a anunțat vineri că în cel mai scurt timp Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va demara procedura de achiziție de ambulanţe pentru fiecare județ.

Guvernul a desemnat prin ordonanță de urgenţă IGSU să stabilească la nivelul fiecărui serviciu de ambulanță județean necesarul de autovechicule, urmând ca întreaga comandă să se facă centralizat pentru toată țara în același timp. Toate mașinile, indiferent că este vorba de autospeciale sau de ambulanțe vor fi dotate cu sisteme integrate moderne pentru asistență medicală. Astfel, se va asigura legătura directă între serviciile SMURD și serviciile de ambulanță județene, se vor aplica proceduri de lucru unitare în utilizarea echipamentelor, inclusiv a celor care permit transmiterea la distanță a datelor privind starea victimelor și se va asigura o reducere semnificativă a costurilor cu mentenanța”, a declarat Costel Lupașcu.

Deputatul social-democrat a amintit că de la preluarea guvernării de către PSD din ianuarie 2017 și până în prezent s-a acordat cea mai mare atenție problemelor din sănătate.

Au fost luate mai multe măsuri pentru reducerea birocraţiei prin eliminarea comisiilor de evaluare pentru aprobarea tratamentului pentru bolnavii de cancer, ceea ce a scurtat mult procedura și a permis intervenția medicală în timp util crescând șansele de vindecare ale pacienților. Totodată s-a rezolvat problema vaccinurilor și în maxim 2 ani Institutul Cantacuzino va produce în România o mare parte dintre acestea. În același timp s-a redus numărul de acte necesare pentru eliberarea concediului medical și s-a reglementat transmiterea electronică a documentelor medicale. Urmează creșterea veniturilor din domeniul sanitar, medicii fiind singura cateogorie de bugetari care va primi de anul viitor salariile la nivelul grilei din 2022”, a completat Costel Lupașcu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *