Primarul Portariuc şi-a demis consilierul asociat cu interlopii

sorin mihail riznic
Sorin Mihail Rîznic (sursa: Linkedin)

Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a anunțat marţi că l-a demis pe consilierul Sorin Mihail Rîznic, care a fost trimis în judecată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Decizia de demitere a fost deja înregistrată la Serviciul Resurse Umane din cadrul Primăriei, urmând să îi fie comunicată oficial celui vizat. Ea a fost luată după ce BotosaniNews a făcut public relaţiile dintre Rîznic şi clanul Cordunenilor.

like facebookÎn momentul angajării, domnul Râznic mi-a ascuns problemele sale cu justiția, știind probabil că integritatea reprezintă o condiție obligatorie pentru cei care lucrează cu mine. Nu sunt eu în măsură să stabilesc dacă dânsul e vinovat sau nu. Asta va decide judecătorul, când se va termina procesul. Dar e foarte grav că mi-a ascuns acest lucru în momentul angajării. Este inacceptabil și nu voi tolera astfel de lucruri la niciun alt angajat al Primăriei”, a declarat Portariuc.

Acesta a mai adăugat că după acest incident, pentru orice angajare va solicita în prealabil informări de la instituțiile statului pentru confirmarea integrității celui care aspiră la o funcție în cadrul Primăriei.

Procedura noastră uzuală era să solicităm cazierul judiciar al viitorului angajat. Dar în acest cazier nu apar anchetele sau procesele aflate încă în derulare. De acum încolo voi solicita informații mai detaliate de la alte instituții ale statului pentru a exclude orice vulnerabilitate de integritate sau de incompatibilitate a celor care vor să lucreze Primărie”, a precizat primarul.

Ovidiu Portariuc a mai subliniat că eliminarea corupției din Primăriei este unul din obiectivele principale pe care și le-a asumat în momentul alegerilor din 2012 și că nu va accepta ca asupra celor din jurul său să planeze suspiciuni de încălcare a legii.

Am condamnat camarila care se formase în Primărie în perioada anterioară venirii mele în această instituție. Noi voi permite să se întâmple așa ceva în jurul meu. Spre deosebire de unii predecesori ai mei, nu am venit în Primărie să mă îmbogățesc. Deci cu mine nu ține și nu voi tolera nicio secundă ca cineva din această instituție să folosească funcția publică pentru a obține un beneficiu personal”, a subliniat Portariuc.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *