Un tânăr de 23 de ani a fost condamnat la închisoare cu executare după ce a intrat cu un bolid de lux într-o casă. Evenimentul rutier s-a petrecut în data de 3 noiembrie în satul Loturi comuna George Enescu, când Cristian Adam, ce se afla la volanul unui Audi A8, a pierdut controlul maşinii într-o curbă şi a ieşit de pe drum izbindu-se într-o casă.
Poliţiştii chemaţi de la faţa locului de martorii incidentului l-au testat pe şofer şi a rezultat o concentraţie alcoolică de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult decât atât, în urma verificărilor s-a stabilit că acesta nu avea permis de conducere. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal, iar judecătorii de la Judecătoria Dorohoi l-au condamnat la un an de închisoare cu executare. Sentinţa nu este definitivă şi a fost atacată la Curtea de Apel Suceava.
” Hotărârea pronunţată de Judecătoria Dorohoi este criticabilă întrucât judecătorul fondului nu a luat act de actul de recunoaştere al faptei şi de solicitarea de judecare simplificată prevăzută de codul penal fiind lipsit petentul de a i se reduce pedeapsa cu o treime.Hotărârea este mult prea aspră, inchisoare cu executare, în condiţiile în care nu există victime, iar prejudiciul a fost acoperit în întregime”, a declarat Dinu Buceceanu, avocatul tânărului.
One thought on “Ce a pățit un tânăr de 23 de ani care a intrat cu un bolid de lux într-o casă”